Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 177/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 2155/2006
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.177
Ședința publică din data de 01.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta-reclamantă BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET și apelanta-intervenientă NC 2000, împotriva sentinței comerciale nr.5320/23.04.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.18962/2002, în contradictoriu cu intimata-pârâtă
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv la data de 25.03.2008, respectiv 01.04.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.5320/23.04.2004 pronunțată în dosarul nr.18962/2002 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET prin care s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate rezolvit de plin drept contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr.1082/16.06.2001, ca efect al pactului comisoriu de gradul IV prevăzut de articolul 6 de convenție.
A fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta - NC 2000 prin care s-a solicitat a se constata că a efectuat lucrări de investiții, reparații și dotări la Hotelul din în valoare de 5.946.000.000 lei la nivelul anilor 2000 - 2001, ce urmează a fi actualizată, urmând a se dispune în situația admiterii acțiunii principale, obligarea reclamantei la plata acestei sume, precum și recunoașterea unui drept de retenție opozabil reclamantei - A, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de reziliere până la plata echivalentului lucrărilor de investiții, reparații și dotări.
Pentru a pronunța această hotărâre, în baza probelor administrate în timpul primei judecăți, după enunțarea conținutului articolelor 5 și 6 din contractul dedus judecății prin cererea principală, referitoare la modalitățile de plată a prețului bunului care a format obiectul vânzării-cumpărării și respectiv clauza compromisorie de natură a conduce la rezilierea de drept a înțelegerii convenționale, evocată ca temei al cererii reclamantei, prima instanță a reținut în esență că, prezintă relevanță sub aspectul intervenirii sau nu a pactului comisoriu de grad IV numai sumele ce trebuiau achitate cu titlul de rate și dobânda aferentă acestora, iar nu și penalitățile prevăzute în art.8 din contract și nici sumele datorate cu titlul de
A constatat instanța fondului că reclamanta nu a respectat obligația de a comunica pârâtei, cu 15 zile înainte de data scadenței fiecărei rate lunare, cuantumul sumei datorată cu titlul de dobândă, stabilită prin art.5 alin.3 din contract în considerarea dispozițiilor art.8 din Normele metodologice de aplicare a G nr.52/2001, numai o singură factură fiind emisă cu respectarea acestui termen, aceea din data de 01.08.2002, mai mult, reclamanta pe data de 11.07.2002 a trimis pârâtei un număr de 13 facturi cu actualizări de sume pentru anul 2001.
În baza concluziilor expertizei contabile și a situației sintetice a facturilor și plăților prezentată de expertul parte al reclamantei, instanța a reținut că avansul și primele 3 rate din preț, au fost achitate de pârâtă în termenul de 1 an stipulat prin art.6 din contract, iar în privința ratei nr.4, constatat că reclamanta nici în acest caz nu îndeplinit obligația inserată la art.5 alineat ultim și, începând cu luna septembrie 2002 refuzat primirea mai multor viramente efectuate de pârâtă, în sumă totală de 2.038.212.612 lei, parte din aceste plăți având loc înaintea introducerii acțiunii.
A concluzionat prima instanță că nu poate da eficiență juridică maximă pactului comisoriu inserat în art.6 din contract, în condițiile în care, deși pârâta a avut întârzieri mari la plată în desfășurarea relațiilor contractuale, la rândul său, nici reclamanta nu a respectat cu rigurozitate dispozițiile contractului, această parte fiind de acord pe parcursul relațiilor cu efectuarea unor plăți fracționate, pentru ca la momentul în care a considerat că a operat pactul comisoriu să procedeze la returnarea viramentelor realizate de către pârâtă.
Cererea de intervenție în nume propriu a fost respinsă cu motivarea că intervenienta - NC 2000 a solicitat admiterea acesteia în condițiile admiterii acțiunii principale.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - prin care a solicitat urmare admiterii căii de atac, modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și pe fond, constatarea rezolvirii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare nr.1082/16.06.2001, ca efect al pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art.6, precum și respingerea cererii de intervenție ca nefondată, cu obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea căii de atac, apelanta-reclamantă a susținut în esență că, hotărârea primei instanțe este neîntemeiată, nefondată și nemotivată, întrucât nu cuprinde conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, tribunalul nemotivând nici pe fondul cauzei și nici în temeiul legii soluția pronunțată, acțiunea fiind respinsă fără a se intra în cercetarea fondului, fiind astfel aplicabile prevederile art.297 Cod procedură civilă.
A mai învederat apelanta că deși instanța a fost investită cu judecarea unei acțiuni în constatare a rezoluțiunii unui contract sinalagmatic în baza unui pact comisoriu expres, situație în care nu putea decât să verifice îndeplinirea condițiilor articolului 6 din contract, aceasta și-a depășit atribuțiile, pronunțând practic o hotărâre, care judecă cauza din punctul de vedere al celui care aplică sancțiunea rezoluțiunii, conținutul sentinței fiind confuz și nemotivat.
Pe acest aspect, apelanta a arătat că instanța fondului a nesocotit înscrisurile prezentate și a dat dovadă de o atitudine îngăduitoare față de pârâtă deși în cauză erau îndeplinite toate condițiile privind constatarea rezoluțiunii vânzării-cumpărării.
A menționat apelanta că nu au fost avute în vedere: faptul că rata lunară a fost stabilită prin contract la suma de 440.698.350; scadența fiecărei rate a fost și ea stabilită prin contract, având un termen fix independent de emiterea facturilor de către reclamantă; că exista posibilitatea facturării separate a ratelor fixe și a penalităților, rata lunară putând fi achitată chiar anticipat; că nu s-a ținut cont că pârâta nu a achitat la termen nici avansul convenit, plătind mai puțin cu 50 milioane până la data introducerii acțiunii și nu a achitat cel puțin 4 rate în întregime în termenul de 1 an prevăzut de art.6 din contract, înregistrând un debit, în rate restante de cel puțin 10 miliarde lei și că, pârâta nu trebuia pusă în întârziere prin prisma pactului comisoriu de grad IV și a caracterului comercial al contractului.
Prin critica inserată la punctul 3 din motivele de apel, s-a solicitat respingerea cererii de intervenție formulată de - NC 2000, întrucât apelanta nu a fost parte la încheierea convenției autentificată sub nr.1355/16.03.2000 intervenită între pârâtă și intervenientă, fiind aplicabile dispozițiile art.973 Cod civil, în opinia apelantei, intervenienta având posibilitatea promovării unei acțiuni în regres împotriva pârâtei-intimate.
Intervenienta - NC 2000 a formulat la data de 14.10.2004 cerere de aderare la apelul reclamantei BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET, menționând că își conservă astfel dreptul de a pretinde contravaloarea investițiilor efectuate la bunul care a format obiectul vânzării cumpărării, precum și a cererii de recunoaștere a unui drept de retenție, în situația în care va fi admis apelul promovat de către reclamantă.
Pe fondul cauzei intervenienta a arătat că își menține susținerile din cererea de intervenție în interes propriu, iar în privința admiterii apelului propriu și schimbarea sentinței atacate, a precizat că acestea sunt cereri dependente și subsecvente numai situației în care va fi admis apelul declarat de reclamantă.
Prin decizia comercială nr.706/31.10.2005 pronunțată în dosarul nr.1773/2004 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială a respins ca nefondate, apelul reclamantei BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET cât și cererea de aderare la apel promovată de intervenientă.
În adoptarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că nu sunt fondate criticile evocate de apelanta-reclamantă și a constatat în esență că hotărârea atacată nu este nemotivată, situația de fapt fiind analizată exhaustiv, că în mod corect s-a reținut că nu poate fi aplicat pactul compromisoriu de reziliere, ambele părți fiind în culpă, instanța fondului procedând corect la verificarea condițiilor derulării contractului de vânzare-cumpărare din punctul de vedere al ambelor părți, fiind vorba de un contract sinalagmatic și că apare nerelevantă ultima critică, în condițiile respingerii cererii de intervenție în interes propriu.
S-a menționat că aceeași soluție de respingere ca neîntemeiată se aplică și cererii de aderare la apel, subsecventă acestuia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se referă la aspecte concludente cauzei, ci numai la opozabilitate în cazul în care apelanta-reclamantă ar câștiga apelul.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, prin decizia nr.1944/31.05.2006 pronunțată în dosarul nr.17381/2005 a admis recursul formulat de reclamanta Biroul de Turism pentru Tineret, casat decizia comercială nr.706/31.10.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a V-a Comercială și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelurilor.
Instanța supremă a constatat că decizia adoptată în apel, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.261(1) pct.5 Cod pr.civ. deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantei.
S-a reținut că, "aprecierea instanței de apel potrivit căreia, ambele părți au fost în culpă iar ulterior reclamanta nu a mai dorit vânzarea", nu echivalează cu o motivare în fapt și drept în sensul art.261(1) pct.5 Cod procedură civilă, nefiind susținută de o analiză efectivă a criticilor din motivele de apel, prin care se invocă în raport de corecta interpretare care trebuie dată obligațiilor părților din contract în opinia reclamantei, culpa pârâtei și incidența dispozițiilor privitoare la pactul comisoriu", impunându-se casarea deciziei, urmare admiterii recursului declarat de reclamantă cu consecința trimiterii cauzei pentru judecarea apelurilor.
După casare dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr-.
În apel după casare cu trimitere spre rejudecare la solicitarea apelantei-reclamante a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele stabilite prin încheierile de la termenele de judecată din data de 20.03.2007 și din data de 04.07.2007.
Concluziile lucrării de specialitate au fost înserate în raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosar la data de 04.12.2007, raport semnat de expertul numit de către instanță precum și de către experții consilieri desemnați de către apelanta-reclamantă și respectiv apelanta intervenientă și intimata-pârâtă, experții răspunzând totodată și "considerentelor de fond" inserate de apelanta-reclamantă prin cererea de obiecțiuni anexată la data de 16.10.2007 - filele 67-73 ale dosarului.
Urmare noilor obiecțiuni formulate de către apelanta-reclamantă la data de 19.02.2008, expertul desemnat de instanță a depus răspuns la obiecțiuni, înregistrat la dosar la data de 13.03.2008, prin care a menționat considerentele pentru care înțelege să mențină integral concluziile raportului, însușite și de către experții consilieri-numiți de părțile în litigiu.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor evocate prin apelul declarat de reclamantă, având în vedere ansamblul probator administrat în timpul fazelor procesuale parcurse, Curtea, urmează a constata că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Curtea reține că apelanta-reclamantă prin acțiunea dedusă judecății a solicitat a se constata îndeplinirea efectelor pactului comisoriu de grad IV stipulat prin articolul 6 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1082/16.06.2001, potrivit căruia, în cazul în care, intimata-pârâtă-cumpărător, în termen de 1 an de zile calculat de la data la care fiecare în parte devine scadentă, nu execută obligația de a plăti prețul acesteia, contractul se consideră reziliat de drept fără nici o altă formalitate.
Partea a susținut că la data introducerii cererii introductive, 31.10.2002, pârâta-intimată nu achitase avansul și nici primele 4 rate, aferente lunilor iulie - octombrie 2001, în cadrul termenului de 1 an, operând deci pactul comisoriu privind rezoluțiunea de plin drept a contractului, aceleași susțineri fiind reiterate și prin motivele de apel.
Curtea constată că potrivit art.5 alineatele 1-5 din contract, pârâta-intimată trebuia să plătească cu titlul de avans, 10% din prețul total, respectiv suma de 881.396.700 lei, în termen de 10 zile de la data semnării și autentificării convenției, iar diferența de 7.932.570.300 lei în 18 rate lunare egale, scadența fiind la data de 15 ale fiecărei luni, prima fiind scadentă la 15.07.2001, iar ultima la data de 15.12.2002.
Părțile au convenit expres că rata lunară are un cuantum de 440.698.350 lei fără TVA și că aceasta va fi actualizată permanent, cu rate inflației, la care se adaugă 2 procente, sumele astfel menționate neconținând
Au mai stabilit părțile ca vânzătorul, adică apelanta-reclamantă trebuie să comunice cumpărătorului, cu 15 zile înainte de data scadenței fiecărei rate lunare, cuantumul sumei datorată cu titlul de dobândă.
În raport de voința celor două părți contractante, exprimată prin prevederile articolelor 5 și 6 din convenție, Curtea va reține că în mod justificat, instanța fondului a constatat că, obligația de plată a avansului și ratelor lunare revenind pârâtei-intimate, care poate antrena în situația neexecutării, pactul comisoriu privind rezilierea de drept a înțelegerii convenționale, nu cuprinde și valoarea penalităților aferente fiecărei zi de întârziere, stipulate la articolul 8 din contract, clauza compromisorie stabilită prin articolul 6, nefăcând referire expresă în acest sens.
Tot astfel, în cuantumul prețului stabilit prin articolul 5 nu poate fi avută în vedere valoarea A, în alineatele 2 și 4, fiind specificat că "rata lunară nu cuprinde A", cuprinzând însă nici suma rezultată urmare actualizării cu rata inflației, această ultimă componentă a prețului avansului și ratelor lunare fiind convenită în acord cu prevederile G nr.52/2001 privind accelerarea și finalizarea procesului de privatizare a societăților comerciale din turism și a articolului 8 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței de guvern.
Curtea reține deci, în acord cu, motivarea sentinței fondului, că obligația de plată care revenea intimatei-pârâte, pentru avans și rate lunare, cuprinde valoarea fixă, indicată expres prin alineatul 2 al articolului 5 din contract, la care se adăuga valoarea rezultată prin actualizare, adică rata inflației plus 2 procente.
În cauză, se impunea deci a se analiza, conform motivelor de fapt și de drept evocate în considerentele acțiunii, reluate prin motivele căii de atac, dacă intimata-pârâtă, până la data sesizării primei instanțe, 31.10.2002, a plătit avansul actualizat și primele patru rate actualizate, în cadrul termenului de 1 an de zile, calculat de la data la care aceste obligații erau scadente.
Această analiză trebuia a avea în vedere și modul în care apelanta-reclamantă a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, prin articolul 5 alineatul 6 din contract, aceea de a comunica intimatei-pârâte, cu 15 zile înainte de împlinirea scadenței fiecărei rate lunare, cuantumul sumei datorată cu titlul de actualizare cu indice de inflație.
Analiza acestei ultime obligații este impusă de caracterul sinalagmatic al contractului dedus prezentei judecăți, de realizarea acesteia depinzând și respectarea obligației de plată a prețului actualizat stabilită în sarcina intimatei-pârâte.
În mod justificat în opinia Curții, analiza acțiunii introductive, avut în vedere îndeplinirea obligațiilor corelative stabilite în sarcina părților semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare prin articolul 5 privind modalitățile de plată, aceasta neînsemnând, cum susține fără temei apelanta-reclamantă, că instanța fondului a depășit limitele investirii, acțiune în constatare, și, că a pronunțat o sentință care judecă din punctul de vedere al celui care aplică sancțiunea rezoluțiunii.
Curtea apreciază că și într-o asemenea situație, când pactul comisoriu operează fără intervenția instanței judecătorești, dacă totuși se apelează la ea, cum este speța de față, instanța trebuie să analizeze dacă sancțiunea rezoluțiunii a operat pe baza condițiilor prevăzute de părțile contractante, efectuând verificările înscrise în conținutul clauzei convenționale de rezoluțiune.
Prin raportul de expertiză contabilă administrată în calea de atac, care dezvoltă concluziile comune ale expertului desemnat de instanță și ale experților consilieri nominalizați de părțile în litigiu, înregistrat la dosar la data de 04.12.2007, după verificarea derulării relațiilor comerciale s-a menționat că, apelanta-vânzător nu a respectat obligația înscrisă la art.5 alin.6 din contract, decât pentru factura având scadență la data de 15.08.2002, toate celelalte facturi, deci inclusiv facturile pentru avans și primele 4 rate contractuale cu scadență la 26.06.2001, 15.07.2001, 15.08.2001, 15.09.2001 și 15.10.2001 fiind emise după împlinirea scadenței sau la limita acesteia, mai mult aceasta a trimis pârâtei - intimate numai în data de 11.07.2002, un număr de 13 facturi cuprinzând actualizări de sume pentru anul 2001.
S-a arătat totodată de către experții de specialitate, că apelanta-reclamantă a refuzat primirea mai multor viramente efectuate de intimata-pârâtă, în sumă totală de 2.038.212.612 lei, plăți onorate înainte introducerii cererii de chemare în judecată, acceptând însă plata realizată prin ordinul de plată din 14.10.2002, după sesizarea instanței, considerente pentru care expertiza a luat în calcul și aceste viramente, întrucât au fost emise înaintea promovării cererii principale, iar prin nerespectarea de către inițiatoarea acțiunii a dispozițiilor contractuale, nu au mai putut fi respectate scadențele stabilite pentru plata ratelor contractuale.
Aceleași concluzii au fost înserate de altfel și în cuprinsul expertizei contabile efectuată de specialistul desemnat de instanță în timpul primei judecăți.
Curtea constată totodată că facturile emise pentru plata avansului și pentru lunile iulie, august, septembrie și octombrie 2001, anexate odată cu acțiunea introductivă, care cuprind și valoarea actualizării cu indicele de inflație, inclusiv valoarea A - ului, ca și celelalte facturi aferente lunilor ulterioare anexate la filele 14-25 din volumul I al dosarului de fond, nu poartă nici o semnătură de primire din partea reprezentantului intimatei pârâte, neputând astfel a fi primită susținerea apelantei că partea adversă a cunoscut valoarea ratei actualizată, inclusiv cuantumul TVA.
Tot astfel, nici facturile emise de apelantă la data de 11.07.2002, cuprinzând actualizări pentru rata din iulie 2001, rata din august 2001 și pentru lunile ulterioare, nu cuprind nici o semnătură de primire, ori număr de înregistrare în evidența intimatei-pârâte.
Nu este menționat în cuprinsul facturilor coeficientul de inflație avut în vedere în stabilirea respectivelor actualizări, apărând justificată susținerea părții chemată în judecată că se pretinde de inițiatoarea acțiunii alte coeficiente decât cele aplicabile, ori convenite de părți.
Potrivit variantei numărul 2 din raportul de expertiză administrată în calea de atac, pe care Curtea urmează aoa vea în vedere, în raport de conținutul clauzelor inserate la articolul 5 din contractul dedus judecății, rezultă că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 31.10.2002, nu existau debite cu o vechime de 1 an, obligația de plată a ratelor fiind îndeplinită de intimata-pârâtă în concordanță cu articolul 6 din convenție.
Astfel, potrivit anexei nr.4 la raport, cuprinzând sumele datorate cu titlul de valoare preț și actualizare până la data scadenței, fără A, în contul avansului stabilit prin contract la suma de 881.396.700 lei scadent la 27.06.2001, înaintea împlinirii termenului de 1 an stipulat prin clauza compromisorie înscrisă la articolul 6, intimata a plătit suma totală de 1.048.862.073 lei, plățile având loc la 11.06 și 6.08.2001.
Rata aferentă lunii iulie 2001, care avea conform expertizei o valoare actualizată cu indicele de inflație stabilită conform G nr.52/2001, de 456.704.514 lei a fost achitată în trei tranșe, ultima la data de 11.10.2001, deci înainte datei de 15.07.2002, când se împlinea termenul de 1 an stipulat prin articolul 6 al contractului.
Tot astfel, rata aferentă lunii august în cuantum actualizat de 462.548.174 lei a fost plătită până la data de 13.03.2002, termenul de 1 an al pactului comisoriu fiind 15.08.2002.
Rata pentru septembrie 2001 actualizată la suma de 472.886.957 lei a fost onorată integral la data de 04.09.2002, iar cea corespunzătoare lunii octombrie 2001 în cuantum de 482.326.716 lei la data de 14.10.2002, deci înaintea împlinirii termenului compromisoriu de 1 an, care expira la 15.09.2002 și respectiv la 15.10.2002.
Curtea reține că și, în cadrul variantei cu numărul 3 din expertiza efectuată în apel, care cuprinde valoarea ratelor de preț fără TVA, variantă realizată urmare obiecțiunilor formulate de apelanta-reclamantă, potrivit cărora intimata cunoștea valoarea fixă a fiecărei rate lunare și data scadenței acestora, elemente determinate prin art.5 din contract, putând deci plăti anticipat facturării cuantumul acestora și că, comunicarea pe care aceasta trebuia aoe fectua conform alineatului 6 din art.5 se referea numai la transmiterea cuantumului dobânzii, experții au stabilit că la data introducerii acțiunii, nu existau debite mai vechi de un an, obligația de plată a ratelor fiind conformă prevederilor articolului 6 din înțelegerea convențională.
Curtea nu poate omologa varianta numărul 1 din raport, astfel cum a solicitat apelanta, în condițiile în care această variantă este condiționată, astfel cum se menționează expres în concluziile lucrării de specialitate, de respectarea termenului de 15 zile înaintea împlinirii scadenței pentru fiecare lunară, în cadrul căruia apelanta-reclamantă parte trebuia să comunice valoarea dobânzii datorată, obligație contractuală a cărei realizare în termen nu a fost dovedită.
Dimpotrivă, însăși apelanta, prin motivele pe care a întemeiat calea de atac a recursului, care a format obiectul dosarului înscris pe rolul instanței supreme, învederează emiterea facturilor privind actualizarea cu indicele de inflație pentru anul 2001, prin facturile în număr de 13 emise la data de 11.07.2002, argumentând că facturarea dobânzii nu putea avea loc la termenul stabilit prin contract și deci instanțele trebuiau a interpreta clauza "referitoare la scadența plății, aceasta fiind prorogată, de la data de 15 fiecărei luni, la momentul când se împlineau 15 zile de la primirea facturii".
O atare susținere nu își găsește însă corespondent în prevederile articolului 5 ale contractului, clauzele convenționale fiind rodul voinței comune a părților, obligațiile contractuale fiind asumate în deplină cunoștință, neputând fi primite interpretări corespunzătoare voinței numai uneia din părți, având numai rolul de a justifica neîndeplinirea obligațiilor.
Curtea reține totodată că plata avansului și a primelor rate lunare cu respectarea scadenței acestora, a fost menționată atât prin expertiza administrată la fond, cât și prin raportul separat întocmit de către expertul consilier parte al reclamantei, în timpul primei judecăți, în condițiile în care această ultimă lucrare, menționată în considerentele sentinței fondului, nu a avut în vedere, plățile realizate de pârâtă de peste 2 miliarde lei, returnate în perioada septembrie - octombrie 2002 de către reclamantă, înaintea sesizării instanței fondului și, a luat în calcul cu depășirea conținutului clauzei compromisorii și valoarea penalităților de întârziere solicitate în baza art.8 din contract.
Curtea, urmează deci a reține că, prin mijloacele de probă administrate în timpul primei judecăți, apelanta-reclamantă nu a dovedit temeinicia acțiunii dedusă judecății, considerentele pentru care a fost respinsă cererea introductivă, fiind detaliate corespunzător cerințelor instituite prin art.261 alin.1 pr.civ. prin sentința adoptată de instanța fondului, prin care s-a concluzionat în mod justificat că nu se poate da eficiență pactului comisoriu înserat prin articolul 6 din contract, în condițiile în care ambele părți nu au îndeplinit obligațiile asumate, onorarea plății prețului la scadență, fiind condiționată de obligația corelativă nerealizată de reclamantă privind transmiterea valorii dobânzii cu 15 zile înaintea scadenței fiecărei rate lunare, aceleiași părți revenindu-i de altfel înscrierea și a valorii
Expertiza contabilă efectuată în calea de atac prin variantele purtând numerele 2 și 3 ale raportului, care au avut în vedere modul de îndeplinire de fiecare din părțile semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, a propriilor obligații contractuale, confirmă soluția adoptată urmare finalizării primei judecăți, apelanta nedovedind în nici un mod criticile evocate prin calea de atac pe care a înțeles să o promoveze.
Nici considerentele evocate în apel cu privire la posibilitatea facturării separate a ratelor fixe de valoarea actualizărilor cu indicele de inflație și implicit emiterea facturilor la date cu mult peste termenul de 15 zile anterior împlinirii scadenței plății fiecărei rate, nu își găsesc corespondent în conținutul clauzelor înțelegerii contractuale, neputând fi primite de
Nu poate forma obiect al analizei instanței de apel, nici critica menționată la punctul 3 din motivele de apel, în condițiile în care prin sentința atacată, cererea de intervenție în interes propriu promovată de intervenienta - NC 2000 a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea urmează a respinge și apelul - incident declarat de intervenienta - NC 2000, acesta neconținând de altfel critici proprii cu referire la hotărârea atacată, partea menționând expres că solicită a se da eficiență cererii de aderare la apelul reclamantei, numai în situația admiterii acestuia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.296 pr.civ. Curtea va respinge ca nefondate apelul declarat de reclamanta BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET cât și cererea de aderare la apel formulată de intervenienta în interes propriu - NC 2000 și, în consecință va fi menținută ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondate apelul declarat de apelanta-reclamantă BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET cu sediul în B, Calea nr.155, -. 7,.12, sector 1, precum și cererea de aderare la apel formulată de intervenienta în interes propriu NC 2000 cu sediul în,-, Județul C împotriva sentinței comerciale nr.5320/23.04.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.18962/2002, în contradictoriu cu intimata-pârâtă cu sediul în I,-,.1B, Județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 1.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 05.05.2008
Tehnored.- 08.05.2008
4 ex.
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar
