Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 800/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 800/2008
Ședința publică din 26 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr. 5741/C/10.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu reclamanta -, având ca obiect recunoaștere și executare hotărâre arbitrală străină.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 9 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a recalificat calea de atac din apel în recurs, cauza a fost transpusă la un complet legal constituit pentru judecarea recursului și că nu au fost depuse motivele de recurs.
Curtea, constată că nu au fost depuse motivele de recurs dar, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1. proc. civ. invocă ca motiv de ordine publică, excepția inadmisibilității cererii formulate, prin prisma faptului că, după data aderării României la UE, în materia supusă analizei instanței nu mai sunt aplicabile prev. Legii nr. 105/1992 și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 5741/10.12.2007 din dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă în parte cererea formulată de către petenta - ( în contradictoriu cu intimata - SRL și s-a dispus recunoașterea hotărârii pronunțate de către Curtea de Apel, în dosarul nr. 18 U 204/04, 42 O 62/99 LG, pronunțată în data de 27 octombrie 2005.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea formulată de către petenta - ( GERMANIA, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere și de punere în executare a sentinței comerciale pronunțată de către Curtea de Apel (Germania) în dosarul nr. 18 U 204/04, 42 O 62/99 LG, la data de 27 octombrie 2005, pârâtă și apelantă fiind - SRL C-
În motivarea cererii petenta a arătat că la data de 18.11.1998 șoferul pârâtei a preluat mărfurile textile în stare ireproșabilă de la firma din Bulgaria și trebuia să preia o altă tranșă de la firma din. Datorită unor probleme s-a decis încărcarea mărfii într-un alt camion, însă deoarece carnetul fusese deja predat, șoferul a fost trimis să ia carnetul și apoi să meargă la o societate care să examineze camionul. După ce șoferul pârâtei s-a întors cu carnetul, în timp ce căuta drumul spre firma care trebuia să examineze camionul, s-a produs furtul acestuia, fapt ce a fost constatat de către șofer la întoarcere, producându-i petentei pagube mari.
Asupra litigiului s-a pronunțat în primă fază Tribunalul regional, care a pronunțat o sentință în favoarea petentei. Ulterior, - SRL a formulat recurs, însă Curtea de Apel a respins recursul și a obligat pârâta la plata sumei de 29.516,19 euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 313/CC/2007 pronunțată la data de 30 octombrie 2007 în dosar nr- a Tribunalului Clujs -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, reținând că în speță este vorba despre o recunoaștere a unei hotărâri străine pronunțată într-o cauză care are caracter comercial.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 7 noiembrie 2007, instanța reținând prev. art. 167 din Legea nr. 105/1992, conform cărora hotărîrile referitoare la alte procese decît cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) hotărîrea este definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronunțată;
b) instanta care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competenta sa judece procesul;
c) exista reciprocitate în ce privește efectele hotărîrilor străine între România și în statul instanței care a pronunțat hotărîrea.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus citate, instanța a apreciat cererea formulată de către petentă ca fiind întemeiată în parte, admițând-o în ceea ce privește recunoaștere ei, în baza art. 172 din Legea nr. 105/1992.
Cu privire la punerea ei în executare, s-a statuat că aceasta este o procedură ulterioară recunoașterii hotărârii străine, procedură ce nu este posibilă în această fază a litigiului, existând și calea de atac a apelului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, recalificat de C ca recurs conform prev. Legii nr. 191/2007, reclamanta - SRL, relevând că motivele apelului vor fi depuse până la primul termen, fără însă ca să fi depus ulterior motivele pentru care a apreciat că hotărârea este nelegală.
În aceste condiții, instanța a constatat că nu au fost depuse motivele de recurs dar, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1. proc. civ. a invocat ca motiv de ordine publică, excepția inadmisibilității cererii formulate, prin prisma faptului că, după data aderării României la UE, în materia supusă analizei instanței nu mai sunt aplicabile prev. Legii nr. 105/1992, excepție considerată întemeiată, pentru următoarele motive:
Cererea reclamantei a fost introdusă pe rolul instanței la data de 24.10.2007, aceasta solicitând pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere și de punere în executare a sentinței comerciale pronunțată de către Curtea de Apel din Germania în dosarul nr. 18 U 204/04, 42 O 62/99 LG, la data de 27 octombrie 2005.
Dat fiind faptul că, la data introducerii cererii, ambele state, atât Germania, cât și România sunt membre ale Uniunii Europene, Curtea apreciază că acțiunea formulată trebuie analizată prin prisma dispozițiilor relevante din dreptul comunitar, respectiv a Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 44/2001 privind competenta judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că pe teritoriul României este pe deplin aplicabil acest regulament, începând cu data de 1 ianuarie 2007, conform art. 4 alin. 2 din Tratatul de aderare al României și Bulgariei la. semnat la data de 25.04.2005. Conform art. 3 din același act, de la acest moment România se bucură de toate drepturile și este ținută de toate obligațiile unui stat membru.
Astfel, sunt incidente prev. art. 249, care reglementează actele de drept comunitar derivat, a căror adoptare se fundamentează pe dreptul primar.
Acest text stipulează expres că regulamentele au aplicabilitate generală, ele fiind obligatorii în toate elementele sale și direct aplicabile în toate statele membre, netrebuind să facă obiectul nici unei măsuri de transpunere și impunându-se ordinii juridice naționale încă din momentul intrării sale în vigoare.
Pe baza dispozițiilor Tratatului; a dezvoltat în jurisprudența sa, începând cu cauzele & și, principiile aplicabilității directe și al priorității dreptului comunitar, care presupun că o dispoziție comunitară care este clară, precisă și neafectată de condiții trebuia aplicată cu prioritate de către judecătorul național, autoritățile naționale neavând nici o putere de apreciere discreționară în ceea ce privește punerea ei în practică.
Or, regulamentul este prin natura lui, instituită de art. 249 din Tratat, direct aplicabil și se impune judecătorului național, acesta neputând invoca o dispoziție națională cu prevederi contrare, cu atât mai puțin o lege cu caracter de subsidiaritate în domeniul analizat, care primește incidență numai în ipoteza inexistenței unei/unor convenții interstatale, cum este Legea nr. 105/1992.
Curtea apreciază că, după data aderării la Uniunea Europeană, în privința recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești străine, sunt aplicabile, în cazul în care este vorba despre un stat membru, prev. Regulamentului nr. 44/2001.
Acest act se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene, iar conform art. 33 alin. 1 o hotărâre judecătorească pronunțată într-un stat membru se recunoaște în celelalte state membre, fără a se recurge la o procedură specială. Este adevărat că reclamanta a solicitat și punerea în executare a aceleiași hotărâri, petit întemeiat în drept tot pe prev. Legii nr. 105/1992, în condițiile în care același regulament legiferează și în acest domeniu, procedura fiind diferită.
Astfel, art. 38 și urm. stipulează că o hotărâre judecătorească pronunțată într-un stat membru și executabilă în respectivul stat membru se execută în alt stat membru în cazul în care, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, se declară executabilă în acel stat membru. Cererea în acest sens se înaintează instanței sau autorității competente menționate în lista din anexa II.
Văzând toate aceste aspecte, precum și faptul că cererea a fost soluționată de către prima instanță cu luarea în considerare a disp. art. 167 și 172 din Legea nr. 105/1997, recursul declarat va fi admis în baza prev. art. 304 pct. 9.pr.civ. sentința fondului fiind modificată în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - SRL C împotriva sentinței civile nr. 5741/C/10.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de către reclamanta - GERMANIA ca inadmisibilă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.MB/Dact.SM
3 ex./18.04.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE CIVILĂ
Ședința Camerei de consiliu din data de 16 mai 2008
Instanța constituită din:
PRESEDINTE: - -
JUDECATOR: - -
JUDECATOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 800/2008 pronunțate la data de 26 martie 2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Soluționarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA:
Instanța s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurarea că în dispozitivul deciziei civile nr. 800/2008 pronunțate la data de 26 martie 2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Clujs -a strecurat o eroare materială, respectiv s-a menționat în mod greșit compunerea completului de judecată, prin raportare la cea atestată, în mod corect, de către practicaua aceleiași decizii.
Văzând prev. art. 281.pr.civ. Curtea va dispune, din oficiu, îndreptarea acestei erori materiale, în sensul în care al treilea membru al completului de judecată a fost d-na judecător, în locul d-nei judecător, așa cum greșit s-a menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
. din oficiu, eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 800/2008 pronunțate la data de 26 martie 2008 în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, în sensul în care al treilea membru al completului de judecată a fost d-na judecător, în locul d-nei judecător, așa cum greșit s-a menționat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - -
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Mihaela Sărăcuț