Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 40/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - acțiune în constatare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 40
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta - - cu sediul în,-, județul S, împotriva sentinței nr.3253 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru apelantă și consilier juridic pentru pârâta intimată - SRL R, lipsă fiind pârâta intimată - -
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul apelantei depune la dosar chitanța nr.- în sumă de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 lei cu care timbrează legal apelul și împuternicire de reprezentare. ( filele nr. 10 - 11 dosar )
Instanța în baza art.282 și urm. Cod proc. civilă a calificat prezenta cauză ca apel motivat de faptul că din eroare dosarul a fost înregistrat în ședința de recursuri iar potrivit art.99 al.3 din Hotărârea nr.387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești "dacă recursul este recalificat în apel, completul de judecată va fi format din primii 2 judecători ai completului de recurs".
Instanța pune în discuție din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței de fond față de Decizia nr.32/09.06.2008 a ÎCCJ și dispozițiile art.2 pct.1 și art.2821Cod proc. civilă.
Reprezentantul apelantei a precizat că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Reprezentantul pârâtei intimate - SRL Rap recizat că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției; valoarea înscrisă la fila 65 dosar fond, respectiv 5000 EUR, nu este o valoare la nivelul anului 2009, ea fiind sub valoarea pieții; la această valoare instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria, în speță, Judecătoria Rădăuți.
Declarând dezbaterile, închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea comercială introdusă și înregistrată la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr.6275/86 din 28.08.2008, reclamanta - - în contradictoriu cu pârâtele - SRL R și - - R, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în temeiul art.111 Cod proc. civilă coroborat cu prevederile nr.HG391/1995 și a probatoriului ce va fi adminstrat în cauză să se admită acțiunea și să se constate existența dreptului de proprietate al societății, în temeiul legii, asupra imobilului " Magazin de prezentare " în suprafață de 170 mp situat în R, Complex comercial Călărași,-, jud. S, aferent 1579/8 din CF 1635 a com. cad. R, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara de drept și deținătoarea spațiului comercial situat în R,-, în temeiul nr.HG391/1995 și că potrivit dispozițiilor art.4 din acest act normativ transferul de proprietate se face prin protocol de predare - primire, dar că pârâta - - - R refuză să-i respecte dreptul de proprietate.
Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin sentința nr.3253 din 10.11.2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - - - R și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - - cu sediul în com., jud. S, care a reiterat aceleași motive expuse în petitul acțiunii motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta mai jos.
Acțiunea în constatare formulată de reclamantă este o acțiune comercială, evaluabilă în bani, deoarece prin acțiunea formulată reclamanta tinde să-și majoreze patrimoniul societății în speță cu constatarea dreptului de proprietate în favoarea sa cu magazinul de prezentare în suprafața de 170 mp situat în R - Complex Comercial Călărași,-, jud.
Din lucrările dosarului rezultă că valoarea imobilului este de 5000 Euro, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1014 din 01.03.2007 ( fila 65 și 66 - dosar fond ).
În acest context, vizând dispozițiile art.1 pct.1, art.2 pct.1 lit.b și art.282 Cod proc. civilă, curtea apreciază că în cauză competența de soluționare a cauzei în fond revine Judecătoriei Rădăuți.
Așa fiind în temeiul art.297 (2)2Cod proc. civilă, curtea va admite apelul declarat de pârâtă, va anula sentința comercială apelată și va trimite cauza spre judecare în fond, instanței competente adică Judecătoriei Rădăuți, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - - cu sediul în,-, județul S, împotriva sentinței nr.3253 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr- și în consecință:
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre competentă soluționare în fond Judecătoriei Rădăuți, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
5ex/2.04.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina