Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 67/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1633/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.67
Ședința publică de la 03.02. 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
GREFIER - -
************************************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS, împotriva sentinței comerciale nr.5646/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 27.01.2010 și apoi la 03.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 8.07.2009, Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de apel formulată de apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.5646/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Prin sentința sus-menționată, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI. S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui număr de acțiuni reprezentând 4,44 % din capitaluI social al SC și G SA, acțiuni deținute de.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:
Reclamantul în calitate de acționar majoritar la SC și G SA a cerut în contradictoriu cu AVAS, continuatoarea FPS să se constate în principal dreptul său de proprietate asupra unui număr de acțiuni reprezentând cota de 4,44 % din capitalul social, astfel încât să ajungă la cota de 70 % achiziționată în cadrul privatizării.
Intr-adevăr prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.SO/06/21.08.2002 reclamantul a cumpărat de la AVAS un număr de actiuni reprezentând cota de 70 % din capitalul social.
Pe baza hotărârii nr.1819/13.03.2002, prin hotărârea nr.1 din 6.10.2004 a s-a reintrodus valoarea terenului retrocedat unui terț în capitalul social și astfel s-a diminuat cota de participație a celorlalți acționari recunoscând ca acționar AVAS cu 4,44 % ceea ce reprezintă diminuarea cotei reclamantului de 70 % la 65,6 %.
În această situație AVAS a respins notificarea reclamantului de a se respecta cota cumpărată de 70 % și a formulat oferta de vânzare a cotei de c4,44 %.
Soluția din această cauză în mare măsură dependentă de dezlegarea dată de instanța supremă în decizia menționată în care se precizează că sunt incidente dispozițiile art.32 alin.1 și 32 alin.4 din Legea 99/1999, conform cărora repararea prejudiciului suferit de societate la nivelul valorii terenului retrocedat din capitalul social, trebuie suportată numai de FPS (AVAS) și nu diminuarea capitalului social al tuturor acționarilor și prejudicierea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI prin care se arată că:
Intimatul reclamant deține și în prezent acelasi numar de actiuni (188.474 actiuni) pe care le-a cumparat de la AVAS prin contractul de vanzare-cumparare actiuni nr.SO 06/21.08.2002.
Este important de subliniat faptul ca obiectul contractului nr. SO 06/21.08.2002 a constat in vanzarea cumpararea unui numar de 188.474 actiuni iar pretul convevit de parti a fost pret/actiune iar nu pret/procent de participare la capitalul social.
Din acest punt de vedere, in conditiile in care intimatul detine acelasi numar de actiuni pentru care a achitat pretul nu poate sustine ca a suferit vreun prejudiciu.
Conform contractului de privatizare, AVAS i-a transferat intimatului, in schimbul pretului, dreptul de proprietate asupra unui numar de 188.474 actiuni iar nu un drept de proprietatea asupra ponderii drepturilor de vot in AGA.
De altfel, dat fiind caracterul fluctuant al cotei de participare, dreptului la formarea vointei sociale a societatii nici nu poate fi garantat.
De asemenea, hotararea instantei de constatare a dreptului de proprietate al intimatului-reclamant asupra pachetului de 4,44% din actiunile SC SI SA G nu este motivata in drept. Articolul 111. proc. civ. indicat de instata prevede o norma de drept procesual care vizeaza un drept procesual iar nu o norma de drept substantial in baza careia instanta sa constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra actiunilor in cauza.
Pachetul de actiuni de 4,44% detinut de AVAS nu reprezinta o deposedare a intimatului reclamant, pentru ca asa cum s-a mai aratat, deține integral și in acest moment un numar de 188.478 cumparate de la AVAS potrivit contractului SO 06/21.08.2002.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din prisma motivelor de apel invocate constată că deși a pus în aplicare dispozițiile deciziei nr. 1819/2002 pronunțată în dosarul nr. 869/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s- constatat nulitatea adunării generale a acționarilor din 1 iulie 1999 cu privire la diminuarea capitalului social, nu a respectat dispozițiile acesteia referitoare la repararea prejudiciului în sensul că acesta trebuia suportat de și nu diminuat capitalul social al tuturor acționarilor.
Susține apelanta că s-a menținut numărul de acțiuni al acționarului chiar dacă cota sa de participare s-a diminuat cu 4,4 % de la 70% la 65,56 % numărul de acțiuni nu reflectă cota de participare la capitalul social.
Această susținere este total nefondată. Capitalul social al societății este divizat în anumite fracțiuni denumite diferit după forma juridică a societății - acțiunile reprezentând o cotă din capitalul social, cotă în funcție de care se stabilește și modul de distribuire a beneficiilor și de suportare al pierderilor.
Legea nr. 31/190 republicată vorbește despre cota de participare la capitalul social, iar în articolul 67 alin. 2 din lege se arată că dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare, astfel că în situația de față nu s-ar putea spune că nu s-ar crea un prejudiciu acționarului în cazul în care societatea ar obține profit iar dividendele s-ar repartiza conform cotei de 70 % și nu de 65,58 %.
Cum toate argumentele din apel ale apelantei - pârâte se bazează pe raționamentul că numărul de acțiuni nu este reflectat în cota de participare la capitalul social, toate motivele invocate sunt nefondate.
Prin hotărârea nr. 1/06.10.2007 adoptată ca urmare a deciziei 1819/2002 se constată că nu s-a respectat dispozițiile deciziei sus - menționate chiar dacă această Hotărâre a rămas neatacată în justiție. Nu înseamnă că nu vine în contradicție cu o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Temeiul în drept invocat de intimatul reclamant - articolul 111 Cod procedură civilă este corect, întrucât pe calea acestei acțiunile în constatare (din punct de vedere procedural) se urmărește constatarea existenței unui drept (în sensul de drept material).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.5646/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în C, str. -, -. A,. 8, Județ
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4/24.02.2010
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială,
Judecător fond:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Gabriela Vințanu