Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 494/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 893/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 494
Ședința publică de la 27 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta TRANSPORT - împotriva sentinței comerciale nr. 12400 din 17.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/2009, intimata prin avocat,cu împuternicire avocațială nr. -/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În baza art.297 proc.civilă, Curtea din oficiu, pune în discuția părților nepronunțarea de către instanța de fond mai multor aspecte, respectiv primul capăt din petitul cererii de chemare în judecată, și anume acțiunea în constatare și cel de-al treilea capăt de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, în sensul că deși instanța a solicitat părților să depună lista bunurilor, aceasta a omis a menționa în ce sens operează repunerea părților în situația anterioară, precum și nepronunțarea pe al doilea motiv de nulitate invocat în acțiunea de fond.
Apelanta,prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate ca nefiind legală și temeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Intimata, prin avocat, respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
În ceea ce privește invocarea de către instanță a dispozițiilor art.297 proc.civilă, arată că limitele apelului sunt altele.
Se mai precizează că în legătură cu capătul unu de cerere este o acțiune în constatare, capătul doi din petitul cererii de chemare în judecată este o acțiune în realizare, iar referitor la capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, instanța de fond în mod corect a constatat că a operat repunerea părților în situația anterioară.
În replică, apelanta, prin avocat, arată că instanța de fond nu a analizat motivele de nulitate absolută invocate prin acțiune.
Intimata a invocat, pe acest aspect, că într-adevăr instanța de fond nu s-a pronunțat pe ambele motive de nulitate invocate în cerere, dar aceasta pentru că a reținut ca întemeiat primul motiv de nulitate absolută.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, la data de 30.04.2008, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta - Transport -, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inexistența dreptului pârâtei de a emite acțiuni și a inexistenței drepturilor acționarilor pârâtei de a subscrie acțiuni în urma hotărârii a pârâtei, din data de 30.07.1997, constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul de societate și statutul pârâtei din 17.10.1997 autentificat sub nr.2290, și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestui act juridic.
La data de 02.06.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea cu privire la capătul III de cerere, în sensul că solicită constatarea întoarcerii dreptului de proprietate cu privire la bunurile aportate în patrimoniul - -.
Prin încheierea din data de 02.06.2008, instanța i-a pus în vedere reclamantei să precizeze bunurile care fac obiectul capătului III de cerere, obligație pe care reclamanta și-a îndeplinit-o la termenul următor din 02.09.2008, conform înscrisului de la fila 81 din dosarul de fond.
Prin sentința comercială nr.12400/17.11.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea reclamantei, constatând nulitatea absolută a actului adițional din data de 17.10.1997 și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit procesului-verbal al din 30.07.1997, părțile au solicitat ca decizia de majorare a capitalului social al pârâtei să se încheie sub rezerva obținerii tuturor aprobărilor necesare - -, conform procedurii FPS, până la data de 10.09.1997.
Așadar, prima instanță de fond a apreciat că acționarii au condiționat majorarea capitalului social de îndeplinirea condiției suspensive constând în obținerea unor aprobări din partea FPS până la data de 10.09.1997, aprobări care, conform probelor administrate, nu au fost obținute, astfel încât hotărârea este lipsită de efecte juridice.
Tribunalul a reținut că întrucât actul adițional la contractul de societate are la bază o hotărâre lipsită de efecte juridice, este edictat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii pentru încheierea sa valabilă, astfel încât este lovit de nulitate absolută.
Cât privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară, instanța a făcut aplicarea principiului restitutio in integrum.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, pârâta, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 14.04.2009.
În motivarea apelului declarat, apelanta-pârâtă a arătat că apelul de față este întemeiat, întrucât în ceea ce privește îndeplinirea condiției suspensive din cuprinsul hotărârii din data de 30.07.1997, apelanta-pârâtă a obținut toate aprobările FPS, astfel cum rezultă din adresa nr.300/4029/23.09.1997.
Ca atare, la momentul aportării de către - - a activelor în discuție, prin decizia Consiliului de Administrație al - - din data de 18.08.1997, aprobarea FPS - dată fiind natura de societate comercială de stat a intimatei - fusese dată și, deci, condiția suspensivă îndeplinită, astfel încât motivul de nulitate absolută a actului adițional nu poate fi reținut.
Apelanta-pârâtă a învederat că, în speță, a fost respectat și termenul limită pentru depunerea acestei aprobări, întrucât în conținutul hotărârii din 30.07.1997 s-a stipulat ca îndeplinirea condiției suspensive să intervină până la data de 10.09.1997, iar aprobarea FPS a fost dată la data de 18.08.1997.
Apelanta a mai arătat că, în acțiunea de fond, intimata-reclamantă a mai invocat un motiv de nulitate a actului adițional, aspect necercetat de instanța de fond, relativ la lipsa formei autentice a mandatului acordat de reclamantă persoanei care a reprezentat-o la semnarea actului adițional.
Cu privire la acest motiv de nulitate, apelanta a arătat că mandatul reprezentantului - - este într-adevăr un înscris sub semnătură privată, însă această persoană îndeplinea și funcțiile de administrator unic și manager general al - -, astfel încât devin incidente dispozițiile art.40 din Legea nr.-, republicată.
Ca atare, forma autentică a mandatului reprezentantului intimatei nu este o condiție ad validitatem, astfel încât actul nu este lovit de nulitate, a arătat apelanta-pârâtă.
Totodată, apelanta-pârâtă a invocat principiul conform căruia intimata-reclamantă nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține invalidarea unui act juridic, întrucât motivele de nulitate invocate reprezintă neîndeplinirea obligațiilor asumate de această societate.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
Prin încheierea din 16.10.2009, instanța de apel a încuviințat pentru apelanta-pârâtă proba cu înscrisuri, acte ce au fost depuse la dosarul cauzei (filele 32-36 dosar apel).
Examinând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile art.297 Cod procedură civilă, având în vedere aspectele necercetate în fond de către prima instanță, puse în discuția părților la termenul de astăzi, Curtea reține următoarele:
Principiul disponibilității aplicabil în procesul civil privește, între altele, și fixarea limitelor cadrului procesual, sub aspectul părților implicate, al obiectului cererii și al motivelor invocate în susținerea acestuia.
Analizând conținutul dosarului de fond, Curtea reține că, deși reclamanta a înțeles să învestească instanța cu 3 capete distincte de cerere, respectiv, acțiune în constatarea inexistenței unor drepturi, acțiune în constatarea nulității absolute și acțiune în repunerea părților în situația anterioară, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra primului capăt de cerere indicat în petitul acțiunii de chemare în judecată, respectiv, constatarea inexistenței dreptului pârâtei de a emite acțiuni, neintrând în cercetarea pe fond a acestuia, conform art.297 Cod procedură civilă.
Curtea nu poate reține susținerea intimatei în sensul că numai intimata poate să se prevaleze de nepronunțarea instanței de fond pe unul dintre capetele de cerere din acțiunea introductivă, întrucât, atâta timp cât instanța de judecată este legal învestită cu mai multe capete de cerere, aceasta este obligată să se pronunțe pe toate capetele de cerere, în caz contrar, încălcând principiul contradictorialității, al transparenței procesului civil și, implicit, al dreptului la un proces echitabil, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce afectează interesele tuturor părților implicate în proces, și nu doar interesele părții care a înțeles să învestească instanța de judecată.
Curtea mai reține că la capătul III de cerere, reclamanta a solicitat instanței de fond repunerea părților în situația anterioară, cerere care raportată la precizarea aflată la fila 81 din dosarul de fond, vizează reîntoarcerea în patrimoniul reclamantei a bunurilor arătate în cererea precizatoare.
Cu privire la natura juridică a acțiunii având ca obiect repunerea în situația anterioară ca urmare a aplicării principiuluirestitutio in integrum, Curtea apreciază că aceasta este o acțiune în realizare, iar nu o simplă acțiune în constatare, care reiese din dispozitivul sentinței ce face obiectul apelului.
Ca atare, Curtea reține că, în soluționarea unei atare acțiuni, instanța de judecată este obligată, pe lângă dispoziția de repunere în situația anterioară, să menționeze în chiar cuprinsul dispozitivul - singura parte a unei hotărâri judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat - și în ce anume constă această repunere în situația anterioară, în sensul că trebuie identificate expres prestațiile pe care părțile sunt ținute să și le restituie ca urmare a intervenirii sancțiunii nulității absolute. În caz contrar, instanța de judecată, prin simpla constatare a repunerii în situația anterioară, lasă nesoluționat acest capăt de cerere care, față de cele anterior arătate, presupune parcurgerea a două etape de rezolvare.
Curtea nu poate reține susținerea intimatei în sensul că bunurile care trebuie restituite sunt cuprinse în actul adițional a cărui nulitate s-a constatat, astfel încât nu mai trebuie menționate de instanță în hotărârea pronunțată, întrucât o atare susținere încalcă principiul autorității de lucru judecat de care se bucură, în general, o hotărâre judecătorească, care, dată fiind natura acestuia de titlu executoriu, nu poate fi completată cu alte probe.
În cazul în care pentru punerea în aplicare a celor dispuse de instanța de judecată printr-o hotărâre judecătorească este necesară administrarea unor probe suplimentare, se confirmă, în opinia Curții, aspectul invocat din oficiu cu privire la nesoluționarea pe fond a tuturor aspectelor deduse judecății, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.297 Cod procedură civilă.
Curtea mai reține că deși în acțiunea introductivă reclamanta a invocat două motive de nulitate, prima instanță de fond a omis să cerceteze cel de-al doilea motiv relativ la valabilitatea mandatului acordat reprezentantului reclamantei, fapt ce atrage incidența art.297 Cod procedură civilă, instanța de judecată fiind obligată să analizeze toate motivele invocate în susținerea acțiunii în justiție, cu atât mai mult cu cât este vorba despre motive de nulitate diferite, atât în ceea ce privește probele administrate, cât și în ceea ce privește întemeierea în drept.
Nu se poate reține că, prin reținerea ca întemeiat a primului motiv de nulitate, instanța nu mai era obligată să-l cerceteze pe cel de-al doilea, întrucât acțiunea de fond a fost formulată ca o acțiune unitară, reclamanta neînțelegând să invoce motive alternative în susținerea acesteia.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.297 Cod procedură civilă, reținând că instanța nu a intrat în cercetarea pe fond a aspectelor menționate, Curtea, văzând și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, va admite apelul, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta - TRANSPORT - cu sediul în B,-, sector 3, și cu sediul ales la & Asociații în B,--8, clădirea House, de Vest,.8, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.12400 din 17.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - - cu sediul în B,-, sector 3.
Desființează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2009.
Președinte, Judecător,
Dr. I
Grefier,
Red.Jud. - 3.12.2009
Tehnored. - 8.12.2009
Nr.ex.: 5
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu
