Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR.46315/3/200
DECIZIA COMERCIALĂ NR.267
Sedința publică de la 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă SC DISTRIBUTION SRL împotriva sentinței comerciale nr.13965/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMANIA SA.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 20.05.2009 și apoi la 27.05.2009 când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 20.02.2009, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționarea cererea de apel formulată de apelanta - reclamantă SC DISTRIBUTION SRL în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SA împotriva sentinței comerciale nr.13965/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Prin sentința sus-menționată instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu privire la capetele 1,2 și 3 din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și netemeinic completată (precizată), întrucât prin încheierea din 5.11.2008 s-a dispus disjungerea capătului 4 (patru) din cerere (fila 137-138 vol. IV dosar ).
Astfel, instanța de fond a rămas sesizată cu următoarele capete de cerere:
1. constatarea nulității absolute a clauzei 6.2 din contractul de distribuție de bere;
2. în situația în care nu se consideră că această clauză nu este nulă absolut să se constate că nu a încetat prin denunțare unilaterală contractul cadru de distribuție de bere nr.-/30.03.2006;
3. obligarea pârâtei să respecte obligația corelativă de a livra bere conform contractului cadru de distribuție de bere în cazul admiterii oricăruia din capetele 1 și 2 din cerere, sub sancțiunea de daune cominatorii (conform completării actului fila 53 vol. I dosar );
4.obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de fiind a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Între pârâră și reclamantă s-a încheiat contractul cadru de distribuție nr. - in data de 30.03.2006 pentru perioada 01.03.2006-01.03.2011.
Intre clauzele de încetare, părțile au prevăzut și posibilitatea încetării Contractului prin denunțarea unilaterală de către oricare dintre părți, cu acordarea unui preaviz de 60 de zile. In temeiul acestui articol, pârâta a denunțat contractul prin adresa nr.750/02.03.2007.
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei contractuale de denunțare unilaterală cuprinsă în dispozițiile art.6.2 și continuarea livrării de bere, cu daune interese, susținând că respectiva clauză a încălcat pacta sunt servanda, dispozițiile privind asumarea obligației de una din părți sub o condiție pur potestativă, încălcarea principiului interdependenței și reciprocității obligațiilor, săvârșirea unui abuz de drept de către vânzător prin exercitarea discreționară a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.
În ceea ce privește încălcarea principiului forței obligatorii ar contractelor, Tribunalul a apreciat că pârâtul are argumente mai puternice, în sensul că acest contract a fost semnat de reprezentanții legali ai părților, cu respectarea tuturor prevederilor legale de fond și de formă, având astfel putere de lege între părțile contractante. Contractul nu este unul de adeziune, ci s-a negociat între părți, astfel că ambele părți au fost de acord cu posibilitatea întreruperii cursului termenului contractual prin inserarea unei clauze de denunțare unilaterală, această denunțare unilaterală fiind prevăzută în favoarea ambelor părți contractante. Se apreciază că prevederile clauzei de denunțare unilaterală reprezintă de fapt un consens/acord al părților cu privire la modalitatea de încetare a termenului contractual, în doctrină arătându-se că excepțiile de la necesitatea acordului părților pentru încetarea contractului se pot prevedea și in contract, cazul de față.
Considerând că asumarea obligației de către una din părți sub o condiție pur potestativă, potrivit art.969 alin.2 cod civil, revocarea convențiilor se poate realiza nu numai prin consimțământul mutual dar și din, cauze autorizate de lege, între aceste cauze fiind și denunțarea unilaterală, care potrivit art.1010 Cod civil, și interpretărilor doctrinei poate fi considerată o condiție rezolutorie pur potestativă, aceasta putând fi stipulată în mod valabil, Tribunalul a calificat clauza o conditie rezolutorie pur potestativă.
In fine, apreciind că nu s-a demonstrat un abuz de drept în prezenta speță, Tribunalul a luat act că din moment ce părțile au convenit asupra posibilității denunțării unilaterale, exercitarea acestei opțiuni permise de lege și contract nu constituie o faptă ilicită, ci chiar executarea contractului, după voința reală a părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă SC DISTRIBUTION SRL apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Instanța a cercetat fondul numai cu privire la primul capăt de cerere - constatarea nulității absolute a clauzei 6.2 din contractul cadru de distributie de bere nr.-/30.03.2006, concluzionând la fila 5 par. 2 din considerente că "potrivit art. 1010 cod civil și interpretărilor doctrinei poate fi considerată o condiție rezolutorie pur potestativă, aceasta putând fi stipulată în mod valabil, Tribunalul a calificat clauza o condiție rezolutorie pur potestativă."
Celelalte argumente avute în vedere de Tribunal (încălcarea principiului fortei obligatorii a actului juridic civil) erau subordonate dezlegării chestiunii privitoare la nulitatea absolută a clauzei 6.2 din contractul cadru de distributie de bere nr.-/30.03.2006.
Nu s-a cercetat fondul cauzei cu privire la petitul nr. 2 - "să se constate că nu a încetat prin denunțare unilaterală contractul cadru de distributie de bere nr.-/30.03.2006" si nici pentru cele conexe 3 și 4. Toate aceste petite au fost susținute de apelanta, cu altă argumentare, alte texte de lege aplicabile și alte cauze de ineficacitate ale actului juridic, fără nici o legătură cu nulitatea absolută. Ca urmare nici nu se poate suține că Tribunalul a grupat susținerile apelantei similare pentru a le respinge printr-o singură argumentare.
În susținerea cererii de apel se arată că:
Motive referitoare la capătul 2 subsidiar de cerere - Chiar dacă această clauză 6.2 nu va fi găsită ca fiind nulă absolut, ea nu poate avea efectul distructiv asupra contractului pe care îl pretinde intimata-pârâtă deoarece acest contract de distributie este în ființă iar notificarea de denuntare unilaterală nr.750/02.03.2008 (a se vedea fila nr.10 din dosar) nu și-a produs efectele.
Contractului de distribuție comercială i se aplică ca reguIă principiul irevocabilității actului juridic dacă a fost încheiat cu termen;
Contractul de distribuție comercială poate fi, prin excepție de la regula de mai sus, denunțat unilateral dacă a fost încheiat de părți "fără termen"; În privința acestora în doctrină s-a afirmat că "În ceea ce privește contractele încheiate pe durată determinată, în principiu, revocarea lor unilaterală nu este admisibilă. Forța lor obligatorie se menține pe durata întregului interval de timp convenit prin acordul de voință al părților. Cu toate acestea în cazuri expres prevăzute de lege viața contractului poate înceta prin voința uneia din părți.
În consecință excepția de la principiul irevocabilității actului juridic civil (mutuus consensus, mutuus dissensus) este permisă din motive evidente, numai în cazul contractelor unde părțile nu au stipulat un termen.
Pentru că nu ne aflam în ipoteza unui contract cu executare succesivă pe perioadă nelimitată ci intr-un contract comercial d e distribuție cu durata determinată ( 5 ani - de la 01.03.2006 la 01.03.2011) ce încetează potrivit voinței părților prin ajungere la termen, chiar și în această ipoteză favorabilă intimatei, se constata o contradicție iremediabilă între clauza 5.1 și clauza 6.2.1.
Aceasta înseamnă ca interpretul trebuie sa dea prioritate adevăratei voințe a părților analizând contractul potrivit metodelor de interpretare ale clauzelor absconse sau contradictorii prevăzute de art. 977-985 Cod.
Acest contract este unul de adeziune și în practica judiciară se aplică în mod constant principiul in dubio contra stipulantem în materia contractelor bancare, de leasing, franciză, asigurări, etc. împotriva partenerului contractual cu forță mai mare de negociere care e totodată redactorul contractului de adeziune. Apelanta a dovedit faptul că acest contract este de adeziune deoarece a depus la dosarul cauzei două contracte identice cu al apelantei încheiate de intimata-pîrîtă cu terții distribuitori SC SRL din S și SC Com SRL din Tîrgu Ocna jud. B (a se vedea filele 193-121 dosar fond).
Tribunalul a ajuns la concluzia că acest contract cadru de distribuție de bere nr.-/31.03.2006 ce face obiectul litigiului "nu este de adeziune" ci s-a negociat între parți (a se vedea fila 5 par. 1 din considerente) fără să se refere în vre-un fel la această probă.
Chiar daca nu se va reține că e lovita de nulitate absolută - clauza de denunțare, în contextul probator al executării fără reproș a obligațiilor corelative de către distribuitor, al existenței unei clauze penale consistente în art. 6.2.2 care practic anihilează posibilitatea apelantei de a uza la rândul său de clauza de denunțare unilaterală, poate fi expresia unui abuz de drept, potrivit art. 3 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice si înlăturată ca atare.
Intimata pârâtă SC ROMANIA SA a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele motive:
Tribunalul B, prin pronuntarea Sentintei 13965 din 17.12.2008 s-a pronuntat in opinia intimatei pârâte asupra intregii cauze deduse judecatii si deci implicit asupra capetelor 2,3 si 4 din cerere.
Prin insasi faptul ca in continutul Sentintei, instanta de fond a respins cererea apelantei de constatare a nulitatii absolute a clauzei 6.2 din Contract, aceasta a apreciat clar si explicit faptul ca acest contract a incetat prin denuntare unilaterală.
Contractul a fost semnat de catre reprezentantii legali ai partilor, cu respectarea tuturor prevederilor legale de fond si de forma, avand astfel putere de lege intre partile contractante (art. 9691 Civ.). Contractul nu face parte din categoria contractelor numite "contracte de adeziune", ci al fost negociat de catre parti, astfel ca atat intimata cat si aelanta au fost de acord cu reglementarea posibilitatii interuperii cursului termenului contractual prin inserarea unei clauze de denuntare unilaterala. Mai mult, denuntarea unilaterala a fost prevazuta in favoarea ambelor parti contractante.
Totodata mentionează faptul ca nu exista nici o contradictie intre clauzele 5.1 si 6.2.1 ale Contractului asa cum in mod eronat sustine apelanta. Contractul reglementeaza relatiile dintre parti pentru perioda stipulata in acesta, sau in cazul in care intervine clauza de denuntare unilaterala din partea unei dintre parti, pana la acel moment. Aceasta clauza de denuntare unilaterala reprezinta vointa expresa a partilor de a putea limita durata contractului, din acest motiv fiind negociata si agreata de parti la semnarea acestuia. Fiind o clauza in contract acesta trebuie interpretata in sensul in care isi poate produce efecte juridice, si anume denuntarea unilaterala a contractului.
Posibilitatea denuntarii contractului, altfel decat prin consimtamantul mutual al partilor este prevazuta in art. 969 alin. 2 Civ. potrivit caruia revocarea conventiilor se poate realiza nu numai prin consimtamantul mutual dar si "din cauze autorizate de lege". Intre aceste cauze se afla si denuntarea unilaterala. Este adevarat ca legislatia actuala permite in mod expres denuntarea unilaterala in cazul contractului de inchiriere fara termen, al contractului de mandat ori al contractului de depozit, dar nimic nu impiedica partile (si mai ales in materie comerciala) sa prevada in contractul lor posibilitatea denuntarii unilaterale a acestuia. Asa cum afirmă si apelanta, o astfel de clauza de denutare poate fi introdusa in contracte sub conditia sa nu reprezinte, in realitate, o conditie pur potestativa din partea celui ce se obliga, deoarece obligatia insasi asumata sub astfel de conditie este nula (art, 1010 Civ.).
Exercitarea discretionara a dreptului de denuntare unilaterala a contractului, cu incalcarea termenului pentru care a fost incheiat, constituie un abuz de drept din partea vanzatorului.
Asa cum arata doctrina, prin abuz de drept se intelege exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea principiilor exercitarii sale, dreptul subiectiv civil sa fie exercitat cu buna-credinta articolul 57 Constitutie, art. 970 alin.1 Civ. si dreptul subiectiv civil sa fie exercitat in limitele sale interne, adica numai potrivit scopului economic si social in vederea căruia este recunoscut de lege - art. 3 alin.2 Decret nr.31/1954. Se poate vorbi asadar despre abuz de drept atunci cand dreptul subiectiv este exercitat cu rea-credinta si deturnat de la finalitatea lui legala. Mai mult, asa cum se apreciaza in doctrina, abuzul de drept nu se sanctioneaza cu sanctiuni cu caracter special, decat daca acestea sunt prevazute in mod expres de o norma speciala.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și ulterior precizată văzând și dispozițiile încheierii de ședință din 5.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială instanța de fond a rămas sesizată cu următoarele capete de cerere:
1. constatarea nulității absolute a clauzei de denunțare unilaterală cuprinsă în dispozițiile articolului 6.2 din contractul cadru de distribuție de bere nr. -/30.03.2006:
2.în subsidiar față de capătul nr. 1 din cerere - să se constate că nu a încetat contractul prin denunțare unilaterală:
3. obligarea pârâtei la respectarea obligației corelative de a livra bere;
4. cheltuieli de judecată.
Menționarea explicită a capetelor de cerere are relevanță întrucât apelanta reclamantă susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capetelor 2,3 și 4 din cerere.
Din analiza considerentelor hotărârii instanței de fond și față de precizarea acțiunii reclamantei care solicitatîn subsidiarîn funcție de modul de soluționare a capătului 1 din cerere și soluționarea celorlalte capete de cerere (2,3,4) critică adusă soluției instanței de fond în sensul necercetării și acestor capete de cerere este nefondată,întrucât prin analiza primului capăt de cerere, și prin soluția adoptată, instanța a soluționat implicit și celelalte capete de cerere a căror dezlegare era condiționată de soluția asupra capătului principal din cerere.
Pe de altă parte în considerentele hotărârii instanța de fond a răspuns argumentat la problemele de drept ridicate iar prin raționamentul și soluția adoptată se deduce implicit că s-a pronunțat și asupra capetelor 2,3 și 4 de cerere. Astfel, instanța de fond a analizat cauza din perspectiva principiului forței obligatorii și principiului irevocabilității contractelor a apreciat natura contractului ca nefiind de adeziune și s-a pronunțat și asupra abuzului de drept.
Din această perspectivă față de motivele de apel invocate - apelul este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente pornind de la argumentele invocate de apelantă.
Problema principală în speță este legată de posibilitatea denunțării unilaterale a unui contract sinalagmatic (bilateral) date fiind principiile forței obligatorii și al irevocabilității contractelor sinalagmatice.
În conformitate cu articolul 969 Cod civil, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Din acest text citat rezultă principiul forței obligatorii a contractelor în ceea ce privește simetria existenței între modul de încheiere a contractului și modul de modificare, desfacere ori desființare a acestuia, contractul este rezultatul unui "mutuus consensus" deci și revocarea lui trebuie să fie rezultatul unui "mutuus dissensus".
Această simetrie este înscrisă în principiul formulat de articolul 969 alin. 2 Cod civil, care, referindu-se la convenții arată că "ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege".
Rezultă așadar că de la acest principiu nu sunt excluse unele excepții, când este posibilă denunțarea unilaterală a contractului. Aceste excepții trebuie prevăzute în mod expres în lege sau contract.
Ideea caracterului excepțional al denunțării contractului altfel decât consimțământul mutual al părților este cuprinsă în partea a doua a articolului 969 alin.2 Cod procedură civilă, unde se prevede că revocarea convențiilor se poate realiza și din caue autorizate de lege.
Legislația noastră civilă cunoaște unele cazuri în care este permisă denunțarea unilaterală ( contract de închiriere fără termen articolul 1436 alin. 2 Cod civil, contractul de mandat articolele 1552-1556 Cod civil, ori contractul de depozit articolului 1616 Cod civil).
Însă nimic nu se opune ca părțile înseși să prevadă în contractul ce se încheie posibilitatea de denunțare unilaterală a acestuia. O astfel de clauză de denunțare va putea fi introdusă în contracte cu respectarea anumitor reguli cum sunt:
a) clauza de denunțare nu ar putea fi înscrisă într-un contract declarat de lege ca fiind irevocabil ( contractul de donație).
b) clauza de denunțare să nu reprezinte în realitate o condiție pir potestativă din partea celui care se obligă, deoarece obligația asumată sub o astfel de condiție este nulă ( articolul 1010 Cod civil).
Pornind de la modalitățile actului juridic, mai precis de lacondiție- ca modalitate a actului juridic, există două feluri de condiție după criteriul efectului acestora - condiții suspensive și rezolutorii.
Este rezolutorie acea condiție de a cărei îndeplinire depinde desființarea actului juridic.
După criteriul legăturii cu voința părților există condiții cauzale, mixte și potestative.
Condițiile potestative sunt de două feluri: pur potestativă și simplă.
Între condiția pur potestativă și cea simplă există diferență de regim juridic, dacă condiția pur potestativă din partea debitorului este nulă deoarece echivalează cu lipsa intenției de a se obliga juridicește, condiția pur potestativă din partea creditorului este valabilă.
În cauză trebuie analizat dacă clauza 6.2 din contractul cadru de distribuție bere, referitor la denunțarea contractului are natura unei condiții pur potestativă.
Conform articolului 6.2.1.- părțile au dreptul să denunțe în întreaga durată de valabilitate prezentul contract în mod unilateral cu un preaviz de 60 de zile.
Se constată în primul rând că această clauză permiteambelor părți(consimțământ mutual) să denunțe unilateral contractul; de unde rezultă că nu suntem în prezența unei condiții pur potestativă din partea debitorului. Conform articolului 6.2.2. în cazul în care cumpărătorul denunță prezentul contract, este obligat a plăti vânzătorului o sumă de bani ce echivalează cu valoarea bunurilor de care cumpărătorul a beneficiat în ultimele 12 luni anterioare încetării contractului.
Contractul a fost încheiat în data de 30.03.2006 și a fost denunțat unilateral de vânzător (SC ROMANIA SA) la 02.03.2007 conform adresei 750.
Deci, oricum am privi clauza 6.2.2. dacă cumpărătorul (SC DISTRIBUTION SRL) ar fi denunțat unilateral contractul tot nu am fi fost în prezența unei așa-zise condiții pur potestative întrucât contractul nu s- derulat timp de 12 luni de la data încheierii până la data încetării sale.
Mai mult calitatea de debitor o are cumpărătorul (SC DISTRIBUTION SRL) iar dacă am fi fost în prezența unei condiții pur potestative, numai în ceea ce-l privește pe debitor clauza ar fi fost nulă absolut, întrucât legea permite existența unei condiții pur potestative din partea creditorului (care este vânzătorul și anume SC ROMANIA SA ).
Deci oricum am privi această clauză de denunțare este valabilă astfel cum este înserată în contract, întrucât denunțarea unilaterală a venit din parteacreditoruluiși nu a debitorului nu prezintă o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă (a debitorului - cumpărător - respectiv a SC DISTRIBUTION SRL).
În ceea ce privește susținerile apelantei reclamante în sensul că această clauză nu poate avea efect distructiv asupra contractului, contractul fiind în ființă iar notificarea nu și-a produs efectele deoarece nu reprezintă voința reală a părților și este urmarea unui abuz de drept, Curtea apreciază următoarele:
Așa cum am arătat mai sus, de la principiul irevocabilității actelor juridice există și excepții - denunțarea unilaterală fiind permisă dacă este prevăzută de lege s-au prevăzut în contract.
Contractului de distribuție comercială nu i se pot aplica regulile de la locațiune, depozit sau mandat (cu termen sau fără termen) întrucât, așa cum am arătat mai sus, în afara cazurilor autorizate de lege, menționate de instanța de apel ca și de apelantă, nimic nu împiedică părțile să introducă în contracte o clauză de denunțare unilaterală cu respectarea condițiilor pe care deja le-am analizat.
Nu există nici o contradicție între clauza 5.1. (cu referire la durata contractului) și clauza de denunțare unilaterală, chiar analizând contractul conform regulilor de interpretare prevăzute de articolelor 977-985 Cod civil, cu atât mai mult cu cât legea (codul civil) nu condiționează și nu precizează că în cazul contractelorcu termennu este permisă denunțarea unilaterală, dacă părțile au prevăzut o asemenea clauză în contract.
Singurele contracte în care o asemenea clauză ar fi interzisă sunt contractele de donație care sunt declarate de lege ca fiind irevocabile.
Tocmai pornind de la dispozițiile articolului 969 Cod civil, potrivit cu care "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și această clauză cuprinsă în contract are caracter obligatoriu fiind respectate regulile mai sus amintite ( nu este contract declarat de lege irevocabil și nu este o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă)
În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că acest contract este unul de adeziune și nu contract negociat și această susținere este neîntemeiată.
După modul în care se exprimă voința părților în contract acestea pot fi contracte negociate, contracte de adeziune și contracte obligatorii.
Contractele negociate sunt cele pe care le putem denumi tradiționale și în cadrul cărora părțile discută, negociazătoateclauzele, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună ceva.
Acesta este și cazul acestui contract de distribuție, întrucât părțile l-au încheiat de comun acord fără nicio impunere.
Contractele de adeziune sunt contractele redactate în întregime numai de una din părțile contractante - celălalt contractant nu poate să le modifice.El poate să le accepte sau nu.
Dacă le acceptă înseamnă căaderăla un contract preredactat.
Ca regulă, oferta de a încheia asemenea contracte este unilaterală și se adresează publicului ( sunt de obicei contracte de furnizare a energiei termice, electrice, abonament telefonic).
Împrejurarea că s-a mai încheiat un contract identic între același vânzător dau cu alt cumpărător, nu transformă acest contract într-un contract de adeziune deoarece nu se adresează unui public larg și nu a fost o ofertă unilaterală.
Cu privire la susținerile referitoare la clauza de denunțare ca fiind un abuz de drept.
Teoria abuzului de drept în sistemul nostru de drept a fost adoptată ca temei al răspunderii pentru revocarea ofertei.
S-a apreciat că răspunderea pentru retragerea (revocarea intempestivă) a ofertei se poate întemeia fie pe principiile răspunderii civile delictuale fie peideea abuzului de dreptcare este tot o răsoundere delictuală.
Pornind de la acest exemplu și analizând deosebirile dintre răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală se apreciază că răspunderea născută în legătură cu un contract care a fost desființat este o răspundere delictuală și nu una contractuală.
Clauza 6.2.2. din contract pe care apelanta o apreciază ca fiind expresia unui abuz de drept, întrucât anihilează posibilitatea cumpărătorului (apelanta - reclamantă) de a uza de ea, este o clauză valabilă întrucât este înserată într-un contract negociat de părți fără a li se impune ceva din exterior.
Nimic nu împiedica cumpărătoarea să uzeze de această clauză de denunțare iar în situația în care susține că denunțarea unilaterală a contractului din partea vânzătoarei este abuzivă trebuia să-și precizeze acțiunea prin solicitarea plății de daune interese, lucru pe care nu l-a făcut nici prin prezenta acțiune și nici prin capătul de cerere disjuns astfel cum rezultă din practicaua încheierii din 05.11.2008 a Tribunalului București.
Pe de altă parte pentru a fi în prezența unui abuz de drept, deci pentru a antrena răspunderea civilă delictuală trebuiau dovedite ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile articolelor 998-999 Cod civil, lucru care nu s-a făcut în cauză, apelanta mulțumindu-se doar să enunțe teorii cu privire la abuzul de drept.
Astfel nu s-a dovedit în nici un fel conform articolului 1169 Cod civil, că exercitarea dreptului de denunțare unilaterală nu s-a făcut în limitele prevăzute de lege, că s-a făcut cu rea-credință și că nu a fost justificat pe motive temeinice.
Mai mult prin considerentele prezentei decizii am arătat că denunțarea a avut loc în limitele legii și ar fi urmat ca apelanta - reclamantă să facă dovada (încă de la judecata de fond) relei-credințe a intimatei - pârâte și a motivelor nejustificate.
În concluzie din toate aceste considerente, reținute de instanța de apel rezultă că:
-Clauza de denunțare unilaterală a contractului este o excepție de la principiul mutuus consensus, mutuus dissensus și este permisă dacă este prevăzută în contract și dacă îndeplinește condițiile mai sus- enunțate;
- Așadar în condițiile speței analizate, clauza este valabilă.
- Ea reprezintă un mod de revocare a convențiilor, și prin aplicarea ei contractul a încetat astfel încât capătul de cerere al reclamantei (subsidiar) este neîntemeiat:
- Capătul 3 din cerere subsidiar față de 1 și 2 este neîntemeiat iar prin respingerea cererii, este clar că dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă ( referitoare la cheltuielile de judecată) nu au aplicabilitate față de soluția dată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă SC DISTRIBUTION SRL cu sediul în P N,-, Județ N, împotriva sentinței comerciale nr.13965/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMANIA SA cu sediul în B, sector 6,--34.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4/23.06.2009
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda
