Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.129/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta GRUP împotriva sentinței civile nr. 1276/C din 30 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 noiembrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 19 noiembrie 2009 și 26 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1276/C/30.06.2009 Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamanta GRUP
A respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta
A admis excepția autorității de lucru judecat în privința petitului subsidiar formulat de reclamantă, având ca obiect constatarea caducității contractelor de antrepriză nr. 1457/30.10.1997, 1095/30.10.1997 și 961/13.06.2000.
A respins petitul subsidiar formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta având ca obiect constatarea caducității contractelor de antrepriză de mai sus ca existând autoritate de lucru judecată.
A respins cererea principală formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ca neîntemeiată.
A respins cererea subsidiară formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta având ca obiect constatarea caducității contractelor de antrepriză nr. 960/13.06.2000 și 959/13.10.2000 ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanta.
A dispus rezilierea din culpa exclusivă a reclamantei a contractelor de antrepriză nr. 1457/30.10.1997, 1095/30.10.1997, 960/13.06.2000, 961/13.06.2000 și 959/13.10.2000 încheiate între părți.
A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei totale de 726.433 lei cu titlu de daune interese compensatorii.
A respins restul pretențiilor pârâtei ca neîntemeiate.
A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 15.706,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii se arată în esență că pârâtele au încheiat contracte de antrepriză pentru 5 spații comerciale însă reclamanta nu și-a respectat obligația de predare la termen a construcțiilor invocând imposibilitatea executării contractelor datorită intervenției unui caz fortuit ori de forță majoră. Situația descrisă de reclamantă cu privire la săpăturile efectuate și descoperirea conductelor și rețelelor nu se încadrează în categoria de caz fortuit ori de forță majoră care să facă imposibilă executarea contractului. Contractul nu este imposibil de executat ci doar grav perturbat ca urmare a dezechilibrării valorii prestațiilor. Reclamanta putea să prevadă în momentul încheierii convențiilor necesitatea efectuării unor cercetări cu privire la situația terenului luat în concesiune și pe care urma să se construiască. Cauzele care au condus la restrângerea terenului concesionat nu constituie temei pentru desființarea contractelor de antrepriză. În speță nu se pune problema caducității întrucât convențiile și-au produs efectul, pârâta achitând prețul.
În privința cererii reconvenționale, reclamanta nu a făcut dovada unei cauze neimputabile, simplul fapt al aprecierii greșite a unei afaceri neconstituind o asemenea cauză. Astfel, reclamanta datorează pârâtei contravaloarea pagubei efectiv produse, evaluate de expert la suma de 726.435 lei.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta Grup B invocând neconcordanța între încheierile pronunțate pe parcursul judecării cauzei și hotărârea pronunțată în privința excepției de inadmisibilitate a petitelor 1 și 2 din acțiune, omisiunea motivării respingerii cererii de chemare în garanție și a respingerii obiecțiunilor la expertiză cât și a contraexpertizei necesare pentru a elimina greșelile de calcul efectuate de expert. Se arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la caducitatea contractelor de antrepriză în raport cu motivele acțiunii, la prevederile art. 44 din contractele de antrepriză ce conțin condiția rezolutorie pentru desființarea convențiilor și nu a motivat respingerea cererii de repunere pe rol. S-au interpretat greșit înscrisurile depuse la dosar și nu s-a clarificat în mod corect situația de fapt produsă de cele două evenimente invocate: litigiile din perioada mai 2000 - mai 2004 și constatarea existenței conductei subterane. Prin cererea de chemare în garanție s-a invocat culpa concertantă a chemaților în garanție în determinarea imposibilității de executare a obligațiilor contractuale. Față de refuzul nejustificat al instanței de a dispune citarea chemaților în garanție, culpa a fost stabilită arbitrar de către instanță. Se mai arată că instanța a analizat superficial și ambiguu teoria impreviziunii față de care se conturează lipsa oricărei culpe în sarcina reclamantei în neexecutarea obligațiilor contractuale.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art. 296 Cod procedură civilă se constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Referitor la neconcordanțele existente între încheierile de ședință și hotărârea pronunțată cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a primelor două petite ale acțiunii, apelanta - reclamantă susține că în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele privind respingerea excepțiilor. Excepțiile de inadmisibilitate au fost soluționate prin încheierea din 12.01.2009, încheierea cuprinzând argumentele ce au stat la baza soluției pronunțate. Reluarea argumentelor avute în vedere pentru soluționarea excepțiilor în cuprinsul sentinței, nu era necesară, prevederile art. 255 Cod procedură civilă stabilind că atât încheierile cât și sentințele sunt hotărâri judecătorești cu aceeași valoare juridică. Prin urmare, susținerile apelantei-reclamante urmează a fi respinse.
De asemenea, cu privire la cererea de chemare în garanție, se constată că nu a fost încălcat principiul contradictorialității în condițiile în care, potrivit încheierii din 22.06.2009, cererea a fost comunicată reprezentantului pârâtei, iar instanța a pus în discuția părților cererea și s-a pronunțat asupra acesteia după ce părțile și-au exprimat punctul de vedere.
În legătură cu nemotivarea soluției de respingere obiecțiunilor la expertiză, susținerile apelantei-reclamante sunt nefondate, în cuprinsul încheierii din 22.06.2009 regăsindu-se argumentele instanței de fond în susținerea soluției adoptate.
Pe de altă parte, apelanta-reclamantă deși susține în apel greșeli ale expertului prin luarea în calcul a unor componente ce se află în proprietatea sa, nu precizează în mod concret care sunt aceste componente pentru a fi deduse din calculul valoric în situația în care ar fi justificat și dreptul de proprietate asupra acestora. În consecință, în condițiile art. 1169 cod civil și în lipsa dovedirii dreptului său de proprietate asupra unor componente luate în calcul de expert, argumentele apelantei urmează a fi respinse ca nefondate.
Apelanta-reclamantă susține în mod greșit că instanța nu s-a pronunțat asupra caducității contractelor de antrepriză din perspectiva retragerii concesiunii. În cuprinsul considerentelor instanța de fond a arătat că actul adițional de reducere a suprafeței concesionate nu constituie prin el însuși un caz fortuit ori de forță majoră atâta vreme cât s-a încheiat la inițiativa reclamantei, în cazul imposibilității fortuite de executare fiind exclusă intervenția debitorului.
De asemenea, nu se susține poziția apelantei-reclamante legată de omisiunea analizării prevederilor art. 44 din contractele de antrepriză în condițiile în care instanța a argumentat în mod detaliat efectele pe care le- generat asupra relației contractuale toate împrejurările invocate de reclamantă referitoare la imposibilitatea de executare a obligațiilor contractuale, respectiv restrângerea concesiunii, utilitățile descoperite pe terenul concesionat, notarea proceselor în CF, certificatele emise de Camera de Comerț și Industrie
Sunt nefondate și susținerile apelantei-reclamante referitoare la omisiunea motivării soluției de respingere a cererii de repunere pe rol, în cuprinsul hotărârii arătându-se că au fost acordate termene pentru pregătirea apărării, lipsa apărătorului ales nefiind justificată cu vreo dovadă depusă la dosar, iar prezența părților excludea aplicarea art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Relativ la cerea de chemare în garanție, argumentele apelantei-reclamante nu pot fi analizate pe fond, ci doar pe excepția de inadmisibilitate a cererii față de inexistența unei legături directe cu cererea de chemare în judecată, de neindicarea în concret a obiectului cererii de chemare în garanție și de stadiul judecării pricinii. Potrivit art. 57 alin.1 Cod procedură civilă una din condițiile de admisibilitate ale cererii de chemare în garanție vizează existența unei legături de dependență și de subordonare față de cererea de chemare în judecată așa încât soluția ce se va da cu privire la cererea principală să poată influența soluția ce se va pronunța asupra cererii de chemare în garanție. În speță, prin cererea de chemare în garanție, reclamanta a solicitat obligarea terților la suportarea daunelor-interese motivat de existența unui proces având ca obiect constatarea nulității convenției de înființare a Asociației itori, constatarea nulității Statutului Asociației și constatarea nulității contractului de concesiune încheiat de societate cu Municipiul Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă cererea de chemare în garanței față de lipsa de legătură față de cererea principală dedusă judecății.
Referitor la analizarea și aplicabilitatea în speță a teoriei impreviziunii, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță contractul nu este imposibil de executat, ci doar grav perturbat ca urmare dezechilibrării valorii prestațiilor, iar culpa aparține reclamantei, întrucât restrângerea concesiunii s-a făcut la inițiativa sa, iar împrejurările invocate nu se încadrează în categoria cazului fortuit ori de forță majoră. Astfel, evenimentul pretins nu fi putut fi prevăzut în momentul încheierii convenției nu constituie un motiv de reziliere a contractului în condițiile în care reclamanta care se ocupă cu antrepriza de construcție cunoștea situația terenului luat în concesiune și pe care urmează să construiască încă din 1997.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta Grup împotriva sentinței civile nr. 1276/C/30.06.2009 pronunțate de Tribunalul Brașov - secția comercială și contencios administrativ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red: /16.12.2009
Dact:/18.12.2009/4 ex.
Judecător fond:
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Lucica Gogiu
