Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 193/2008
Ședința publică din data de 20 octombrie 2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare,pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 653 din 12 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata - SA, având ca obiect acțiune în constatare.
În data de 16.10.2008 s-au înregistrat la dosarul cauzeiconcluzii scrisedin partea apelantei prin care solicită respingerea apelului și modificarea sentinței atacate.
În data de 17.10.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzeiun înscrisdin partea intimatei prin care solicită respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2008, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA:
Asupra prezentului apel constată:
Prin sentința civilă nr. 653 din 12 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta VIȘEU DE, în contradictoriu cu pârâta VIȘEU DE.
Totodată, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, în baza probatoriului administrat, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 08.02.1994 s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare între pârâtă în calitate de vânzător și numita în calitate de cumpărător, acesta din urmă fiind administratorul societății reclamante, având ca obiect Magazinul de jucării nr. 149 din Vișeu de.
La pct. 2 din contract se face mențiunea potrivit căreia obiectul vânzării este detaliat în procesul verbal, anexa nr. 1 la contract. La termenul din 12.05.2008 instanța a pus în vedere părților să prezinte anexa 1 la contract, acestea declarând că anexa 1 nu există, astfel încât obiectul contractului este menționat în anexa nr. 6.
În anexa nr. 6 (fila 169 din dosarul nr- al Judecătoriei Vișeu d S u s) sunt menționate o serie de date privind activul vândut precum valoarea de înregistrare în contabilitate, valoarea de adjudecare precum și dimensiunea fizică a activului, astfel încât aceasta din urmă este de 85,80 mp.
Prin sentința civilă nr. 1.589/14.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Vișeu d Susa fost respinsă acțiunea promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Viscom privind reducerea prețului stabilit prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 08.02.1994
Recursul declarat împotriva sentinței menționate a fost respins prin decizia civilă nr. 591/R/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș.
În considerentele deciziei menționare se reține că, chiar în ipoteza în care s-a stabilit de către expert că suprafața vândută în fapt este de 76,35 mp deci cu 9,45 mp mai mică decât suprafața scriptică de 85,5 mp nu se poate solicita restituirea unei părți din preț, aceasta ar constitui eventual un motiv de anulare, pentru eroare parțială cu privire la obiectul contractului de vânzare cumpărare.
În această situație, eroarea ca viciu de consimțământ atrage sancțiunea nulității relative a actului.
În conformitate cu art. 9 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă în cazul acțiunilor având ca obiect anularea (în parte) a contractului pentru eroare, termenul curge de la cunoașterea cauzei anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la încheierea contractului. Cu alte cuvinte, acțiunea ar fi trebuit introdusă în termenul de 54 de luni (18+36) de la semnarea contractului, care a avut loc în 08.02.1994, termen care la data de 03.04.2006, când s-a formulat acțiunea, era de mult timp expirat.
Susținerile reclamantei inserate în concluziile scrise aflate la filele 48 - 49 din dosar, potrivit cărora în situația de față ne găsim în prezența unei erori provocate au fost respinse în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 960 alin. 2 Cod civil, dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că partea care invocă dolul ca viciu de consimțământ ar fi trebuit să-l dovedească. Mai mult și în această situație, respectiv când se susține că, consimțământul dat la încheierea actului juridic ar fi fost viciat prin dol, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă a actului juridic, nulitate prescriptibilă, astfel încât raportat la data promovării acțiunii și avându-se în vedere dispozițiile nr. 167/1958 dreptul material la acțiune este prescris.
Pentru considerentele menționate și în absența cauzelor de nulitate absolută acțiunea a fost respinsă potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare la cinci termene de judecată potrivit notei de cheltuieli depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal reclamanta solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Dezvoltându-și motivele de apel, reclamanta a adus critici de nelegalitate și netemeinicie sentinței primei instanțe în sensul că nu a fost analizat momentul începerii cursului prescripției, împlinirea termenului, dacă au intervenit elemente de întrerupere sau suspendare a acestuia, deoarece o privire mai atentă a situației de fapt ar fi condus la determinarea ca moment al cunoașterii suprafeței cumpărate în realitate abia la data de 03.04.2004, când s-a efectuat o expertiză într-o altă cauză când s-a stabilit că suprafața este mai mică decât cea cumpărată.
Apoi, se face o clasificare a nulităților după întinderea efectelor acestora, deși în cauză era vorba de o nulitate parțială, determinată de vicierea consimțământului prin eroarea reclamantei cu privire la suprafața cumpărată din magazinul respectiv. Tocmai de aceea era necesar întocmirea unei noi expertize tehnice, expertizele anterioare fiind contradictorii în unele puncte, ele nelămurind complet situația de fapt, prima instanță respingând greșit această probă, impunându-se efectuare ei în apel conform art. 295.pr.civ.
La rândul său, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, susținând că sentința atacată este legală și temeinică în totalitate.
A subliniat intimata că reclamanta nu a încheiat nici un contract cu societatea reclamantă, ci dimpotrivă, fosta gestionară a Magazinului nr. 149 jucării din cadrul societății pârâte a participat la o licitație pentru cumpărarea acestui magazin în anul 1994 încheindu-se contractul nr. 42/08.02.1994, iar ulterior s-a vândut și suprafața de 24 mp. teren în indiviziune.
Reclamanta a încercat ulterior să inducă în eroare instanțele, pretinzând că a cumpărat întreg parterul unde se afla magazinul de jucării nr. 149, care cuprindea doar suprafața de 85,80 mp. și nu suprafața de 100 mp. pe care ulterior a pretins-o aceasta, situație care rezultă și din expertizele întocmite în cauză în celelalte dosare intentate de reclamantă.
Apelul declarat în cauză nu este întemeiat.
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, a disp. art. 295.pr.civ. și a prevederilor legale incidente, Curtea observă că hotărârea primei instanțe este temeinică, în sensul că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză și apoi, apelând la textele de lege incidente în cauză, le-a aplicat în litera și spiritul lor, așa încât sentința este și legală în totalitate.
Cât privește completarea probelor cu ascultarea unor martori și o nouă expertiză, Curtea nu le-a găsit utile așa cum s-a arătat în partea introductivă a deciziei cu prilejul dezbaterilor orale, având în vedere că probele deja administrate sunt câștigate cauzei, situația de fapt fiind clară nemainecesitând nici o expertiză cu obiective în plus față de cele avute în vedere de prima instanță.
Așadar, instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat la 08.02.1994 privind cumpărarea unui spațiu comercial despre care reclamanta a pretins ulterior că este mai mic ca urmare a unui viciu de consimțământ, respectiv eroarea, deoarece o primă acțiune în reducerea prețului a fost respinsă irevocabil.
Drept urmare, prima instanță a fost pusă în situația de a examina, eroarea ca viciu de consimțământ care nu a împiedicat formarea acordului de voință, dar care alterând consimțământul ar permite anularea actului juridic astfel încheiat, acesta fiind afectat de o nulitate relativă.
Contrar susținerilor din motivarea apelului, instanța de fond a procedat legal, atunci când față de instituția juridică invocat a trecut la examinarea acesteia din perspectiva prev. decretului nr. 167/1958 referitoare la prescripție, atâta timp cât aceastea trebuiau analizate de judecător din oficiu potrivit art. 18 din acest act normativ.
Tot în conformitate cu dispozițiile legale incidente a fost determinat și momentul de la care a început să curgă termenul de prescipție, pe bună dreptate instanța apelând la textul art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 168/1958, iar alegațiile apelantei referitoare la existența unor cauze de suspendare sau de întrerupere a prescripției sunt total neavenite întrucât acestea nici măcar nu au fost invocate în fața primei instanțe.
Este bine cunoscut că prescripția se suspendă numai pentru cele trei cazuri anume prevăzute la art. 13 lit. a, b și c din Decretul nr. 167/1958 și se întrerupe de asemeni doar pentru situațiile cuprinse la art. 16 din același act normativ, situații neîntâlnite în prezenta cauză.
Așa fiind, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, ținând cont și de dispozițiile art. 296 teza I pr.civ. prezentul apel urmează să fie respins ca nefondat, cu consecința păstrării în tot a sentinței atacate.
Totodată, față de cererea intimatei, de soluția preconizată, de dispozițiile art. 274.pr.civ. cum apelanta este căzută în pretenții, urmează a fi obligată la plata sumei de 256 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta, cu sediul în Vișeu de,-, județul M, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 653 din 12 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei, cu sediul în Vișeu de,-, județul M, suma de 256 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G - - - - -
Red.Gh.
Dact./5 ex./20.11.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Sărăcuț
