Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr. 1217,-

DECIZIA Nr. 145

Ședința publică din data de 27 iunie 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Tănăsică

Grefier: - -

&&&&&

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta SC SA, Al. S nr. 29 judetul D, impotriva sentinței nr. 1739 din 2 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat in comuna judetul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, instanța,având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 27 iunie 2008.

CURTEA

Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Dambovita sub nr 3081/2005, reclamantul Gas olicitat ca in contradictoriu cu parata SC SA, prin hotararea ce se va pronunța, sa se constate ca este actionar al societatii avand in portofoliu 14.250 actiuni dobandite prin schimbul de certificate de propietate,precum si cu plata in numerar.

In motivarea actiunii, reclamantul arata ca în conformitate cu Legea 77/1994 si Statutul a dobandit prin plata in numerar si prin schimbul de certificate de propietate un nr de 14.250 actiuni si care ii confereau dreptul de a participa la adunarile generale ale actionarilor,drepturi pe care parata nu i le recunoaste.

Prin sentinta nr 1739 din 2 decembrie 2005 Tribunalul Dambovita a admis actiunea in constatare formulate de reclamant, in sensul ca a constatat ca acesta detine un nr de 14.250 actiuni in cadrul societatii parate.

Pronuntand aceasta solutie instanta de fond a retinut ca reclamantul a facut dovada ca detine un nr de 14.250 de actiuni achizitionate atat cu plata in numerar cat si ca urmare a preschimbarii de certificate de propietate.

Dobandirea actiunilor s-a retinut ca a fost facuta in baza Legii 77/1994 ale caror dispozitii au fost preluate de Statutul Asociatiei.

Din actele dosarului,chitantele nr 00746,01479 si 00372 si documentul cumulative al certificatelor de propietate ce au fost preschimbate in actiuni rezulta fara dubiu,retine judecatorul fondului,achitarea in totalitate a actiunilor si calitatea de actionar a reclamantului.

Calitatea de actionar a reclamantului rezulta si din procesele -verbale ale adunarii generale a actionarilor din 31 iulie 2002 si 19 iunie 2003 unde este consemnata pozitia de actionar a acestuia si unde si-a exercitat dreptul de vot pentru un nr de 14.250 actiuni.

Impotriva sentintei pronuntata de instanta de fond a declarat apel parata SC SA,criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie solicitand schimbarea in tot a acesteia si pe fond respingerea actiunii ca nefondata.

In sustinerea apelului parata arata ca instanta s-a pronuntat gresit asupra unei actiuni in constatare deoarece nu a fost investita in acest sens.

O alta critica invocate de apelanta este si aceea ca instanta gresit a apreciat ca reclamantul poseda un nr de 14250 de actiuni deoarece din probele administrate in cauza rezulta ca aplatit numai 3693 din ele.

Mai sustine apelanta ca instanta de fond a apreciat gresit ca hotararea pronuntata de Tribunalul B prin care s-a dispus rezolutiunea contractului de vanzare actiuni si repunerea partilor in situatia anterioara nu are relevanta in cauza. In acest caz Asociatia nu mai detine actiuni si implicit nici reclamantul.

Solutionand apelul,Curtea de Apel P l-a respins ca nefondat retinand ca din probele dispuse in cauza rezulta ca reclamantul a subscris un nr de 115.268 de actiuni din care a dobandit prin plata 14.365 care trebuiau inregistrate in registrul actionarilor pe numele reclamantului.

Impotriva deciziei pronuntata de Curtea de Apel, in apel a declarat recurs parata SC SA,care prin decizia nr 1652/04.mai 2007 fost admis, casata decizia nr 175/13 iulie 2006 Curtii de Apel P si trimisa cauza spre rejudecarea apelului.

S-a retinut prin considerentele deciziei de casare ca se impune administrarea de noi probe in special ca parata sa depuna la dosarul cauzei o copie a registrului actionarilor de la data infiintarii societatii la zi,in contextual in care toata documentatia in acest sens a fost declarata nula in ziarul Adevarul din data de 10 iulie 2003.

S-a mai retinut tot prin decizia de casare ca la rejudecarea apelului sa se aprecieze si ce relevanta o are si litigiile existente pe rolul instantelor avand ca obiect rezolutiunea contractului de vanzare cumparae incheiat intre Asociatia si

Primind cauza spre rejudecare,aceasta a fost inregistrata la Curtea de Apel P sub nr 1217,-.

Cu ocazia rejudecarii s-a dispus completarea probatoriilor in raport de cele stabilite prin decizia de casare,in sensul ca a fost obligata societatea sa depuna la dosar o copie a registrului actionarilor de la momentul infiintarii la zi si pentru a se stabili numarul de actiuni pe care reclamantul le detine asa cum rezulta din evidente s-a dispus si efectuarea unei expertize contabile in acest sens.

Astfel din probele administrate in cauza rezulta urmatoarele:

In baza Legii 77/1994 s-a infiintat Asociatia care a incheiat cu fostul FPS contractul de vanzare cumparare actiuni nr 424/20 august 1995 prin care a cumparat 70% din capitalul social al societatii parate.

Asa cum retine expertul numit in cauza cu ocazia rejudecarii cauzei G in urma verificarii registrului actionarilor al societatii intocmit la data de 27.03.2002,valabil si la data efectuarii expertizei 30.04 2008 care este semnat de presedintele Consiliului de Administratie reclamantul figureaza la pozitia 99 ca detinator al unui nr de 14.250 de actiuni nominative.

Cu privire la modul de dobandire a actiunilor de catre reclamant in urma verificarilor facute expertul retine ca actiunile nominative subscrise au fost in nr de 115.153 din care gajate 100.903.Ca atare actiunile dobandite de reclamant,actiuni cae nu au fost gajate ramase in sold la data expertizei 30.04.2008 sunt in nr de 14.250.

Din aceste actiuni s-a retinut ca reclamantul a dobandit prin plata un nr de 2.670 actiuni,iar restul i-au fost cesionate de personae fizice care la randul lor le detineau de la FPP Oltenia prin schimbul de certificate de propietate.

de probele administrate in cauza,asa cum rezulta din verificarile facute de expertul numit in cauza reclamantul este actionar al societatii parate cu un nr de 14.250 actiuni dobandite parte prin plata,parte ca urmare a achizitionarii acestora de la alte personae fizice pe care le dobandise prin schimbul de certificate de propietate la FPP Oltenia.

Cu privire la existenta litigiului commercial existent inte parata si B privind rezolutiunea contractului de vanzare -cumparare de actiuni nr 424 din 2 august 1995,instanta condierea ca nu influenteaza dreptul de propietate al reclamantului asupra actiunilor ce le detine la societate atata timp cat rezulta din probe ca acestea au fost platite integral de catre acesta.

Mai mult inca nu s-a facut dovada ca hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus rezolutiunea contractului incheiat cu AVAS B este irevocabila.

de toate aceste considerente,Curtea, în raport cu dispoz art 296 Pr.Civ, va respinge ca nefondat apelul paratei rejudecat dupa casare.

In cauza urmeaza a se face si aplicarea art 274.pr.CIV.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de parata SC SA cu sediul

in comuna - impotriva sentintei nr 1739/2 decembrie 2005 pronuntata de Tribunalul Dambovita in contradictoriu cu reclamantulG,domiciliat in com,jud Dambovita.

Obliga apelanta SC SA sa plateasca reclamantului 500 lei cheltuieli de judecata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 27 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Fiind în concediu de odihnă

Se semnează de

GREFIERUL DE SECȚIE

Red AU

4 iulie 2008

fond 3081/2005 Tribunalul Dambovita

Jud fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Elena Tănăsică

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Ploiesti