Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Cluj

RO MÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 51/2009

Ședința publică din 31 martie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2937 din 28 octombrie 2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații (CAS., G, A și, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal se prezintă avocat în reprezentarea intereselor apelantei și reprezentantul intimaților (CAS., și A, domnul avocat, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 12 lei și timbru judiciar mobil de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei după care, se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare prin care se solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul apelantei. Reprezentantul apelantei solicită încuviințarea probei cu interogatoriul intimatei care a fost ultimul administrator al societății, dorind să dovedească faptul că apelanta s-a retras din societate din anul 1992, nu a contribuit la rezultatele societății și nu poate fi obligată la plata datoriilor societății lichidate. Nepublicarea retragerii din societate, prin înscrierea mențiunii la ORC nu justifică obligarea ei la plata pasivului societății.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea cererii în probațiune formulată de reprezentantul apelantei, apreciind că interogatoriul solicitat nu are nici o valoare probatorie administrat peste înscrisurile existente la dosar.

Reprezentantul apelantei, indică existența la fila 19 din dosarul de fond înscrisului prin care, arată că nu se opune admiterii acțiunii introductive. Solicită deasemenea acvirarea dosarului nr. 180*/1285/2004 al Tribunalului Comercial Cluj.

Reprezentantul intimatei arată că societatea SC a fost radiată din registrul comerțului și apreciază că acvirarea dosarului nu este utilă soluționării dosarului și solicită respingerea cererii.

Curtea, în deliberarea asupra cererilor în probațiune formulate de reprezentantul apelantei, apreciază că acestea nu sunt inutile soluționării apelului, înscrisurile de la dosar fiind relevante și suficiente pentru soluționarea cauzei.

Reprezentanții părților declară că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul apel se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra apelului.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea sentinței pronunțate de instanța fondului, admiterea acțiunii introductive promovată de apelanta-reclamantă. Reiterează motivele cuprinse în scriptul intitulat "motivarea în fapt și în drept a apelului", precizând că reclamanta a fost membru asociat în societatea în nume colectiv -a, până în anul 1992 după care s-a retras din societate. Hotărârea de retragere nu a fost operată la Registrul comerțului, formalitate care însă nu este de natură să legitimeze instanța la obligarea reclamantei la plata pasivului societății ce s-a înregistrat în activitatea societății după retragerea acesteia din societate, moment din care și raporturile dintre asociați, respectiv răspunderea solidară a asociaților a încetat. Nu există temei juridic sau moral pentru obligarea reclamantei, la plată. Apelul a fost promovat pentru percepția greșită asupra stării de fapt, întrucât a declarat că nu se opune admiterii acțiunii și ceilalți intimați nu au avut nici o poziție procesuală.

Solicită plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, întrucât apelanta nu a adus argumente în plus față de judecata la fond, argumente care să justifice modificarea sentinței atacate. Solicită plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2937 din 28 octombrie 2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Clujs -a respins, ca inadmisibilă, acțiunea precizată formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, căsătorită, în nume propriu și ca moștenitoare a lui G, și A, și.

În motivare se arată că, prin acțiunea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâții, U G, A și, s-a solicitat să se constate încetarea calității de asociat a reclamantei în SC la data de 16 decembrie 1992, la cererea expresă a reclamantei și că la acea dată i-a fost restituită suma de 10.000 lei cu titlu de participare la capitalul social. S-a mai solicitat să se constate că de la data retragerii din societate reclamanta nu a mai participat cu nici un titlu și în nici o formă la activitatea societății și ca urmare nu are nici o responsabilitate pentru datoriile contractate de societate ulterior acestei date, cu cheltuieli de judecată în cazul în care pârâții se vor opune.

S-a mai arătat, în esență, că din culpa administratorilor societății retragerea reclamantei nu a fost operată la Oficiul Registrului Comerțului până la dizolvarea societății comerciale, iar în prezent societatea este radiată din evidențele ORC ca urmare a sentinței civile nr.588/2007 a Tribunalului Comercial Cluj, pronunțată la 06.02.2007 în dosar nr-, nr. vechi 334/2004.

Prin întâmpinare, pârâta nu s-a opus admiterii acțiunii și a învederat faptul că pârâtul Gad ecedat.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, având în vedere faptul că din actele dosarului a rezultat că reclamanta a fost parte în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cu nr. vechi 334/2004, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2551/18.06.2004 a judecătorului sindic, prin care, printre alte hotărâri, a fost autorizată și executarea silită a asociaților cu răspundere nelimitată a SC.

Pornind de la cele mai sus menționate, a fost invocată tot din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii în constatare raportat la art.111 pr.civ. precum și excepția autorității de lucru judecat, raportat la art.1201 civ. însă asupra acestor excepții instanța a revenit.

Cu privire la excepția lipsei de interes, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, arătând, în esență, că își motivează interesul procesual prin aceea că față de foștii asociați ai SC a pornit procedura de executare silită a datoriilor rămase în sarcina lor.

Referitor la faptul că s-a învederat că G este decedat s-a făcut mențiunea că pârâta, căsătorită, este chemată în judecată în nume propriu și în calitate de moștenitoare legală a soțului său.

Analizând excepția lipsei de interes instanța a revenit asupra acesteia, apreciind că prin prisma celor arătate în întâmpinare este justificat interesul procesual al reclamantei, însă a respins acțiunea precizată ca inadmisibilă (excepție de fond), pentru următoarele considerente:

Reclamanta a fost parte în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cu nr. vechi 334/2004, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2551/18.06.2004 a judecătorului sindic, prin care, printre alte hotărâri, a fost autorizată și executarea silită a asociaților cu răspundere nelimitată a SC și trebuia ca în acest context să își formuleze toate apărările în sensul celor arătate prin prezenta acțiune, respectiv cu privire la data la care a încetat calitatea sa de asociat.

Prin hotărârea mai sus menționată a judecătorului sindic și în cadrul procedurii falimentului SC s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că reclamanta răspunde nelimitat pentru datoriile societății alături de ceilalți asociați, iar față de acest aspect acțiunea precizată devine inadmisibilă.

În prezent societatea este radiată din registrul comerțului, ca urmare a închiderii procedurii de faliment a SC.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea ei în totalitate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, apelanta arată că sentința apelată este motivată contradictoriu.

În considerentele sentinței apelate, pe de o parte se reține excepția lipsei de interes, iar pe de altă parte, se reține excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.

Asupra celor trei excepții invocate din oficiu, instanța revine, dar în mod surprinzător în final respinge acțiunea pe excepția inadmisibilității acesteia, cu precizarea că aceasta este o excepție de fond.

De vreme ce a revenit asupra excepțiilor respective, inclusiv asupra excepției de inadmisibilitate, judecătorul fondului nu mai putea reveni asupra revenirii și să respingă acțiunea pe o excepție asupra căreia revenise raportat la apărările formulate de reclamantă.

Instanța de fond încălcat dreptul la apărare al reclamantei, întrucât nu a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu.

De asemenea, o omisiune esențială judecătorului de fond constă și în aceea că nu a reținut că pârâta (căsătorită ), atât în nume propriu, cât și în calitate de fostă administratoare SC nu s- opus admiterii acțiunii introductive de instanță formulată de reclamanta apelantă soluționată prin sentința recurată.

Faptul că în sine are semnificația indiscutabilă că apelanta a recunoscut că nu poate fi obligată să răspundă pentru datoriile societății lichidate, de vreme ce ea s-a retras din societate încă în anul 1992, mai înainte ca societatea să-și fi început activitatea.

Reclamanta apelantă deși fost tendențios introdusă în procesul de insolvență societății, ea nu a avut cunoștință despre existența acelui proces decât în anul 2008, când Administrația Finanțelor Publice i-a blocat conturile bancare pentru recupera datoria SC, care în prezent nu mai există ca subiect de drept și nici ca contribuabil.

O altă eroare de judecată comisă de judecătorul fondului constă în acea că, deși reține că societatea est radiată din registrul comerțului, totuși apreciază că acțiunea promovată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât aceasta își putea formula apărări în procesul de insolvență societății lichidate despre care apelanta nici nu avea cunoștință.

Raportat la anul 2008, când apelanta aflat, prin poprirea conturilor de către Administrația Finanțelor Publice C, despre existența dosarului de faliment, de multă vreme încheiat și societatea radiată, deci inexistentă ca subiect de drept în anul 2008, apelanta nu-și mai putea formula apărări în dosarul de faliment finalizat.

În concluzie, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, acțiunea introductivă de instanță este perfect admisibilă, iar sentința apelată este total nelegală și netemeinică.

Intimata prin întâmpinare solicitat respingerea apelului reclamantei, deoarece retragerea din societate și constatarea existenței sau inexistenței calității de asociat al reclamantei puteau fi reglementate pe parcursul desfășurării procedurii de faliment.

Examinând apelul, instanța constată următoarele:

Reclamanta a avut calitatea de parte în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în care s- pronunțat sentința civilă nr. 2251/18.06.2004, prin care, printre altele, s-a dispus autorizarea executării silite împotriva asociaților cu răspundere limitată, inclusiv apelantei.

Prin sentința pronunțată în procedura insolvenței s- stabilit irevocabil că apelanta răspunde pentru datoriile societății debitoare alături de ceilalți asociați.

Instanța invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate, pe care pus-o în discuția părților, la termenul din 14.10.2008, reprezentantul reclamantei punând concluzii pe această excepție, în sensul respingerii ei, astfel că reclamanta apelantă nu a fost privată de dreptul la apărare.

Motivele de apel referitoare la faptul că nu a avut cunoștință de dosarul de insolvență nu pot fi primite ca fondate în prezentul dosar, ele trebuind a fi invocate de reclamantă în căile prevăzute de Codul d e procedură civilă, pe care le-ar fi putut formula la data la care luat la cunoștință de sentința prin care s-a autorizat executarea silită împotriva ei, sentința pronunțată în dosarul de insolvență.

Pentru considerentele sus arătate, în baza art. 296 Cod proc.civ. va respinge apelul, apelanta neinvocând o critică sau un argument care să justifice schimbarea sentinței fondului, în sensul admiterii acțiunii reclamantei.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ. apelanta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2937/28.10.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Obligă apelanta să plătească intimaților (CAS., G, A și suma de 3500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 31.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

6 ex/29.04.2009

Jud.primă instanță: Seman

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Danusia Pușcașu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Cluj