Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 366/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 565

Ședința publică de la 02 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur

Grefier - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.671/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC COM SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, prin compartimentul registratură la data de 10 martie 2009, lichidatorul judiciar a depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința comercială nr. 671 din 22 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în baza articolului 131 din Legea nr. 85/2006, aprobă raportul final al lichidatorului judiciar SP A, dispune închiderea dosarului privind pe debitoarea SC COM SRL, radierea societății debitoare din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, descarcă pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități, dispune notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Registrului Comerțului și publicarea în Buletinul insolvenței.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că lichidator judiciar solicitat să se dispună închiderea procedurii insolvenței, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și avansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare. La raportul final al lichidatorului nu s-au formulat opoziții, iar comunicările notificării s-au făcut cu respectarea articolului 61 din Legea nr.85/2006.

Judecătorul-sindic a constatat că procedura concursuală fost deschisă prin încheierea nr.128 din 7 noiembrie 2007 și sentința comercială nr.253 din 3 septembrie 2007 și a apreciat în raport de probele dosarului ca o măsură legală, închiderea procedurii insolvenței.

Împotriva sentinței a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat sub nr- la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, dispunând continuarea acesteia, cu respectarea condițiilor legale referitore la comunicarea către creditori a raportului final și bilanțului general și convocarea Comitetului Creditorilor în vederea analizării incidenței dispozițiilor articolului 138 din Legea nr.85/2006.

În motivarea recursului se arată că raportul final al lichidatorului judiciar și bilanțul general trebuiau comunicate creditorilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 7, articolului 129 alin. (1) din Legea nr.85/2006, coroborat cu dispozițiile articolului 921Cod procedură civilă și nu afișate.

Se susține că lichidator judiciar nu a formulat cerere de atragerea răspunderii fie să asigure Comitetului creditorilor posibilitatea să facă acest lucru, conform articolului 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Instanța a omis să analizeze aceste aspecte, neexercitându-și rolul activ conform articolului 129 alin. 5 Cod procedură civilă.

Recurenta arată că a fost prejudiciată, fiind necesară realizarea unei analize din partea lichidatorului asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea societății în stare de insolvență, intenția sau culpa persoanelor a căror răspundere ar putea fi atrasă pentru prejudiciul cauzat creditorilor și formularea unei eventuale cereri de atragerea răspunderii de către Comitetul Creditorilor.

În drept se invocă dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, Societatea Profesională, lichidator judiciar al SC COM SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat precizând că suma de 4,06 lei pretinsă de a fost recuperată, anexând înscrisuri în acest sens.

Analizând motivele de recurs în raport de actele dosarului se rețin următoarele:

Prin sentința comercială nr.128 din 7 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei SC COM SRL.

Prin sentința comercială nr.253 din 3 septembrie pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a fost desemnat lichidator judiciar SP, s-a dispus începerea procedurii falimentului societății debitoare SC COM SRL și dizolvarea societății. Prin decizia comercială nr. 1564 din 12 octombrie 2007, Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială respinge recursul recurentei creditoare SA împotriva sentinței comerciale nr.128/7.05.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Prin sentința comercială nr.422/17 decembrie 2007 Tribunalul Teleorman - Secția Civilă admite contestația la tabelul definitiv de creanțe și la planul de distribuire a sumelor formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T M și dispune refacerea acestora în sensul înscrierii creditorului P SA ca și creditor chirografar și distribuirea către contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TMa sumei de 30.901,66 lei, respinge ca nefondată cererea de atragerea răspunderii personale a administratorului formulată de lichidatorul judiciar SP.

Prin sentința comercială nr.19 din 14 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Teleormans - admis cererea lichidatorului judiciar SP și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC COM SRL și radierea acesteia din Registrul Comerțului.

Prin decizia nr.736 din 16.06.2008 Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială admite recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 19/14.01.2008, casează sentința atacată și trimite cauza pentru continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, reținându-se că prin casarea sentinței, va fi anulată măsura de închidere a procedurii, urmând a se comunica raportul final către toți creditorii și respectarea dreptului acestora de a formula obiecțiuni, iar după complinirea acestor lipsuri să se dispună dacă este cazul, asupra închiderii procedurii.

În urma rejudecării s-a pronunțat sentința comercială nr. 671/22decembrie 2008, criticată prin recursul de față.

Susținerea recurentei că nu i-au fost comunicate raportul final al lichidatorului judiciar și bilanțul general urmează a fi înlăturată, din actele dosarului rezultând că raportul final refăcut și bilanțul general au fost afișate la grefa Tribunalului Teleorman și remis celor 4 creditori conform articolului 129 din Legea nr.85/2006, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire (fila 56). De altfel recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, nu a formulat obiecțiuni la raportul final, refăcut depus la 22 noiembrie 2008, raportat la data comunicării acestuia 25.11.2008 iar la termenul de judecată din 22 decembrie 2008 judecătorul-sindic constatând și că nu s-au făcut opoziții la raport l-a aprobat conform articolului 131 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta creditoare s- limitat în motivarea recursului la a dezbate teoretic aspecte privind exercitarea rolului activ al instanțelor în soluționarea cauzelor vizând dispozițiile Legii nr. 85/2006. Cât timp nu există nici un indiciu privitor la cauzele ajungerii societății debitoare în insolvență, iar recurenta nesuplimentând probele pe aspectul incidenței dispozițiilor articolului 138, în condițiile articolului 1169 Cod civil, și ale principiului de drept actori incumbit probatio, în mod corect judecătorul-sindic a dispus măsura închiderii procedurii, în averea debitorului neexistând bunuri care să poată fi valorificate și să acopere pasivul societății, creditorii neavând sumele necesare acoperirii cheltuielilor de lichidare.

Cererea de atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere - cum se impută lichidatorului judiciar că nu a fost formulată și nici asigurată să o solicite Comitetului creditorilor nu putea fi introdusă cât timp nu a rezultat că sunt întrunite elementele cumulative prevăzute de articolele 998-999 Cod civil, dar și proba calității persoanelor, a faptelor enumerate la articolul 138 lit.a- g din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.

Curtea apreciază că soluția pronunțată de judecătorul-sindic este legală și temeinică, fiind întemeiată pe o situație de fapt corect reținută și dată cu stricta respectare a prevederilor legale incidente.

În lipsa oricărui motiv de casare sau modificare prevăzut de articolul 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat conform articolului 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.671/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

ex.2/29.05.2009

Președinte:Marcela Câmpeanu
Judecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 565/2009. Curtea de Apel Bucuresti