Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 517/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 517/2008
Ședința publică din data de 27 FEBRUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în rejudecare după casare - recursul declarat de pârâții SC SRL și SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4776/C/24.10.2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat, pentru pârâte, care depune împuterniciri avocațiale și avocat pentru reclamanți, care depune împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că dosarul a fost trimis spre rejudecare după casare de către Înalta Curte de Casație și Justiție
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtelor solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea citării ORC de pe lângă Tribunalul Cluj.
Reprezentantul reclamanților arată că achiesează la concluziile reprezentantei pârâtelor.
Reprezentanta pârâtelor arată că susține și cererea subsidiară, respectiv reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința admiterii recursului și schimbării în totalitate a hotărârii atacate prin respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea cererii formulate în subsidiar de reprezentanta pârâtelor și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 4.776/C din 24.10.2006 pronunțată în dosarul nr. 722/1.285/2006 al Tribunalului Comercial Cluja fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active invocată de către pârâtele " " C-N și " " C-N cu privire la acțiunea formulată de către reclamanții, și și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâtele " " și " " și, în consecință, s-a constatat că pârâtele își desfășoară activitatea în apartamentele nr. 3 și parțial în apartamentul nr. 4 din imobilul situat în C-N, str. - -, nr. 3, fără a avea acordul reclamanților vecini.
Totodată, a fost dispusă și radierea de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluja mențiunilor privind sediul social declarat de către " " înregistrată sub -, CUI - și " " înregistrată sub nr.J-, CUI -, sedii sociale înscrise la adresa C-N, str. - - nr.3 și obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților și suma de 19,15 lei cheltuieli de judecată și reclamantei suma de 8,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtele " " și " " au înregistrate sediile sociale la Oficiul Registrului Comerțului C pe adresa din C-N,-, fără a preciza numărul apartamentelor, respectiv 3 și 4 în care își desfășoară activitatea.
Imobilul de la adresa menționată cuprinde mai multe spații, printre care sunt și imobile cu destinația de locuință, respectiv cele ale reclamanților. La data declarării sediilor sociale și înregistrării lor la Oficiul Registrului Comerțului nu s-a prezentat vreun și nici acordul vecinilor spațiilor cu altă destinație în care pârâtele își desfășoară activitatea.
Conform prevederilor art. 64 din Legea nr. 114/1996, schimbarea destinației locuințelor precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociației de proprietari sau, după caz, al titularelor contractelor de închiriere din locuințele cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical spațiul supus schimbării.
Prevederile legale sunt completate de dispozițiile art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003, potrivit cărora schimbarea destinației locuințelor sau a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință situate în clădiri colective se poate face în mod obligatoriu doar cu aprobarea proprietarilor cu care se învecinează pe orizontală și verticală, așa încât acest acord este legal necesar nu doar la schimbarea destinației locuinței într-un spațiu cu altă destinație, ci și la schimbarea destinațiilor spațiilor, altele decât locuințele, sens în care au fost înlăturate apărările pârâtelor.
Reclamanții au calitatea de vecini pe orizontală cu spațiile cu altă destinație în care își desfășoară activitatea pârâtele și toți reclamanții și-au cumpărat apartamentele în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind astfel evident că le dețineau anterior cu titlu de chiriași și, prin urmare, acordul lor era necesar la data înființării celor două societăți.
Curtea este singurul mijloc de acces pe care reclamanții îl au la apartamentele proprietatea lor, iar prin profilul de activitate desfășurat de cele două societăți, prin acest spațiu comun există un flux continuu de persoane care apelează la serviciile pârâtelor. Mai mult, pârâtele au procedat la instalarea unor camere de supraveghere a curții, sens în care reclamanții au fost îndreptățiți să protesteze cu privire la monitorizarea lor zilnică, chiar dacă nu aceasta era intenția celor două pârâte.
A mai arătat prima instanță că prejudiciul suferit de reclamanți este prezumat în momentul în care pârâtele au încălcat normele legale imperative care stabilesc în sarcina lor obligativitatea obținerii acordului proprietarilor apartamentelor învecinate, astfel că nu trebuie în speță dovedit de către reclamanți.
În baza considerentelor de fapt și de drept mai sus expuse, prima instanța a admis acțiunea și în temeiul art. 111.pr.civ. a constatat că pârâtele își desfășoară activitatea în apartamentul nr. 3 și parțial în apartamentul nr. 4 din imobilul situat în C-N, str. - -, nr. 3, fără a avea acordul vecinilor din imobil, în speță al reclamanților, iar în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, a dispus radierea de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluja mențiunilor privind sediile sociale declarate de către pârâte, înscrise la adresa C-N, str. -, nr. 3.
Totodată, în baza art. 274.pr.civ. pârâtele au fost obligate, în solidar, să plătească reclamanților și suma de 19,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar, cu mențiunea că nu s-a făcut dovada cuantumului onorariului avocațial, iar reclamantei suma de 8,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel, în termenul legal, reclamantele " " C-N și " " C-N solicitând admiterea apelului, și, în principal, în temeiul art. 297 alin. 1.pr.civ. desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru citarea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și completarea probațiunii, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii apelului și schimbării în totalitate a hotărârii atacate prin respingerea acțiunii pe excepție pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților și, în cazul în care se va înlătura excepția, respingerea acțiunea ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a aratat că prin sentința comercială nr. 4.776/C/2006 a Tribunalului Comercial Cluj, instanța a calificat calea de atac ca fiind cea a recursului deși, potrivit art. 282 și 2821.pr.civ. calea de atac legală, promovată împotriva a acestei hotărâri este apelul.
Reclamantele au mai aratat că reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat, în principal, să se constate că pârâtele " " și " " C-N își desfășoară în mod ilegal activitatea în apartamentele nr. 2 și 3 din imobilul situat în str. - nr. 3, fără a avea acordul vecinilor din imobil, având ca petit subsidiar radierea sediului societăților de la Registrul Comerțului.
Apelantele au reiterat excepția invocată la instanța de fond prin completarea la întâmpinare, excepție unită cu fondul de către instanța de fond, potrivit căreia reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru a solicita radierea sediului societăților de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj și au susținut motivele invocate în fața instanței de fond, motivat de faptul că reclamanții intimați nu sunt vecini de apartament cu spațiul comercial cumpărat de " " în baza Legii nr. 550/2002, spațiu în care societatea își desfășoară activitatea, legea neprevăzând obligativitatea acordului vecinilor pentru situația în care spațiul are deja destinația de spațiu comercial.
Au mai menționat apelantele faptul că în anul 2004 reclamanții le-au dat acordul pentru construcție și renovare a imobilului -. 3 - ceea ce implicit presupune un acord de funcționare a firmelor pentru că spațiul în litigiu este unul cu destinație comercială, astfel încât în considerarea temeiului juridic invocat de către reclamanți, respectiv art. 25 din Legea nr. 26/1990, art. 64 din Legea nr. 114/1996, art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003 și prevederile Codului d e procedură civilă, să se constate că hotărârea instanței de fond este nelegală.
Potrivit prevederilor legale incidente, au afirmat apelantele, reclamanții aveau posibilitatea să atace în instanță actele care au stat la baza înregistrării sediului societății, însă nu au procedat în acest mod, respectiv nu au atacat actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care au solicitat radierea.
Instanța de fond, au mai arătat apelantele, a reținut că societățile- apelante au înregistrat sediile sociale la. C pe adresa de pe str. -, nr. 3, fără a preciza numărul apartamentelor în care își desfășoară activitatea, respectiv. 3 și 4, ceea ce nu corespunde adevărului pentru că, în toate actele depuse la dosar, pârâtele și-au indicat că desfășoară activitatea în apartamentul nr. 3,. nr. 4 se află de o parte și alta a. 3 și aparține Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului C-
Referitor la susținerile instanței de fond, că la adresa menționată sunt mai multe spații printre care și imobile cu destinația de locuință, respectiv cele ale reclamanților-intimați, iar la data declarării sediilor sociale și înregistrării la. C, nu s-a prezentat vreun și nici acordul vecinilor spațiilor cu altă destinație în care pârâtele își desfășoară activitatea, reclamantele au arătat că instanța fondului nu a avut dosarul de la. C întocmit la data declarării sediilor sociale ale firmelor pentru a putea constata pe bază de înscrisuri ce anume acte au stat la baza înregistrării societăților.
Prin aceste constatări, se contestă în afara cadrului procedural încheierile judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului, instanța fondului nu a avut la dosar cererile de înmatriculare sau de înscriere de mențiuni ale societăților pentru a putea constata legalitatea înregistrării acestor acte.
Apelantele au arătat că nu au depus la. extras de carte funciară în anii 1994, 2000, respectiv 2005 pentru că proprietarul imobilului era Statul Român, cu care avea contract de închiriere, act suficient pentru înscrierea sediilor, apartamentul nr. 3 având oricum altă destinație decât cea de locuințe, iar la momentul înmatriculării societăților s-a prezentat extras de carte funciară având ca proprietar Statul Român, nesolicitându-se acordul vecinilor pentru că nu era necesar, spațiul având încă din anul 1990 altă destinație decât cea de locuință.
Instanța fondului a invocat prevederile art. 64 din Legea nr. 114/1996, susținând că s-a schimbat destinația spațiilor cu altă destinație și că nu s-a cerut acordul proprietarilor sau asociației de proprietari din locuințele cu care se învecinează pe orizontal și vertical, iar apelantele nu au schimbat destinația spațiului cu altă destinație.
În susținerea celor arătate, apelantele au arătat că în spațiul de la apartamentul 3, și-au desfășurat activitatea începând din anul 1990 având același obiect de activitate, respectiv activități comerciale, dovedind aceste susțineri cu adresa nr. 37.431/482/10.06.2005 a Primăriei Municipiului C-N în care se menționează că apartamentul nr. 3 fost spațiu cu altă destinație decât cea de locuință încă din anul 1986.
Au mai menționat apelantele că în mod greșit a reținut instanța de fond că a fost schimbat destinația spațiului cu altă destinație atâta timp cât apartamentul nr. 3 fost dintotdeauna un spațiu în care s-au desfășurat activități comerciale.
Instanța fondului a apreciat că societățile sunt învecinate pe orizontală și pe verticală cu reclamanții, deși aceștia nu sunt vecini cu apartamentul nr. 3.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanții și au solicitat respingerea apelului formulat, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a hotărârii primei instanței ca fiind temeinică și legală întrucât la înregistrarea sediilor sociale ale apelantelor nu a fost solicitat și obținut acordul vecinilor, respectiv al intimaților,așa cum prevăd în mod imperativ art. 64 din Legea nr. 114/1996 și art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003.
Apelanta, reiterând în cuprinsul motivelor de apel excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, intimații au precizat că această excepție este nefondată având în vedere că prin înscrisurile depuse în probațiune au făcut dovada împrejurării că dețin imobile învecinate celor în litigiu.
În ceea ce privește motivul de rejudecare invocat de apelante, în sensul că hotărârea atacată este nelegală pe considerentul că nu a fost citat de pe lângă Tribunalul Cluj, intimații l-au apreciat ca nefondat chiar prin raportare la dispozițiile legale invocate de pârâte, ca fiind incidente și fundamentul în drept al acțiunii promovate de reclamanți prevăzut art. 64 din Legea nr. 114/1996, potrivit cărora schimbarea destinației locuințelor precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociației de proprietari sau, după caz, al titularelor contractelor de închiriere din locuințele cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical spațiul supus schimbării, prevederi legale completate de dispozițiile art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003, potrivit cărora schimbarea destinației locuințelor sau a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință situate în clădiri colective se poate face în mod obligatoriu doar cu aprobarea proprietarilor cu care se învecinează pe orizontală și verticală.
Intimații, în ceea ce privește fondul cauzei, au afirmat că apărările apelantelor în sensul că acestea își desfășoară legal activitate în imobil întrucât acesta a fost spațiu cu altă destinație încă din 1990, nu pot fi primite deoarece faptul că imobilul a avut o altă destinație nu are nici o relevanță sub aspectul necesității avizului vecinilor întrucât textul art. 64 din Legea nr. 114/1996 interzice nu numai schimbarea fără acordul vecinilor a destinației locuințelor, ci și schimbarea destinației spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective și prin urmare chiar dacă acest spațiu ar fi avut o altă destinație, acest aspect nu ar fi înlăturat aplicabilitatea art. 64 în sensul necesității obținerii acordului vecinilor pentru funcționarea în acel spațiu a unei societăți comerciale, atâta vreme cât acesta este situat într-o clădire colectivă, în care locuiesc atât i reclamanții. În același sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari mai sus citate care fac de asemenea referire la "Schimbarea destinației locuințelor și/sau a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință, situate în clădiri colective".
Susținerile apelantelor prin motivele de apel, în sensul că în anul 2004 reclamanții și-au dat acordul pentru funcționarea acestora la adresă, sunt cu totul nefondate, întrucât asemenea acord nu a fost dat, dimpotrivă, s-au opus tot timpul funcționării acestor firme la adresa, întrucât activitatea comercială a acestora prejudiciază în mod grav atributele dreptului de proprietate, precum și folosința netulburată a locuinței potrivit scopului său economic și social.
Prin urmare, faptul că, contractele de închiriere nr. 120/2/01.09.1992 și nr. 1053/07.09.1995 depuse în probațiune de către pârâte au fost perfectate cu două societăți comerciale precum și faptul că în cuprinsul acestora este menționat că spațiul închiriat este folosit pentru sediu de firmă nu reprezintă un argument de natură că confere legalitate punctului de vedere al acestora, exprimat în sensul că pârâtele nu erau obligate să obțină acordul vecinilor pentru a funcționa în mod legal.
În ceea ce privește apărările apelantelor în sensul că apartamentul în litigiu este proprietatea acestora, intimații au învederat că acestea nu constituie un motiv pentru care funcționarea celor două societăți comerciale în acest imobil este conformă legii, atâta timp cât se află în vigoarea dispozițiile Legii nr. 114/1996.
Astfel, din informațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului C, existente la dosarul cauzei rezultă singurele acte care au stat la baza înregistrării sediului apelantei la adresa din strada - nr. 3 fost un contract de închiriere încheiat între pârâtă și Consiliul Local al Municipiului C-N, nr. 2318/453/18.12.2001 și un act adițional la acest contract încheiat la data de 29.11.2002.
Registrul Comerțului nu a verificat existența acordului vecinilor la stabilirea sediului apelantei și la schimbarea obiectului de activitate, deși avea obligația să solicite pârâtei-apelante să depună toate actele doveditoare ale sediului acesteia, deci și a copiei de pe cartea funciară în care este înscris imobilul.
Intimații au mai susținut că, ambele apelante, la înregistrarea sediilor la adresa str. - nr. 3 au eludat dispozițiile imperative ale art. 64 din Legea nr. 114/1996 privind obligativitatea obținerii în prealabil a acordului vecinilor atât pe orizontală cât și pe verticală.
Prin decizia civilă nr. 70/19.03.2007, pronunțată în dosar nr- al Curții de Apel Cluj, s-a admis apelul declarat de pârâtele " " C-N și " " C-N împotriva sentinței civile nr. 4.776/C din 24 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtele " " C-N și " " C-N, având ca obiect radierea sediului, fiind obligați intimații să achite apelantelor suma de 720 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a menținerii sentinței comerciale nr. 4776/C/2006 a Tribunalului Comercial Cluj.
Prin decizia nr. 3739/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială, s-au admis recursurile declarate de reclamanți împotriva deciziei nr. 70/2007 a Curții de Apel Cluj, hotărâre judecătorească ce a fost casată, cauza fiind trimisă Curții de Apel Cluj în vederea soluționării pe fond a căii de atac a recursului.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că obiectul cererii cu care reclamanții au învestit instanța îl constituie radierea sediului societății comerciale SC SRL, cererea fiind întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 26/1990, astfel că, potrivit prevederilor art. 25 din acest act normativ, hotărârea dată în această procedură poate fi atacată numai cu recurs.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării recursului, sub nr-.
Deliberând asupra prezentului recurs, Curtea reține următoarele:
Pârâtele " " și " " au înregistrate sediile sociale la Oficiul Registrului Comerțului C pe adresa din C-N,-, și, și-au desfășurat activitatea începând din anul 1990 având același obiect de activitate, respectiv activități comerciale, dovedind aceste susțineri cu adresa nr. 37.431/482/10.06.2005 a Primăriei Municipiului C-N în care se menționează că apartamentul nr. 3 fost spațiu cu altă destinație decât cea de locuință încă din anul 1986, aspecte confirmate și de contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu altă destinație decât cea de locuință situat în C-N -.
Reclamanții sunt vecini pe orizontală cu spațiile cu altă destinație în care își desfășoară activitatea pârâtele și au cumpărat apartamentele în temeiul Legii nr. 112/1995, iar anterior le dețineau cu titlu de chiriași și, prin urmare, justifică un interes în promovarea acțiunii, întrucât, de principiu acordul unor persoane aflate într-o astfel de poziție e necesar la momentul schimbării destinației imobilului.
destinație este definită în limba română ca fiind întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă, iar sintagmele din dispozițiile legale incidente sunt: spații cu altă destinație și schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective.
Schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective presupune așadar modificarea întrebuințării, a modului sau scopului de folosire a acestora.
Economia normei legale în cuprinsul căreia se regăsește art. 64 potrivit căruia schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociației de proprietari sau, după caz, al titularelor contractelor de închiriere din locuințele cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical spațiul supus schimbării, relevă că obiectul principal al textului legal îl constituie locuința, care se bucură și de definiții.
Sintagma altă destinație, în contextul legislativ indicat, are semnificația includerii în această categorie a tuturor imobilelor care au orice altă destinație decât cea de locuință, acesta fiind elementul de referință în raport de care legiuitorul a circumscris sfera imobilelor cu altă destinație.
Prevederile legale cuprinse în art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003, potrivit cărora schimbarea destinației locuințelor sau a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință situate în clădiri colective se poate face în mod obligatoriu doar cu aprobarea proprietarilor cu care se învecinează pe orizontală și verticală, nu pot fi interpretate decât tot prin raportare la destinația de locuință sau de imobil cu altă destinație decât cea de locuință, așa încât acest acord este necesar doar la schimbarea destinației locuinței într-un spațiu cu altă destinație și la schimbarea destinației spațiilor și altele decât cele cu destinația de locuință.
Legiuitorul nu distinge în privința destinației, o astfel de subcategorie neputând fi formată, putându-se lua în discuție doar locuințele și spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință.
Alegațiile vizând faptul că textul art. 64 din Legea nr. 114/1996 interzice nu numai schimbarea fără acordul vecinilor a destinației locuințelor, ci și schimbarea destinației spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective și prin urmare chiar dacă acest spațiu ar fi avut o altă destinație, acest aspect nu ar fi înlăturat aplicabilitatea art. 64, în sensul necesității obținerii acordului vecinilor pentru funcționarea în acel spațiu a unei societăți comerciale, atâta vreme cât acesta este situat într-o clădire colectivă, nu pot fi primite în raport cu delimitările, categoriile de imobile avute în vedere de legiuitor.
art. 64 din Legea privind locuințele, se justifică doar la trecerea unui imobil dintr-o categorie în alta, din cele două categorii instituite prin textele legale din cuprinsul normei menționate.
Schimbarea destinației spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective, presupune schimbarea destinației în aceea de locuință și nu schimbarea tipului de activitate desfășurată în imobilul cu altă destinație decât cea de locuință.
Dispozițiile art. 6 alin. 3 din nr.HG 400/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari care fac referire la "Schimbarea destinației locuințelor si/sau a spatiilor cu alta destinație decât cea de locuință, situate în clădiri colective" nu pot fi interpretate decât în același sens în care se admite existența a două categorii de spații: locuințele și spatiile cu altă destinație decât cea de locuință, iar acordul este necesar doar la trecerea dintr-o categorie în alta.
Contractele de închiriere nr. 120/2/01.09.1990 și nr. 1053/07.09.1995 depuse în probațiune de către pârâte, perfectate cu două societăți comerciale și în cuprinsul cărora este menționat că spațiul închiriat este cu altă destinație decât aceea de locuință, este un argument de natură că confirme punctul de vedere al pârâtelor, că nu erau obligate să obțină acordul vecinilor pentru a funcționa în mod legal.
Informațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului C, existente la dosarul cauzei, relevă că actele care au stat la baza înregistrării sediului apelantei la adresa din strada - nr. 3 au fost un contract de închiriere încheiat între pârâtă și Consiliul Local al Municipiului C-N, nr. 2318/453/18.12.2001 și un act adițional la acest contract încheiat la data de 29.11.2002, de natură să justifice dreptul de a stabili sediul în imobil.
Interpretarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 114/1996, de către prima instanță, în sensul că schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație situate în clădiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociației de proprietari sau, după caz, al titularelor contractelor de închiriere din locuințele cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical spațiul supus schimbării indiferent de destinație, nu este corectă, acordul persoanelor enumerate de textul legal apare ca necesar doar în ipoteza schimbării categoriei.
Considerentele enunțate au format convingerea instanței asupra temeiniciei recursului promovat astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamanților.
Culpa procesuală a intimaților fiind dovedită, aceștia vor fi obligați să plătească recurentelor cheltuieli de judecată în sumă de 720 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele " " C-N și " " C-N împotriva sentinței civile nr. 4776/C din 24 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.
Obligă intimații, și să plătească recurentelor suma de 720 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
3 ex.
jud.apel: Seman
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
