Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 2/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 2/
Ședința publică de la 06 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în anulare formulată de reclamanta - 90 S SRL B - prin lichidator, în contradictoriu cu pârâta - SA Copșa, pentru anularea Hotărârii arbitrale nr.6/2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, în dosarul nr.12/2000.
Se constată că, în termenul de pronunțare acordat revizuentei pentru a depune concluzii scrise, aceasta a formulat o cerere de repunere pe rol și stabilirea unui nou termen de judecată cu citarea tuturor părților.
În motivarea cererii de repunere pe rol se susține că la termenul din 30.05.2008 s-a pus în discuție doar excepția tardivității formulării acțiunii în anulare fără ca instanța să se pronunțe în contradictoriu cu revizuenta asupra excepției necompetenței materiale a Curții de APEL ALBA IULIA de soluționare a cauzei și nici asupra taxei judiciare de timbru care se susține că trebuia plătită la 50 % din valoarea taxei de timbru plătită la instanța de fond.
Examinând cererea de față se constată că este nefondată.
În primul rând, la termenul din 30.05.2008 nu s-a pus în discuție doar excepția tardivității formulării acțiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale atacate, ci, așa cum rezultă din actele dosarului, a fost vorba despre o zi de înfățișare normală, pentru care părțile aveau termen în cunoștință astfel încât, teoretic, se puteau pune concluzii asupra fondului cauzei dacă evident, nu s-ar fi invocat excepții care să fi făcut de prisos judecarea fondului.
O astfel de excepție a fost ridicată de către revizuentă, respectiv excepția tardivității formulării acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.
Fiind necesară verificarea actelor dosarului în vederea soluționării excepției, dar și a doctrinei și a jurisprudenței în materie și, având în vedere și împrejurarea că judecătorul cauzei participa la deliberare în celelalte cauze aflate pe rol în apel și recurs, s-a dispus suspendarea judecății excepției până la orele 15, termen dat în cunoștința părților deci, inclusiv în cunoștința revizuentei.
La acest moment, care făcea parte din ziua de înfățișare din 30.05.2008 (fără să mai relevăm faptul că potrivit art. 720/6 alin.2 pr.civ. judecata, chiar și asupra fondului, poate continua în ședința publică sau în camera de consiliu, în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoștința părților, termene la care poate efectua orice alte demersuri necesare în vederea soluționării cauzei) dat în cunoștința părților urma ca, în funcție de soluția ce se va pronunța asupra excepției tardivității să se finalizeze ori să se continue procesul cu dezbateri asupra eventualelor alte excepții ori asupra fondului.
Urmare a respingerii excepției tardivității procesul și-a urmat cursul cu dezbateri asupra excepțiilor necompetenței și a litispendenței invocate de revizuentă prin întâmpinare, cât și asupra fondului în prezența intimatei, care, de asemenea, a avut în cunoștință momentul reluării dezbaterilor după suspendare.
Dezbaterile, inclusiv asupra excepției necompetenței materiale a Curții de APEL ALBA IULIA, invocată prin întâmpinare de revizuentă, sunt consemnate în Încheierea de ședință din 30.05.2008.
Cât privește excepția netimbrării corespunzătoare a acțiunii, se constată că este pentru prima dată ridicată prin această cerere de repunere pe rol, în termenul de pronunțare, astfel încât nu poate fi primită.
Oricum, cererea de a se timbra prezenta acțiune în anulare la valoarea pretențiilor este neîntemeiată de vreme ce, pe calea acțiunii în anulare reglementată de art. 364.pr.civ. nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, respectiv a obiectului acțiunii arbitrale, a pretențiilor, ci, pe această cale, se cenzurează limitele arbitrabilității, validarea convenției arbitrale și conformitatea judecății arbitrale cu convenția arbitrală (lit. a, b, c, și e) și, de asemenea, se cenzurează conformitatea judecății arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile ori conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii (lit. d, f, g, h și i).
Așa fiind, față de toate aceste motive, care dovedesc că revizuenta a fost în totală cunoștință de cauză, la fel precum cealaltă parte, fiindu-i soluționate excepțiile ridicate pe baza motivelor invocate, prezenta cerere de repunere pe rol se va respinge ca nefondată, instanța urmând a se pronunța asupra fondului, așa cum s-a dispus prin dispoziția de amânare a pronunțării de la termenul din 30.05.2008.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii în anulare de față:
Constată că prin Hotărârea arbitrală nr. 4/26.07.2007 pronunțată de Tribunalul Arbitral Sibiu în dosar nr. 2/2007 s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta - SA Copșa în contradictoriu cu intimata - 90S SRL B prin lichidator - SRL și s-a anulat Hotărârea nr. 2/2003 a Curții de Arbitraj Comercial Sibiu pronunțată în dosar nr. 12/2003 prin care pârâta - SA Copșa a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea actualizată a cantității de 661,735 kg zinc în sumă de 17.981.668.332 lei și procedând la rejudecarea cauzei a respins cererea arbitrală formulată de reclamanta - 90S SRL
Pentru a pronunța această soluție instanța arbitrală a reținut răspunzând excepțiilor și apărărilor intimatei, următoarele:
Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire formulate împotriva unei hotărâri arbitrale s-a apreciat că este competentă să judece o atare cerere de vreme ce aceeași instanță arbitrală a judecat fondul litigiului, iar potrivit art. 322 Cod procedură civilă cererea de revizuire este de competența instanței care judecând cauza evocă fondul.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de revizuire pe temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv că s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților s-a apreciat că Sentința civilă nr. 1207/C/2004 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 5446/1998 și a actelor ce derivă din acestea, reprezintă un act nou în sensul textului de lege sus menționat.
Rejudecând acțiunea de fond în contextul Sentinței civile nr. 1207/2004 apreciată ca un act nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă s-a apreciat ca neîntemeiată cererea și s-a respins ca atare.
În același timp, dat fiind că la acel termen s-a judecat pe fond cererea de revizuire s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale.
Hotărârea de revizuire a fost dată cu opinia separată a unuia dintre judecători în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă pe temeiul art. 322 Cod procedură civilă.
Împotriva hotărârii a formulat cerere de anulare lichidatorul - SRL solicitând, pe temeiul art. 364 Cod procedură civilă, anularea hotărârii arbitrale nr. 4/2007 și rejudecând cererea de revizuire a Hotărâri nr. 2/2003 respingerea acesteia ca inadmisibilă.
În motivarea acțiunii în anulare se invocă în principal, inadmisibilitatea retractării hotărârii arbitrale pe calea revizuirii, de către instanța arbitrală, în temeiul art. 322 Cod procedură civilă, singura posibilitate de desființare a hotărârii arbitrale fiind prevăzută prin textul art. 364 Cod procedură civilă sub forma acțiunii în anulare de competența instanțelor judecătorești.
Pe fondul cererii de revizuire se susține că Hotărârea arbitrală nr. 2/2003 revizuită nu s-a bazat pe contractul nr. 5446/1998 anulat prin sentința nr. 1207/C/2004 și care s-a apreciat ca fiind un înscris nou în cererea de revizuire, ci pe contractul nr. 5445/1998.
De asemenea, se învederează că prin Decizia nr. 265/A/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA se tranșează definitiv lucrurile în sensul că între contractul nr. 5446/1998 și respectiv procesul verbal de custodie, care a stat la baza admiterii acțiunii arbitrale (respinsă urmare a revizuirii) nu există nici o legătură, fiind acte distincte și care cuprind dispoziții referitoare la alte raporturi comerciale.
Se arată de asemenea că prin sentința Curții de APEL ALBA IULIA nr. 56/2007 pronunțată în dosar nr. 3285/2006 s-au invocat aceleași aspecte de fond, ca motive de anulare a titlului executor reprezentat de hotărârea arbitrală supusă revizuirii, respectivele argumente fiind respinse irevocabil prin decizia nr. 1050/13.03.2008 din dosar nr-
Prin întâmpinare, revizuenta solicită respingerea acțiunii în anulare pe temeiul excepțiilor necompetenței materiale și a litispendenței respinse prin partea introductivă a prezentei sentințe.
Examinând acțiunea în anulare de față formulată de intimata - 90S SRL B în temeiul art. 364 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Articolul 364 Cod procedură civilă consacră, prin modul neechivoc în care este formulat, unicitatea mijlocului prin care se poate obține desființarea (retractarea) hotărârii arbitrale. Astfel, o hotărâre arbitrală poate fi desființată exclusiv ("numai") pe calea acțiunii în anulare.
numai acțiunea în anulare ca mijloc pentru desființarea hotărârii arbitrale, textul a exclus posibilitatea atacării acestei hotărâri nu doar prin căile ordinare de atac ci și prin cele extraordinare.
Potrivit art. 364 lit. i Cod procedură civilă poate fi desființată hotărârea arbitrală care încalcă dispozițiile imperative ale legii.
În acest sens, dispozițiile procedurale privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor arbitrale sunt dispoziții imperative, motiv pentru care încălcarea acestora poate fi cenzurată pe calea prezentei acțiuni în anulare.
Așa fiind, cum potrivit celor mai sus menționate împotriva hotărârii arbitrale este exclusă orice posibilitate de exercitare a căilor de atac din dreptul comun, alta decât acțiunea în anulare prevăzută de textul art. 364 Cod procedură civilă în competența instanțelor judecătorești, judecarea de către instanța arbitrală a unei cereri de revizuire întemeiată pe textul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă reprezintă o încălcarea a dispozițiilor imperative ale legii, ce va fi înlăturată de instanță prin admiterea prezentei acțiuni în anulare și desființarea hotărârii arbitrale atacate, urmând a fi înlăturate efectele acesteia privitoare la revizuirea Hotărârii nr. 2/2003 a Curții de Arbitraj de pe lângă Sibiu în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta - 90S SRL împotriva - SA Copșa.
Chiar dacă, contrar celor menționate, s-ar reține admisibilitatea revizuirii de drept comun reglementată de art. 322 Cod procedură civilă împotriva unei hotărâri arbitrale se va constata că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile de aplicabilitate a revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă invocat de revizuentă, din acest punct de vedere cererea acesteia fiind neîntemeiată.
În primul rând, se constată că înscrisul reprezentat de Sentința civilă nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu invocat cu titlu de act nou nu a existat la data pronunțării hotărârii arbitrale a cărei revizuire se cere, astfel încât această primă condiției de revizuire nu este aplicabilă în cauză.
Nici cea de-a doua situația avută în vedre de textul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, privitoare la cazul în care a fost desființată sau modificată o hotărâre a unei instanțe, pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere nu se regăsește în cauză de vreme ce prin Sentința nr. 1207/2004 a Tribunalului Sibiu nu s-a modificat sau desființat o hotărâre judecătorească ci unele înscrisuri sub semnătură privată.
Sub acest aspect, este de observat și faptul că sentința invocată de revizuentă cu titlu de act nou trebuia să existe înainte de darea hotărârii arbitrale a cărei revizuire se cere (și care să nu fi putut fi înfățișată instanței pentru un motiv mai presus de voința sa) ceea ce nu este cazul în speță, fiind evident că această sentință este ulterioară hotărârii arbitrale.
Așa fiind, pentru toate motivele mai sus menționate se va admite prezenta acțiune în anulare formulată de intimata - 90S SRL împotriva Hotărârii nr. 4/2007 a Tribunalului Arbitral Sibiu, se va anula hotărârea arbitrală și se va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva Hotărârii nr. 2/2003 a aceleași instanțe arbitrale.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în anulare formulată de intimata - "90 S " SRL B prin lichidator - " Consult " SRL și în consecință:
Dispune anularea Hotărârii nr. 4/26.07.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Sibiu și, procedând la rejudecarea cererii de revizuire
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta - "" SA Copșa împotriva Hotărârii arbitrale nr.2/10.04.2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Sibiu.
Obligă pe revizuenta - "" SA Copșa să plătească intimatei suma de 4 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.06.2008.
Președinte Grefier
- - - -
Red.
Th.
/17.06.2008
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan