Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.75
Sedința publică din 13 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta - - împotriva sentinței comerciale nr.5140/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - INTERNATIONAL SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Recurenta prin apărător, depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantum de 696 lei și timbru judiciar mobil de 2 lei, după care, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentei pe cererea de recurs.
Recurenta prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București -Secția a VI-a Comercială la data de 14.10.2008, contestatoarea - SRL a formulat în contradictoriu cu intimata - International SRL acțiune în anularea sentinței arbitrale nr.182/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul arbitral în dosarul nr.73/2008 și a solicitat suspendarea executării sentinței arbitrale atacate, anularea acesteia ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond respingerea cererii de chemare de arbitrare formulată.
În apărare, intimata a depus întâmpinare (fila 37) prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin cererea depusă la termenul din data de 12.01.2009 (fila 32 vol.II), contestatoarea a precizat motivele acțiunii în anulare formulate.
La 23.02.2009 (fila 64 vol.II), intimata a declarat ca nu înțelege să mai susțină excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.
Prin sentința comercială nr. 5140/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare formulată de contestatoarea - -, împotriva sentinței arbitrale nr.182/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul arbitral în dosarul nr.73/2008, acțiune formulată în contradictoriu cu intimata - International SRL.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.
Împotriva sentinței comerciale nr. 5140/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială a declarat recurs - - arătând că: instanța învestită cu acțiunea în anulare trebuia să se pronunțe și față de cererea precizatoare și nu să constate că nu este învestită că acele motive; 2. în mod eronat s-a reținut că acțiunea în anulare constituie o cale de atac având aceleași caracteristici asemănătoare recursului ceea ce nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale are o natură juridică mixtă.
Dispozițiile articolului 364 Cod procedură civilă consacră prin modul neechivoc în care este formulat, unicitatea mijlocului prin care se poate obține desființarea hotărârii arbitrale.
Cu alte cuvinte hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute de articolul 364 lit. a-i Cod procedură civilă. Această cale procedurală nu este devolutivă, iar instanța sesizată cu acțiunea în anulare are a verifica dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desființată pentru unul din motivele prevăzute de dispozițiile legale menționate.
Ca atare, criticile referitoare la faptul că instanța trebuia să se pronunțe și față de cererea precizatoare nu sunt întemeiate pe de o parte față de caracterul definitiv al acțiunii în anulare și pe de altă parte această cale procedurală nu este devolutivă.
Este adevărat că articolul 365 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, însă atât timp cât aceasta este o cale restrictivă de atac Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a analizat motivele doar din cadrul acțiunii în anulare cu care a fost sesizat înăuntrul termenului prevăzut de o lună.
Față de cele arătate Curtea va înlătura și a doua critică a hotărârii atacate care se referă la faptul că în mod eronat s-a reținut de către tribunal că acțiunea în anulare constituie o cale de atac având aceleași caracteristici recursului ceea ce nu poate determina reexaminare cu caracter devolutiv.
Având în vedere considerentele arătate Curtea în temeiul articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - - împotriva sentinței comerciale nr.5140/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - INTERNATIONAL SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 2/10.02.2010
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond: an
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu