Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 61/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 61
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTOR 2: Urlețeanu Alexandrina
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții, domiciliată în B, cartier,. 2.. 4,. 9, jud. B și-, domiciliat în B, str. -, -A,. 13, jud. B, împotriva sentinței nr. 533 din data de 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanții,și- SRL, toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocatură - B,- bis, -.2,.12, jud. B, cauza fiind venită spre rejudecare potrivit deciziei nr. 343 din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, Curtea, pentru a permite părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.1 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 30 aprilie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 533 din data de 12 martie 2007 Tribunalul Buzăua admis acțiunea formulată de reclamanții, și SRL B, în contradictoriu cu pârâții și, așa cum a fost ea precizată; a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1710/9.06.2006 la BNP din B și a repus părțile în situația anterioară; a obligat în solidar pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5145,6 lei către reclamanți.
Referitor la excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată ridicată de pârâta, la termenul din 20 noiembrie 2006, instanța a dispus completarea taxei de timbru, astfel că reclamanta a depus la dosar ordinul de plată nr. 1/8.12.2006, prin care a făcut dovada achitării sumei de 2.737,20 lei, precum și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă, prin aceeași încheiere de ședință instanța a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată. S-a constatat că reclamanții, în calitate de asociați ai - SRL, au calitate procesuală activă pentru promovarea prezentei acțiuni.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1710/9.06.2005, reclamanta - SRL, reprezentată la semnarea și perfectarea actului de pârâtul, a vândut pârâtei terenul în suprafață de 1010,24 mp. situat în municipiul B, str. - nr. 14, înscris în cartea funciară nr. 11612 localității B, nr. cadastral 5263.
Potrivit clauzelor contractuale, pârâtul a reprezentat-o pe - SRL în baza împuternicirii din 27.01.2005.
Examinând procesul verbal încheiat la data precizată, instanța a constatat că acesta nu conține semnăturile reclamanților, prin mandatar, astfel cum s-a revăzut și în actul constitutiv al societății. Această concluzie rezultă din capitolul 7 al actului constitutiv, conform căruia, organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Asociaților, pârâtul având numai competențe legate de calitatea de administrator unic. Întrucât vânzarea-cumpărarea este un act de dispoziție pentru care pârâtul nu avea procură specială din partea reclamanților, a rezultat că actul astfel încheiat este afectat de nulitate absolută.
Din cuprinsul procesului-verbal al evocat, s-a constatat că acesta a fost semnat de către fostul administrator, numitul, în scopul vădit al favorizării intereselor pârâtei, "prietena fratelui" acestuia, astfel cum aceasta a declarat urmare a interogatoriului luat, și nu în interesul societății. De altfel, conform sentinței civile nr. 2744/2006 rămasă definitivă, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 1718/2006, s-a dispus anularea hotărârii din 27.01.2005 și a procesului verbal încheiat. Pe de altă parte, din conținutul procurilor nr. 6298, 6299 și 6300/2004 a rezultat că reclamanta - SRL nu l-a împuternicit niciodată pe numitul în scopul efectuării de acte la dispoziție. În acest sens sunt și reținerile din rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Hotărârea instanței de fond a fost considerată nelegală întrucât la baza hotărârii - SRL din data de 27.01.2005 a stat procura specială întocmită de cei doi reclamanți în Italia și tradusă în România de centrul de traduceri, conform căreia a fost împuternicit pe termen nelimitat să-i reprezinte pe cei doi asociați în adunările generale ale societății, normale sau extraordinare, și să participe la vot, în numele acestora, cu drepturi depline. În exercitarea acestui mandat și ca urmare a discuțiilor purtate cu cei doi asociați în Italia, a întocmit hotărârea contestată prin care s-a hotărât vânzarea imobilului aparținând societății.
Ca atare, în mod nelegal reclamanții au arătat și instanța de fond a reținut faptul că: - adunarea generală nu a fost convocată cu respectarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care, cu o zi anterior emiterii hotărârii a fost în Italia, a discutat cu cei doi asociați elementele referitoare la vânzarea imobilului, discuții care au fost concretizate în conținutul hotărârii contestate; - hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor de administrator pe care
le avea, conform statutului societății și procurii de administrare; în condițiile în care instanța de fond nu a avut la dispoziție procura specială de care a făcut vorbire anterior, în mod nelegal se reține faptul că ar fi depășit atribuțiile ce-i reveneau; - de asemenea, în mod nelegal instanța de fond a apreciat faptul că procura ar fi fost falsificată cu ocazia traducerii, concluzie întemeiată pe rechizitoriul depus în cauză de către intimați și în care, în mod greșit s-a reținut faptul că procura ar fi fost falsificată, deoarece în urma probatoriului administrat în dosarul penal în faza de judecată s-a stabilit că nu a tradus în fals procura nr-.
S-a solicitat în principal admiterea apelului și trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare, și, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și pe fond, respingerea acțiunii.
Apelanta a susținut că soluția dată este rezultatul unei aplicări greșite a legii, în sensul că: - perfectarea contractului de vânzare-cumpărare s-a realizat în condiții de deplină legalitate, în condițiile în care, la momentul întocmirii actului, din partea societății vânzătoare s-au prezentat următoarele documente: - contractul care făcea dovada proprietății pentru imobilul în litigiu; - procura cu nr- conform căreia cei doi cetățeni italieni l-au împuternicit pe pârâtul să-i reprezinte în cadrul adunărilor generale ordinare și extraordinare și să participe la vot cu drepturi depline, procură în baza căreia s-a întocmit Hotărârea din data de 27.01.2005, conform căreia firma reclamantă a decis vânzarea terenului în litigiu.
În aceste condiții, încrezându-se în aparența de drept dată de documentele menționate, a considerat faptul că tratează cu o persoană care poate face în mod legal vânzarea imobilului în litigiu, fapt care i-a fost confirmat și de notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare.
Faptul că ulterior întocmirii contractului Hotărârea din data de 27.01.2005 ar fi fost anulată de instanța de judecată (soluția nefiind definitivă), iar prin rechizitoriul anexat de către reclamanți în cauză s-ar fi stabilit faptul că procura cu nr- a fost falsificată cu ocazia traducerii, nu sunt de natură a pune în discuție valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare întrucât, pe de o parte, aceste anulări sunt ulterioare întocmirii contractului, iar pe de altă parte, fată de aceste acte ea este un terț de bună credință, anularea lor neputând produce față de pârâtă nici un fel de efecte juridice.
În analiza acestui aspect, prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 1898, 1899 cod civil în care se arată: "Art.1898.- B credință este credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate înscrisurile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".
Este suficient ca buna-credință să fi existat în momentul câștigării imobilului. Art.1899.- cauza trebuie să fie întotdeauna probată de cel care invocă prescripția de la 10 până la 20 ani.
B credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credința.
Se susține că, sub aspectul bunei-credințe instanța de fond nu a motivat soluția dată și nu a dat eficiență probatoriului administrat în cauză, întrucât legea instituie în favoarea sa o prezumție de bună credință, prezumție care nu a fost răsturnată în nici un fel de către reclamanți. Aceeași prezumție o apără și de
efectele principiului de dreptresoluto jure dantis, resolvitur jus accipientisinvocat de către reclamanți în susținerea anulării contractului ca efect al desființării pe cale judecătorească a Hotărârii din data de 27.01.2005, întrucât acest principiu cunoaște o excepție: menținerea actului în situația terțului cumpărător de bună credință și sub acest aspect soluția este nemotivată.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
Analizând cele 2 apeluri, Curtea de APEL PLOIEȘTIa pronunțat decizia nr. 23 / 11.02.2008, prin care a admis apelurile declarate de pârâții și - împotriva sentinței nr. 533 din data de 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare pe fond, la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, și - SRL, recursul fiind soluționat prin decizia nr. 343 din data de 29 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
a admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 23 / 11.02.2008 pronunțate de Curtea de APEL PLOIEȘTI, a casat decizia recurată și dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, analizând motivele de apel referitoare la fondul cauzei, astfel cum s-a dispus de către, constată că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția tardivității apelului, trebuie observat că în baza art. 101 Cod pr.civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua în care a început, nici ziua în care s-a sfârșit termenul.
În cazul în care termenul se sfârșește într-o zi de legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, conform art. 101 alin.5 Cod pr.civilă.
În cauză, apelul a fost declarat la data de 14.05.2007, dar raportându-ne la comunicarea hotărârii atacate și la data de pe ștampila plicului de corespondență, trebuie observat că sentința a fost comunicată apelantei la data de 27.04.2007, iar următoarele zile fiind sâmbăta și duminica, zile nelucrătoare, termenul de 15 zile calculat în sensul art. 101 Cod pr.civilă s-a împlinit în ziua de luni 14.05.2007, când s-a declarat apelul în speță.
În atare context, urmează a se respinge ca neîntemeiată excepția tardivității apelului declarat de pârâta.
Cu privire la excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta, trebuie observat că la instanța de fond, la fila 67 dosar, există nr. 1/8.12.2006 unde s-a achitat suma de 2737,2 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru plus timbru judiciar de 5 lei, cuantum la care s-au raportat și intimații-reclamanți în timbrarea recursului ce a determinat casarea deciziei Curții de APEL PLOIEȘTI și retrimiterea cauzei spre rejudecare pe fond a apelului.
Practica judiciară a Curții de APEL PLOIEȘTI în astfel de cauze vizează în principal răsturnarea prezumției de bună-credință a cumpărătorului, iar într-un caz similar, chiar între aceleași părți, dar vizând un alt cumpărător precum și alt obiect al vânzării, Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia 211/28.10.2008 a respins
apelul declarat de reclamanții-intimați în prezenta cauză, păstrând ca legală și temeinică sentința nr. 388/20.03.2008 a Tribunalului Buzău în contradictoriu cu același pârât, dar cu un alt cumpărător, considerat de bună-credință, respectiv.
Apelanții sunt într-o mare eroare, susținând că nulitatea hotărârii din 27.01.2005, care a stat la baza vânzării imobilului construcție și teren din cauză, atrage și nulitatea actului subsecvent.
Se poate sesiza faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 rep. care se aplică exclusiv societăților pe acțiuni, fiind vorba de o societate cu răspundere limitată, administratorul putea să dispună de bunurile societății chiar dacă ar fi depășit J din valoarea patrimoniului social, fără să fie necesară o hotărâre a adunării generale a asociaților.
Pentru apelanta, ceea ce este important rezidă în faptul că la momentul perfectării sau încheierii contractului de vânzare-cumpărare toate condițiile de valabilitate erau îndeplinite, administratorul societății vânzătoare a acționat cel puțin într-o prezumție de legalitate pentru cumpărătoare, care, pe drept cuvânt, a crezut că acesta reprezintă în mod legal și statutar societatea vânzătoare, iar în acest sens reclamanții-intimați pot avea o acțiune în atragerea răspunderii juridice a administratorului pentru daunele provocate societății prin fapta sa, dacă aceasta se consideră a fi ilicită sau un delict civil.
Ca atare, apelanta, încrezându-se în aparența de drept dată de documentele și înscrisurile prezentate de reprezentantul societății vânzătoare, în mod firesc, a apreciat că negociază cu o persoană care poate face în mod legal vânzarea imobilului în litigiu, fapt care i-a fost confirmat și de notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare.
Așadar, actul juridic bilateral a cărui nulitate se solicită, a fost perfectat între societatea comercială - SRL B, reprezentată de, care avea la acel moment calitatea de administrator statutar și cumpărătoarea.
Nulitatea intervine în cazul în care la încheierea actului bilateral nu se respectă condițiile de validitate ale actului juridic civil, respectiv lipsa totală de consimțământ, nevalabilitatea obiectului, cauză ilicită sau imorală, încălcarea ordinii publice sau fraudă la lege, iar nulitatea absolută pentru cauză ilicită sau imorală nu poate fi solicitată decât dacă scopul ilicit sau imoral este cunoscut ambelor părți contractante și urmărit de către acestea, respectiv complicitatea la fraudă a cumpărătoarei, reclamanții-intimați nedovedind în acest sens respectivele aspecte, iar instanța de fond a apreciat în mod nelegal și netemeinic acest lucru.
În consecință, terțul dobânditor a contractant cu reprezentantul legal și statutar al societății, a plătit prețul care s-a dovedit a nu fi derizoriu, așa cum a considerat eronat instanța de fond, fiind similar celor practicate în acea perioadă pentru imobilele din zonă, nefăcându-se dovada de către reclamanți că pârâta-cumpărătoare a fost de rea-credință, afirmațiile făcute având caracter speculativ.
Instanța de fond, în mod neîntemeiat, a apreciat că în cauză reclamanții-intimați au făcut dovada cauzei imorale, în sensul art. 968 Cod civil, și a înțelegerii frauduloase între părțile contractante.
Referitor la buna-credință, trebuie învederat faptul că este un principiu importat în raporturile juridice civile și se presupune întotdeauna că sarcina probei cade asupra celuia care invocă reaua-credință, instanța de fond apreciind eronat că reclamanții au răsturnat prezumția de bună-credință ce aparține apelantei-pârâte.
În atare context, principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial, chiar dacă se consideră că nulitatea hotărârii adunării generale ce a hotărât vânzarea imobilului construcție și teren a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească, nu se aplică dobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui bun imobil.
În cauză nu s-a dovedit, contrar aprecierii primei instanțe, că terțul achizitor cu titlu oneros a cunoscut sau cu diligențe minime putea să cunoască faptul că administratorul statutar procedează la vânzarea bunului cu intenția de a-i prejudicia pe ceilalți asociați și societatea comercială, fiind de rea-credință, în acest caz actul ar fi fost lovit de nulitate absolută, iar dacă se dovedea, ceea ce nu s-a făcut, că acest act a fost încheiat cu complicitatea cumpărătorului, respectiv a apelantei.
Prima instanță, așadar, nu a avut în vedere dispozițiile legale referitoare la principiul bunei-credințe, care este prezumată, ca de exemplu, în art. 5, art. 1898, 970 Cod civil, în favoarea apelantei, în cazul în care nu se răstoarnă prezumția bunei-credințe funcționează un alt principiuin dubito pro reo.
De asemenea, instanța de fond a eludat dipozițiile art. 967 alin.2 Cod civil care instituie această prezumție a bunei-credințe, prezumție legală cu caracter relativ, dar care nu putea fi răsturnată prin simple speculații de ordin general, fără probe concludente și pertinente în acest sens.
Ca atare, în cauză se aplică și principiul relativității efectelor actelor juridice și este de observat faptul că un act încheiat de asociați și care ulterior a fost contestat, nu poate avea efect decât între aceștia, cel vinovat să fie tras la răspundere juridică, la care se adaugă și principiul salvării convențiilor legal încheiate, mai ales că în comercial, regimul juridic al nulităților diferă de regimul al nulității actului juridic civil.
Astfel, dacă la data încheierii actului juridic comercial, toate condițiile de valabilitate erau îndeplinite, societatea intimată nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține desființarea sau anularea unui act juridic bilateral și unde cumpărătorul a fost de bună-credință.
În speță s-a dovedit numai reaua-credință a administratorului societății, prin anularea hotărârii ce a stat la baza întocmirii actului juridic bilateral, nu și a terțului dobânditor, care la data încheierii acestuia a cunoscut că imobilul aparține societății, că s-a emis o hotărâre în vederea înstrăinării și că administratorul statutar al societății deține și o procură în acest sens, iar cele constatate ulterior încheierii respectivului act juridic, cu privire la administratorul societății, este o problemă internă a asociaților, în raporturile dintre ei și societatea comercială, deci nu pot fi imputate terțului dobânditor de bună-credință.
Aceste aspecte nu au fost observate de prima instanță, care a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, iar în măsura în care prin actele încheiate administratorul a prejudiciat societatea și pe ceilalți asociați, acesta poate
fi tras la răspundere juridică, potrivit legii societăților comerciale și a regulilor privind mandatul comercial, dar nu poate fi atrasă nulitatea actelor încheiate de acesta, în calitate de reprezentant legal al societății atunci când terții au fost de bună-credință.
Având în vedere cele arătate mai sus, urmează ca în baza art. 296 Cod pr.civilă, constatând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, urmează a se admite ambele apeluri formulată în cauză, ceea ce va determina schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea formulată reclamanții, și SRL B,
În baza art. 274 și următoarele Cod pr.civilă, reclamanții fiind în culpă procesuală civilă, urmează a fi obligați în solidar la plata a câte 1380 lei către fiecare apelant - cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar în apel, dovada onorariului de avocat nefiind depusă la dosar.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECID E
Respinge excepția tardivității apelului declarat de pârâta invocată de intimații-reclamanți, și - SRL.
Respinge excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta invocată de aceiași intimați-reclamanți.
Admite apelurile declarate de pârâții, domiciliată în B, cartier,. 2.. 4,. 9, jud. B și-, domiciliat în B, str. -, -A,. 13, jud. B, împotriva sentinței nr. 533 din data de 12 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanții,și- SRL, toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocatură - B,- bis, -.2,.12, jud..
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea.
Obligă în solidar pe intimații-reclamanți, și - SRL să plătească câte 1380 lei către apelații-pârâți și, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2009.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 8 ex./20.05.2009
Dosar fond 1717/2006 - Tribunal
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Urlețeanu Alexandrina
