Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1731/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.22
Ședința publică de la 18.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - -. SA, în contradictoriu cu intimata - - INSURANCE CO, împotriva sentinței comerciale nr.5980/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială comună la dosar și intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială comună la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat depune un set de acte, un exemplar fiind comunicat intimatei.
Intimata prin avocat învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond, respingerea excepției de necompetență generală a instanțelor române și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, învederând că polița de asigurare nr.550/17.01.2007 a fost încheiată între în calitate de reasigurător și - INSURANCE CO în calitate de reasigurat, instanța de fond face confuzie între polița de asigurare și polița de reasigurare, care are un caracter de sine stătător și nu e 91, clauzele nu prevăd trimiterea la jurisdicția engleză, jurisdicția trebuie să fie explicită nu implicită, locul plății este în România.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, învederând că polița 550 se regăsește doar în arhiva, între părți s-a încheiat un contract de reasigurare forma 91 cu aceleași condiții prevăzute de contractul de asigurare.
.//.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.5980/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, s-a dispus respingerea cererii formulate de reclamanta - -. SA, împotriva pârâtei - - INSURANCE CO, ca nefiind de competența instanțelor române, cerere având ca obiect: "să se constate că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare din data de 14.03.2007 încheiat între reclamantă în calitate de reasigurator și pârâtă, în calitate de asigurat, din culpa asiguratului".
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că la data de 17.01.2007, între părți s-a încheiat în urma negocierilor purtate în corespondență în formă electronică (email) un contract de reasigurare prin acceptarea de către reclamantă a ofertei finale de reasigurare a cinci vase (Al, R2, 2, R3) pentru suma de 3.250.000 USD.
Tribunalul a reținut că în oferta de asigurare acceptată de reclamantă s-a făcut referire la formularul de asigurare 91 utilizat în practica comercială internațională, ce cuprinde clauze standard - Institutes, iar în acest formulat se prevede expres că asigurarea este supusă legii și jurisdicției engleze.
Nu a fost reținută susținerea reclamantei în sensul că în practica comerțului internațional există două formulare 91 (emis de ) și celălalt emis de instituțiile asiguratorilor din, astfel că oferta de adera la poliția inițială nu putea fi fermă în ce privește jurisdicția, deoarece din conținutul ofertei finale de reasigurare rezultă aderarea părților la formularul 91 și nu la celălalt.
Cum potrivit art. 8 din Regulamentul CE nr.44/2001 în materia de asigurări rămân aplicabile dispozițiile art. 4 din același regulament care stabilesc că "dacă pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența este determinată în fiecare stat membru de legislația statului membru în cauză" iar legea română aplicabilă în litigii în care una dintre părți este străin (Legea nr.105/1992) permite părților alegerea instanței competente să soluționeze litigiul dintre ele, tribunalul a apreciat că părțile au ales instanța engleză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, se arată că hotărârea apelată cuprinde aspecte de nelegalitate și netemeinicie decurgând din interpretări contradictorii ale normelor de drept implicate.
În mod eronat, se susține, instanța de fond a apreciat că instanțele nu sunt competente să judece litigiul deoarece nu se încadrează în nici una din prevederile art. 149 din Legea nr. 105/1992.
Chiar dacă nu s-ar fi încadrat la punctul 4 din art. 149, reclamanta susține că acesteia i s-ar fi aplicat punctul 8, referitor la alte procese prevăzute de lege, caz în care se aplică dispozițiile de drept comun din Codul d e procedură civilă, respectiv art. 2 potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță cererile comerciale neevaluabile în bani.
De asemenea, apelanta susține că hotărârea apelată a încălcat dispoziții legale direct aplicabile în România, ca efect al aderării României la Uniunea Europeană, respectiv art.4 alin.1 din Regulamentul CE nr.44/2001, art. 7 din același regulament, art.12 alin.1, care nu este aplicabil, art.23 alin.1.
În ce privește legea aplicabilă, apelanta invocă regulamentul CE nr.593/2008 care prevede că se aplică legea sediului celui care este obligat la prestația caracteristică acelui contract, deci, legea română (sediul fiind în România), nicidecum legea engleză.
Instanța de fond reține ca izvor de drept practica, ceea ce contravine sistemului de drept românesc. Chiar dacă s-ar aprecia formularul 91 ca fiind o uzanță comercială convențională, aceasta nu ar reprezenta un izvor de drept prin însăși natura sa și nicidecum nu ar determina jurisdicția și legea aplicabilă unui contract.
Se mai arată că sentința este criticabilă deoarece reține încheierea unui contract în aplicabilitatea legii engleze dar și jurisdicția instanțelor din Anglia pentru totalizarea clauzelor tehnice, care pot fi inserate în polițe de asigurare și reasigurare maritime.
Faptul că judecătorul fondului a apreciat utilizarea formularului emis de, deoarece prevederile poliței inițiale corespund cu cele ale formularului standardizat, nu este riguros, deoarece aceleași rubrici se regăsesc și în celălalt formular emis de Sindicatul.
Dacă instanța de fond ar fi apreciat cu acuratețe probele ar fi observat că nu toate acestea prevăd expresia "subject to english low and practice", întrucât altele nu o prevăd deloc.
Apelanta solicită astfel instanței de apel să interpreteze întocmai această expresie în sensul de a evidenția în ce măsură aceasta constituie o clauză atributivă de competența sa doar o simplă expresie neactualizată în edițiile recente ale Institute Time.
Din nici un înscris nu rezultă că părțile r fi ales automat sau explicit jurisdicția prin contract, simpla referire la 91 în polița de asigurare inițială, nefiind de natură a atrage automat aplicarea legii engleze în polița de asigurare.
Chiar dacă prin absurd, ar considera că formularul este cel depus la dosar de către pârâtă, apelanta consideră că acesta nu îndeplinește o condiție de validitate pentru nașterea poliței, deoarece lipsește ștampila departamentului de polițe, astfel că acest contract ar fi nul.
În susținerea acestor argumente, apelanta amintește și consultanța avocaților specializați în acest domeniu de la & CO și &CO, potrivit căreia încheierea unui contract în forma 91 nu atrage în mod automat jurisdicția engleză.
Pentru aceste motive, apelanta solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pe fond respingerea excepției de necompetență generală.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelantă și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
În ce privește critica referitoare la aplicarea eronată a unor dispoziții comunitare, Curtea constată că aceasta este nefondată deoarece modul de stabilire a competenței de către prima instanță este riguros argumentat și se referă la mai multe dispoziții legale aplicabile în litigiul de față, pornind de la modul cum s-a încheiat contractul (prin email) și de la elementul de extraneitate decurgând din împrejurarea că pârâta este o societate comercială cu sediul în Unite.
Astfel, criticile apelantei se referă mai mult la legea aplicabilă contractului decât la jurisdicția aplicabilă acestuia, între cele două instituții de jurisdicție de drept procesual internațional privat, fiind unele distincții.
În critica sa, apelanta face o confuzie între acestea, legea aplicabilă unui contract nefiind întotdeauna legea instanței competente să soluționeze litigiul de drept internațional privat.
În acest sens, în mod corect prima instanță a analizat atât dispozițiile cuprinse în Legea nr.105/1992 cât și dispozițiile comunitare evocate, stabilind în mod corect că jurisdicția acestui litigiu nu aparține instanțelor române.
În acest sens, Curtea are în vedere relația dintre competența jurisdicțională în dreptul internațional privat și legea aplicabilă raportului juridic cu element străin, în sensul că, în principiu, între acestea nu există nici o dependență. Contrar celor susținute de către apelantă, determinarea jurisdicției competente a unei țări nu atrage după sine întotdeauna aplicarea dreptului acesteia și nici invers.
Din această perspectivă, critica apelantei referitoare exclusiv la legea aplicabilă contractului este nefondată sub aspectul determinării competenței în caza de față.
A doua critică referitoare la reținerea de către prima instanță a practicii judiciare, ca izvor de drept, este de asemenea nefondată deoarece instanța a motivat hotărârea în mod riguros și judicios, reținând dispoziții legale enunțate și invocate expres, soluția sa nefiind bazată pe practică judiciară.
A treia critică se circumscrie practic aceleiași idei potrivit cu care apelanta face o confuzie între legea aplicabilă contractului și determinarea competenței de soluționare a cauzei de față.
Astfel, prima instanță a stabilit că instanțele române nu sunt competente să soluționeze litigiul, apreciind că este întemeiată excepția de necompetență generală a instanțelor române, fără a stabili prin aceasta legea aplicabilă contractului și cu atât mai puțin legea aplicabilă clauzelor tehnice din acest contract.
Prin urmare, aserțiunea apelantei cu privire la "totalitatea clauzelor tehnice" ce ar putea fi inserate în polița de asigurare și reasigurare maritimă, cu privire la care părțile nu ar fi convenit, nu poate fi primită, nefiind o legătură directă între aceasta și determinarea competenței generale a instanțelor.
Curtea apreciază că simpla trimitere la formularul 91 efectuată în contractul de asigurare ce a stat la baza încheierii contractului de reasigurare dintre părți, în lipsa altor precizări sau a altor clauze cu privire la jurisdicția aplicabilă, constituie o clauză de alegere a competenței generale a instanței.
Ca atare, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - -. SA, cu sediul în B,- sector 1, în contradictoriu cu intimata - - INSURANCE CO, cu sediul ales în B, la din-,.103,. A,.5,. 15, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.5980/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 18.01.2010, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
