Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1662/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 191
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
Grefier - -
**********************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta pârâtă AL INSURANCE CO împotriva sentinței comerciale nr.4203/24.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -. SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 martie 2009, 26 martie 2009, 02 aprilie 2009 și 09 aprilie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată la numărul - din 10 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamanta - -. SA, cu sediul în Bac hemat-o în judecată pe pârâta AL INSURANCE CO, cu sediul în, Unite și a solicitat ca instanța să constate că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare din 24 mai 2007, încheiat între reclamantă - ca reasigurator și pârâtă - ca asigurat din culpa exclusivă a asiguratului. A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile au purtat corespondență prin intermediul e-mail-ului, prin mijlocirea mandatarului, că în această modalitate pârâta i-a făcut reclamantei o propunere fermă, neechivocă și precisă societății reclamante în vederea încheierii unui contract de reasigurare și că, la capătul unor negocieri purtate în aceeași modalitate, reclamanta a acceptat oferta de reasigurare la 24 mai 2007, încheindu-se astfel contractul de reasigurare între absenți.
A arătat că acest contract avea ca obiect vaporul "Explorer 1", construit în anul 1977, asigurat inițial pentru suma de 2.500.000 USD, durata contractului fiind de un an de la data acceptării ofertei, respectiv până la 23 mai 2008.
Reclamanta a arătat, de asemenea, că acestui contract i s-a atașat ulterior și reasigurarea pentru vasul, asigurat inițial pentru 3.500.000 USD, durata contractului fiind stabilită pe perioada 14 iunie 2007 - 23 mai 2008, iar prima de asigurate la 1,50% din suma asigurată.
Reclamanta a susținut că prima de asigurare datorată de pârâtă trebuia achitată într-un interval de 3 luni de la data acceptării contractului, respectiv până la 23 august 2007 pentru vasul Explorer 1 și până la 14 septembrie 2007 pentru vasul, conform clauzei Premium Clause, dar că pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, fiind pusă în drept în întârziere de la scadența celor două obligații.
A invocat prevederile articolului 9 din legea nr.136/1995, conform cu care plata primei de asigurare este esențială pentru valabilitatea contractului, precum și dispozițiile articolului 17 din același act normativ, potrivit cu care neîndeplinirea obligației de plată a primei de asigurare atrage rezilierea contractului, în același sens fiind și dispozițiile articolului 1020 Cod civil, precum și jurisprudența, care subliniază faptul că temeiul juridic al rezilierii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor rezultate din contractul sinalagmativ.
Reclamanta a subliniat că, în corespondența dintre părți, a acționat ca mandatar al societății pârâte, nefiind îndeplinite cerințele articolului 2 punctul 56 din legea nr.32/2000 pentru a se putea considera că a acționat ca broker în reasigurări.
Privitor la competența de soluționare a litigiului, reclamanta a apreciat că acesta revine instanței de la sediul său, conform articolului 15 alineat 2 din legea nr.136/1995, articolului 10 punctul 4 Cod procedură civilă, articolului 11 alineat 3 Cod procedură civilă și dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001.
Privitor la legea aplicabilă, reclamanta a precizat că, pentru a nu defini unui termeni tehnici caracteristici asigurărilor maritime, părțile au înțelese să insereze în conținutul poliței de asigurare unele clauze " Insurance ", respectiv:
1.Institute Time - (1.11.1995)
280 - Time
8 - amended to 4/4 ths
1.3.-ștearsă
12 -
6.2.5. -
298 - Institute Additional -lause
2.:
370-10/- -, -chemical and.
3.Institute Clause
380 - - - Clause-
De asemenea, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor articolului 75 din legea nr.105/1992, s-a optat pentru legea engleză ca lege aplicabilă exclusiv în ce privește conținutul acestor Insurance, dar că pentru restul contractului de reasigurare părțile nu au ales legea aplicabilă raportului juridic, drept pentru care urmează a se aplica dreptul comun în materia competenței teritoriale, respectiv dispozițiile articolului 103 litera d din legeanr.105/1992.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile articolelor 9,15,17 din legea nr.136/1995, pe dispozițiile articolelor 35,43 și 44 Cod comercial, pe dispozițiile articolului 10 punctul 3 și articolului 111 Cod procedură civilă și pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Prin sentința comercială nr. 4203 din 24 martie 008, Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială admis cererea, a constatat reziliat contractul de reasigurare încheiat de părți la 24 mai 2007 și a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a făcut aplicarea articolelor 1020-1021 Cod civil, reținând că între părți s-a încheiat un contract de reasigurare pentru două nave de transport maritim în condițiile ofertei urmare de executare, conform articolului 1115 și urm. Cod civil. A reținut că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit principala obligație contractuală de plată a primei de asigurare, astfel că se impune a se constata reziliat contractul.
A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinței, în termen legal a declarat apel motivat societatea pârâtă, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 22 august 2006 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, s-a arătat în primul rând că hotărârea primei instanțe nu este motivată sub aspectul competenței instanțelor române de a judeca litigiul și sub aspectul legii aplicabile.
În cadrul acestei prime critici, apelanta - pârâtă a susținut că, potrivit dispozițiilor articolului 157 din legeanr.105/11992, instanța română avea obligația primordială de a-și verifica ex oficio competența jurisdicțională în funcție de specificul litigiului dedus judecății, însă nu și-a îndeplini această obligație, întrucât nu a abordat această chestiune esențială, ci a pășit în mod eronat la soluționarea fondului.
A doua critică, întemeiată tot pe dispozițiile articolului 157 din legea nr. 105/1992 și pe dispozițiile contractului de reasigurare, este legată de faptul că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată de o instanță necompetentă, apelanta - pârâtă solicitând anularea hotărârii pentru că litigiul nu era de competența instanțelor române.
Din acest punct de vedere, apelanta - pârâtă a susținut că în privința contractului de reasigurare încheiat de părți sunt incidente legea engleză și jurisdicția instanțelor engleze, în considerarea formei 91 contractului, care atrage clauzele standard "Institute ". A susținut că în contractul de reasigurare părțile nu au stabilit legea aplicabilă, caz în care se aplică automat legea engleză, iar contractul intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze.
A treia critică este întemeiată pe excepția lipsei calității procesuale pasive, apelanta - pârâtă susținând că nu ea este debitoarea obligației de plată a primei de asigurare către intimata - reclamantă, ci brokerul, cu care s-a încheiat contractul, apelanta - pârâtă fiind beneficiara reasigurării. Sub acest aspect, apelanta - pârâtă a arătat că în dreptul englez, potrivit articolului 53 din Insurance 1906, când contractul a fost încheiat prin broker (ca în speță) răspunderea pentru plata primei de asigurare revine brokerului, chiar și în situația în care acesta nu recuperează sumele aferente de la reasigurat, precum și în situația în care reasiguratul a fost declarat în stare de faliment, iar brokerul nu a fost destul de diligent pentru a încasa prima de asigurare înainte de declararea falimentului.
De asemenea, apelanta - pârâtă a susținut că, și dacă s-ar aplica dreptul român, obligația de plată revine tot brokerului, cu atât mai mult cu cât, în numeroasele contracte având ca beneficiar pe apelanta - pârâtă, intimata reclamantă a cerut și primit plata primelor de reasigurare numai de la.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 Cod procedură civilă și pe dispozițiile articolului 157 din Legea nr.105/1992.
La 30 octombrie 2008, intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, formulând apărări în fapt și în drept față de fiecare motiv de apel.
În raport de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente;
Prima critică, relativă la omisiunea primei instanțe de a-și verifica propria competență ratione materiae în litigiul de drept internațional privat, este neîntemeiată și a fost înlăturată, întrucît nici dispozițiile codului d e procedură civilă, nici cele ale legii nr. 105/1992 nu impun ca instanța învestită cu soluționarea unui litigiusă arate in terminisșisă motivezede ce a apreciat că are competență de atribuțiune. Curtea apreciază că analiza competenței materiale proprii rezultă implicit din faptul că prima instanță a pășit la soluționarea litigiului și, cum în speță nu a fost încălcată nici o dispoziție legală imperativă în materia declarării exprese a propriei competențe, hotărârea apare ca legală și temeinică.
A doua critică este neîntemeiată și a fost înlăturată, iar prin considerentele ce se vor arăta Curtea va statua și asupra ultimei critici legate de calitatea procesuală pasivă, întrucât va face referiri la contract, la tipul contractului și la părțile contractante.
Curtea constată că între apelanta - pârâtă AL INSURANCE CO în calitate de reasigurat, și intimata - reclamantă în calitate de reasigurator s-a încheiat contractul de reasigurare facultativă privind vasul Explorer 1 pe perioada 23 mai 2007 - 23 mai 2008 (filele 43-45 ale dosarului de apel și filele 23-26 ale dosarului de fond). Calitatea de parte contractantă a apelantei - pârâte reiese atât din mențiunea făcută pe prima pagină a poliței nr. DB-, unde se precizează că polița s-a semnat la 24 mai 2007 "in numele"apelantei pârâte (fila 43 dosarului de apel), ca și din conținutul condițiilor de reasigurare, din care reiese că reasigurarea esteoferităde apelanta - pârâtă și că reasigurătorii "trebuie să se conformeze societății AL Național Insurance Co ".
Având în vedere că din nici unul din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese calitatea SRL de broker de asigurări, având în vedere și mențiunile din contractul de reasigurare la care s-a făcut deja referire, Curtea apreciază că apelanta - pârâtă are calitate de parte contractantă, respectiv reasigurat în contractul de reasigurare, acționând, așa cum a reținut și prima instanță, ca mandatar al apelantei - pârâte. Sub același aspect, Curtea apreciază că în cauză calitatea de broker a trebuia să reiasă expres din corespondența purtată cu intimata - reclamantă și din contractul de reasigurare, câtă vreme, chiar dacă s-ar accepta incidența în cauză a legii angleze ca lex contractu, articolele 53-54 din Insurance 1906 (legea specială aplicabilă contractelor de asigurare maritimă) prevăd condițiile de răspundere pentru neplata primei doar pentru ipoteza încheierii poliței în numele reasiguratului prin broker (fila 175 și urm. din dosarul de apel).
Curtea apreciază că, pentru a dovedi calitatea indiscutabilă de broker a, apelanta - pârâtă avea posibilitatea și obligația de a depune la dosar contractul de brokeraj pe care l-a încheiat cu pretinsul broker în vederea încheierii prezentului contract de reasigurare.
Este întemeiată și a fost primită susținerea intimatei - reclamante despre imposibilitatea încheierii contractului de reasigurare de față prin broker în raport de dispozițiile articolului 2 punctul 56 din legea nr32/2000, lege aplicabilă societăților de asigurare de naționalitate română. Aceste prevederi legale imperative obligă societatea de asigurare/reasigurare de naționalitate română să încheie contractul de reasigurare prin broker numai cu condiția ca brokerul (numit intermediar în reasigurări) să fie persoană fizică sau juridicăromână sausă fieintermediar dinstatele membrecare desfășoară activitatea de intermediere în reasigurări pe teritoriul României.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază ca întemeiată susținerea intimatei - reclamante despre calitatea de mandatar pe care societatea o are, cu consecința stabilirii calității apelantei - pârâte de debitor al obligației de plată a primei de asigurare.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că apelanta - pârâtă are calitate de reasigurat în contractul de reasigurare și, în condițiile în care nu s-a făcut dovada calității de broker a, este legitimată procesual pasiv în prezenta cauză, existând identitate între titularul obligației din raportul juridic de bază și pârâtă.
În considerentele ce preced Curtea a reținut că părțile litigante se află în raporturi juridice contractuale, raporturi întemeiate pe contractul de reasigurare.
Indiferent de caracterul acestui contract de reasigurare, respectiv de contractul de sine-stătător sau de contractul de adeziune, Curtea constată că părțile au inserat în acest contract clauza (91), depusă în copie în traducere legalizată (filele 46 și urm. din dosarul de apel). Această clauză prevede jurisdicția exclusivă a instanțelor judecătorești din Anglia, cu excepția cazului în care se prevede astfel în prezentul document.
Numai că, în raport de prevederea sus-menționată, Curtea apreciază că aplicarea jurisdicției române nu este înlăturată, pentru următoarele argumente:
Susținerea intimatei - reclamante despre incidența în cauză a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr.44/2001 este neîntemeiată și a fost înlăturată. În Secțiunea 3 referitoare lacompetența în materie de asigurări(articolele 8-11) se referă la ipoteza în care asigurătorul stă în proces în calitate de pârât, numai că în cauză acesta are calitate procesuală de reclamant. Articolele 12-14 din aceeași secțiune se referă la ipoteza în care asigurător este reclamantul, iar asiguratul estepârât dintr-un stat membru, numai că în speță apelanta - pârâtă nu are naționalitatea nici unui stat membru al Uniunii Europene și nici nu își are sediul într-unul din aceste state.
în atare situație, apreciind că Regulamentul () nr. 44/2001 nu își găsește aplicarea în speță, că nu s-a invocat existența unui tratat între România și Unite care să statueze asupra competenței în materia asigurărilor, Curtea apreciază că problema competenței materiale în soluționarea prezentului litigiu trebuie dezlegată în raport de clauza 91 inserată în Polița de Asigurare Maritimă a Institutului Asigurătorilor Maritimi din și de prevederile legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.
Capitolul 12 - Norme de procedură în materie de drept internațional privat din legea nr.105/1992 are în Secțiunea I norme privitoare la Competența jurisdicțională.
Articolul 154 prevede că, dacă părțile au supus, prin convenție, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naște din actul pe care l-au încheiat competenței unei anumite instanțe, aceasta va fi învestită cu competența jurisdicțională. Părțile litigante nu se află în nici una dintre situațiile de excepție prevăzute de articolul 154 din legea nr.105/1992, iar în funcție de referirea la clauza 91 s-ar putea aprecia că acestea se încadrează în situația - tip prevăzută de articolul 154 și că ar fi exclusă competența materială a instanțelor române.
Numai că, în raport de modul în care sunt redactate atât clauza respectivă, cât și articolul precitat, Curtea apreciază că nu se poate vorbi despre convenția făcută de părți în legătură cuo anumită instanță(așa cum impune articolul 154), întrucât în clauza 91 se prevede generic "jurisdicția exclusivă a instanțelor judecătorești din Anglia".
În această situație, Curtea apreciază că există competența materială a instanței române în raport de dispozițiile articolului 149 punctul 4 din legea nr. 105/1992, în considerarea locului plății primei de asigurare, respectiv în contul intimatei-reclamante, conform articolului 15 alineat 2 din legea nr. 136/1995 (având în vedere că în contract nu s-a stipulat astfel). Instanța competentă teritorial este Tribunalul București în raport de dispozițiile articolului 10 punctul 4 teza a II a Cod procedură civilă.
În sprijinul aceleiași concluzii, Curtea apreciază și că, potrivit chiar susținerii făcute de apelanta-pârâtă în dezvoltarea celui de-al doilea motiv de apel (fila 4 dosarului ), formulat de 91 trimite la clauzele standard "Institute ", ceea ce face ca jurisdicția instanțelor engleze (considerându-se că acestea se circumscriu noțiunii de "anumită instanță" din articolul 154 din legea nr.105/1992) să fie atrasă numai pentru litigii întemeiate pe aceste clauze. Aceasta exclude, însă, jurisdicția instanțelor engleze asupra litigiului referitor la prima de asigurare și la sancțiunea specifică neplății acesteia, litigiu care cade în competența instanțelor române.
Spre aceeași concluzie conduc și prevederile articolul 75 din legea nr.105/1992, care dau dreptul părților să aleagă legea aplicabilă contractului în totalitate sau numai pentru o parte a acestuia. Pentru identitate de rațiune și constatând că clauza face corp comun cu "Institute " se impune concluzia că pentru clauzele care nu fac parte din "Institute " se aplică legea de drept substanțial română, fiind atrasă corelativ competența instanțelor române.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că litigiul de față a fost soluționat în mod legal de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța competentă material potrivit articolului 149 punctul 4 din legea nr. 105/1992 și articolului 2 punctul 1 litera a Cod procedură civilă, de aceea critica relativă la necompetența generală a instanțelor române este nefondată și a fost înlătuirată.
Ultima critică, întemeiată pe excepția lipsei calității procesuale pasive, este apreciată de C ca neîntemeiată în raport de considerentele expuse în precedent în legătură cu părțile contractante șicu lipsa dovezii calității de broker a
Consecința este stabilirea calității apelantei - pârâte de debitoare a obligației de plată a primei de asigurare, Curtea constatând că la dosarul cauzei nu numai că nu există nici o dovadă a unei astfel de plăți, ci și că apelanta - pârâtă nici nu a invocat vreodată că ar fi efectuat cel puțin o plată parțială.
Constatând, de asemenea, că în contractul de reasigurare părțile au inserat o serie de clauze din Clauza a Institutului - - 280 din 1.1.1995 (aflate introducere la fila 53 și urm. din dosarul de apel), dar că nici una dintre acestea nu vizează plata primei de asigurare și sancțiunile aplicabile în cazul neplății, Curtea apreciază că părțile au înțeles să supună nu numai o parte a contractului legii engleze, pentru restul contractului fiind aplicabilă legea române conform articolului 77 alineat 2 din legea nr. 105/1992, existând o legătură strânsă între contractul de reasigurare și legea română în considerarea prestației specifice a contractului, respectiv plata despăgubirii pentru riscul asigurat, și plata primei de asigurare.
În atare situație, Curtea apreciază că în mod legal și temeinic judecătorul fondului a făcut aplicarea articolelor 1020-1021 Cod civil, a dispus rezilierea contractului pentru neplata primei de asigurare, fiind incidente în cauză și dispozițiile articolului 17 alineat 1 din legea nr. 136/1993.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă AL INSURANCE CO, cu sediul ales în B, la din-,.103,.A,.5,.15, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.4203/24.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - . SA, cu sediul în B,- sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
