Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 29/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.29
Ședința publică din data de 27 februarie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Adrian Remus Ghiculescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul ales la Cabinetul avocatului din Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței nr.1067/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta- SAprin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul
Cererea de apel este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/28 mai 2008 și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 8 dosar, lipsind intimata-pârâtă - SA.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul se află la primul termen de judecată, este nemotivat, timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei, în loc de 6.198 lei taxă judiciară de timbru și 4,5 lei timbru judiciar, conform măsurilor dispuse de completul de judecată, după care:
Avocat pentru reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL, depune la dosarul cauzei motivele de apel.
Curtea constată că apelanta-reclamantă - INTERNAȚIONAL SRL a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.198 lei și timbru judiciar în cuantum de 4,5 lei, obligație neîndeplinită de către aceasta.
Avocat având cuvântul pentru reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL precizează că nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în cuantumul fixat de instanță întrucât nu a reușit să ia legătura cu clientul său și nu i-a adus la cunoștință acestuia că trebuie să achite această taxă.
Față de împrejurarea că apelanta - reclamantă - INTERNAȚIONAL SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 6.198 lei și timbru judiciar în cuantum de 4,5 lei, deși a fost citată cu mențiunea timbrării, aceasta primind citația la data de 2 februarie 2009, Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și pune în discuția părților această excepție.
Avocat având cuvântul pentru reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL solicită respingerea excepției netimbrării apelului.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării apelului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr- reclamanta INTERNAȚIONAL în contradictoriu cu pârâta a solicitat să se constate dreptul la proprietate al reclamantei asupra corpurilor de imobil situate în P,-, jud. P, astfel cum acestea sunt individualizate în Hotărârea de divizare din data de 23.01.2007 a, publicată în Monitorul Oficial nr. 1617 din 24.05.2007 - partea a IV - a și în Documentația cadastrală de dezmembrare a imobilelor, să fie emisă o hotărâre care să țină loc de titlu de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a învederat, în esență, că în speță a operat o divizare parțială, în baza proiectului de divizare din 15.08.2006, aprobat în ședința a pârâtei din 23.08.2006, vizat de judecătorul delegat al de pe lângă Tribunalul Prahova și publicat în Monitorul Oficial, partea a IV-a, nr. 2775/05.09.2006.
In baza hotărârilor din 23.01.2007 a și din 23.01.2007 a INTERNAȚIONAL, vizate de judecătorul delegat al de pe lângă Tribunalul Prahova, publicate în Monitorul Oficial nr. 1617 din 24.05.2007, partea a IV- a, respectiv Monitorul Oficial nr. 1671/30.05.2007, s-a aprobat executarea divizării partiale a Ap rin transmiterea unei parti din patrimoniul acesteia către INTERNAȚIONAL, diminuarea capitalului social al pârâtei de la 784.677,5 lei la 525.677,5 lei, stabilindu-se și modul de efectuare a divizării prin indicarea de loturi distincte.
Reclamanta a precizat că valoarea terenurilor și clădirilor transferate către reclamantă este de 921.657,2 lei, prin aceeași hotărâre A certificând că imobilele indicate sunt libere de orice sarcini și luându-și obligația de a semna protocolul de predare-primire în formă autentică și, deși a notificat societatea pârâtă, aceasta a refuzat să încheie documentele pentru transferul dreptului de proprietate și ulterior a refuzat orice comunicare cu reclamanta.
În drept reclamanta a invocat art. 111 cod pr. civilă, hotărârea a și INTERNAȚIONAL din 23.01.2007.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri, în fotocopii certificate - Monitorul Oficial nr. 1617 din 24 mai 2007 ( 5-7), Monitorul Oficial nr. 1617/30 mai 2007 ( 8-10), Monitorul Oficial nr.2775 din 5 septembrie 2007 ( 11-13), certificat constatator nr. 2823 din 21.01.2008 ( 14-15), corespondență cu pârâta, inclusiv convocare la conciliere și proces-verbal de comunicare ( 16-21).
Prin sentința civilă nr. 5392/30.05.2008 Judecătoria Ploieștia admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
La Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința nr.1067/12 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă și a respins acțiunea în constatare formulată de reclamanta INTERNAȚIONAL în contradictoriu cu pârâta A, ca inadmisibilă.
Impotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - Internațional SRL, prin avocat, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
In ședința publică din data de 27 februarie 2009 Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului, motivat de faptul că apelanta-reclamantă - INTERNATIONAL SRL, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra apelul, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Având în vedere că, declarând apelul de față, apelanta-reclamantă - INTERNATIONAL SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 6198 lei și 4,5 lei timbru judiciar, deși a fost citată cu mențiunea referioare la timbraj, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 dosar, urmează a se admite excepția netimbrării și a se dispune anularea apelului ca netimbrat, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi indeplinite cerințele referitoare la timbraj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează apelul formulat de reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul ales la Cabinetul avocatului din Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței nr.1067/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta- SAprin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P, ca netimbrat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.CC
4 ex/23.03.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adrian Remus Ghiculescu