Obligatia de a face in spete comerciale. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 13 martie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S - prin, cu sediul în municipiul S,-,.2, județul S, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, cu sediul în B,-, sector 1.
La apelul nominal au lipsit reclamanta și pârâta.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în care s-a învederat instanței că la dosar a fost depusă întâmpinare din partea intimatei și un răspuns la această întâmpinare formulat de reclamantă, precum și chitanța nr. - din 18.02.2009 pe care a fost consemnată suma de 8,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 19 martie 2009.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2009.
Președinte, Grefier,
Dosar nr- - obligația de a face -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.64
Ședința publică din data de 19 martie 2009
Președinte - - -
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ promovată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S - prin, cu sediul în municipiul S,-,.2, județul S, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, cu sediul în B,-, sector 1.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 13 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 martie 2009.
După deliberare,
CURTE A,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA la data de 16 ianuarie 2009 sub nr- reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sac hemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la încheierea actului adițional la contractul nr. 188/24/28.01.1993 încheiat de AJVPS S cu fosta, în conformitate cu disp. Art. 69 al. 1 din nr.OG 23/5.03.2008.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 28.01.1993 a încheiat cu fosta contractul nr. 188 ulterior modificat potrivit Legii 192/2001 prin actul adițional nr. 1/2003 și actul adițional nr. 2/2003, în baza căruia a dobândit calitatea de gestionar al resurselor acvatice vii din apele colinare și de șes, de pe cuprinsul județului S.
Urmare a intrării în vigoare a OG nr.23 din 5.03.2008 pârâta ADS a preluat activele și obligațiile fostei, care a fost desființată prin lege, și în ciuda faptului că a fost notificată în vederea încheierii actului adițional la contractul nr-, în conformitate cu art. 69 al. 1 din OUG nr. 23/2008, prin scrisoarea nr. 705/16.07.2008, pârâta nu a înaintat un răspuns fundamentat legal prin care să-și precizeze poziția față de notificare.
În dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri, respectiv: copia contractului nr. 188 din 24.01.1993, copii ale actelor adiționale nr. 1 din 25.03.2003 și nr. 2 din 26.07.2006, copia notificării nr. 705 din 16.07.2008, precum și anexe la aceste contracte.
În drept a invocat disp. Art. 69 al. 1 din OUG nr. 23/2008, precum și dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că încheierea actului adițional solicitat de reclamantă nu intră în atribuțiile sale potrivit legii.
Astfel, potrivit art. 4 lit.b din Legea nr. 268/2001, privind privatizarea societăților comerciale ce au în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, între atribuțiile ADS se enumeră aceea de "gestionare și exploatare eficientă a patrimoniului de stat al cărui proprietar mandatar este", care însă nu include activitatea de "gestionare durabilă prin pescuit recreativ / sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale", ce constituie de fapt obiectul acțiunii adiționate a cărei încheiere se solicită a se dispune.
Potrivit art. 3 din OUG nr.623/2008, autoritatea care răspunde de pescuit și acvacultură este.
Pe de altă parte, mai arată pârâta că potrivit art. 5 pct.5.4 lit.d din contractul nr.188/24 din 28.01.1993, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr.2/26.07.2006, termenul de valabilitate al contractului se extinde tacit pe o perioadă nedeterminată, dacă nici una dintre părți nu comunică celeilalte fundamental intenția sa de încetare a contractului sau dacă nu a intervenit nici una din celelalte clauze prevăzute pentru încetarea lui.
Or, prin notificarea nr. 28341/8.07.2008, ADS a comunicat reclamantei AJVPS S încetarea de drept a contractului nr. 188/24/28.01.1993 de la data de 10.03.2007. Mai mult, prin aceiași notificare, i s-a adus la cunoștință reclamantei faptul că, în urma misiunii de audit se va comunica o nouă valoare a debitului pe care îl datorează cât și o actualizare a acestuia.
În concluzie, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nefondate.
În drept a invocat disp. Art. 115 - 118 Cod procedură civilă, legea 268/2001, nr.HG 626/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 268/2001 și OUG nr. 23/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 28.01.1993 între Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație și reclamanta din prezenta cauză - Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S s- încheiat contractul nr. 188/24/28.01.1993, pentru darea în folosință a bazinelor piscicole, în conformitate cu Legea nr. 12/1974.
Ulterior, acest contract a fost modificat prin actul adițional nr.1 din 25.03.2003, în ceea ce privește pârâtele contractante cât și obiectul relației contractuale, astfel partea contractantă a fost înlocuită de iar obiectul contractului a fost stabilit ca fiind "atribuirea dreptului de pescuit recreativ / sportiv a fondului piscicol".
La data de 26.07.2006, obiectul contractului este supus unei noi modificări, prin actul adițional nr.2, părțile stabilind că relație contractuală vizează "gestionarea durabilă prin pescuit recreativ / sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din județul S".
Urmare a intrării în vigoare a OUG mr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura a fost adoptată Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, și pe care de consecință, s-a desființat, iar ADS s-a subrogat în drepturile și obligațiile acesteia, în condițiile legii.
În acest sens, disp. art. 69 al. 1 din OUG nr.23/2008 stipulează că: "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ADS se în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agențiile contractante care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte șiva încheia acte adiționale în acest sens".
Față de acestedispoziții legale imperative, în considerarea și a calității reclamantei AJVPS S, de agent contractual - gestionar al resureslor acvatice vii din apele colinare și de șes din cuprinsul județului S, acțiunea reclamantei apare ca fiind întemeiată, revenind într-adevăr ADS obligația (urmare a rii în drepturi și obligații ) de a încheia cu reclamanta act adițional la contractul nr-.
Susținerile pârâtei din întâmpinare, în sensul că "gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat" ca și atribuție ce-i revine potrivit legii, nu include și "gestionarea durabilă prin pescuit recreativ / sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale" nu poate fi primită, motivat de faptul că resursele acvatice vii din apele colinare și de șesaparțin domeniului publical statului.
Activitatea de gestionare și exploatare eficientă a patrimoniului de stat include, pe care de consecință, și gestionarea resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole.
Cât privește, în conformitate cu HG nr.1194/2008, atribuțiile acesteia sunt în sensul elaborării reglementărilor privind accesul la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului comercial, al elaborării reglementărilor privind pescuitul recreativ / sportiv.
În concordanță cu art.3 din OUG nr.23/2008, intră în responsabilitatea "definirea și implementarea poziției referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii existente în apele maritime și continentale, la acvacultură, etc.", nu și activitățile de gestionare și exploatare propriu-zisă a acestui fond.
Deosebit de aceste aspecte, mai arată pârâta în întâmpinare că, urmare a rii în drepturile și obligațiile, a comunicat reclamantei încetarea de drept a contractului nr-.
Aceste susțineri nu pot avea relevanță în cauză, motivat de faptul că, exercițiul dreptului de denunțare a contractului nu poate aparține decât părților contractante.
Or, în speță, ADS, deși prin efectul legii s-a subrogat în drepturile și obligațiile, nu a procedat la încheierea actului adițional prev. de art.69 al.1 din OUG nr. 23/2008 (ce face tocmai obiectul cererii reclamantei în prezenta cauză), în mod imperativ, astfel că nu a dobândit calitatea de parte în contract, și deci nu poate comunica celorlalte părți încetarea contractului.
Această poziție a pârâtei, vine să întărească convingerea instanței că obligația încheierii actului adițional îi incumbă.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 69 al. 1 din OUG nr.23/2008, instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta ADS - B să încheie cu aceasta act adițional la contractul nr.188/24/28.01.1993 așa cum a fost completat prin actul adițional nr.2/26.01.2006 încheiat de reclamantă cu, în ale cărei drepturi și obligații s-a subrogat pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S - prin, cu sediul în municipiul S,-,.2, județul S, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, cu sediul în B,-, sector 1.
Obligă pârâta Agenția Domeniilor Statului B să încheie cu reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi act adițional la contractul nr.188/24/28.01.1993 așa cum a fost completat prin actul adițional nr.2/26.01.2006, încheiat de reclamantă cu, în ale cărei drepturi și obligații s-a subrogat pârâta.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Dact.
4 ex./17.04.2009
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela