Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.28/2009
Ședința publică din 17 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - SRL B împotriva sentinței comerciale nr. 843 din 30 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița, în contradictoriu cu reclamanta - ELECTRIC -GRUP SA B având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intimatei - Grup SA, av., iar în reprezentarea apelantei - SRL, av. și.
Procedura este legal îndeplinită.
Pentru timbrarea apelului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei și s-a aplicat timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei după care reprezentantul apelantei, avocat, solicită instanței să se întocmească adresă către Tribunalul Bistrița pentru trimiterea dosarului disjuns -, având în vedere că a invocat prin motivele de apel că instanța a soluționat cererea de disjungere fără citarea tuturor părților iar în dosarul Curții de Apel nu există actele la care se face referire în apel, motiv pentru care apreciază că este necesară acvirarea.
Reprezentantul intimatei apreciază că cererea este neîntemeiată, părțile din contract sunt cele din dosarul de fond, iar obiectul dosarului disjuns este altul.
Reprezentantul apelantei avocat, apreciază că acvirarea este obligatorie în acest dosar fiind înregistrată o cerere principală și o cerere reconvențională, iar disjungerea s-a discutat prin sentință și nu prin încheiere. În susținerea acestei opinii, arată că odată cu apelul s-a formulat și cerere de suspendare iar Curtea a dispus suspendarea sentinței prin care s-a dispus și o măsură procedurală; suspendarea s-a luat cu privire la întreaga sentință, respectiv și cu privire la disjungere, motiv pentru care apreciază că se impune efectuarea adresei si solicitarea dosarului.
Reprezentatul intimatei, în replică, arată că sentința care face obiectul apelului nu cuprinde nici o măsură în ceea ce privește disjungerea.
Reprezentantul apelantei arată că actul prin care s-a dispus disjungerea este sentința civilă nr. 848/2008.
Instanța respinge cererea de acvirare a dosarului nr-, disjuns de la dosarul -, măsură dispusă prin sentința comercială nr. 843/30.09.2008, apreciind că proba este inutilă soluționării apelului.
Reprezentantul apelantei, avocat, depune la dosar note de ședință cu privire la raporturile juridice deduse judecătii. Solicită în probațiune încuviințarea interogatoriului reclamantei și audierea celor trei martori indicați în cuprinsul cererii de apel. Precizează că dorește să dovedească prin cererile în probațiune raporturile dintre părți și că denunțarea unilaterală a contractului este abuzivă.
Reprezentantul apelantei, avocat, arată că prin motivele de apel a invocat faptul că instanța fondului a dispus disjungerea fără citarea părților, măsură a cărei consecință este casarea hotărârii cu trimitere. Prin probele solicitate în apel dorește să facă dovada celor susținute, dar fără actul ce reprezintă promisiunea de vânzare-cumpărare nu știe dacă poate dovedi, motiv pentru care revine cu cererea de acvirare, întrucât toate actele se află în acel dosar. Solicită acte din care să rezulte raporturile inițiale între părți și în continuare, respectiv raporturile contractuale. Mai arată că cererile în probațiune au fost formulate și la fond dar au fost respinse.
Instanța pune în discuție cererile în probațiune solicitate de apelantă.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererilor în probațiune apreciind că încuviințarea acestora ar avea drept efect doar tergiversarea soluționării apelului, în condițiile existenței unui contract de închiriere cu clauze de dezicere clare.
Curtea, în deliberare asupra cererilor în probațiune formulate de apelanta-pârâtă, le respinge, apreciind ca sunt inutile soluționării apelului.
Reprezentantul apelantei consideră că cel puțin promisiunea de vânzare-cumpărare trebuie depusă ca act în probațiune la dosarul de apel.
Reprezentanții părților declară că nu au de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul apel se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra apelului.
Reprezentanții apelantei solicită admiterea apelului, desființarea încheierii de disjungere și a sentinței atacate cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de fond. Arată că la dosarul cauzei s-a formulat cerere de disjungere și cerere reconvențională care nu a fost comunicată și nu au fost citate toate părțile, fiind încălcate disp. art. 85, art. 107 și art 720 indice 4 și indice 6 alin. 2. civ. Instanța s-a pronunțat asupra acestei cereri fără probațiune, sancțiunea fiind casarea cu trimitere spre rejudecare. În subsidiar solicită admiterea apelului, respingerea acțiunii pentru motivele arătate în cuprinsul apelului pe care le reiterează oral. Invocă art. 54 din Constituție referitoare la buna credință în exercitarea drepturilor, reclamanta exercitând în mod abuziv dreptul, denunțând unilateral contractul, datorită unor neînțelegeri și pretenții reciproce, deși corect ar fi trebuit să inițieze rezilierea contractul de închiriere. În subsidiar consideră că petitul de evacuare nu trebuie admis, contractul rămâne în vigoare, societatea având dreptul de utilizare a spațiului prin administrator.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Susține motivele invocate în cuprinsul întâmpinării (fila 18-22), în esență, apreciind că nu sunt aplicabile disp. art. 297 alin. 1. civ. părțile din proces fiind prezente la judecata fondului și asistate de avocați, obiectul și părțile din contractul încheiat fiind cele două societăți față de care s-a pronunțat hotărârea. Cu privire la prematuritate, arată că există o clauză de denunțare a contractului de închiriere și nu o clauză de prelungire a contractului, așa cum reiese din dispozițiile art. 8 alin. 2 din contract.
Reprezentantul apelantei, în replică, consideră că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea tuturor părților, fapt ce trebuia respectat și cu privire la cererea de disjungere. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 843 din data de 30.09.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița Na fost admisă acțiunea reclamantei ELECTRIC-GRUP SA B, formulată împotriva pârâtei SRL și, în consecință, s-a constatat încetarea de drept a contractului de închiriere nr. 4.518/30.09.2008 încheiat între reclamantă și pârâtă cu privire la spațiul de producție situat în municipiul B,-, înscris în nr. 6.984 B nr. top. 6459/5/1, dispunându-se evacuarea pârâtei din acest spațiu, cu obligarea predării spațiului către reclamantă în starea avută la data preluării.
În final, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 538,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că reclamanta a formulat acțiune împotriva pârâtei solicitând a se constata încetarea de drept începând cu data de 11 august 2008 contractului de închiriere încheiat cu pârâta și înregistrat sub nr. 4.518/30.09.2005, cu privire la spațiul de producție proprietatea reclamantei, situat în municipiul B,-, înscris în nr. 6.984 B nr. top 6.459/5/1 și să se dispună evacuarea pârâtei din acest spațiu, respectiv predarea acestui spațiu către reclamantă în starea avută la data preluării.
Analizând contractul de închiriere, a cărui încetare de drept se solicită prin acțiune, instanța a constatat că acesta a fost într-adevăr încheiat între părțile contractante Grup B, în calitate de proprietar și B, în calitate de chiriaș, având ca obiect închirierea spațiului de producție situat în B,-, în suprafață de 300 mp, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de la 01.10.2005 până la 30.09.2010, cu posibilitate de prelungire prin act adițional la prezentul contract. La Cap. "alte clauze" este înserat și art. 8 care prevede următoarele "prezentul contract își încetează valabilitatea la expirarea termenului prevăzut la art. 2, dacă părțile nu convin prin act adițional să fie prelungit". La alineatul 2 al aceluiași articol se prevede "de asemenea contractul poate înceta din inițiativa uneia dintre părți, cu un preaviz de cel puțin 120 zile". Contractul de închiriere a fost înregistrat sub nr. 4.518/30.09.2005 - Grup
Reclamanta a formulat în baza art. 7201Cod procedură civilă o cerere de conciliere directă adresată pârâtei prin care a somat-o pe aceasta din urmă de a vira în termen de 10 zile de la primirea cererii contravaloarea chiriei restante de 71.107,14 lei și de a se prezenta la data de 14 martie 2008 la sediul mandatarului său pentru soluționarea pe cale amiabilă a continuării sau rezilierii contractului de închiriere nr. 4518/30.09.2005.
La data de 14 martie s-a încheiat procesul-verbal, în care s-a consemnat rezultatul concilierii directe în sensul că reprezentantul reclamantei își menține pretențiile formulate în cererea de conciliere, în sensul achitării sumelor precizate, în termen de 10 zile de la conciliere, în caz contrar urmând a se promova acțiune de reziliere a contractului și despăgubire. In acest proces-verbal este consemnat și punctul de vedere al reprezentantului pârâtei din care rezultă că într-adevăr chiria nu este achitată și este de acord să o achite în cuantumul convenit prin contract, dar prin compensare cu datoriile reclamantei și ale lui.
Ulterior, reclamanta a formulat prin executorul judecătoresc o notificare pârâtei, prin care i se aducea la cunoștință că în baza art. 8 alin 2 din contractul de închiriere nr. 4.518/30.09.2005 înțelege să denunțe unilateral acest contract, astfel că acesta își încetează efectele la 120 de zile de la comunicarea notificării.
Prin această notificare pârâta a fost invitată să procedeze la eliberarea spațiului în condițiile art. 6 alin. 4 din contract, în cel mai scurt timp dar nu mai târziu de 120 zile de la data notificării.
Deși pârâta a fost notificată, în sensul eliberării spațiului urmare concilierii directe efectuate în condițiile art. 7201Cod procedură civilă, aceasta nu a făcut-o în mod benevol deși termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din contract, respectiv preavizul de 120 de zile a expirat, reclamanta s-a considerat îndreptățită în a formula acțiunea comercială prin care a solicitat instanței să constate încetarea de drept începând cu data de 11.08.2008 a contractului încheiat cu pârâta și înregistrat sub nr. 4.518/30.09.2005.
Față de întregul material probator administrat în cauză, respectiv contractul de închiriere, extrasul de, cererea de conciliere directă, notificarea făcută prin executorul judecătoresc instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată și a admis-o, constatând că contractul de închiriere încheiat între reclamantă și pârâtă a încetat de drept începând cu data de 11.08.2008, astfel că, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut pe nedrept, cu obligarea acesteia la predare spațiului în starea avută la data preluării.
In baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta ca și parte căzută în pretenții a fost obligată față de reclamantă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de către aceasta, respectiv taxa timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial justificate prin actele depuse la dosar respectiv suma de 538,50 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâta "" B și numiții și, solicitând, în principal, admiterea apelului în baza disp. art. 297 alin. 1.pr.civ. civ. desființarea încheierii de disjungere și a sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În subsidiar, apelanții au solicitat în baza disp. art. 296 cod pr.civ. schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii ca prematură sau nefondată (invocând excepția de neexecutare a propriilor obligații prev. de art. 1.420 pct. 1 și 3 od civil) acțiunea comercială în evacuare formulată de reclamanta "ELECTRIC-GRUP" B, prin care se solicită constatarea încetării de drept a contractului de locațiune nr. 4.518 din 30.09.2005 începând cu data de 11.08. 008, evacuarea apelantei din spațiul de producție situat în municipiul B,- și înscris în 6.984 B și predarea acestuia reclamantei în starea avută la data preluării, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Totodată, s-a solicitat instanței și suspendarea executării hotărârii primei instanțe, având în vedere disp. art. 7208cod pr.civ.
De asemenea, apelanții susțin că încheierea de disjungere și sentința atacate cu prezentul apel sunt nelegale și netemeinice, fiind date cu încălcarea dispozițiilor legale incidente În speță și în primul rând a disp. art. 85, 107, 720/4 alin. 3, 720/6 al. 2 cod pr.civ. sub sancțiunea nulității prev. de art. 89, art. 105 al. 2, art. 106 cod pr. civ. și cu consecința aplicării disp.art. 297 alin 1 cod pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții arată că între părți au existat neînțelegeri încă de la cesiunea părților sociale deținute în "" B de familia familiei, unele din aceste neînțelegeri au fost aplanate prin efectuarea unor compensării între datoriile reciproce.
Întrucât familia nu a respectat înțelegerile și au emis pretenții nejustificate față de apelantă, iar în acest an au refuzat compensarea chiriei cu datoriile lor față de apelantă, în data de 10.06.2008 i-a convocat la o conciliere directă prev. de art. 7201Cod pr.civ. pentru data de 27.06.2008, dar în loc să aștepte concilierea pentru a ajunge la o soluționare amiabilă a litigiului, după primirea convocării la conciliere (în data de 10.06.2008) au introdus acțiunea în evacuare (acțiune înregistrată la data de 20.06.2008, deci cu o săptămână înainte de data concilierii).
Primul termen de judecată a fost la 16.07.2008, când s-a acordat termen pentru apărare la 16.09.2008.
Apelanta a formulat și înregistrat în termenul legal prev. de art. 118, 119, întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat pretențiilor sale.
Reclamanta a depus o întâmpinare și o cerere de disjungere a acțiunii reconvenționale a apelantei, care i s-a comunicat în ședința publică din 16.09.2008, dar instanța a amânat cauza pentru termenul din 30.09.2008, când a dispus disjungerea cererii reconvenționale a apelantei, fixând termen de judecată a acesteia la 28.10.2008 și judecarea în fond a acțiunii principale, respingând probele solicitate de apelantă, atât în vederea soluționării cererii de disjungere, cât și a acțiunii principale, fiind astfel încălcate prev. art. 85, art. 107, art. 720/4 alin. 3 și art. 720/6 alin. 2 Cod pr.civ.
În speță, arată apelanta, instanța de fond s-a pronunțat atât asupra cererii de disjungere, cât și asupra cererii de probațiune, iar apoi a judecat cauza în fond, deși procedura de citare nu era îndeplinită cu toate părțile, astfel că atât încheierea de disjungere, cât și sentința sunt lovite de nulitate potrivit disp. art. 89, art. 105 alin. 2 și art. 106 cod pr.civ. cu consecința aplicării disp. art. 297 alin. 1 Cod pr.civ.
În subsidiar, apelanta apreciază încheierea de disjungere și sentința atacate cu prezentul apel ca fiind nelegale și netemeinice, fiind date cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în speță.
În fapt, apelanta arată că a avut ca asociat unic pe pârâtul, care împreună cu soția sa erau asociați și administratori la 3 societăți comerciale:, -Grup și Tehno SRL, toate cu sediul social în B,-, respectiv la domiciliul lor. Pârâtele și au îndeplinit diferite funcții de administrare și execuție în cadrul celor 3 societății. O serie întreagă de acte comerciale sunt întocmite și semnate de cei 4 pârâți, pentru toate cele 3 societăți, chiar și după încheierea contractului de cesiune din data de 29.09.2005, înregistrat la. în 03.10.2005. De asemenea, mai multe operațiuni comerciale ale celor 3 societății, chiar între cele 3 societăți, au fost realizate de pârâții reconvenționali, unele chiar și după încheierea și înregistrarea contractului de cesiune și chiar după desfacerea contractului de muncă în cazul pârâtei.
Prin protocolul încheiat la 14 iulie 2005, intitulat "Promisiune de vânzare-cumpărare", semnată de ca vânzător și cumpărător, iar ca martori și, s-au stabilit între părți raporturi juridice multiple, complexe și interdependente, motiv pentru care apelanta a și apreciat că acțiunea și cererea reconvențională trebuie soluționate împreună.
În toată perioada derulării relațiilor comerciale derivând din acest protocol, apelanta a arătat că a fost de bună-credință, în timp ce pârâții reconvenționali au dat dovadă de totală rea-credință.
Potrivit acestei "Promisiuni de vânzare-cumpărare", părțile și-au asumat anumite obligații, materializate ulterior în diferite acte și fapte juridice comerciale, acest act reprezentând voința reală și completă a părților, precizându-se expres și faptul că "Părțile convin ca pe parcursul derulării prezentei înțelegeri să consemneze n scris orice înțelegere ce intervine".
În consecință, apreciază apelanta, contractul de închiriere din 30.09.2005, prin prisma disp. art. 1.411 Cod civil, este un contract de locațiune, contractul de închiriere fiind o varietate a contractului de locatiune cu referire la locuinte conf. art. 72 din Legea locuinței nr. 114/1996 astfel că trebuie analizat și interpretat prin prisma prevederilor disp. art. 970, 977, 979 și art. 947 rap. la 1.420 pct. 1 și 3 Cod civil.
Când părțile s-au înțeles și au încheiat "Promisiunea. " este evident că au avut în vedere preluarea societății și continuarea activității acesteia în spațiul de producție avut la data respectivă și pe o perioadă nedeterminată Aceasta nu putea fi mutată ca un simplu obiect și nici nu s-a prevăzut așa ceva în înțelegere, dimpotrivă s-a prevăzut locațiunea spațiului de producție pe o perioadă nedeterminată.
Chiar dacă s-ar fi vândut spațiul unui terț, conform disp. art. 1.441 Cod civil, cumpărătorul era dator să respecte locațiunea făcută Înainte de vânzare.
Faptul că familia, după ce a încasat prețul de 85.000 Euro și și-a degrevat imobilele personale de sub ipoteca bancară, nu a mai respectat înțelegerea sub nici un aspect, demonstrează culpa acestora și reaua lor credință în executarea contractului: nu au predat actele societății, au continuat să lucreze, derulând activități comerciale în societatea în care nu mai aveau nici o calitate și aducând apelantei grave prejudicii, nu au predat nici până în prezent întregul spațiul obiect al locațiunii, au impus un termen de doar 5 ani pentru locațiunea spațiului de producție, au pretins chirie pentru spațiul promis gratuit, emițând facturi în acest sens.
Chiar în aceste condiții ale locațiunii pe timp de 5 ani, dispozitiile art. 8 din contractul de locațiune au următorul cuprins: "Prezentul contract își încetează valabilitatea la expirarea termenului prevazut la art. 2, dacă părțile nu convin prin act adițional să fie prelungit. De asemenea, contractul poate înceta din inițiativa uneia dintre părți, cu un preaviz de cel puțin 120 zile" nu poate fi interpretat în sensul dat de către reclamant. Este evident faptul că textul art. 8 are în vedere situația de după expirarea celor 5 ani, când puteau apărea două situații: prelungirea contractului prin act adițional sau denunțarea unilaterală a contractului, cu un preaviz de cel puțin 120 zile.
Deci, dacă una din părți nu dorea prelungirea termenului de locațiune, trebuia să avertizeze despre intenția sa pe cealaltă parte contractantă cu cel puțin 120 de zile înainte de expirarea contractului, pentru a-și putea lua măsurile ce se impuneau, astfel că u poate fi acceptată teza reclamantului potrivit căreia, oricare dintre părti, oricând după încheierea acestuia, putea denunța unilateral contractul, acesta speculând clauzelor contractuale, deși legal ar fi fost să invoce disp. art. 4 alin. 2 din contract privind neplata chiriei, dar nu a făcut-o tocmai pentru că aceasta implică analiza culpei în neexecutarea contractului în cadrul solutionării unei actiuni în rezolutiune/reziliere de către instantă.
Având în vedere precizarea expresă din acțiune și întâmpinare, în sensul că invocă doar denuntarea unilaterală a contractului, în baza art. 8, fată de cele mai sus arătate, acțiunea trebuia respinsă în principal, ca fiind prematur introdusă, din moment ce termenul de 5 ani nu a expirat, așa cum se arată la art. 2 din contract.
A solicitat apelanta prin întâmpinare respingerea acțiunii în evacuare și ca nefondată, pentru că deși invocă în motivare neplata de către apelantă a chiriei datorate, nu se indică suma restantă și nici nu se solicită obligarea sa la plata acesteia.
Apelanta a arătat că a achitat în contul chiriei până în prezent suma de 31.893,98 lei prin plăți directe sau prin compensări, iar datoriile reclamantei către ea depășesc cu mult restul chiriei pe care nu a achitat-
Față de aceste considerente, apelanta arată că a avut mai multe întâlniri cu reclamanta, mai ales în 2008, au convenit și unele soluții de compensare, dar reclamanta s-a răzgândit și a refuzat soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Conform celor convenite în Promisiunea de vânzare-cumpărare din 14.07.2005, doar o parte din spațiu era închiriat contra cost, restul fiind dat spre folosință gratuită, iar termenul închirierii era pe toată durata producției, doar vânzarea spațiului - cu drept de preemțiune în favoarea apelantei putând pune capăt închirierii, dacă vânzarea se făcea către apelantă. Cu toate acestea, reclamanta a pretins chirie și pentru curte, sens în care emis mai multe facturi, refuzate de apelantă la plată.
A arătat apelanta că nu datorează chirie cel puțin pe o perioadă de un an, octombrie 2005 - septembrie 2006, timp în care fam. a refuzat predarea spațiului comercial promis, a actelor contabile, a ștampilelor și inventarului societății, fără nici un temei legal și au continuat să facă operațiuni comerciale în favoarea lor și în dauna apelantei.
Astfel, după ce a avut acces la documentele societății, constatând că a fost grav prejudiciată, atât prin pagubele efectiv cauzate, cât și prin unele plăți nedatorate, a avut mai multe întâlniri și negocieri cu fam. și chiar s-a convenit compensarea chiriei cu datoriile lor față de apelantă, dar nici această înțelegere nu a fost respectată decât parțial, în sensul că timp de 15 luni nu i s-au mai facturat chiria (ianuarie 2007- martie 2008), apoi au revenit și au emis o factură nr. - din 17.03.2008 pentru întreaga sumă restantă.
Față de aceste considerente, apelanta invocă excepția de neexecutare a propriilor obligații prev. de art. 1.420 pct. 1 și 3 cod civil și altele.
În dovedirea susținerilor sale, apelanta a solicitat instanței de fond administrarea unor probe, dar cererea sa fost respinsă, astfel că în temeiul disp. art. 292 alin. 2 și art. 295 Cod pr.civ. solicită instantei de apel încuviintarea și administrarea acestor probe, dacă nu va fi admis motivul principal de apel:
- interogatoriul reclamantei;
- audierea martorilor:, și prezenți la negocierile inițiale, ca și la discuțiile ulterioare dintre părți;
- actele depuse la dosarul cauzei și alte acte utile soluționării cauzei.
În ce privește disjungerea cererii sale reconventionale, apelanta apreciază că aceasta nu se justifică, deoarece acțiunea principală nu este în stare de judecată, fiind necesară administrarea unor probe cu interogatoriu, acte și martori pentru a lămuri aspectele invocate de mai sus;
A arătat apelanta că a respectat disp. art. 119 alin. 3 Cod pr.civ. în sensul că cererea reconvențională a depus-o odată cu întâmpinarea, înainte de prima zi de înfățișare, în data de 25.OS.2008 pentru termenul din 16.09.2008.
Apelanta apreciază că disjungerea poate fi dispusă când între cererea reconvențională și acțiunea principală nu există nici o legătură, or prin cele arătate mai sus, cât și prin motivarea întâmpinării inițiale și a cererii reconvenționale, a demonstrat legătura dintre cele 2 acțiuni, ambele acțiuni izvorăsc din aceeași cauză și privesc aceleași părți, din același raport juridic obligațional cuprins în "Promisiunea de vânzare-cumpărare" din 14.07.2005.
Toate pretențiile apelantei formulate prin acțiunea reconvențională privesc pe reclamanta din acțiunea principală și familia, asociați și administratori la cele 3 societăți, singuri ori în solidar cu alte persoane fizice sau juridice. Obligațiile reciproce izvorăsc din Promisiunea de vânzare-cumpărare din 14.07.2005, iar plata chiriei s-a făcut și până în prezent prin compensare, doar în acest an reclamantul a refuzat aceasta.
În temeiul disp. art. 7201Cod pr.civ. a convocat pârâții la conciliere directă, pentru data de 27.06.2008.
Hotărârea atacată este executorie, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea potrivit disp.art.720/8 cod pr.civ. Punerea în executare a hotărârii ar avea efecte dezastruoase, putând determina chiar falentul societății.
Apelanta a depus si,note de sedinta, (53) prin care a solicitat instantei sa ia act de caracterul abuziv al denuntarii unilaterale a contractului de inchiriere cu numarul de inregistrare 4518/30.09.2005 cu privire la spatiul de productie situat in municipiul B,-. In opinia apelantei, situatia litigioasa trebuie privita in contextul raporturilor juridice dintre parti. Astfel, in antecontractul de vanzare-cumparare indicat se prevede pe langa cesiunea partilor sociale si obligatia cedentului ( ) de a oferi spre folosinta gratuita cumparatorului spatiul de acces si platforma din fata spatiului de productie. In consecinta, promisiunea de vanzare cuprinde si un contract de comodat cu privire laspatiul de acces si curtea imobilului care constituie obiect al contractului de inchiriere(spatiul de productie). Atat executarea contractului de inchiriere cat si executarea actului de cesiune de parti sociale s-a realizat cu intarziere, iar in ceea ce priveste contractul de inchiriere, apelanta nu datoreaza chirie pe o perioada de un an (octombrie 2005 - septembrie 2006).
Cu prilejul concilierii din data de 14.03.2008, reprezentantul legal al apelantei a fost de acord cu achitarea chiriei in cuantumul convenit in contract, optand pentru modalitatea de plata a compensarii, iar in conditiile in care prima instanta de fond a refuzat administrarea probatoriului solicitat de catre apelanta, aceasta a fost pusa in imposibilitate de a proba sustinerile relative la debitul pe care sotii impreuna cu intimata l-au cauzat.
In opinia apelantei sunt pe deplin indeplinite conditiile abuzului de drept, deoarece punctul 10 din contract impune solutionarea pe cale amiabila a oricaror litigii izvorand din neexecutarea contractului. Mai mult, dreptul de denuntare unilaterala a contractului se naste ulterior celor 5 ani stipulati in contractul de inchiriere. Raportat la rezultatul concilierii, este evident in opinia apelantei ca intentia nu a fost aceea de solutionare amiabila a diferendului. In contextul raporturilor dintre parti exercitarea dreptului de denuntare unilaterala a contractului se constituie ca o fapta ilicita, mascata sub pretextul refuzului de plata al chiriei, in conditiile in care sotii au refuzat modalitatea de plata propusa de catre apelanta. Evacuarea apelantei nu poate avea loc in conditiile unei denuntari abuzive a contractului de inchiriere.
Reclamanta "ELECTRIC-GRUP" B, a depus întâmpinare în cauză ( 18), prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile formulate de reclamantă se referă atât la principalul capăt din cererea de apel a pârâtei, referitor la desființarea încheierii de disjungere, cât și la prematuritatea acțiunii invocată de aceasta.
Cu privire la probele solicitate de catre apelanta, instanta de apel la termenul din data de 17.02.2009 a dispus respingerea acestora ca inutile (audierea unor martori si interogatoriul reclamantei intimate), in conditiile in care solutionarea legala si temeinica a apelului poate fi efectuata exclusiv prin analiza contractului de inchiriere incheiat intre parti (asa cum se va arata in continuare), contract cu un continut lipsit de orice echivoc, a carui incheiere, continut si forta legala intre parti nu a fost contestata de catre apelanta.
Analizand apelul declarat prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, instanta de apel apreciaza calea de atac formulata ca neintemeiata, urmand a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la solutia de disjungere dispusa de catre prima instanta de fond in cadrul sedintei publice din data de 30.09.2008, instanta de apel apreciaza masura adoptata ca fiind pe deplin concordanta cu normele procedurale incidente. Astfel, prin cererea de chemare in judecata principala, reclamanta - Grup SA Bac hemat in judecata pe parata - SRL B, solicitand instantei sa constate incetarea unui contract de inchiriere si sa dispuna evacuarea paratei - locatar.
Prin inscrisul intitulat actiune reconventionala (26 din dosarul Tribunalului B N) parata din cererea de chemare in judecata initiala a chemat in judecata pe paratii persoane juridice - Tehno SRL si - Grup SA si pe paratii persoane fizice, solicitand obligarea acestora in solidar la plata unor sume de bani. Este,ab initio, neintemeiata calificarea acestui act procedural ca fiind o cerere reconventionala, deoarece este de esenta cererii reconventionale faptul ca nu are drept efect largirea cadrului procesual cu privire la parti, cererea reconventionala fiind definita ca actul de procedura prin care paratul invoca pretentii proprii impotriva reclamantului. Or, este evident ca pretentiile formulate prin cererea inregistrata la dosarul primei instante sunt indreptate atat impotriva reclamantei initiale cat si impotriva altor persoane fizice si juridice.
Procedand la calificarea cererii anterior descrise, instanta de apel considera ca demersul procedural anterior descris nu poate fi calificat ca fiind o cerere incidentala (acestea fiind limitativ reglementate) ci doar ca fiind o noua cerere de chemare in judecata. Astfel, nu este vorba despre o cerere de interventie, deoarece nu a fost introdusa din initiativa noilor parati, nu este vorba despre o cerere de chemare in judecata a altor persoane in conditiile art. 57-59. deoarece paratii din aceasta cerere nu ar putea pretinde la randul lor aceleasi drepturi ca si reclamanta din cererea de chemare in judecata initiala, nu este vorba despre o cerere de chemare in garantie si nici despre o cerere de aratare a titularului dreptului. Cu privire la posibilitatea de calificare drept cerere reconventionala, argumentele anterior expuse exclus desigur aceasta concluzie.
In consecinta, nefiind vorba despre o cerere incidentala, demersul procedural analizat nu poate fi calificat (prin excludere) decat ca o noua cerere de chemare in judecata, care ar putea fi eventual solutionata impreuna cu cererea de chemare in judecata initiala doar subsecvent admiterii unei exceptii de conexare. Insa conexarea este atributul exclusiv al instantei de judecata si nu poate fi inlocuita prin comportamentul procedural al partilor, in concret prin depunerea unei noi cereri de chemare in judecata la dosarul constituit in urma inregistrarii unei prime cereri de chemare in judecata. In conditiile in care prima cerere era in stare de judecata, desigur ca nu s-a mai plus problema unei eventuale conexari.
In consecinta, analiza cererii de chemare in judecata initiala si a pretinsei cereri reconventionale releva fara putinta de tagada in opinia instantei de apel faptul ca aceasta din urma cerere a fost introdusa in dosarul - al Tribunalului BNi ntr-o maniera neprocedurala, cu scopul exclusiv de a bulversa cadrul procedural initial atat cu privire la obiectul dedus judecatii cat si cu privire la parti si de a tergiversa intr-o maniera nepermisa solutionarea cererii de chemare in judecata.
Pentru toate aceste argumente, masura de disjungere si solutionare separata a cererii pretins,reconventionale, este pe deplin legala si temeinica, in spiritul unei bune administrari a actului de justitie. Nefiind vorba despre o cerere incidentala sau accesorie, instanta sesizata cu solutionarea cererii initiale de chemare in judecata nu a avut nici o obligatie ca, anterior disjungerii sa procedeze la citarea partilor. Ulterior disjungerii cererii si formarii unui dosar separat, desigur ca partile au fost citate in vederea respectarii drepturilor procedurale.
Nu poate fi acceptata ideea conform careia necitarea partilor dintr-o cerere introdusa intr-o maniera neprocedurala intr-un dosar, cerere care a fost disjunsa pentru inregistrare si solutionare separata poate influenta legalitatea modului de solutionare al cererii principale, cu privire la care instanta a fost legal investita.
Cu privire la solutia de admitere de catre prima instanta a cererii de chemare in judecata, instanta de apel apreciaza ca prima instata nu a facut altceva decat sa aplice o clauza contractuala acceptata de catre parti prin incheierea actului juridic si a facut aplicarea principiului,pacta sunt servanda, reglementat prin dispozitiile art. 969 Cod Civil. Astfel, prin contractul incheiat a fost convenita ca modalitate de incetare a contractului denuntarea unilaterala a contractului fata de parti cu un preaviz de cel putin 120 de zile. Reclamanta s-a prevalat de aceasta clauza, a notificat parata locatara si a respectat termenul de preaviz.
In consecinta, contrar celor sustinute de catre apelanta, evacuarea nu are nici o legatura cu neplata chiriei, fiind solicitata si dispusa in virtutea unei cauze total diferite, in concret, posibilitatea prevazuta expres de contractul incheiat intre parti de denuntare unilaterala a contractului de catre oricare dintre parti cu singura conditie de respectare a unui termen de preaviz.
In opinia instantei, denuntarea unilaterala a contractului si evacuarea paratei apelante nu are un caracter abuziv ci este un demers care se incadreaza in cadrul contractual existent intre parti. Prin,notele de sedinta, (53-55), apelanta face trimitere la o promisiune de vanzare de parti sociale incheiata intre asociati celor doua societati comerciale, prin care se prevede pe langa cesiunea partilor sociale si obligatia cedentului ( ) de a oferi spre folosinta gratuita cumparatorului spatiul de acces si platforma din fata spatiului de productie. In opinia instantei, clauzele promisiunii de vanzare nu au nici o legatura cu obiectul dedus judecatii, deoarece se refera asa cum rezulta in mod expres din chiar sustinerile apelantei la o platforma din fata spatiului de productie si la un spatiu de acces, pe cand reclamanta a solicitat evacuarea paratei din chiar incinta spatiului de productie inscris in CF 6984 B, spatiu cu suprafata de 300 mp. Astfel cererea de chemare in judecata nu se refera nici la drumul de acces si nici la platforma betonata.
Cu privire la solutionarea amiabila a litigiului dintre parti, instanta retine ca desi exista in contract stipulata obligativitatea solutionarii amiabile a litigiului, aceasta clauza nu trebuie interpretata in sensul impiedicarii accesului la justitie. Reclamanta intimata a incercat solutionarea amiabila a litigiului, a notificat apelanta cu privire la intentia de denuntare unilaterala a contractului, insa aceasta nu s-a conformat clauzei contractuale si nu a parasit spatiul la expirarea termenului de preaviz.
In mod repetat apelanta face referire la negocierile purtate intre parti privind plata chiriei si la o eventuala compensare a chiriei cu alte obligatii reciproce. In opinia instantei, orice referire la plata chiriei excede cadrului procesual, deoarece evacuarea nu este solicitata si dispusa pentru neplata chiriei, ci are un temei total diferit si anume posibilitatea de denuntare unilaterala a contractului, clauza acceptata expres de parti in baza principiului libertatii contractuale. Invocarea unei clauze din contractul de locatiune incheiat intre parti nu are un caracter ilicit, ci reprezinta o situatie acceptata de catre apelanta chiar prin incheierea contractului de inchiriere.
Mai mult, continutul clauzei este foarte clar, nesusceptibil de interpretari (art. 8 alin. 2) iar sustinerile apelantei conform carora aceasta clauza devenea aplicabila doar in momentul expirarii termenului contractual de cinci ani nu au nici o legatura cu continutul actului juridic analizat.
In consecinta, pentru toate aceste considerente, in baza art. 296 va respinge apelul declarat si va mentine sentinta apelata ca fiind pe deplin legala si temeinica.
In baza art. 274 alin. 1. va obliga apelanta să plătească intimatei ELECTRIC GRUP B suma de 595 RON lei cheltuieli de judecată în apel, constand in onorariu avocat (24).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de B, cu sediul in B, strada - cel M, Bloc 22, scara B, etaj 1,. 18, jud. B N in contradictoriu cu intimata - Grup SA, cu sediul in B,-, jud. B N, avand ca obiect sentința civila nr. 843 din 30 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei ELECTRIC GRUP B suma de 595 RON lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Danusia Pușcașu
