Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3
Ședința publică din 13 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 583 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtele intimate România B și România B având ca obiect constatare.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura este completă.
Apelul este legal timbrat cu suma 10 lei, taxă judiciară de timbru și 0,15 lei, timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei depune un avertisment de plată, ce i-a fost comunicat de intimata România B în cursul lunii decembrie 2008, arătând că numai are alte cereri.
Instanța, din oficiu, având în vedere și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, invocă excepția necompetenței materiale a tribunalului dea soluționa cauza în primă instanță.
Reprezentantul apelantei arată că, în opina sa, judecătoria ar fi fost competentă materială să soluționeze cauza în primă instanță, dat fiind valoarea obiectului pricinii. De altfel, cererea introductivă a fost înregistrată inițial la Judecătoria Lugoj.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Lugoj sub dosar nr- reclamanta (fostă ) a chemat în judecată pârâtele Romania B și Romania B solicitând să se constate că debitul său către cele două societăți este prescris în privința abonamentul din anul 2001.
În motivare reclamanta a arătat că a încheiat un abonament pe 1 an cu pârâta Romania B, iar după circa o lună de la perfectarea contractului i s-a furat telefonul mobil, pe care nu l-a mai recuperat și, neprimind facturi și adrese legate de problema debitului, nu a avut posibilitatea să-l achite, considerând că nu datorează nimic pentru anul 2001.
Prin întâmpinare pârâta Romania Bac onsiderat că nu judecătoria este competentă material să soluționeze cauza deoarece obiectul pricinii este neevaluabil în bani, litigiul fiind de natură comercială, astfel că tribunalul este instanță competentă.
Judecătoria Lugoja admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Timiș reținând că între părți s-au derulat relații comerciale, în sensul că reclamanta a încheiat cu pârâta Romania un contract de abonament pentru prestări servicii de telefonie mobilă, contract ce are caracter comercial în condițiile art. 56 din Codul comercial întrucât s-a perfectat cu o societate comercială, în vederea desfășurării activității acesteia, iar prezumția de comercialitate se aplică la toate actele comerciantului având în vedere că respectivele acte sunt un accesoriu al operațiunii comerciale principale, respectiv prestări-servicii.
Raportat la obiectul cauzei - de a se constata ca prescris un debit, cât și față de natura comercială a litigiului, neevaluabil în bani, judecătoria, în baza art. 158 și art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, a declinat competența materială de soluționare în favoarea tribunalului apreciind că aceasta este prima instanță ce urmează a fi învestită cu soluționarea pricinii.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub același nr. de dosar la data de 7 ianuarie 2008.
Prin sentința civilă nr. 583 din 5 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Romania B, respingând, totodată, cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Romania B având ca obiect acțiune în constatare.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin întâmpinarea depusă pârâta Romania a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că pentru sumele neachitate de către reclamantă societatea a cesionat creanța către Romania, care a devenit astfel noul creditor.
Din probele administrate în cauză instanța a constatat că între reclamantă și pârâta Romania s-a încheiat un contract, în sensul că reclamanta a avut un abonament pe un an de zile, cu prețul de 4 /lună, pentru telefonul mobil. Ulterior contractării abonamentului această societate și-a cesionat toate creanțele rezultate din neîndeplinirea obligației de plată a serviciilor de telefonie mobilă către pârâta Romania, creanțe printre care se numără și obligațiile de plată ale reclamantei. De aceea, pârâta Romania nu are calitate procesuală în prezentul litigiu în care se pune în discuție datoria reclamantei pentru serviciile prestate în cadrul telefoniei mobile.
Referitor la cererea reclamantei de a se constata prescripția dreptului la acțiune pentru serviciile prestate în cursul anului 2001 reclamanta nu a făcut dovada interesului legitim în condițiile în care a fost doar atenționată în ceea ce privește existența unui debit, fără a i se cere în mod expres achitarea acestuia, adresele depuse la dosarul cauzei și care i-au fost comunicate de pârâta Romania sunt datate 23 aprilie 2007, respectiv 6 august 2007, purtând mențiunea că creditoarea urmează să se adreseze instanței de judecată pentru recuperarea debitului, fără însă a se proceda la înregistrarea unei cereri în acest sens. Pe de altă parte, tribunalul a constatat că acțiunea este inadmisibilă având în vedere conținutul înscrisurilor depuse la dosar prin care pârâta precizează că urmează să apeleze la concursul instanțelor de judecată pentru recuperarea debitului pe calea unei acțiuni în realizare, demers la care pârâta nu a recurs până la data soluționării prezentului dosar.
Împotriva acestei din urmă sentințe, în termen legal, a declarat recurs, care prin încheierea de ședință de la termenul din 25 noiembrie 2008 fost recalificat ca fiind apel, reclamanta, solicitând în baza art. 3041, 304 pct. 7 și 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, desființarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii sale pentru următoarele motive:
În mod nelegal tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei România A B cu argumentul că aceasta ar fi cedat creanțele către pârâta România B doar pe simpla afirmație a intimatelor, deoarece deși în nenumărate rânduri s-a cerut depunerea contractului de cesiune actul nu a fost prezentat.
De asemenea, în mod greșit s-a respins cererea de chemare în judecată pe excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii cu motivarea că partea a fost doar "atenționată" despre debit și că încă nu s-a formulat cerere în instanță. Motivarea tribunalului este netemeinică atât pe fondul cauzei problemei, cât și procedural. Pe fondul problemei, respingerea acțiunii pe lipsa de interes este nelegală deoarece pârâta România i-a comunicat apelantei două adrese care echivalează cu adevărate somații de executare și, în plus, i-a trimis mai multe cărți poștale și a dat numeroase telefoane pentru recuperarea așa-zisului debit, a solicitat informații despre locul său de muncă pentru a-i face poprire pe salariu. Din punct de vedere procedural respingerea acțiunii pe lipsa de interes este, de asemenea, greșită întrucât nici măcar pârâtele nu au invocat o asemenea excepție, cu atât mai mult să o dovedească. În plus, instanța de fond a mai greșit pentru că dacă tot a avut în vedere respectiva excepție trebuia să o pună în discuția părților, fiind inadmisibil să se respingă o acțiune pe cale de excepție fără ca aceasta să se pune în discuția părților, încălcându-i-se părții dreptul la apărare.
Hotărârea criticată este cu atât mai nelegală cu cât pârâtele nu au depus înscrisuri din care să rezulte debitul pretins, actul de cesiune și contractul de abonament, deși cauza s-a amânat de mai multe ori pentru acest motiv, și nici nu au răspuns la interogatoriul formulat în cauză. Așadar, apelanta consideră că tribunalul trebuia să valorifice cu maximă eficiență dispozițiile art. 225 din Codul d e procedură civilă și să constate că acțiunea introductivă este întemeiată și pe fond și sub aspectul interesului părții, nedepunerea actelor de cel care are pretenția unei creanțe, lipsa răspunsului la interogatoriu, refuzul manifestat ferm fiind dovezi certe ale faptul că pârâtele și-au însușit afirmațiile din acțiune, astfel că cererea de chemare în judecată trebuia admisă, fiind îndeplinite cerințele art. 111 și 82 din Codul d e procedură civilă și cele ale Decretului nr. 167/1958.
Examinând apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 583 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art. 295 și următ. din Codul d e procedură civilă, raportat la criticile formulate, precum și prin prisma excepției de necompetență materială a primei instanțe invocată din oficiu, Curtea constată că acesta este fondat, astfel că îl va admite ca atare având în vedere următoarele considerente:
În speță, cu toate că reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată a pârâtelor România B și România B la Judecătoria Lugoj, respectiva instanță, prin sentința civilă nr. 2279 din 14 decembrie 2007, și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș cu motivarea că pricina, deși are natură comercială, este neevaluabilă în bani, astfel că raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, litigiul este de competența tribunalului.
Acest din urmă text statuează, într-adevăr, că tribunalele judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Tribunalul, învestit fiind în urma declinării de competență dispusă de judecătorie, a apreciat că este competent să soluționeze acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea inexistenței unui drept al pârâtelor față de ea în ceea ce privește abonamentul de telefonie mobilă contractat în cursul anului 2001 cu intimata România
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, udecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres competența după materie, în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevărat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Aceasta, întrucât la stabilirea criteriului valoric legiuitorul a avut în vedere valoarea obiectului litigiului în materialitatea sa, pretenția concretă, precum și dreptul subiectiv asupra fiecărui bun reclamat, sens în care a și impus prin art. 112 alin. 1 pct. 3 din Codul d e procedură civilă obligația reclamantului de a preciza valoarea obiectului cererii. De aceea trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială și căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
Ca urmare, pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului.
Prin cererea introductivă reclamanta apelantă a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să "constate că orice debit al său către societățile pârâte este prescris privitor la abonamentul din anul 2001". Altfel spus, reclamanta a cerut constatarea inexistenței unui drept patrimonial, respectiv că ea nu le datorează suma de 1692,96 lei (RON), sumă care ulterior, pe parcursul litigiului, s-a dovedit a fi în realitate și mai mică (849,23 lei - a se vedea în acest sens, avertismentul de plată depus de apelantă în calea de atac - fila 15).
Prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 75/2007 în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Față de obiectul cauzei, care este unul evaluabil în bani, și cuantumul dreptului patrimonial în litigiu este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că sunt incidente prevederile tezei Iaa lin. 2 al art. 297 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia acă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta, domiciliată în loc. L, str. -,. 55,. A,. 18, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 583 din 5 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate România, cu sediul în B,--53, sector 1 și România, cu sediul în B,--9A, Clădirea 19,. A,. 3, sector 2 și, în consecință:
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Lugoj.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
. GREFIER
-
Red../23.01.2009
Tehnored. /26.01.2009 - 5 ex.
Emis 3 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
