Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 151/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.151
Ședința Publică de la 30.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.11230 din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta, reprezentată de avocat dl. și intimata, prin consilier juridic dna. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care se învederează că intimata a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, înscrisuri.
Curtea comunică apelantei copii ale înscrisurilor depuse de intimată.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și probe noi de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot, a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii precizate și obligarea intimatei la plata sumei de 1.138.505,45 lei cu titlul de plată nedatorată și a dobânzilor aferente; depune la dosar concluzii scrise.
Intimata solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 11230/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului pentru a se constata inexistența obligației de a plăti pârâtei suma de -,45 lei cu titlu de penalități de întârziere pretinse de pârâtă în temeiul contractului nr. 5/07.09.2006. Cererea a fost motivată în sensul că în anul 2000 reclamanta a concesionat un teren agricol în județul C, la data de 04.03.2002 acțiunile reclamantei au fost vândute de stat către Societatea Agricolă C și s-a încheiat un nou contract de concesiune pentru același teren. Deoarece Legea nr. 190/2004 a stabilit o serie de facilități fiscale, precum și faptul că înlesnirile la plată se acordă prin ordinul comun pentru autoritățile competente pentru obligațiile bugetare și prin convenție încheiată între și beneficiar, în cazul redevenței datorate, reclamanta a solicitat în mod repetat încheierea convenției cu pârâta. a refuzat încheierea convenției și abia la data de 07.09.2006, la un an după semnarea ordinului comun invocat de către pârâtă, părțile prezentei cauze au semnat o convenție de eșalonare a sumelor prevăzute de Legea nr. 190/2004. Articolul 3 al convenției, referitor la plata de penalități, nu a fost însușit de către reclamantă și nu i se poate opune. Reclamanta a susținut că pârâta avea obligația de a încheia convenția la un termen scurt după intrarea în vigoare a acesteia, astfel că nu ar fi curs penalități.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece reclamanta solicită constatarea unei situații de fapt, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât convenția putea fi semnată numai după emiterea ordinului comun, ceea ce s-a întâmplat.
Reclamanta și-a modificat ulterior acțiunea, solicitând restituirea de către pârâtă a sumei de -,45 lei pe care a încasat-o la data de 02.07.2008 cu titlu de penalități de întârziere în temeiul convenției nr. 5/07.09.2006, astfel că s-a considerat că excepția inadmisibilității a rămas fără obiect.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța a apreciat că acțiunea nu este întemeiată.
Au fost analizate prevederile contractului de concesiune nr. 16/2002, respectiv art. 4.1 prin care părțile au stabilit ca redevență anuală contravaloarea în lei a 600 kg la fiecare hectar, art. 5.3 potrivit căruia plata redevenței se face în patru tranșe, stabilindu-se datele de plată și cuantumul procentual al fiecărei tranșe și art. 5.12 prin care s-a convenit ca penalitățile de întârziere în plata redevenței să fie de 0,15 % pe zi.
S-a arătat că, după încheierea contractului de concesiune, la data de 29.05.2004, a intrat în vigoare Legea nr. 190/2004 care, la art. 1 alin. 1 lit. dap revăzut că societățile privatizate beneficiază de scutirea de la plata penalităților și a majorărilor de întârziere aferente redevenței datorate Agenției Domeniilor Statului, precum și reeșalonarea redevenței restante pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 1 an. S-a considerat că reclamanta a rămas debitoarea obligației de plată a penalităților pentru perioada ulterioară datei de 29.05.2004, penalități aferente redevenței restante la data privatizării, respectiv 04.02.2002.
Instanța a precizat că prin capitolul II, secțiunea 18, art. XXXI pct. 9 din nr.OG 94/2004, intrată în vigoare la data de 03.09.2004, în Legea nr. 190/2004 a fost introdus art. 12 în conformitate cu care orice alte obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere, datorate și neachitate la data intrării în vigoare a prezentei legi de către societățile comerciale cuprinse în anexele nr. 1 și 3 la Legea nr. 268/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce nu fac obiectul înlesnirilor la plată acordate conform art. 1, 4 sau 11, după caz, se eșalonează la plată pe o perioadă de 5 ani cu o perioadă de grație de 6 luni inclusă în perioada de eșalonare. Dar s-a apreciat că acest text de lege nu a vizat sumele cuvenite drept redevență sau penalități pentru întârzierea în plata redevenței, deoarece redevențele nu constituie obligații ori venituri ale bugetului de stat. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 9 din nr.OUG 26/2005, intrată în vigoare la data de 08.04.2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005 intrată în vigoare la 23.07.2005, anterior încheierii convenției dintre părți.
S-a reținut că, din art. 1 al convenției dintre părți reiese că redevența neachitată la data privatizării reclamantei era în cuantum de -,10 lei, iar penalitățile contractuale pentru întârzierea plății redevenței sunt de 0,15 % pe zi, fiind în sumă de -,63 lei, calculate începând cu data de 29.05.2004. Din art. 2 al convenției reiese că reclamanta mai avea de achitat și redevența în sumă totală de -,18 lei, pe care părțile au convenit ca reclamanta să o achite eșalonat, iar cuantumul total al penalităților pentru întârzierea plății până la data încheierii convenției este de -,82 lei.
Deoarece totalul penalităților încasate de pârâtă este egal cu penalitățile datorate de reclamantă, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva sentinței comerciale nr. 11230/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel în termen legal apelanta Aceasta a criticat sentința apelată pentru următoarele motive de apel redate în esență:
1) lipsa rolului activ al instanței, deoarece nu a analizat incidența Legii nr. 190/2004 în privința contractului de concesiune, dreptul de reeșalonare al redevenței născut în baza Legii nr. 190/2004 și nici incidența acestui drept în privința curgerii sau nu a penalităților de întârziere; lipsa culpei apelantei în întârzierea plății redevenței; culpa în întârzierea convenției nr. 5/07.09.2006.
2) nelegalitatea hotărârii primei instanțe, deoarece se încalcă art. 1 alin. 1 lit. d și a art. 6 alin.2 din Legea nr. 190/2004, întrucât facilitățile sunt date de lege și subscrisa a depus diligențe în vederea valorificării dreptului la reeșalonare a redevenței depunând în acest sens cereri la.; nu este întemeiată susținerea că nu putea încheia convenția decât după promovarea de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a Ordinului Comun, deoarece acesta era necesar numai în privința facilităților privind plata obligațiilor bugetare, nu și în privința celor privind obligațiile către; în concluzie, dreptul la reeșalonarea redevenței născut în baza art. 1 alin. 1 lit. d naște alte scadențe ce se întind pe o perioadă de 5 ani începând cu data apariției legii (29.05.2004) și înlătură penalitățile de întârziere aferente perioadei 29.05.2004-07.09.2006 (data încheierii convenției de reeșalonare cu ); se invocă și aplicarea greșită a art. 7 alin. 2 din Legea nr. 190/2004, susținându-se că, în realitate, penalitățile de întârziere la plata redevenței nu sunt nici obligații bugetare și nici accesorii ale obligațiilor bugetare, ci obligații către, având ca temei contractul de concesiune, astfel încât acestea cu se încadrează în sfera art. 7 alin. 2 din Legea nr. 190/2004.
3) Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Greșit a considerat că art. 3 al convenției din 07.09.2006 îi este opozabil, în condițiile în care nu a fost de acord cu acest articol;
4) Netemeinicia hotărârii primei instanțe, având în vedere că nu există nici o culpă a subscrisei în întârzierea plății redevenței deoarece de îndată ce a intrat în vigoare Legea nr. 190/2004 a formulat numeroase adrese către prin care a cerut încheierea convenției de reeșalonare, iar a refuzat încheierea convenției; culpa în întârzierea încheierii convenției de reeșalonare deoarece ordinul comun era necesar numai în privința facilităților privind obligațiile bugetare și nu cele față de, iar culpa în întârzierea cu 2 ani a încheierii convenției de reeșalonare nu poate naște dreptul de a încasa penalități.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse și a dispozițiilor art. 295 alin. 1.pr.civ. se constată că nu este fondat.
Obiectul acțiunii, astfel cum a fost modificat, constă în cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 1.138.305,45 lei reprezentând penalități de întârziere, cu motivarea că pentru această sumă beneficiază de facilitățile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 190/2004 și că a semnat cu obiecțiuni, în ceea ce privește datorarea acesteia sume, convenția nr. 5/07.09.2006 încheiată cu
Așa cum rezultă din această convenție, respectiv din art. 3, suma de 1.138.305,45 lei reprezintă penalități de întârziere datorate de apelanta-reclamantă după data intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, cu modificările și completările ulterioare (29.05.2004), potrivit art. 7 aln.2 din această lege.
Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltarea societăților comerciale în domeniul agriculturii prevede o serie de înlesniri la plată, printre care, la art. 1 lit. d, prevede "eșalonarea la plată a redevenței datorate Agenției Domeniilor Statului la data semnării contractului de privatizare și neachitată la data intrării în vigoare a prezentului act normativ pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de până la 6 luni cuprinsă în eșalonare, și scutirea de plată a penalităților de întârziere aferente acesteia, calculate și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ".
Potrivit art. 6 alin. 2, "înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. d vor face obiectul unei convenții încheiate între Agenția Domeniilor Statului și beneficiarii acestora".
Totodată, art. 7 alin. 2 din același act normativ dispune: "orice alte obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere, ce nu fac obiectul înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun, datorate după intrarea în vigoare a prezentului act normativ și până la emiterea ordinului comun, se vor achita în 90 de zile de la data semnării acestuia".
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale reiese că scutirea de plata penalităților aferente redevenței datorate și cu privire la care se prevede eșalonarea la plată privește numai penalitățile calculate și neachitate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, deci numai până la data de 29.05.2004.
Rezultă că numai aceste penalități pot face obiectul înlesnirilor la plata înscrise în convenția încheiată între și beneficiarii actului normativ.
Penalitățile aferente redevenței datorate la data semnării contractului de privatizare și neachitată la data intrării în vigoare a actului normativ, penalități care curg ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004, nu beneficiază de scutire la plată, deci ele curg până la achitarea redevenței.
Nu sunt întemeiate susținerile apelantei în sensul că acumularea de penalități de întârziere se datorează culpei care a încheiat cu mare întârziere convenția prevăzută de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 190/2004, cu toate solicitările apelantei în acest sens.
Nu poate fi reținută critica privind lipsa de rol activ a primei instanțe, motivele de apel invocate referindu-se de fapt la greșita interpretare a dispozițiilor legale.
Cu privire la legalitatea hotărârii atacate, se apreciază că în mod legal au fost interpretate prevederile art. 1 alin.1 lit. d din Legea nr. 190/2004 în sensul că reclamanta a rămas debitoarea obligației de plată a penalităților de întârziere aferente redevenței restante la data privatizării și care curg ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004.
Chiar dacă în convenția nr. 5/07.09.2006 penalitățile în sumă de 1.138.305,45 lei au fost consemnate greșit ca fiind obligații exclusiv conform art. 7 alin.2 din Legea nr. 190/2004, care se referă la obligații bugetare, totuși, în continuare au fost detaliate debitele asupra cărora sunt calculate. Reiese că ele sunt aferente debitului prevăzut la art. 1 lit. a din convenție, debit reprezentând redevența neachitată în baza contractului de concesiune nr. 275/2000, la data privatizării societății comerciale, precum și debitului menționat la art. 2 lit. a, care privește obligații prevăzute de art. 12 din Legea nr. 190/2004, respectiv obligații bugetare.
Nu este întemeiată nici critica privind interpretarea greșită de către instanță a actului juridic, adică a convenției nr. 5/07.09.2006, deoarece penalitățile de întârziere consemnate în aceasta la art. 3 se datorează în temeiul legii și nu pot forma obiectul unei convenții între părți, astfel că nu are relevanță susținerea apelantei că nu și-a însușit prevederile art. 3 din convenția menționată.
Cu privire la motivul de apel referitor la netemeinicia hotărârii primei instanțe sub aspectul existenței culpei intimatei-pârâte, se constată că art. 6 alin. 2 din Legea nr. 190/2004 prevede că înlesnirile la plată prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. d vor face obiectul unei convenții încheiate între și beneficiarii acestor sume, dar nu se prevede și un termen în care trebuie încheiată o asemenea convenție. Ca urmare, nu se poate reține vreo culpă a pentru încălcarea vreunei obligații legale referitoare la încheierea cu întârziere a convenției prevăzute de Legea nr. 190/2004.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că apelul nu este fondat, astfel că, în temeiul art. 296.pr.civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D C D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.11230 din 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 4 ex./29.04.2009
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa
