Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
SENTINȚA Nr. 8
Ședința publică de la 2 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
Grefier -
Pe rol, judecarea acțiunii în anulare formulată de reclamanta - SA C, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 27, pronunțată de Tribunalul Arbitral la data de 3 octombrie 2007, în dosarul nr. 36/2007, în contradictoriu cu pârâta - SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns Av. pentru reclamanta - SA C și Av. pentru pârâta - SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus prin Serviciul Arhivă de către - SA C, potrivit art. 23 din Legea 47/1992 R, o cerere de sesizare a Curții Costituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 pr. civ. privind acțiunea în anulare.
Av. pentru pârâta - SRL C depune împuternicire avocațială, întâmpinare din care un exemplar se comunică apărătorului reclamantei - SA
Constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților cu privire la excepția ridicată de pârâtă prin întâmpinare.
Av. pentru pârâtă, arată că potrivit dispoz. art. 365 alin. 1 proc. civ. competența soluționării acțiunii în anularea hotărârii arbitrale revine instanței judecătorești imediat superioare celei căreia i-ar fi revenit competența de soluționare pe fond litigiului în primă instanță. Invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea acțiunii și pune concluzii de admitere a excepției și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj -Secția Comercială.
Av. pentru reclamanta - SA C, solicită admiterea excepției necompetenței materiale și în consecință declinarea competenței la Tribunalul Dolj - Secția Comercială.
Arată că renunță în fața acestei instanțe la sesizarea făcută Curții Costituționale cu privire la excepția de constituționalitate a acțiunii în anulare, urmând aor eitera la Tribunalul Dolj.
CURTEA:
Asupra acțiunii în anulare de față:
Prin hotărârea nr.27/3.10.2007 Tribunalul Arbitral a admis cererea formulată de reclamanta - SRL C și a obligat pârâta - SA C la plata sumelor de 19.644,95 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de pază și la 19.644,95 lei reprezentând penalități de întârziere. A respins cererea reconvențională formulată de către pârâta - SA C și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 1885,29 lei reprezentând taxa de arbitrare și la plata sumei de 1.500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Arbitrar a avut în vedere că prin contractul de prestări servicii nr.27/16.01.2007 pârâta s-a obligat să plătească prestatorului serviciile de pază și protecție executate de aceasta pentru bunurile și valorile deținute în-. Pentru serviciile prestate reclamanta a emis facturile nr.-/01.06.2005, -/01.07.2005, -/01.08.2005 în sumă totală de 19.644,95 lei.
S-a mai reținut că facturile au fost însușite de către pârâtă, însă aceasta a refuzat plata motivând că prestatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de a asigura paza și protecția bunurilor potrivit art. 4 din contract.
Tribunalul Arbitrar a înlăturat apărarea pârâtei privind excepția de neexecutare a contractului cu motivarea că potrivit art.4.3 din contract prestatorul își asumă responsabilitatea daunelor produse beneficiarului serviciului de pază, ori în speță nu s-a făcut nici o dovadă care să ateste că în data de 14.06.2005 nu a fost efectuat serviciul de pază și nici nu s-a dovedit faptul că aceste servicii ar fi fost efectuate necorespunzător de către reclamantă.
Cu privire la cererea privind acordarea penalităților s-a constat că aceasta este întemeiată întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a serviciilor efectuate, iar potrivit art. 3.2 din contract penalitățile de întârziere sunt de 0,5% pe zi pentru suma neachitată.
Cererea reconvențională formulată de către pârâtă a fost respinsă întrucât nu s-a făcut, potrivit art. 1169 civ. nici o dovadă care să ateste culpa reclamantei - SRL C în producerea prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat acțiune în anulare reclamanta - SA
Prin acțiunea în anulare s-a invocat că, în speță clauza compromisorie era inoperantă în condițiile în care potrivit art.6 pct.6 din contract aceasta încetase la data promovării cererii, iar clauza cuprinsă la articolul menționat vizează litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract, și nu litigii născute din contract în sensul art.343 proc.civ.
S-a mai arătat că prin formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile nr.OG5/2001, - SRL a încălcat prevederile contractului și nu a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, considerând astfel că este inoperantă această clauză.
Un alt motiv al acțiunii în anulare îl reprezintă faptul că hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art.3533proc.civ. cererea fiind introdusă la data de 02.02.2007, iar hotărârea arbitrală a fost pronunțată la data de 03.10.2007, în condițiile în care - SA nu a consimțit în scris la prelungirea termenului arbitrajului.
Hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pe care se sprijină în condițiile în care prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea - SRL C la plata sumei de 20.000 lei reprezentând prejudiciul produs prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii, însă instanța reținând numai faptul că aceasta este neîntemeiată, fără însă a se aduce vreun argument în acest sens.
De asemenea, s-a mai susținut că hotărârea încalcă ordinea publică, reținându-se în cuprinsul său că s-ar fi recunoscut creanța stabilită prin facturile indicate în cererea de arbitrare, lucru care însă a fost infirmat prin aspectele reținute în sentința civilă nr.58/23.01.2006 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.15537/C/2005.
La data de 20 martie 2008 reclamanta - SA a solicitat calificarea acțiunii în anulare ca fiind cale de atac împotriva hotărârii arbitrale.
La aceeași dată, reclamanta a mai formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 proc.civ. privind acțiunea în anulare și motivele pentru care poate fi promovată această acțiune și pentru încălcarea dispozițiilor art.16, 21 și 124 din Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta - SRL Cas olicitat respingerea acțiunii în anularea și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii arbitrale nr.27/03.10.2007 pronunțate de către Tribunalul Arbitrar Oltenia.
Pârâta susține că motivele acțiunii în anulare nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute limitativ de către art. 364 proc.civ. ce sancționează hotărârea arbitrală cu nulitatea absolută și investește instanța cu soluționarea pe fond a litigiului comercial dintre părți.
De asemenea, s-a mai arătat că în mod corect instanța arbitrală a respins cererea reconvențională și s-a pronunțat strict asupra tuturor cerilor formulate de ambele părți litigante, hotărârea cuprinzând pe larg motivele care a stat la baza pronunțării soluției.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 365 alin. 1 proc. civ. competența de a judeca în primă instanță acțiunea în anularea revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342 proc.civ. în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.
În speță, prin cererea arbitrală reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 39.289 lei, reprezentând c/v serviciilor pretate și penalități de întârziere.
Dat fiind că valoarea pretențiilor este sub 100.00 lei (RON) iar în primă instanță competența revenea Judecătoriei, se constată că instanța judecătorească imediat superioară acesteia este Tribunalul.
Așa fiind, Curtea constată că în mod greșit a fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare și, pe cale de consecință va admite excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei de către Curtea de APEL CRAIOVA.
În temeiul art.158 proc.civ. va declina competența de soluționare a acțiunii în anulare în favoarea Tribunalului Dolj -Secția Comercială.
Cu ocazia judecării cauzei pe fond se va avea în vedere și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 364 proc.civ. și pentru încălcarea dispozițiilor art.16, 21 și 124 din Constituția României.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL CRAIOVA în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.
Declină competența de soluționare a acțiunii în anulare formulată de reclamanta - SA C, cu sediul în C,-, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 27, pronunțată de Tribunalul Arbitral la data de 3 octombrie 2007, în dosarul nr. 36/2007, în contradictoriu cu pârâta - SRL C, cu sediul în C,-, județul D, în favoarea Tribunalului Dolj -Secția Comercială.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 2 aprilie 2008.
Președinte, |
Grefier, |
02 Aprilie 2008
Red. Jud. /21.04.2008
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen