Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2038/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 179
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
Grefier - -
*******************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelantele pârâte BANCA COMERCIALA ROMÂNĂ SA și BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI - CENTRALA BANCARE REPREZENTATA DE SUCURSALA M, împotriva sentinței comerciale nr.9342/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - INTERNAȚIONAL SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 2009 și 02 aprilie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor comerciale de față.:
Prin cererea înregistrată sub nr- la 11 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Comercial Mureș, reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul social în Municipiul Târgu M, județul M, le-a chemat în judecată pe pârâtele BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNEI - CENTRALA BANCARE,ambele cu sediul în B și a solicitat ca instanța să constate modificată creanța pârâtei Banca Comercială Română Sa, în sumă de 75.143,10 Euro, conform sentinței comerciale nr. 283 din 5 aprilie 2005, pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr. 5060/2004 al Tribunalului Comercial Mureș; să constate că prin sentința comercială nr. 906 din 23 mai 2007, pronunțată de judecătorul - sindic în același dosar, este descărcată de obligația plății sumei de 75.143,10 euro către pârâta Banca Comercială Română SA; să o oblige pe pârâta Banca Comercială Română SA la ștergerea din evidențele proprii a creanței de 75.143,10 Euro (reprezentând credit și accesorii) pe care o are față de reclamantă; să constate că, pentru această creanță, reclamanta nu mai reprezintă un risc individual bancar și nu mai îndeplinește condiția de a fi raportată de către prima pârâtă la Banca Națională a României - Centrala Bancare; să o oblige pe pârâta Banca Comercială Română SA la efectuarea operațiunii de ștergere a societății reclamante din baza de date a - Centrala Bancare pentru creanța de 75.143,10 euro și să o oblige și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 27 august 2004 solicitat Tribunalului Comercial Mureș, în conformitate cu dispozițiile legii nr.64/1995, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, că cererea a fost admisă prin sentința comercială nr. 1836 din 29 septembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5060/2004 și că la data deschiderii acestei proceduri figura înscrisă, la solicitarea Băncii Comerciale Române SA, la Banca Națională a României - Centrala Bancare cu datoria inițială de 75.143,10 Euro, datorie diminuată ulterior la 71.178,99 Euro.
A arătat că planul de reorganizare pe care l-a propus a fost votat de adunarea creditorilor, confirmat prin sentința comercială nr. 283 din 5 aprilie 2005 și că plățile urmau a fi achitate în termen de doi ani, în acest plan pârâta Banca Comercială Română Sa figurând printre creditorii care nu aveau a primi nici o plată în contul creanței.
A arătat, de asemenea, că și-a îndeplinit riguros obligațiile stabilite și că prin sentința comercială nr. 906 din 23 mai 2007, definitivă și irevocabilă, procedura reorganizării a fost închisă. Ulterior, a arătat reclamanta, în temeiul articolului 6 punctele 4 și 5 din Regulamentul nr.4/2004 al BNR, modificat prin Reulamentul nr.2/2007, a solicitat pârâtei Banca Comercială Română SA - Sucursala Sectorului VI B inițierea procedurii de ștergere din evidențele Centralei Bancare, motivat de faptul că, prin finalizarea procedurii reorganizării judiciare, a fost descărcată de plata sumei de 75.143,10 Euro, dar că pârâta nu i-a comunicat nici un răspuns în termenul de 30 de zile, astfel că în temeiul articolelor 28 și 29 din același regulament a solicitat declanșarea procedurii de conciliere.
Reclamanta a evocat corespondența purtată cu pârâta Banca Comercială Română SA, în cursul căreia pârâta și-a exprimat refuzul de a da curs solicitării și chiar și-a manifestat intenția de a declanșa procedura de executare silită pentru acoperirea respectivei creanțe. A evocat corespondența purtată cu pârâta Banca Națională a României, din care reiese faptul că aceasta nu s-a considerat abilitată să intervină în și să remedieze relațiile dintre bănci și clienți.
A susținut că are un interes legitim, personal și actual în promovarea prezentei cereri, justificat pe de o parte de succesul procedurii de reorganizare judiciară și pe de altă parte de impedimentele pe care le are în obținerea de credite, date de prezența sa în evidențele Centralei Bancare.
Cererea este întemeiată în drept și pe dispozițiile articolului 2 punctul 1 litera a și ale articolului 10 punctul 4 Cod procedură civilă; pe dispozițiile articolului 101 alineat 1 din legea nr.64/2005, coroborat cu articolul 102 alineatele 1 și 2 din legea nr.85/2006; pe dispozițiile articolului 137 alineatele 2 și 3 din legea nr.85/2006; pe dispozițiile articolului 6 punctul 5 din Regulamentul nr.4/2004 al R, modificat prin Regulamentul nr.2/2007; pe dispozițiile articolului 274 alineat 1 Cod procedură civilă.
La 11 martie 2008, pârâta Banca Națională a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva sa pentru lipsa calității sale procesuale pasive. Sub acest aspect a invocat prevederile articolului 2 alineat 2 și ale articolului 24 din legea nr. 312/2004, prevederile articolului 1 alineat 2 și ale articolului 2 punctul 6 din Regulamentul BNR nr.4/2004, modificat de Regulamentul BNR nr.2/2007, coroborate cu prevederile articolelor 6 și 11 din același regulament.
La 14 martie 2008 depus întâmpinare și pârâta Banca Comercială Românească SA, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Mureș și excepția inadmisibilității, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința comercială nr. 350 din 11 aprilie 2008, Tribunalul Comercial Mureșa admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
Cauza a fost înregistrată sub nr- la 22 mai 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială
Prin sentința comercială nr. 9342 din 17 septembrie 2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii Naționale a României și a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția inadmisibilității pentru capetele de cerere nr.1,2 și 4 având ca obiect acțiune în constatare și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.
A admis în parte cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtele Banca Comercială și Banca Națională a României - Centrala Bancare. A obligat-o pe pârâta Banca Comercială Română Sa să șteargă din evidența sa creanța în valoare de 75.148,10 euro față de reclamantă și să efectueze operațiunile de ștergere din baza de date a -Centrala Bancare a acestei creanțe.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere nr.6 privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
A obligat-o pe pârâta Banca Comercială Română SA să plătească reclamantei 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Banca Națională a României este întemeiată, în raport de dispozițiile articolelor 1,2,3 și 11 din Regulamentul nr.4/2004, care nu îi conferă posibilitatea de a modifica din proprie inițiativă informația de risc bancar și de împrejurarea că numai persoana declarantă are obligația de a raporta această informație și de a iniția procedura de ștergere a unui debitor din evidențe. A reținut că nu există un raport obligațional direct între reclamantă și această pârâtă și că pretenția de "opozabilitate" a hotărârii și față de aceasta nu reprezintă un argument care să îi justifice calitatea procesuală de pârâtă.
Privitor la excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr.1, 2 și 4, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât aceste capete de cerere reprezintă doar argumente de fapt și juridice pentru susținerea acțiunii în obligație de a face.
A apreciat ca întemeiată cererea de obligare a pârâtei Banca Comercială Română SA de ștergere din evidențele proprii a creanței de 75.143 Euro și de efectuarea a operațiunii de ștergere din baza de date a Centralei Bancare pentru aceeași sumă, în considerarea sentințelor pronunțate în cursul procedurii de reorganizare judiciară, în dosarul nr. 5060/2004 al Tribunalului Comercial Mureș și a dispozițiilor articolului 102 din legea nr.85/2006. A reținut și faptul că din raportul lunar al administratorului judiciar rezultă trecerea creanței pârâtei Banca Comercială Română SA în tabelul definitiv la secțiunea creanțe chirografare, că nu rezultă că s-a admis contestația formulată de pârâta-creditoare la acest tabel, că reclamanta a rambursat parte din sumă, că a constituit un depozit colateral încasat de pârâtă și că au fost preluate de către aceste din urmă în vederea valorificării și stocuri de marfă în valoare de 30.000 euro.
În raport de aceste considerente, prima instanță a reținut că pârâta Banca Comercială Română SA nu deține o creanță față de reclamantă, în urma confirmării planului de reorganizare, singurul titlu executoriu fiind sentința de confirmare a planului de reorganizare.
A făcut aplicarea articolului 6 din Regulamentul BNR nr.4/2004, modificat prin Regulamentul nr.2/2007.
A apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în considerarea dispozițiilor articolelor 11 și 13 din Regulamentul BNR nr.4/2004 și a dispozițiilor articolului 3712, 3802și 3833Cod procedură civilă relative la modalitatea în care poate fi executată o hotărâre judecătorească.
A făcut aplicarea articolului 274 Cod procedură civilă în privința pârâtei Banca Comercială Română SA.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apeluri motivate pârâtele, acestea fiind înregistrate sub același număr unic la 4 noiembrie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, pârâta Banca Comercială Română SA a criticat hotărârea primei instanțe susținând în esență că dispozițiile legii nr.64/1995 au prevăzut că:
-de la data deschiderii procedurii sunt suspendate de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor;
-deschiderea procedurii suspendă orice termen de prescripție a acțiunilor prevăzute de legea insolvenței.
Consecința acestor dispoziții legale este aceea că - susține apelanta - orice creditor a cărui creanță nu a fost acoperită în cadrul procedurii poate relua, după închiderea acestei proceduri, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanței.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, pârâta Banca Națională a României a arătat că între considerentele hotărârii - în care prima instanță a reținut corect lipsa oricărui raport juridic obligațional între intimata - reclamantă și apelanta - pârâtă - și dispozitiv există neconcordanță, astfel că se impune schimbarea în parte a hotărârii în sensul eliminării din dispozitiv a măsurii referitoare la admiterea în parte a acțiunii intimatei - reclamante și în contradictoriu cu Banca Națională a României - Centrala Bancare.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 și urm Cod procedură civilă, pe Regulamentul BNR nr.4/2004 - cu modificările ulterioare și pe dispozițiile legii nr. 312/2004.
La 27 noiembrie 2008, intimata - reclamantă a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta - pârâtă Banca Națională a României, iar la 13 ianuarie 2009 formulat întâmpinare și la apelul declarat de apelanta-pârâtă Banca Comercială Română SA, solicitând respingerea celor două apeluri și menținerea în totalitate a hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelurile ca întemeiate și le va admite pentru următoarele considerente.
În ce privește apelul declarat de pârâta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, Curtea apreciază ca legală soluția dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, în considerarea inexistenței oricărui raport juridic obligațional între reclamantă și Ca atare soluția de admitere a capetelor de cerere nr. 3 și 5 și în contradictoriu cu această pârâtă contravine considerentelor, astfel că instanța de apel va stabili soluția pe aceste capete de cerere numai în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA.
În ce privește apelul declarat de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA,Curtea reține următoarele:
Cererea de obligare a acestei pârâte să șteargă din evidențele sale creanța deținută împotriva intimatei - reclamante nu poate fi primită nici prin prisma considerentelor de ordin tehnic, contabil, nici prin prisma considerentelor relative la modificarea dreptului de creanță ca urmare a confirmării planului de organizare prin hotărâre a judecătorului sindic.
În prima ipoteză, Curtea reține că operațiunea de "ștergere" a unei creanțe din evidențele unei persoane juridice presupune intervenția, voluntară sau în temeiul unei hotărâri judecătorești, în sensul modificării unor înregistrări efectuate în contabilitatea unei persoane juridice. Or, dacă modul de ținere a contabilității este reglementat de legea nr.82/1991, cu modificările aduse ulterior acestei legi, același act normativ trebuie să prevadă și posibilitatea efectuării operațiunii pretinse de intimata - reclamantă.
Se constată, din examinarea actului normativ la care s-a făcut referire, că persoana juridică obligată să țină contabilitatea nu are o astfel de posibilitate, așadar măsura solicitată a fi dispusă (și încuviințată de prima instanță)nu are temei legalnici măcar pentru situația în care în contabilitate s-ar fi operat ab initio înregistrări greșite, ceea ce în speță nu s-a pretins.
Pretențiaintimatei - reclamantede modificare a evidențelor contabile nu pentru erori de înregistrare,ciurmare a închiderii procedurii de reorganizare judiciarănu numai că nu are temei legal, dar, admisă fiind, ar pune-o pe intimata - pârâtă în situația de a modifica informațiile făcute publice prin situațiile financiare anuale consolidate (articolul 28 și urm. din legea nr.82/1991), ar atrage asupra acesteia răspunderea contravențională (sau penală) în condițiile articolului 41 din același act normativ, iar aceasta în condițiile în care în sarcina apelantei - pârâte nu ar putea fi reținută încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în articolul 2 alineat 1 (înregistrareacronologicășisistematicăa informațiilor) și în articolul 6 din legea nr.82/1991.
Prin urmare, sintetizând, Curtea apreciază că nici o dispoziție legală nu autorizează modificarea evidențelor contabile ale unei persoane juridice în condițiile în care nu se pretinde că acestea au fost eronat efectuate, ci pentru împrejurări survenite ulterior, în cadrul procedurii judiciare de reorganizare a unui alt subiect de drept.
Cererea este neîntemeiată și în considerarea argumentelor relative la modificarea dreptului creditorilor la momentul confirmării prin hotărâre a judecătorului - sindic a planului de reorganizare.
Deși apelanta - pârâtă Banca Comercială Română SA nu a arătat in terminis acest lucru și nici nu a indicat temeiurile juridice ale apelului său, în realitate apărarea sa este apreciată ca întemeiată în considerarea faptului că modificarea drepturilor creditorilor în condițiile articolului 101 alineat 1 din legea nr.64/1995nu valorează stingere a acestor drepturi.
Legiuitorul nu precizează expressis verbis acest lucru, dar supraviețuirea dreptului de creanță se deduce per a contrario din interpretarea articolului 42 din legea nr.64/1995, care instituie un caz legal desuspendare a judecății pentru acțiunilevizând realizarea creanțelor asupra debitorului sau asupra bunurilor sale, precum și desuspendare a acțiunilor extrajudiciare cu același scop(proceduri execuționale desfășurate prin executori proprii ai diferitelor categorii de creditori)
Că dreptul de creanță continuă să existe și în caz de deschidere a procedurii reiese și din interpretarea articolului 44 din legea nr.64/1995, care consacră un caz de suspendare legalăa termenelor de prescripție a acțiunilor prevăzute la articolul 42(deci a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare de realizare a creanțelor), acest articol prevăzând expres și momentul de la care termenul de prescripție reîncepe să curgă.
Spre aceeași concluzie conduc și dispozițiile articolului 101 alineat 2 din legea nr.64/1995. Astfel,dacă dispozițiile articolelor 42 și 44 din lege instituiau motive de suspendare a judecății și a procedurii execuționale extrajudiciare și motive de suspendare a cursului prescripției dreptului la acțiune al creditorului împotriva debitorului și a bunurilor sale,dispozițiile articolului 101 alineat 2 din legea nr.65/1995 îi prezervă, îi recunosc acestui creditor dreptul la acțiuneși împotriva codebitorilor și a fidejusorului debitorului,fiind dincolo de orice îndoială că dreptul de creanță al creditorului nu se stinge prin confirmarea planului de reorganizare.
Acest drept poate fi protejat și valorificat oricând înăuntrul termenului de prescripție extinctivă pe calea acțiunii judiciare sau într-o procedură execuțională extrajudiciară, dar recunoscută de lege.
De asemenea, acest drept poate fi valorificat și după expirarea termenului de prescripție, prin executare voluntară, întrucât acesta subzistă în sarcina debitorului ca o obligație naturală, cunoscută îndeobște ca obligație civilă imperfectă, nesupusă repetițiunii (articolul 20 alineat 1 din decretul nr. 167/1958, respectiv articolul 1092 alineat 2 Cod civil).
În ce privește inserarea în articolul 101 alineat 1 din legea nr. 64/1995 a prevederii relative la "modificarea dreptului creditorilor" conform planului de reorganizare, Curtea apreciază că aceasta vizează doarmodalitatea în care creditorii pot să își valorifice dreptul de creanță în cadrul procedurii reorganizăriiși nu poate avea ca efect pierderea dreptului propriu-zis, pe care creditorii pot încerca să îl valorifice după închiderea procedurii, cu atât mai mult cu cât, în cazul unei proceduri de reorganizare finalizate cu succes, debitorul este reinserat în activitatea economică (cazul intimatei - reclamante).
Curtea a apreciat că fără fundament și contradictorii considerentele primei instanțe relative la inexistența creanței apelantei-pârâte, având în vedere că aceasta a figurat în procedură în calitate de creditoare, fiind trecută în tabelul creanțelor la secțiunea creditori. Este lipsită de fundament susținerea primei instanțe, bazată pe raportul administratorului judiciar, despre plata creanței, întrucât din raportul invocat (filele 14 -17 ale dosarului Tribunalului București ) reiese că apelanta - pârâtă ar fi încasat sume dintr-un depozit colateral constituit nu de intimata - reclamantă, ci de - SRL și că ar fi preluat bunuri în vederea valorificării de la - SRL, nu de la intimata - reclamantă, neexistând nici o dovadă că cele două societăți ar fi înțeles să facă în această modalitate o plată pentru intimata - reclamantă în contul creanței deținute de apelanta - pârâtă.
A fost apreciată ca neîntemeiată și înlăturată și apărarea formulată de intimata - reclamantă în apel în temeiul articolului 137 alineat 2 din legea nr.85/2006. că procedura reorganizării judiciare a intimatei-reclamante a început sub imperiul legii nr. 64/1995 și s-a încheiat în anul 2007, când era în vigoare legea nr.85/2006. Numai că dispozițiile articolului 137 alineat 2 din legea nr.85/2006 nu pot fi aplicabile situației juridice a intimatei - reclamante, întrucât acestea prevăd că debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în planla data confirmării planului de reorganizare. Or această dată a fost data pronunțării sentinței comerciale nr. 283 din5 aprilie 2005,iar a admite aplicarea dispozițiilor articolului 137 alin 2 din legea nr.85/2006 la acest moment, anterior intrării în vigoare a acestei legi, înseamnă a înfrânge principiul neretroactivității legii civile, consacrat de articolul 1 cod civil și de articolul 15 alineat 2 din Constituția României.
La data confirmării planului de reorganizare își produceau efectele dispozițiile articolului 136 alineat 3 din legea nr.64/1995, similare celor ale articolului 137 alineat 2 din legea nr.85/2006, dar care cuprindeau și trei condiții care, îndeplinite cumulativ, făceau inaplicabile dispozițiile relative la descărcarea de obligații.
Curtea apreciază, însă, că aceste prevederi legale nu au efect asupra dreptului de creanță al apelantei - pârâte pe de o parte pentru argumentele prezentate în cele ce preced și pe de altă parte pentru că descărcarea de obligații este operantănumai pentru procedură(un argument de similitudine fiind prevederile articolului 135 din lege), ea putând fi opusă de debitor acelor creditori cu creanțe neacoperite, care ar pretinde continuarea procedurii și după realizarea planului de reorganizare.
Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curții că hotărârea prin care prima instanță a admis cererea intimatei - reclamante de obligate a apelantei - pârâte Banca Comercială Română SA la ștergerea creanței din evidențele sale este și fără temei legal, dar și contrară dispozițiilor legale invocate, astfel că, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în parte hotărârea în sensul respingerii ca neîntemeiate a acestei cereri.
Consecința asupra capătului de cerere nr.5 va fi de schimbare în parte a hotărârii și de respingere ca neîntemeiată și a acestei cereri, întrucât s-a statuat asupra existenței în continuare a dreptului de creanță al apelantei -pârâte împotriva intimatei - reclamante, ceea ce face ca în cauză să nu fie întrunite cerințele articolului 6 punctele 4 și 5 din Regulamentul BNR nr.4/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul BNR nr.2/2007.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În temeiul articolului 298, raportat la articolul 274 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte Banca Comercială Română SA cheltuieli de judecată efectuate în apel, cheltuieli constând în taxă de timbru și timbru judiciar
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelantele pârâte BANCA COMERCIALA ROMÂNĂ SA, cu sediul în B,- sector 3 și BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI - CENTRALA BANCARE reprezentata de SUCURSALA M, cu sediul în B,- sector 3, și în Tg. M, nr. 50, Județ M, împotriva sentinței comerciale nr.9342/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în Tg. M,-, Județ
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge capetele de cerere formulate de reclamantă privind obligarea Băncii Comerciale Române SA să șteargă din evidența sa creanța de 75.143,10 Euro față de reclamantă și să efectueze operațiunile de ștergere din Baza de date a Băncii Naționale a României - Centrala Bancare a aceleiași creanțe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă pe intimată să plătească apelantei Banca Comercială Română SA 45,50 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
6 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
