Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale.
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SERNTINȚA COMERCIALĂ NR.15
Sedința publică din 03 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea acțiunii în anulare formulată de petenta SC SRL, împotriva sentinței arbitrale nr.5/16.04.2009, pronunțată în dosarul nr.6/2009 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului B, în contradictoriu cu intimații și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petenta prin avocat având împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 39 dosar și intimații prin avocat având împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 38 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Intimații prin apărător, învederează că nu mai susține excepția necompetenței materiale a instanței și lasă la aprecierea Curții acest aspect.
Petenta prin apărător, solicită respingerea excepției de necompetență materială a instanței.
Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul
părților pe acțiunea în anulare.
Petenta prin apărător, solicită admiterea acțiunii, anularea sentinței arbitrale ca fiind pronunțată de o instanță arbitrală necompetentă, cu cheltuieli de judecată.
Intimații prin apărător, solicită respingerea acțiunii în anulare, instanța de arbitraj fiind legal constituită și hotărârea fiind pronunțată cu respectarea normelor procedurale, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- petenta SC SRL a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale nr.5/16.04.2009, pronunțată în dosarul nr.6/2009 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului B, în contradictoriu cu intimații și.
S-a solicitat în temeiul articolului 365 alin. 3 Cod procedură civilă suspendarea executării hotărârii atacate.
În motivarea acțiuni în anulare s-a arătat că: 1.tribunalul nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală (articolul 364 lit.c); 2. hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, binele moravuri ori dispoziții imperative ale legii( articolul 364 lit. i).
Intimații au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței funcționale a Curții de Apel B-Sectia a V- a Comercială, excepția nulității cererii pentru netimbrare, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
În ședința din 27.05.2009, Curtea a respins excepția necompetenței funcționale a Curții de Apel B-Sectia a V- a Comercială cu motivarea reținută în încheierea de ședință de la data menționată.
În aceeași ședință intimații prin apărător au invocat excepția necompetenței materiale Curții de Apel B-Sectia a V- a Comercială.
Au fost depuse în copie înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel B Curtea reține că este neîntemeiată față de dispozițiile articolului 365 alin. 1 Cod procedură civilă și decizia nr.32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a admiterii recursului în interesul legii.
Potrivit articolului 365 alin.1 Cod procedură civilă, competența de a judeca în primă instanță revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la articolul 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
Prin decizia nr.32 din 9 iunie 2008 s-a decis că articolul 1 pct.1, articolul 2 pct. 1 lit. a) și b) și articolul 2821alin.1 din Codul procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Având în vedere considerentele arătate precum și faptul că în lipsa convenției arbitrale tribunalul ar fi fost competent să judece litigiul în fond, în primă instanță Curtea va respinge excepția necompetenței materiale a Curții de Apel B-Sectia a V- a Comercială de soluționare a acțiunii în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale.
În ceea ce privește acțiunea în anulare formulată de către petenta SC SRL Curtea reține următoarele:
Cele două motive pe care petenta și-a întemeiat acțiunea în anulare, respectiv articolul 364 lit.c și articolul 364 lit.i Cod procedură civilă reprezintă de fapt unul și același motiv de promovare a acțiunii și anume - nelegala constituire a tribunalului arbitral.
Analizând antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părțile litigante, Curtea constată că la pct. 11.1 din capitolul "soluționarea litigiilor" se stipulează că orice litigiu sau diferend dintre părți se va încerca să fie soluționat pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci toate litigiile în legătură cu realizarea prezentului act, sunt prin voința părților, de competența unei instanțe arbitrale formată din 3 (trei) arbitri, câte unul de fiecare parte și un supraarbitru numit de comun acord de ambele părți. În cazul în care din culpa uneia din părți,tribunalul arbitralnu se poate constitui în termen de 5 (zile) de la notificarea apariția litigiului, partea care nu se află în culpă va numi un al treilea arbitru.
Din cele mențiunile prevăzute la pct.11.1 și 11.2 ale antecontractului de vânzare-cumpărare nr.59 din 19.10.2007 rezultă indubitabil că voința părților cu privire la soluționarea litigiului este arbitrajul, iar alternativa în cazul eșuării acestuia va fi instanța judecătorească competentă.
Având în vedere considerentele arătate Curtea reține că acțiunea în anulare este neîntemeiată și în consecință o va respinge nefiind îndeplinite dispozițiile articolului 364 lit. c și i Cod procedură civilă, față de faptul că așa cum am arătat deja, voința părților cu privire la soluționarea litigiului a fost arbitrajul, iar tribunalul arbitral a fost constituit conform Regulamentului privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a statutului și regulilor proprii de arbitrare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de petenta SC SRL cu sediul ales în B, sector 3, str. - -, nr. 11,. 14, împotriva sentinței arbitrale nr.5/16.04.2009, pronunțată în dosarul nr.6/2009 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului B, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B, sector 5,-, -. 1,. 10 și domiciliată în B, sector 5,-, -. 1,. 10.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 5/2.03.2010
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu