Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 47/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 538/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Sentința comercială nr.47
Ședința publică de la 13.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în anulare formulată de petenta - MUNTENIA SA, în contradictoriu cu intimata - SRL.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 6.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 13.04.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2009 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, s-a solicitat ca în temeiul articolului 364 din Codul d e procedură civilă să se dispună anularea sentinței arbitrale nr. nr. 246 din 8.12.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care s-a dispus admiterea în parte a acțiunii arbitrale formulată de petenta - MUNTENIA SA, în contradictoriu cu pârâta - SRL și obligarea pârâtei la plata sumei de 464.132,71 lei cu titlu de penalități de întârziere și la plata sumei de 27.493 lei reprezentând cheltuieli de arbitrare.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a reținut că între părți a intervenit contractul de leasing nr. 121/2003, devenit nr.118/2003, modificat prin două acte adiționale și două contracte de cesiune, prin care antecesoarea reclamantei ( AIR ) a predat pârâtei, în sistem de leasing, echipamente de climatizare. Numărul acestor echipamente a fost redus la 36 conform celui de al doilea act adițional din 28 februarie 2006, iar pârâta a plătit toate ratele de leasing aferente acestor echipamente.
Întrucât pârâta a achitat cu întârziere anumite rate de leasing, reclamanta a pretins penalități de întârziere.
Deși nu contestă existența unor întârzieri la plata ratelor de leasing, Curtea de Arbitraj a analizat apărările pârâtei, care nu a fost de acord cu plata penalităților de întârziere, prevăzute în contract, reținând următoarele:
Mai întâi, susținerea reclamantei în sensul că prin plata primei rate de leasing la 19.07.2004 pârâta ar fi recunoscut debitul în întregime și curgerea termenului de prescripție s-ar fi întrerupt atât pentru creanța principală cât și pentru accesorii, nu a fost reținută întrucât plata efectuată de pârâtă la data de 19 iulie 2004 viza o singură de leasing, iar nu și celelalte rate. De aceea, Curtea a respins ca prescrisă pretenția reclamantei privind penalitățile în sumă de 171.510,03 lei.
Cu privire la apărarea pârâtei referitoare la existența unei convenții de stingere a pretențiilor prin acordul din 28 februarie 2006, care a avut drept urmare renunțarea la judecata acțiunii pentru creanța în valoare de 106.740,89 lei de leasing și penalități de întârziere în sumă de 399.472,04 lei, Curtea a apreciat că nefiind vorba de o renunțare la drept ci doar de o renunțare la judecată, aceasta nu afectează dreptul reclamantei la plata ratelor restante și a penalităților de întârziere, de vreme ce cu privire la acestea nu s-a efectuat vreo plată.
Instanța arbitrală a mai reținut că împrejurarea că reclamanta nu a pus în funcțiune aparatele de aer condiționat predate pârâtei, așa cum avea obligația contractuală inițială, nu dă dreptul pârâtei să ridice excepția de neexecutare și nu are nici o semnificație asupra obligației pârâtei de a plăti la scadențele convenite ratele de leasing. Părțile au convenit prin primul act adițional ca plata ratelor să se facă la scadențele acestora, necondiționat de instalarea echipamentelor, aceasta urmând a se face la cererea pârâtei, printr-o notificare prealabilă de 20 de zile. Deoarece pârâta nu a făcut aceste notificări către reclamantă, iar plata ratelor s-a efectuat necondiționat de instalarea aparatelor, dar cu întârzieri, rezultă că nu se mai poate imputa reclamantei nepunerea în funcțiune a acestor aparate pentru a-și scuza întârzierile în plata ratelor de leasing.
Nici faptul că în acest mod scopul contractului de leasing nu ar fi atins, cum a susținut pârâta nu a fost reținut de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, înțelegerea părților cuprinsă în Actul adițional având doar semnificația unei convenții pentru agravarea răspunderii beneficiarului de leasing, care urma să plătească necondiționat de punerea în funcțiune a aparatelor, ceea ce s-a și făcut în speță.
De aceea, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional a admis în parte cererea și a obligat pârâta 464.132,71 lei penalități de întârziere, către reclamantă.
În motivarea acțiunii în anulare formulată împotriva acestei sentințe, pârâta a invocat dispozițiile articolului 364 alineat 1 litera din Codul d e procedură civilă, respectiv încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, dispozițiile articolului 364 alineat 1literadin Codul d e procedură civilă, respectiv faptul că s-a dat mai mult decât s-a cerut și dispozițiile articolului 364literadin Codul d e procedură civilă, respectiv nesemnarea hotărârii de către arbitrii.
În ce privește motivul de anulare constând în încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, petenta susține că instanța arbitrală a nesocotit voința părților exprimată în mod clar cu ocazia încheierii contractului nr. 121/2003 și a ignorat cu desăvârșire modificările succesive hotărâte de părți prin actele adiționale.
Astfel, se susține, inițial, prin contractul nr.121/2003 părțile au stabilit că plata primei rate de leasing este scadentă la 25.05.2003, iar celelalte rate vor fi plătite lunar, până la ziua 25-a fiecărei luni, dar nu mai devreme de punerea in funcțiune (art.3.3 din Condiții și termen de plata si de livrare). La același capitol din contract, punctul 3.7.1. părțile au convenit ca: "echipamentele vor fi livrate si instalate in termen de 60 de zile lucrătoare de la data confirmării primirii plății avansului si a taxei de operare, dar nu mai târziu de data de 25.05.2003".
După data de 27.02.2003 - data încheierii contractului nr.121, părțile au încheiat un act adițional prin care au hotărât să modifice data începerii facturării, înlocuind data de 25.05.2003 cu data de 25.08.2003, au modificat numărul contractului din 121 in 118, iar nu în ultimul rând s-a decis ca echipamentele vor fi instalate la comanda beneficiarului, necondiționând scadența plăților, cu o notificare prealabilă de 20 de zile.
Se mai susține că prin sentința arbitrală nr.210/06.07.2005 pronunțată în Dosarul nr.44/2005 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României și a Municipiului B, Tribunalul arbitral a hotărât ca parata-reclamanta - MUNTENIA SA să plătească suma de 181.888,82 lei, către - AIR SRL (cu titlu de rate de leasing scadente si neachitate), iar aceasta din urma a fost obligată ca in termen de 20 de zile de la încasarea integrală a sumei menționate mai sus si a cheltuielilor arbitrale, sa instaleze echipamentele de climatizare livrate - MUNTENIA SA.
La data de 28.02.2006, părțile au încheiat un nou act adițional, prin care au hotărât modificarea contractului. Pe fondul achitării integrale de către - MUNTENIA SA a 36 de echipamente livrate de către - AIR SRL, părțile au hotărât sa micșoreze obiectul contractului și să îl limiteze la numărul echipamentelor deja livrate (36 de unități). Totodată, la art. l din Actul Adițional din data de 28.02.2006 părțile au stabilit in mod implicit ca aceste echipamente nu erau montate, - AIR SRL având obligația necondiționată "să le și pună în funcțiune".
La art. 2 din Actul adițional mai sus arătat, se mai susține, aceleași părți au convenit de comun acord că acest contract a fost executat integral - in ceea ce privește obligația - AIR SRL de a livra cele 36 aparate cu accesorii societății petente si ca - MUNTENIA SA a achitat integral obligația de plată a ratelor de leasing (in lumina micșorării obiectului contractului).
Al doilea act adițional semnat de părți în data de 28.02.2006 a intervenit după pronunțarea sentinței arbitrale nr.210/06.07.2005 descrisă mai sus. Această modificare a voinței părților exprimată în scris a venit și a confirmat executarea contractului de către petentă, se susține și a schimbat esența contractului, respectiv data executării obligațiilor principale ale părților (livrarea mărfurilor și plata ratelor de leasing). Astfel, se arată, - AIR SRL a confirmat la data de 28.02.2006 că a primit suma de 329.635,80 Euro, aceasta reprezentând în final valoarea obiectului contractului modificat. Părțile nu au făcut referire la executarea cu întârziere a plății ratelor de leasing sau cu referire la alte obligații ale părților, inclusiv penalități de întârziere.
Începand cu data de 28.02.2006 s-au stabilit alte clauze contractuale (numărul bunurilor livrate si prețul acestora), în ceea ce privește executarea contractului a rămas de executat doar obligația - AIR SRL de a pune în funcțiune echipamentele deja livrate in termen de 30 de zile de la semnarea actului adițional.
Tribunalul Arbitral a pronunțat sentința atacată doar din prisma primului act adițional incheiat de parti inainte de data de 25.08.2003, prin care au stabilit ca instalarea echipamentelor se va realiza in termen de 20 de zile de la notificarea beneficiarului contractului de leasing.
Au fost incalcate dispozitiile imperative ale art.969 civ. - conventiile au putere de lucru intre partile contactante. Contractul cu toate modificarile lui constituie legea partilor. Instanta arbitrala a analizat modificarea obiectului contractului doar din prisma primului act aditional incheiat in 2003 (data semnarii se deduce din cuprinsul inscrisului, acesta fiind incheiat inainte de 25.08.2003) si a aratat ca nu se putea invoca exceptia de neexecutare a contractului intrucat petenta s-a aflat in culpa, stabilind totodata si culpa contractuala: "pârâta insăși" - prin primul Aditional - dupa ce este de acord ca reclamanta nu a avut front de lucru pentru punerea in functiune a echipamentelor, convine cu reclamanta ca plata ratelor de leasing sa se faca la scadentele acestora, neconditionat de instalarea echipamentelor, instalarea lor urmand a se face la cererea paratei, printr-o notificare prealabila de 20 de zile".
Tribunalul arbitral nu a realizat o cercetare corespunzatoare a inscrisurilor aflate la dosarul cauzei, ignorand actul aditional incheiat la data de 28.02.2006 care in prezent reprezinta "legea partilor",modificand prestatiile partilor (cantitatea de bunuri livrate, pretul lor si obligatia de montarea a aparatelor de aer conditionat). In continuare, in motivarea sentintei arbitrale, Tribunalul arbitral arata in ce consta culpa contractuata a societatii petente, ca nu s-au realizat notificarile catre reclamanta, ca ar fi facut plata ratelor de leasing neconditionat de instalarea aparatelor. Instanta arbitrala, se mai susține, s-a aflat in eroare si a omis sa analizeze al doilea act additional care schimba in esenta in intregime contractul, astfel ca: obligatia de a notifica societatea intimata in vederea montarii aparatelor de aer conditionat a fost inlaturata in totalitate, prin stabilirea in sarcina - AIR SRl obligatia de a pune in functiune a echipamentelor livrate in termen de 30 de zile de la data de 28.02.2006; plata ratelor de leasing nu s-a realizat neconditionat de punerea in functiune a aparatelor livrate, ci s-a stabilit fara nici un echivoc in data de 28.02.2006 ca obligatiile partilor de livrare si respectiv plata a produseor s-a realizat integral, partile stabilind obligativitatea punerii in functiune a echipamentelor livrate neconditionat de vreo notificare din partea societatii noastre.
Intentia partilor, in sensul modificarii obiectului contractului prin actul aditional din data de 28.02.2006, poate fi stabilita si prin coroborarea acestui inscris cu un alt inscris aflat la dosarul cauzei, respectiv, Acordul incheiat tot in data de 28.02.2006, incheiat intre partile din litigiu pentru stingerea unor litigii care existau pe rolul instantelor de judecata de drept comun si pe rolul Curtii de Arbitraj. Aceste litigii aveau ca obiect penalitati de intarziere si pretentii banesti privind plata ratelor de leasing.
Analizand Acordul din data de 28.02.2006, partile au procedat la stingerea dosarelor, avand la baza tocmai actul aditional din data de 28.02.2006 prin care au schimbat obiectul contractului 118/2003. Practic, partile au stabilit ca nu este cazul sa se mai judece pentru pretentii banesti, inclusiv penalitati de intarziere, in conditiile in care au micsorat valoarea contractului, stabilind ca obligatiile partilor s-au executat, stabilind pentru prima data obligatia - AIR SRL sa puna in functiune aparatele de aer conditionat intr-un termen determinat (30 de zile).
Intentia partilor a fost exprimata in mod clar, in sensul aratat, urmand ca intimata sa procedeze la punerea in functiune a aparatelor livrate neconditionat de concursul societatii petente.
Nu puteau fi solicitate penalitati de intarziere in conditiile in care intimata nu a respectat contractul incheiat, asa cum a fost modificat in data de 28.02.2006, nu a montat cele 36 aparate livrate. Daca partile au convenit cu ocazia primului act aditional vreo clauza de agrava re a raspunderii societatii noastre - sa plateasca independent de montarea aparatelor de aer conditionat, aceasta clauza a fost inlaturata in totalitate in data de 28.02.2006.
Neindeplinirea obligatiilor asumate de catre intimata rezulta din inscrisul intitulat "Situatie lucrari instalatii de climatizare la - MUNTENIA SA", semnat de catre reprezentantul AIR, potrivit caruia instalatiile exterioare nu au fost montate, iar legaturile dintre exterior si interior nu au fost realizate. Petenta a apelat la o alta firma, - EXPERT SRL, care a realizat lucrarile care ar fi trebuit sa fie efectuate de cedenta se AIR eONDITJON SRL. S-a incheiat cu aceasta societate terta contractul nr.15/07.06.2007, depus la dosarul cauzei.
Sentinta arbitrala, mai susține petenta, incalca nu numai contractul asa cum a fost modificat, ci si disp. OG nr.51/1997 care stabileste regimul juridic al contractului de leasing. In esenta, un contract de leasing presupune transmiterea pentru o perioada determinata a dreptului de folosinta asupra unui bun in schimbul platii periodice a unei rate de leasing. Practic, in data de 28.02.2008 partile prin actul aditional si acordul incheiat au stabilit ca ratele de leasing au fost achitate urmand sa aiba loc punerea in functiune si darea in folosinta a bunurilor inchiriate in maximum 30 de zile.
Intimata nu a executat obligatia principala a contractului de leasing, aceea de a da in folosinta bunurile inchiriate. De aceea, petenta consideră ca aceasta nu a executat obligatia principala asumata prin contractul de leasing - darea in folosinta a bunurilor.
În al doilea rând, se invocă și motivul de anulare privind faptul că s-a dat mai mult decât s-a cerut deoarece instanța arbitrală nu a micșorat cheltuielile de arbitrare proporțional cu admiterea numai în parte a acțiunii.
În fine, se invocă nesemnarea hotărârii de către arbitri și se susține că asistentul arbitral atestă conformitatea cu originalul a copiei de pe hotărâre care nu poartă semnăturile acestora.
Analizândacțiunea în anulare, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor articolului 364 literele f, g și i din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 364 pct. f) din pr. civ., respectiv faptul că instanța arbitralăa dat mai mult decât s-a cerut, Curtea constată că acesta este nefondat, deoarece instanța arbitrală a admis acțiunea reclamantei doar în parte, obligând pe pârâtă la plata aop arte din penalitățile de întârziere pretinse, având în vedere că pentru diferență s-a constatat că dreptul reclamantei era prescris. Ca atare, instanța a dat mai puțin decât s-a cerut, nicidecum mai mult, cum susține petenta prin prezenta acțiune în anulare.
În ce privește reducerea cheltuielilor de arbitrare pretinsă de petentă pe calea acestui motiv de anulare, Curtea apreciază că față de împrejurarea că nu rezultă din probele administrate că aceste cheltuieli au fost cuantificate în raport cu cuantumul pretențiilor din cererea introductivă, iar culpa procesuală a fost raportată la întârzierea pârâtei în plata ratelor de leasing, rezultă că susținerea nu poate fi primită. Mai mult, invocarea motivului prevăzut de art. 364 lit. f) din pr. civ. cu referire doar la cheltuielile de arbitrare nu este bazată pe o premisă procedurală corectă, deoarece cererea privind cheltuielile de arbitrare formulată de reclamantă a cuprins toate cheltuielile, iar nu doar o parte din acestea. Ca atare, nu se poate reține că reclamanta a cerut doar o parte din aceste cheltuieli de arbitrare ( de vreme ce a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor efectuate ca atare), iar instanța arbitrală, contrar voinței reclamantei, ar fi acordat mai mult decât s-a cerut. Cu alte cuvinte motivul de anulare constând în aceea că s-a dat mai mult decât s-a cerut trebuie să privească încălcarea principiului disponibilității procesului civil, care guvernează și judecarea unei cereri pe calea arbitrajului (art. 129 alin. ultim din pr. civ.), iar nu aprecierea de către instanță a cuantumului și întinderii culpei procesuale raportate la cheltuielile de arbitrare.
De aceea, Curtea va aprecia ca nefondat acest motiv de anulare.
2. În ce privește, motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 364 pct. g) din pr. civ. respectivnesemnarea hotărârii de către arbitri, deoarece exemplarul ce i-a fost comunicat pârâtei nu a fost semnat de aceștia, este vădit nefondat, deoarece ceea ce se comunică părților nu este însuși originalul hotărârii arbitrale, care rămâne la dosar, ci o copie conformă cu originalul, care nu trebuie să cuprindă semnăturile arbitrilor. Cum hotărârea arbitrală cuprinde aceste semnături, așa cum rezultă din fila 151 din dosarul arbitral (. II), rezultă că și acest motiv de anulare este nefondat.
3. Referitor la motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 364 pct. i) din pr. civ. respectivîncălcarea unor dispoziții imperative ale legii, Curtea reține următoarele:
Mai întâi trebuie avut în vedere faptul că " dispozițiile imperative ale legii" au fost definite în doctrina și practica judiciară ca fiind acele norme care, raportat laconduita pe care o prescriu pentru părți, impun părților o acțiune ori le obligă la o abstențiune și, sub sancțiune, nu îngăduie să se abdice sau să se deroge de la ele. Ca atare, aceste categorii de norme impunând o anumită conduită, părțile nu pot conveni, chiar cu autorizarea instanței, să se abată de la ele, în timp ce în cazul normelor dispozitive, părțile se pot înțelege expres sau tacit, ca în limitele ordinii de drept existente, să deroge de la dispozițiile legii.
Prin urmare, pentru a exista motivul de anulare a sentinței arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) din pr. civ. trebuiesă existe o normă imperativă aplicabilă în cauză, care să fi fost încălcată de către Curtea de Arbitraj.
Or, din susținerile petentei rezultă că norma considerată de aceasta imperativă este aceea cuprinsă în dispozițiile art. 969 din civil.
Aceste dispoziții nu reglementează nicidecum o conduită obligatorie pentru părți de la care acestea să nu poată deroga sau instanța, în aceeași măsură. Dispozițiile art. 969 din civil instituieprincipiul obligativității efectelor contractului( recunoscut și sub forma adagiuluipacta sunt servanda) însă acestea nu impun părților o anumită conduită de la care nu se poate abdica.
Curtea apreciază că dimpotrivă, dispozițiile art. 969 din civil au un caracter dispozitiv deoarece, dacă în alin. 1 se prevede: " Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", în alin. 2 se permite tocmai derogarea de la acesta, prin aceea că: " Ele ( convențiile- ) se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege".
Așa cum s-a stabilit în doctrina și practica judiciară, în timp ce art. 969 alin. 1 din civil instituie principiul obligativității efectelor contractului, art. 969 alin. 2 din civil reglementează principiul simetriei ( recunoscut și sub forma adagiuluimutuus consensus mutuus dissensus) care guvernează de asemenea efectele contractelor ( convențiilor) potrivit căruia convențiile vor putea fi modificate, revocate ( în sensul de "desființate") tot prin convenția părților ( sintagma"consimțământul mutual"având sensul unei convenții încheiate prin exprimarea voințelor juridice ale cocontractanților) sau pentru cauze autorizate de lege.
Or, aceste dispoziții neavând un caracter imperativ deoarece nu obligă părțile la o anumită conduită prescrisă ca atare, ci instituie niște principii cu privire la efectele contractelor, încălcarea lor nu poate fi invocată ca și motiv de anulare în sensul art. 364 lit. i) din pr. civ.
Susținerile petentei în sensul că instanța arbitrală ar fi interpretat greșit convențiile părților ( actele adiționale la contractul de leasing) nu pot fi apreciate ca relevante în aplicarea art. 364 lit. i) din pr. civ. dacă interpretarea acestor voințe ale părților nu s-a făcut cu încălcarea unei dispoziții imperative a legii.
De altfel, interpretarea convențiilor este de esența oricărui litigiu în care părțile își bazează pretențiile și respectiv apărările, pe astfel de convenții. A considera că dispozițiile art. 969 din civil au caracter imperativ, în sensul că obligă instanța să interpreteze într-un anumit fel o convenție dedusă judecății înseamnă a înlătura posibilitatea pentru acea instanță ( fie ea arbitrală sau de judecată) de a interpreta ea însăși convențiile exhibate de părți ( în sensul deinstrumentum).
Cum acest lucru nu este posibil în condițiile în care art. 364 din pr. civ. reglementează acțiunea în anulare atât ca o acțiune principală cât și ca o cale de atac specială împotriva hotărârii arbitrale, care nu permite instanței să procedeze la o rejudecare în fond a cauzei ( decât după ce acțiunea în anulare este condiderată întemeiată și admisă), rezultă că și acest motiv de anulare este nefondat.
De aceea, Curtea, în temeiul art. 3661din pr. civ. rap. la art. 364 lit. f), g) și i) din pr. civ. va respinge acțiunea în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată, acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 246 din 8.12.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, formulată de petenta - MUNTENIA SA, cu sediul în P, Muntenia, nr. 1, Județ A în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul în P,--100,. 19,. A,. 17, Județ
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi 13.04.2009.
JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu
