Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1724/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.19
Ședința publică de la 18.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - -, în contradictoriu cu intimata - - B, împotriva sentinței comerciale nr.240/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că apelanta a depus dovada satisfacerii timbrajului prin fax.
Intimata prin avocat solicită proba cu înscrisuri, depunând la dosar un set de acte, un exemplar fiind comunicat apelantei.
Apelanta prin avocat învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, învederând că pe aspectul prescripției, s-a depus o adresă din 2006 care a întrerupt cursul prescripției, nu a avut posesia imobilelor în litigiu, factura nu are la bază o hotărâre AGA, pretinsul proces verbal al Consiliului de Administrație din 7.07.2000 nu poate fi considerat o aprobare de vânzare, motivat de faptul că nu reprezintă o hotărâre deoarece în cadrul acestei ședințe nu s-a aprobat această vânzare, iar procesul verbal este datat 7.07.2000, iar factura fiscală este emisă în data de 5.07.2000, anterior ședinței consiliului de administrație din data de 7.07.2000, instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, învederând că prescripția s-a întrerupt prin emiterea adresei 825/10.03.2003, prin care apelanta recunoaște că a vândut. Depune practică judiciară la dosar.
.//.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. nr.240/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, s-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanta - - B, împotriva pârâtei - - și în consecință instanța a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor cuprinse în factura fiscală nr. -/5.07.2000, respectiv: platformă beton - 2142, împrejmuiri -130, clădirea C1 -depozit materiale construcții - numită de părți "șopron", clădirea C2- depozit materiale chimice - denumită de părți "depozit ambalaje" și clădirea C3 - cabină basculă - denumită de părți "basculă pod" imobile situate în S, șos. - nr. 19 jud. I și a constatat intervenită vânzarea - cumpărarea terenului în suprafață de 9.800 prin factura fiscală -/5.07.2000 (11.563 ) și a terenului în suprafață de 22,98 p cu nr. cadastral 831/3, terenuri situate în localitatea S, șos. - nr.19 jud. Tribunalul a menționat în hotărâre că aceasta ține loc de act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 9.800 și la cel de 22,98
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin factura fiscală nr. -/5.07.2000 pârâta - a vândut reclamantei mai multe imobile construcții, la acea dată, pentru vânzarea construcțiilor nefiind necesară forma autentică și anume: platformă beton, împrejmuiri, șopron, depozit ambalaje și basculă pod. În ceea ce privește denumirea cu care aceste imobile au fost trecute în Cartea funciară, identitatea dintre clădirea denumită în factură "șopron" și clădirea C1 - depozit materiale de construcții trecută în Cartea Funciară nr. 11347 a localității S, tribunalul a reținut că aceasta rezultă din compararea raportului de dezmembrare de la dosar (filele 179 - 183) cu anexa 6 la raportul de expertiză contabilă aflată la fila 256 din dosar, cu anexa 15 din același raport - lista de inventariere din 28.12.1999 - fila 286 precum și cu schița trimisă de pârâtă prin fax reclamantei la data de 7.06.2007 - fila 22 dosar.
În aceeași factură a fost trecută și suprafața de 9.800 teren, tribunalul interpretând această factură drept antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la teren deoarece înstrăinarea terenurilor trebuia încheiată în forma autentică.
Prețul pentru toate aceste bunuri a fost stabilit de părți la 600.000.000 lei iar acesta a fost achitat de reclamantă pârâtei, așa cum rezultă din ordinele de plată depuse la dosar și din răspunsul dat de expert la obiectivul nr. 1.Pârâta a înregistrat în contabilitate contravaloarea bunurilor vândute și a făcut cunoscut chiar și Consiliului Local S prin adresa nr. 82/2003 că a procedat la această vânzare. Ulterior, pârâta a procedat și la scoaterea acestor bunuri vândute către reclamantă din lista mijloacelor fixe ale societății.
De asemenea, s-a mai reținut, pârâta a invitat-o pe reclamantă prin adresa nr. 91/02.03.2007, să colaboreze în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, recunoscând astfel vânzarea. De altfel, reclamanta a stăpânit încă din anul 2000 aceste bunuri, nefiind tulburate de pârâtă, care nu a contestat nici un
.//.
moment posesia reclamantei.
Ca atare, reține tribunalul dreptul de proprietate asupra construcțiilor s-a transmis în mod valabil prin factura nr.-/5.07.2000 însușită de părți prin semnătură, ștampilă și înregistrarea în contabilitate, ceea ce conduce la aprecierea ca întemeiată a acțiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra acestor bunuri.
Referitor la teren, potrivit celor reținute mai sus, tribunalul apreciază că refuzul actual al pârâtei de a se prezenta la notar în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare, certificat prin încheierea de certificare nr. 1236/23.01.2008 conduce la necesitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la teren.
Conform art. 5 alin.2 din titlul X al Legii nr.247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract, ceea ce a și făcut.
Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că nu este determinat sau determinabil obiectul contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a considerat că aceasta este neîntemeiată deoarece în factură sunt trecute denumirile construcțiilor, suprafața acestora și terenul aferent. Chiar dacă aceste denumiri sunt diferite de cele din Cărțile funciare, iar terenul după măsurătoare are o suprafață mai mare, construcțiile și terenul pot fi identificate cu cele din Cărțile funciare prin compararea mai multor înscrisuri, așa cum s-a reținut mai devreme, astfel că cererea reclamantei a fost admisă.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului se arată că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică deoarece dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, nu exista o Hotărâre AGA pentru aprobarea înstrăinării bunurilor ce fac obiectul litigiului de față și terenul înscris în factura fiscală nu este individualizat.
În ce privește prescripția, apelanta arată că obligația de a face pe care reclamanta o invocă în susținerea acțiunii corespunde dreptului de creanță, iar acțiunea personală prin care este apărat acesta se prescrie în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care curge de la data încheierii convenției. Întrucât reclamanta nu a dovedit că a avut posesia imobilelor în litigiu și nici că ar exista vreun caz de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, apelanta a solicitat reținerea acestei susțineri.
Referitor la inexistența Hotărârii AGA pentru aprobarea înstrăinării apelanta susține că societate comercială ar fi trebuit să își exprime valabil consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare (potrivit art. 1294 din Codul civil și art. 948 din Codul civil) prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, cu respectarea procedurii impuse de lege pentru aceasta.
.//.
În al treilea rând, pornind tot de la dispozițiile art. 948 din Codul civil potrivit cărora pentru validitatea unei convenții este necesar "un obiect determinat", apelanta susține că în cauză u este îndeplinită această condiție, astfel că și pretinsa promisiune de vânzare-cumpărare este nulă absolut.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelantă și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de apel privind prescripția dreptului la acțiune, Curtea apreciază că acesta este nefondat întrucât, așa cum corect a reținut și tribunal, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta deține posesia asupra terenului și asupra construcțiilor cuprinse în factura fiscală nr.-/5.07.2000 încă din anul 2000, de la data întocmirii acestei facturi. Posesia, ca stare de fapt, rezultă din mai multe dovezi administrate în fața primei instanțe, între care amintim: adresa nr. 91/2.03.2007 - fila 21 din dosarul tribunalului (care cuprinde recunoașterea posesiei din partea pârâte), declarațiile de impunere privind aceste imobile formulate de reclamantă în perioadele 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 (filele 27-76 din dosarul tribunalului).
Ca atare, atât din aceste înscrisuri cât și din corespondența purtată între părți în perioada 2000-2008 rezultă că posesia imobilelor a fost exercitată de către reclamantă, împrejurare recunoscută de pârâtă cu mai multe ocazii. Ca atare, chiar dacă dreptul de creanță corelativ obligației de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică se prescrie în termen de 3 ani de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare (în speță anul 2000), față de posesia exercitată în mod continuu și neîntrerupt de către reclamantă asupra terenului cu construcții, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art.16 alin.1 lit a din Decretul nr. 167/1958, în sensul că pe toată perioada exercitării posesiei (fiind vorba de un teren posesia are și un caracter public) termenul de prescripție a fost întrerupt (2000 - 2008).
De aceea, Curtea nu va primi acest motiv de apel pe care îl apreciază ca nefondat.
Referitor la motivul de apel privind inexistența unei Hotărâri a Adunării generale a acționarilor pentru aprobarea înstrăinării acestui teren, Curtea apreciază de asemenea că acesta este nefondat, deoarece promisiunea de vânzare-cumpărare a acestui teren a fost încheiată sub forma facturii fiscale nr. -/5.07.2000 (fila 23 din dosarul tribunalului), iar aceasta a fost semnată și acceptată de către reprezentantul societății la acea dată.
De asemenea, Curtea mai are în vedere și faptul că nu există o dispoziție legală care să impună necesitatea unei hotărâri AGA prealabile pentru orice înstrăinare de bunuri ale societății. Cu alte cuvinte, înstrăinarea nu era interzisă de vreo dispoziție legală imperativă, fără existența unei hotărâri a AGA, iar lipsa acesteia nu împiedică pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. De altfel, apelanta a invocat dispozițiile art. 143 din Legea nr.31/1990, care se referă la Consiliul de administrație, dispoziții pe care prima instanță nu le-a încălcat în pronunțarea soluției criticate.
.//.
Din această perspectivă, nu se poate accepta ideea că factura evocată, avută în vedere ca și antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la teren nu ar reprezenta voința societății comerciale pârâte în sensul unei promisiuni de vânzare-cumpărare.
O atare voință rezultă fără putință de tăgadă din conținutul fără echivoc al facturii, în sensul înstrăinării atât a construcțiilor situate pe acest teren, cât și a terenului însuși. În dreptul mențiunilor privind terenul și construcțiile aflate pe acesta, părțile au inserat atât dimensiunile lor cât și prețul pentru fiecare, astfel că nu poate fi pusă la îndoială voința societății de a înstrăina.
În fine, apelanta nu a făcut nici dovada că valoarea terenului ce face obiectul litigiului depășește din valoarea contabilă a activului societății.
Referitor la motivul de apel privind caracterul nedeterminat și neindividualizat al terenului, Curtea apreciază că și acesta este nefondat, deoarece din coroborarea probelor administrate în cauză (înscrisuri și expertiză) rezultă atât dimensiunile terenului, cât și prețul pe care părțile l-au convenit raportat la terenul asupra căruia acestea au convenit în anul 2000.
Chiar dacă apelanta invocă prin motivele de apel o nulitate a promisiunii de vânzare-cumpărare, care și apărare de fond în raport cu cererea de chemare în judecată, Curtea constată pe de o parte că deși aceasta a formulat-o și pe cale de acțiune, prin cererea reconvențională, ce a fost anulată ca netimbrată, nu poate fi primită nici ca apărare deoarece în cursul procesului terenul a fost identificat corespunzător, iar identitatea acestuia corespunde convenției părților exprimată prin factura fiscală nr.-/5.07.2000 (fila 23 din dosarul tribunalului).
Ca atare, Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969 din Codul civil, art. 970 alin.2 din Codul civil, art.1075, art.1077 din Codul civil, în sensul că pe temeiul obligației de a face, a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, astfel că, în temeiul art. 296 Codul d e procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Întrucât apelanta - pârâtă se află în raport cu soluția pronunțată în apel în culpă procesuală decurgând din soluția de respingere a apelului său ca nefondat, iar intimata a fost nevoită să efectueze anumite cheltuieli de judecată pentru a-și asigura apărarea în raport cu apelul părții adverse, în temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga apelanta la plata acestor cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - -, cu sediul în S, șos. -, nr. 19, Județ I, în contradictoriu cu intimata - -, cu sediul în B, str. -, -. parter, Județ B, împotriva sentinței comerciale nr.240/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
.//.
Obligă apelanta la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 18.01.2010, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul Ialomița -Secția Civilă
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
