Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 739/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 739
Ședința publică din 30 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 618 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată A având ca obiect acțiune în anularea hotărârii arbitrale.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 380 lei și timbru judiciar de 5 lei aferente căii de atac, arătând că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii în anulare, iar pe fond admiterea acțiunii reclamantei și respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare achitate în recurs și onorariu de avocat în primă instanță, pentru motivele detaliate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 618 din 19 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta A având ca obiect anulare hotărâre arbitrală, obligând, totodată, reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 32/23.11.2007 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului A în dosarul nr. 19/A/2007, precum și a încheierilor de ședință din 9 noiembrie 2007 și 16 noiembrie 2007 din același dosar și rejudecarea cauzei în condițiile art. 366 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, administrarea probelor ce urmează a fi cerute și respingerea acțiunii reconvenționale formulate de intimată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că hotărârea atacată încalcă normele imperative ale art. 35813alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă și cele ale art. 46 din Codul Comercial d eoarece Tribunalul Arada respins probele solicitate de societatea reclamantă prin întâmpinarea la acțiunea reconvențională. La termenul de judecată din 16 noiembrie 2007, prin notele de ședință depuse a reiterat cererea de probațiune arătând ca a solicitat aceste probe întrucât martorii propuși cunosc aspecte esențiale referitoare la modalitatea în care pârâta reclamantă reconvențională și-a îndeplinit obligațiile contractuale și pe cele asumate înainte de semnarea contractului, precum și condițiile în care reclamanta a părăsit spațiul închiriat și modalitatea în care i-a fost interzis accesul în spațiul închiriat în care se aflau bunurile sale, însă tribunalul arbitral a respins cererea fără aom otiva. În opinia petentei, susținerea judecătorului fondului că probele cu înscrisuri sunt suficiente pentru soluționarea cererii nu este o motivarea pertinentă și nici nu exclude administrarea probei testimoniale, permisă și în cazurile prevăzute de art. 1191 din Codul civil, încălcându-se astfel principiul contradictorialității.
Pe fondul cauzei reclamanta a solicitat admiterea acțiunii sale deoarece, deși nu a plătit chiria aferentă lunii iulie 2006, aceasta putea fi îndestulată din garanția achitată pârâtei, ceea ce face să nu fie incidente dispozițiile art. 8.1.2 din contractul de închiriere, precum și respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.
Pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității acțiunii întrucât cererea nu a fost introdusă la instanța competentă în termenul prevăzut de art. 365 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, excepție care a fost respinsă de tribunal prin încheierea din 21 aprilie 2008. Totodată, a solicitat respingerea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale ca inadmisibilă și netemeinică, motivele invocate neîncadrându-se între cele enumerate de art. 364 din același cod.
Pe fond a arătat că hotărârea arbitrală și încheierile contestate nu se pot anula pentru motivele arătate de către reclamantă pentru că, pe de o parte, cererea de anulare nu se întemeiază pe nici unul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 364, iar pe de altă parte, tribunalul arbitral a arătat de ce a respins probele și a motivat hotărârea în fapt și în drept clar, precis și necontradictoriu, hotărârea acestuia neputând fi suspusă decât unui control de legalitate.
Prima instanță a constatat că potrivit art. 364 lit. i) din Codul d e procedură civilă hotărârea arbitrală poate fi anulată pentru încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii. În cauză, petenta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 1169 din Codul civil, nu a făcut dovada încălcării ordinii publice și nici pe aceea a bunelor moravuri.
În privința celui de al treilea motiv - încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, tribunalul a constatat că potrivit dovezilor din dosarul atașat al Comisiei de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului A, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat proba cu martori "în măsura în care audierea acestora va fi necesară", fără a indica numele martorilor și aspectele ce se doreau a fi dovedite cu proba testimonială potrivit cerințelor art. 112 alin. 7 și art. 168 alin. 1 din Codul d e procedură civilă. De asemenea, cererea introductivă a fost depusă de societatea reclamantă la Judecătoria Arad la data de 1 februarie 2007, deși cunoștea convenția arbitrală din contractul încheiat cu pârâta, iar cauza a ajuns în fața tribunalului arbitral prin declinare de competență, potrivit sentinței civile nr. 3230/17.04.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-.
După constituirea tribunalului arbitral pentru această cauză, la primul termen de judecată pârâta Aad epus la dosar o cerere reconvențională și întâmpinare la acțiunea principală care, potrivit încheierii din 6 iulie 2007, au fost comunicate cu reclamanta în vederea studierii. La următorul termen, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională și a indicat numele, prenumele și adresele martorilor pe care îi solicitase, dar fără a arăta și împrejurările pe care dorea să le probeze în urma audierii acestora. Tribunalul arbitral a acordat mai multe termene de judecată (07.09.2007, 28.09.2007, 19.10.2007 și 02.11.2000), însă la nici unul dintre acestea reclamanta nu a indicat motivele pentru care a solicitat proba testimonială. În aceste condiții, fără a se cunoaște aspectul ce se dorea a fi probat de reclamantă, în mod corect au fost respinse cererile de probațiune testimonială formulate de ambele părți prin încheierea din 9 noiembrie 2007 și abia după acest moment reclamanta a depus concluzii scrise prin care făcea aprecieri legate de diferite aspecte legate de raporturile juridice dintre părți, modalitatea de evacuare, arătând în final că "aceste aspecte pot fi dovedite cu martori propuși prin cererea de probațiune".
Prin încheierea din 16 noiembrie 2007 tribunalul arbitral a arătat că respingerea testimonială s-a făcut deoarece această instanță a apreciat că probele scrise sunt suficiente pentru a putea judeca cererea, la dosarul arbitral fiind depuse, pe lângă contractul în litigiu, numeroase alte înscrisuri de către ambele părți. Analizând această situație de fapt, judecătorul fondului a constatat că respingerea probei a fost motivată de tribunalul arbitral, chiar dacă această soluție nu a convenit reclamantei, iar convingerea intimă a arbitrilor nu poate fi analizată, aceștia fiind independenți în activitatea lor, ceea ce face ca în speță să nu se fi încălcat principiul contradictorialității, părțile depunând la dosar numeroase alte dovezi.
Pe de altă parte, nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 35813alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă, reclamanta recunoscând motivarea potrivit căreia probele cu înscrisuri au fost suficiente pentru soluționarea litigiului, art. 46 din Codul comercial neconținând norme imperative, după cum art. 35813din Codul d e procedură civilă are dispoziții a căror nerespectare poate atrage nulitatea actelor, dar aceasta numai în condițiile prevăzute de art. 105 alin. 2 din același cod. Or, reclamanta nu a motivat "vătămarea suferită care nu poate fi îndepărtată altfel", simplul fapt că soluția tribunalului arbitral nu-i convine nefiind de natură să dovedească presupusa vătămare. Mai mult, prin acțiunea promovată aceasta a recunoscut că începând cu luna iulie 2006 nu a mai achitat chiria aferentă spațiului și a obținut o hotărâre favorabilă cu privire la bunurile care au rămas în spațiul închiriat și în care nu a mai avut acces, tribunalul neputând soluționa o cauză doar pe simple presupuneri. Cu toate acestea, vătămarea nu putea fi invocată din moment ce tribunalul arbitral a motivat respingerea cererii de probațiune solicitată.
Față de soluția la care a ajuns, raportat la dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea acțiunii în anulare așa cum a fost ea formulată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă. Instanța arbitrală a violat principiul contradictorialității, motiv de anulare pe care Tribunalul Arad nu l-a analizat, reținând doar că la dosar s-au depus mai multe înscrisuri, fapt considerat suficient pentru respectarea principiului menționat și că instanța arbitrală a motivat respingerea probei cu martori, convingerea intimă a arbitrilor neputând fi analizată de judecător.
Referitor la înscrisurile depuse în probațiune de către părți recurenta a arătat prin acțiunea în anulare că acestea nu sunt probe care să permită tranșarea diferendului juridic pe o bază legală, ci probe ale existenței unui raport juridic necontestat de nimeni (contractul de închiriere nr. 17/10.01.2006), probe ale admisibilității acțiunii (invitația la conciliere) și probe ale unor fapte necontestate (valoarea bunurilor proprietatea reclamantei aflate în posesia pârâtei).
Faptul că aceste înscrisuri au fost luate în considerare de tribunalul arbitral nu reprezintă o aplicare nici limitativă și nici exhaustivă a principiului contradictorialității. Înscrisurile la care referă prima instanță priveau în exclusivitate aspecte necontestate, pentru cele contestate ambele părți solicitând audierea unor martori, însă niciun martor nu a fost admis, iar hotărârea arbitrală a fost pronunțată fără ca părțile să fie avut posibilitatea administrării de probe în dovedirea susținerilor lor.
Cu privire la temeinicia respingerii probei cu martori solicitată de reclamantă instanța de fond a constatat că prin cererea introductivă a fost solicitată proba cu martori în măsura în care audierea acestora va fi necesară, fără indicarea numelor martorilor și a aspectelor ce se doreau a fi dovedite. De asemenea, s-a reținut că audierea martorilor a fost solicitată doar prin întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de, prin indicarea numelui, a prenumelui și a adresei lor. În aceste condiții tribunalul a considerat că respingerea probei cu martori este întemeiată deoarece la mai multe termen de judecată (07.09.2007, 28.09.2007, 19.10.2007 și 02.11.2007) societatea reclamantă nu a arătat motivele pentru care a solicitat proba testimonială și aspectele pe care dorea să le probeze, acestea fiind indicate doar prin "concluziile scrise".
Aceste susțineri sunt eronate întrucât reclamanta recurentă a solicitat prin cererea introductivă audierea de martori fără a menționa numele, adresa sau împrejurările deoarece nu cunoștea poziția procesuală a pârâtei. În cazul în care aceasta ar fi recunoscut pretențiile sale audierea martorilor nu ar mai fi fost necesară. După ce pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională ea a indicat prin întâmpinarea depusă la termenul din 7 septembrie 2007 cei doi martori a căror audiere o solicita. La termenele următoare nu s-a discutat cererea sa de probațiune, deoarece s-a depus un exemplar al cererii de chemare în judecată, care a fost comunicat cu pârâta în vederea studierii (termenul din 28.09.2007), s-au depus note de ședință, iar reprezentantul pârâtei a solicitat amânarea cauzei (termenul din 19.10.2007), s-a depus o precizare de către pârâta-reclamantă reconvențională (termenul din 02.11.2007). În această perioadă s-a încercat și o soluționarea amiabilă a litigiului, iar după ce negocierile au eșuat, când s-a discutat cererea de probațiune, a arătat verbal aspectele punctuale pe care dorea să le dovedească cu respectivii martori, însă tribunalul arbitral a respins proba fără nici o explicație.
La termenul următor reclamanta a formulat note de ședință prin care a reiterat cererea de probațiune indicând, de data aceasta, aspectele pe care dorea să le dovedească, prima instanță reținând în mod eronat că motivele ar fi fost precizate doar prin concluziile scrise depuse la termenul din 16 noiembrie 2007.
Cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 35813alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă recurenta a arătat că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că în speță nu ar fi fost încălcate aceste prevederi legale. Mai mult, în considerentele sentinței s-a arătat că "reclamanta recunoaște motivarea potrivit căreia probele cu înscrisuri au fost suficiente pentru soluționarea cererilor", aserțiune falsă întrucât reclamanta nu a făcut o asemenea afirmație nicăieri în cuprinsul acțiunii în anulare. De asemenea, instanța a reținut că nici art. 46 din Codul comercial nu a fost încălcat deoarece autoritatea judecătorească a apreciat că nu se impunea administrarea probei testimoniale, fiind suficiente probele cu înscrisuri și că instanța "nu poate soluționa o cauză doar pe simple presupuneri". Recurenta apreciază că această afirmație nu constituie o motivare, proba cu martori fiind respinsă de tribunalul arbitral fără ca acesta să motiveze în fapt și în drept măsura dispusă, după cum era obligat, conform art. 35813alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă. Totodată, prin încheierea din 16 noiembrie 2007 fost respinsă și cererea prin care reclamanta a reiterat cererea de audiere a martorilor, tot fără motivare. Susținerea instanței arbitrale conform căreia înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru a se pronunța o hotărâre nu poate fi considerată o indicare a motivelor pentru care o probă esențială în apărare a fost înlăturată. Nu în ultimul rând, judecătorul fondului nu a motivat de ce în speță nu operează nulitatea încheierilor pronunțate.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și celelalte textelor legale invocate în motivarea recursului.
Pârâta intimată, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În susținerea cererii în anulare formulată reclamanta a invocat prevederile art. 364 lit. i) din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: - i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".
În esență reclamanta, în dezvoltarea acestui motiv de anulare, a arătat că tribunalul arbitral, pe de o parte, a încălcat principiul contradictorialității analizând practic două cereri care exprimau puncte de vedere opuse, fără ca vreuna dintre părți să poată proba afirmațiile sale, iar pe de altă parte, cu încălcarea unor norme imperative, a respins probele testimoniale pe care societatea le-a solicitat în susținerea acțiunii fără să arate motivele de fapt și de drept pentru care a dispus o atare măsură, contrar prevederilor alin. 2 și 3 ale art. 35813din Codul d e procedură civilă.
Potrivit acestui text, dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de ședință, orice dispoziție a tribunalului arbitral urmând să fie consemnată în încheiere și va fi motivată. Încheierea de ședință va cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 361 lit. a) și b), și următoarele mențiuni: a) o scurtă descriere a desfășurării ședinței; b) cererile și susținerile părților; c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse; d) dispozitivul; e) semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 3602. Părțile au dreptul să ia cunoștință de conținutul încheierilor și de actele dosarului, la cererea părților sau din oficiu tribunalul arbitral putând îndrepta sau completa încheierea de ședință, printr-o altă încheiere. Părților li se comunică, la cerere, copie de pe încheierea de ședință.
Într-adevăr, autorizația dată arbitrilor prin actul de compromis de a judeca în echitate lasă acestora toată libertatea de a soluționa diferendul după conștiința lor, cu respectarea dispozițiilor imperative, tribunalul fiind ținut să-și sprijine decizia pe probele administrate în cauză.
Din cele nouă motive de desființare a hotărârii în anulare reglementate în mod limitativ de art. 364 din Codul d e procedură civilă, patru (cele de la lit. a, b, c și e) cenzurează limitele arbitrajului, validitatea convenției arbitrale și conformitatea judecății arbitrale cu convenția arbitrală, alte patru (cele de la lit. d, f, g și h) cenzurează conformitatea judecății arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile, iar cel de-al nouălea motiv (cel de la lit. i) cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii.
Totuși, niciunul dintre aceste cazuri nu privește reexaminarea sentinței arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului, ceea ce constituie un corolar al caracterului de judecată în primă și ultimă instanță pe care îl are,de lege, arbitrajul (deoarece hotărârea judecătorească pronunțată asupra acțiunii în anulare este susceptibilă numai de recurs), spre deosebire de vechea reglementare în viziunea căreia judecata arbitrală era doar o judecată în primă instanță.
Cu alte cuvinte, acțiunea în anulare prevăzută de art. 364 din Codul d e procedură civilă reprezintă mijlocul procedural prin care se realizează un control judecătoresc cu privire la hotărârea pronunțată în arbitraj prin care se poate solicita instanței de judecată competente să desființeze soluția atacată dacă este incident vreunul dintre motivele prevăzute de acest text de lege și niciunul dintre acestea nu vizează greșita judecată a litigiului, în fapt sau în drept, ci convenția arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată și conținutul hotărârii, fiind ușor de observat că motivele privesc condițiile de formă ale hotărârii arbitrale și nu modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, inclusiv stabilirea cheltuielilor de judecată ce vor fi suportate de părți.
Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada faptului că în speță s-ar fi încălcat ordinea publică sau bunele moravuri, iar în ceea ce privește nerespectarea unor dispoziții imperative în mod just s-a arătat că nici acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale nu este întemeiat pentru că prin cererea de chemare în judecată a pârâtei A reclamanta nu a menționat decât faptul că "în probațiune solicită administrarea probei cu înscrisuri și martori, în măsura în care audierea acestora va fi necesară", contrar prevederilor art. 355 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora ribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă, care va cuprinde, pe lângă numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, numărul de telefon, contul bancar, numele și calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, menționarea convenției arbitrale, obiectul și valoarea cererii, precum și calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, motivele de fapt și de drept, numele și domiciliul membrilor tribunalului arbitral, semnătura părții, și probele pe care se întemeiază cererea.
Abia ulterior, prin întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă, reclamanta a arătat numele celor doi martori, respectiv și, precum și domiciliile acestora, iar la termenul din 9 noiembrie 2007 datele celui de al treilea martor -, însă fără să indice și împrejurările de fapt pe care dorea să le probeze prin administrarea acestui mijloc de dovadă. Aceasta, deși în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, încheierea prin care se încuviințează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum și mijloacele de probă încuviințate pentru dovedirea lor, text de lege.
Susținerile recurentei privitoare la faptul că la termenul de judecată din 9 noiembrie 2008 ar fi învederat verbal tribunalului arbitral aspectele punctuale pe care dorea să le dovedească cu martorii solicitați nu au niciun corespondent cu piesele dosarului, în cuprinsul încheierii de la acel termen nefiind menționat nimic cu privire la această chestiune, reclamanta nefăcând dovada că instanța arbitrală nu ar fi consemnat în mod complet susținerile reprezentantului său, la dosar neexistând o cerere de completare a omisiunii vădite în acest sens, știut fiind faptul că, hotărârile arbitrale (inclusiv încheierile de ședință) constituie, din punct de vedere probator, înscrisuri autentice.
Dezvoltările făcute de reclamantă prin cererea depusă la tribunalul arbitral la termenul din 16 noiembrie 2007 nu prezintă nicio relevanță juridică în cauză și în mod corect nu au fost avute în vedere de către judecătorul fondului în condițiile în care deja s-a luat decizia respingerii probelor testimoniale solicitate, astfel de precizări trebuind să fi fost formulate anterior pronunțării arbitrilor. Pe de altă parte, tribunalul a arătat care au fost motivele pentru care a apreciat că în speță nu se impunea audierea unor martori, respectiv că înscrisurile existente la dosar sunt suficiente pentru a se putea pronunța o hotărâre temeinică și legală. Aceasta, întrucât este știut faptul că ori de câte ori se solicită o dovadă sau instanța însăși cântărește că este cazul să ordone o anumită probă din oficiu, ea este datoare să verifice problema concludenței probei.
Chiar dacă în considerentele sentinței atacate nu se arată de ce în speță nu operează nulitatea încheierilor pronunțate de tribunalul arbitral, este evident că o asemenea sancțiune nu poate fi constatată de judecătorul fondului în condițiile în care acțiunea în anulare promovată de societatea reclamantă nu a fost primită.
Tribunalul Arada pronunțat o hotărâre legală prin care a apreciat asupra cazurilor de desființare a unor hotărâri arbitrale astfel cum sunt acestea prevăzute limitativ în art. 364 din Codul d e procedură civilă, și în concret a analizat situația de la lit. i) a acestui text de lege, respectiv noțiunile de "ordine publică", "bune moravuri" și "dispoziții imperative ale legii", în raport cu care a stabilit inadmisibilitatea acțiunii în anulare.
În acest context s-a reținut că tribunalul arbitral a răspuns și s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de administrare a unor probe care vizau starea de fapt din litigiu, prin respingerea martorilor solicitați. Instanța nu a omis să se pronunțe asupra cererilor formulate în acest sens de către societate, ci și-a exercitat prerogativa conferită de legiuitor de a aprecia asupra utilității și pertinenței unor probe propuse, prerogativă dată de normele procesuale civile în raport de tipul, obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, nefiind astfel vorba de o încălcare a dreptului la apărare al părții ori a principiului contradictorialității, cum fără temei susține recurenta.
A prevalat, în speță, examinarea acțiunii în anulare de către instanță în condițiile statuate de art. 364 din Codul d e procedură civilă, coroborat cu dreptul de apreciere asupra probelor, situație în care nu s-a mai impus analizarea modului de soluționare de către tribunalul arbitral a cererii de probațiune formulată de aceeași parte.
Reținând corect instanța de fond că nu poate fi catalogată drept o încălcare a ordinii publice aprecierea tribunalului arbitral de respingere a unor cereri de probațiune, se constată că noțiunea de "ordine publică" se referă la o rânduială stabilită potrivit unui ansamblu de principii sociale, politice și economice ce presupun organizarea unei societăți. De asemenea, respingerea unei probe nu poate fi considerată nici ca o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii atâta timp cât într-un litigiu dedus spre soluționare unui organ jurisdicțional acesta are dreptul și posibilitatea a aprecia utilitatea și concludența unei astfel de cereri, ceea ce exclude sfera "imperativului".
Dreptul la apărare este un drept fundamental consfințit de legea supremă -Constituția - și acceptat ca latură a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, însă Curtea de la Starbourg a acceptat că în raport cu exigențele acestui articol dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat în abstract, ci doar la lumina împrejurărilor specifice ale fiecărui caz. În examinarea circumstanțelor particulare se va ține seama și de specificul procedurilor în cauză, de întregul proces așa cum s-a desfășurat el în ordinea juridică internă, ceea ce, conduce la concluzia că o carență constatată într-un stadiu incipient al procedurii poate fi îndreptată într-un stadiu ulterior, dacă organul jurisdicțional ulterior investit are competența necesară ștergerii riscului invocat.
Se acceptă de către C că există dispoziții a cărora încălcare nu mai poate fi îndreptată în căile de atac, iar revenind la speță, cu atât mai mult se impune respingerea argumentelor recurentei, cât timp tribunalul nu a încălcat "dispoziții imperative ale legii", iar calea de atac a acțiunii în anulare nu se poate aprecia ca fiind admisibilă în aceste condiții.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, în ituația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare, iar în conformitate cu alin. 2 al art. 9 din nr.OG 32/1995, modificată, n cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Raportat la aceste texte, constatând că în primă instanță societatea reclamantă nu a plătit taxele judiciare în cuantumul prevăzut de lege și cu toate că instanța de recurs prin încheierea de ședință de la termenul din 9 septembrie 2008 i-a pus în vedere să facă dovada achitării diferenței datorate, respectiv a sumei de 351,3 lei, care se compune din 347,2 lei taxă judiciară de timbru și 4,1 lei timbru judiciar, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor Curții, va obliga recurenta, cu sediul în loc., nr. 7, jud. A, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-, având codul unic de înregistrare nr. R-, la plata acestor sume.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul societății reclamante nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 618 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată A având ca obiect acțiune în anularea hotărârii arbitrale.
Obligă societatea reclamantă la plata către bugetul de stat a sumei de 351,3 lei cu titlu de diferență taxe judiciare datorate pentru judecata în primă instanță.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /13.10.2008
Dact. /15.10.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
