Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 67/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ nr. 67/2009

Ședința publică din 17 februarie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta - SRL I, în contradictoriu cu pârâta - SRL, având ca obiect acțiune în anularea hotărârilor arbitrale nr. 7/05.11.2008 a Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie

La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei - SRL, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 529,41 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al doilea termen de judecată și faptul că s-a transmis prin fax de către reclamantă la data de 04.01.2009, copia facturii fiscale nr. 2 din 19.12.2008.

Reprezentantul pârâtei declară că hotărârea arbitrală a fost pusă în executare pentru sumele menționate în dispozitivul hotărârii arbitrale, mai puțin onorariul de succes care este procent din suma recuperată. Depune la dosar copii ale citațiilor prin care înțelege să releve faptul că a fost citat la biroul executorului pentru ridicarea sumelor reprezentând contravaloare debit, daune și cheltuieli de judecată. Declară că nu are de formulat alte cereri și nici de invocat excepții.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra fondului.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiuni în anulare ca neîntemeiată și plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu. Apreciază că instanța arbitrală a dat o hotărâre corectă reiterând oral în susținerea poziției procesuale motivele enunțate în scris în cuprinsul întâmpinării (fila 34-37). În justificarea cheltuielilor de judecată solicitate depune chitanțe și facturi emise pentru serviciile avocațiale prestate.

CURTEA,

Prin acțiunea în anulare formulată de reclamanta - SRL I, s- solicitat anularea Hotărârii nr. 7/5.11.2008 pronunțată in dosarul nr. 5/2008 al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț si Industrie M in contradictoriu cu - SRL și rejudecând cauza, respingerea cererii de obligare la plata daunelor interese, în sensul înlăturării și a sumei de 7.435,89 lei reprezentând dobânda legală la care a fost obligată de către tribunalul arbitral.

Reclamanta solicită înlăturarea dispoziției prin care tribunalul arbitral: " rezervă reclamantei (- SRL) dreptul de a-si recupera cheltuielile de judecată constând în onorariul de succes prevăzut de art. 2.2 din contractul de asistență juridică 49/2008, pe cale separată, după finalizarea litigiului" și să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața tribunalului arbitral și a cheltuielilor de judecată efectuate in prezenta cauză.

În motivarea acțiunii se arată că hotărârea arbitrală este nelegală potrivit art. 364 lit. f, i proc.civ. întrucât tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, încălcând totodată și norma imperativă care consacră principiul disponibilității și al contradictorialității (art 129, art 358 proc.civ).

Tribunalul arbitral În mod greșit a acordat dobânda legală la suma pretins datorată, întrucât prin acțiune s-au solicitat penalități contractuale ( clauza penală).

Tribunalul arbitral motivează in drept acordarea dobânzii legale prin dispozițiile art. 1088.civ. art. 43 com. Este adevărat ca pentru întârzierea in executarea unei obligații bănești comerciale debitorul datorează creditorului dobânda legală comercială de la data scadenței creanței principale.

Numai că această dobândă legală trebuia solicitată de creditor prin cererea de chemare in judecată, pusă în discuția părților pentru a putea fi obligați prin hotărârea arbitrală la plata ei către - SRL.

Tribunalul arbitral a pronunțat o hotărâre care conține dispoziții care nu pot fi aduse la îndeplinire, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut încălcând totodată și dispoziții imperative ale legii (principiul contradictorialității și al disponibilității).

Tribunalul arbitral a reținut și a dispus in sarcina - lanis SRL că " rezerva reclamantei (- SRL) dreptul a-si recupera cheltuielile de judecată constând in onorariul de succes prevăzut de art 2.2. din contractul de asistență juridică 49/2008 pe calea unei acțiuni separate. "

"A rezerva dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată"este o dispoziției care nu poate fi adusă la îndeplinire. Rezervarea dreptului de a recupera un onorariu de succes nu este o măsură pe care sa o dispună un organ jurisdicțional in dispozitivul unei hotărâri arbitrale sau să o rețină în considerentele acesteia și cu atât mai mult o asemenea dispoziției nu poate fi pusă în executare.

Această măsură nu a fost solicitată de - SRL, ci a fost dispusă, din oficiu de tribunalul arbitral cu încălcarea principiului disponibilității.

De asemenea s-a încălcat principiul contradictorialității pentru că ea nu a fost pusa in discuția părților. Reclamanta nu a avut cunoștință de existența unei asemenea solicitări sau a unui onorari de succes; nu i-a fost comunicat contractul prin care se spune ca a fost stabilit.

Onorariul de succes nu reprezintă o cheltuială de judecată in accepțiunea art. 274 proc.civ. El reprezintă un premiu pe care clientul se obligă să îl acorde avocatului sau la atingerea unui anumit rezultat.

Pârâta prin întâmpinare, solicitat respingerea acțiunii în anulare, cheltuielile de judecată fiind solicitate, iar dobânzile datorate sunt cele legale.

Examinând cererea, instanța constată următoarele:

Potrivit Hotărârii arbitrale nr. 7/5.11.2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SRL înregistrată la ORC sub JUDECĂTOR -, prin reprezentanții săi legali, împotriva pârâtei - SRL I și în consecință: obligat pârâta - SRL I la plata către reclamanta SRL:

- 68.078,24 lei diferență de preț la produsele livrate;

- 7.435,89 lei daune interese calculate la nivelul dobânzii legale până la data de 28.03.2008;

- 7.866,24 lei cheltuieli arbitrale.

Reclamanta și-a rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes, conform art.22 din contractul nr. 49/2008, pe cale separată, după finalizarea litigiului.

fost respinsă acțiunea reconvențională introdusă de pârâta - SRL I împotriva reclamantei SRL.

S-a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. 5/30.06.2008 la Tribunalul arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie M, reclamanta SRL înregistrată la ORC M sub nr. J- prin reprezentații săi legali, chemat în judecată pârâta - SRL I, înregistrată la ORC I sub nr. J-, pentru a fi obligată la plata sumei de 68.078,24 lei diferență de preț; 32.981 lei daune interese, la plata cheltuielilor de arbitraj în sumă totală de 8.474,20 lei din care 3.119,20 lei taxă arbitrală și 5.355 lei onorariu avocat.

Onorariu de succes urmând a fi recuperat printr-o acțiune separată.

În baza contractului nr. 171/17.07.2003, reclamanta livrat pârâtei în repetate rânduri diverse materiale, aceasta din urmă neonorându-și obligațiile de plată integrală a prețului produselor, rămânând un rest de 68.078,21 lei.

Potrivit art. 24 lit. din contract, "în cazul neexecutării obligaților de plată, partea în culpă datorează daune-interese".

Daunele interese pentru neexecutarea în cazul obligațiilor care au ca obiect plata prețului cuprind atât dobânda legală, cât și alte pierderi ce provin din raporturile contractuale ale părților.

Potrivit art.43 comercial, " datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile".

Deci, dobânda legală este cuprinsă în daunele interese, iar reclamanta solicitând aceste daune se înțelege că ea solicitat și plata dobânzii legale, astfel că nu se poate reține că instanța dat ceva ce nu s-a cerut.

Potrivit art.274 Cod proc.civ. " partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată".

Potrivit art. 134 (6) din statut, "avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină un onorariu de succes cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat.

Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix. Deci onorariul de avocat constituie în sens larg o cheltuială de judecată, astfel că, oricare dintre formele onorariului prevăzut de statutul profesiei de avocat va constitui la rândul său tot o cheltuială de judecată, astfel că și onorariul de succes este tot o cheltuială de judecată, cheltuieli pe care le- solicitat reclamanta prin acțiunea arbitrală.

În baza art.274 Cod proc.civ. reclamanta va fi obligată să achite pârâtei suma de 4760 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în prezenta cauză.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.364.civ, va respinge ca nefondată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în anulare formulată de reclamanta - SRL I, cu sediul procesual ales în I,-, parter, jud. I, în contradictoriu cu pârâta SRL, cu sediul în,-, jud. M, având ca obiect hotărârea arbitrală nr. 7 din 5.11.2008 a Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie

Obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 4760 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. dact. GC

5 ex/03.03.2009

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 67/2009. Curtea de Apel Cluj