Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 20
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc
GREFIER: - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare apelul promovat de reclamanta -""- B împotriva sentinței civile nr. 334 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 martie 2009, fiind consemnate în ședința publică de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului comercial declarat de - - B, împotriva sentinței civile nr.334/2008, pronunțată de Tribunalul Bacău se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr.334/18.05.2004, Tribunalul Bacăua respins excepția tardivității modificării acțiunii invocată de pârâta - SRL - B, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea formulată de reclamanta -" - ca fiind introdusă de o persoană juridică fără calitate procesuală activă.
S-a reținut de instanța de fond că:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta - - Bac hemat în judecată pârâta - SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se oblige pârâta să recunoască servitutea de trecere subterană pentru rețeaua electrică aparținând reclamantei și pentru acces la locul de amplasare a acesteia, pe terenul pârâtei, în vederea efectuării lucrărilor de întreținere și/sau reparații.
În motivarea acțiunii s-a arătat că - - este proprietara rețelei electrice subterane de 20 KV, din anul 1995, care asigură alimentarea de la stația de transformare, parțial a societății și integral a consumatorilor captivi: UM 02015 B, Secția 1 Poliție, Liceul, Sediul Jandarmeriei, cu care - - are încheiate contracte de furnizare de energie electrică.
În prezent, având o defecțiune la cablul subteran exact în dreptul - SRL, s-a confruntat cu refuzul acestei societăți de a-i permite accesul pe terenul acesteia și a remedia defecțiunea deși a fost asigurată că intervenția se va face în cel mai scurt timp și pe cheltuiala - -.
S-a mai arătat că - - i-a sesizat că transformatorul, unde societatea are cel de-al doilea branșament, urmează să intre în revizie, situație în care ar rămâne fără alimentare cu energie electrică atât societatea care realizează producție cu caracter militar cât și consumatorii captivi (UM 02015 B, Secția 1 Poliție, Sediul Jandarmeriei), astfel încât se află în fața unei fapte care aduce atingere siguranței naționale.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât în perioada 11.13.12.2007 s-a permis acesteia să execute reparația rețelei electrice subterane de 20 KV care prezenta defecțiuni în incinta societății.
La termenul din data de 01.02.2008, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că prezenta cauză are un caracter pur civil și este de competența Judecătoriei Bacău, excepția fiind respinsă prin încheierea din data de 29 februarie 2008, conform motivelor expuse în cuprinsul acesteia.
La termenul din 04.04.2008, reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii "obligația de a face", solicitând obligarea pârâtului să permită accesul pe terenul său, în vederea efectuării lucrărilor de întreținere și reparații la rețeaua electrică subterană.
La termenul din 9 mai 2008, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes, precum și excepția tardivității modificării acțiunii, depunând concluzii scrise.
În ce privește excepția tardivității modificării acțiunii s-a arătat că aceasta s-a realizat după prima zi de înfățișare, care a fost la data de 29.02.2008, astfel încât aceasta nu mai poate fi primită, invocându-se dispozițiile art.132 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada că este licențiată pentru a furniza energie electrică, pentru a putea beneficia de drepturile instituite prin Legea nr.13/2007 și nici nu a făcut dovada că este proprietara rețelei subterane astfel încât să pretindă încălcarea acestui drept.
De asemenea, reclamanta nu justifică un interes prin promovarea prezentei acțiuni, formulând o acțiune generală și pentru viitor, fără a justifica vreo vătămare, în speță interesul fiind unul eventual și ipotetic, reclamanta dorind să obțină o hotărâre judecătorească pentru viitor, pentru ca în cazul în care va fi necesară în viitor vreo lucrare de întreținere și/sau reparație, să aibă deja autorizarea instanței pentru aop utea efectua.
Instanța de fond, analizând probatoriile administrate raportate la dispozițiile legale, a reținut următoarele:
În baza art.137 Cod procedură civilă, instanța este obligată a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos în tot sau în parte soluționarea pe fond a cauzei.
În ce privește excepția tardivității modificării acțiunii, instanța reține faptul că potrivit art.132 (2) Cod procedură civilă, reclamantul are dreptul până la prima zi de înfățișare, să solicite instanței un termen pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată. Textul nu are caracter imperativ, astfel încât, și după prima zi de înfățișare reclamantul poate să-și modifice acțiunea dacă pârâtul nu se opune.
Dar, potrivit art.132 (2) pct.4 Cod procedură civilă, cererea nu se socotește modificată, când reclamantul înlocuiește cererea de constatare printr-o cerere în realizarea dreptului, sau invers, această situație putând fi invocată de către reclamant și după prima zi de înfățișare, deoarece nu reprezintă un caz de modificare a acțiunii.
Ca urmare, instanța a respins excepția tardivității modificării acțiunii.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, instanța reține faptul că potrivit art.13 din Legea nr.13/2005 furnizarea de energie electrică se desfășoară pe bază de licență, licență care este atribuită conform art.11 din lege de către
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: proces verbal de recepție preliminară nr.22656/30.12.1985, aviz tehnic de racordare nr.75 Convenția de exploatare din 10.02.2005, a rezultat că reclamanta are calitatea de consumator având o putere instalată de 28.000 KW/30435, iar UM 02015 B, Secția 1 Poliție, Liceul, etc, au calitatea de subconsumatori iar conform pct.4 din Avizul tehnic de racordare, alimentarea cu energie electrică se realizează de către. B, actualmente - E-- M -
Astfel, reclamanta nu a făcut dovada că este o persoană autorizată în condițiile legii pentru a exercita o activitate reglementată de Legea nr.13/2007 și nu poate reclama nașterea drepturilor prevăzute de art.16 din lege, în patrimoniul său.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra rețelei subterane, astfel încât să pretindă încălcarea acestui drept.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău, a promovat apel reclamanta - - considerând-o nelegală, motivat de faptul că în mod greșit s-a admis excepția, deoarece din actele dosarului rezultă, fără echivoc, calitatea sa procesuală activă.
Apelul este fondat.
Decretul nr.76/31.03.1950 prevede că orice întreprindere sau instituție de stat care solicită autorizație pentru instalații proprii de producere sau transport de energie electrică, o poate face cu avizul Comisiei de Stat a; art.23 lit.B prevede dreptul celor care au făcut asemenea investiții, de a instala și întreține stâlpii susținători ai rețelelor electrice.
Art.24 din același act normativ prevede sancțiuni pentru cei care împiedică executarea instalațiilor, strică sau provoacă distrugere acestora.
Prevederile Legii nr.13/2007, nu aduc modificări sub acest aspect Decretului 76/1950; de asemenea, HG90/2008, prevede că: " în cazul în care, la cererea utilizatorului, punctul de delimitare se stabilește în amonte de limita de proprietate, utilizatorul devine proprietarul unei rețele electrice amplasate pe proprietatea publică sau a terților și are responsabilitatea:
- de a obține de la deținătorii terenurilor, dreptul de uz și de servitute asupra proprietăților acestora, pentru executarea lucrărilor necesare realizării rețelei electrice, pentru asigurarea funcționării normale a acestora, precum și pentru realizarea reviziilor, reparațiilor și investițiilor necesare.".
Reclamanta-apelantă deține obiectivul de investiții 3 în baza procesului verbal de recepție preliminară nr.22656 din 30.12.1985; față de cele mai sus menționate, rezultă că reclamanta-apelantă are calitate procesuală activă de formulare a prezentei acțiuni.
Pe cale de consecință, în temeiul art.297 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul, va desființa sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă - - B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.334 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL B, cu sediul în B,-, județul
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Aflată în - semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER,
- -
Red.
Red.
Tehnored. - 24 aprilie 2009
Ex.5
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc