Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Brasov

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercial

DECIZIA nr.73 / Ap DOSAR nr-

Ședința public din 25 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Laura Fețeanu judector

- - - - judector

- - - - grefier

Pentru astzi a fost amânat pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta " O" împotriva sentinței civile nr. 259/C din 10 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercial și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședinț public, la pronunțare, se constat lipsa prților.

Dezbaterile în cauz s-au desfșurat în ședința public din 18 iunie 2009, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrant din prezenta hotrâre.

Instanța, în temeiul art.156 alin.2 Cod procedur civil, a amânat pronunțarea pentru 25 iunie 2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrat la aceast instanț sub numrul mai sus menționat (inițial sub nr. - al Tribunalului Bihor ), reclamanta "". a solicitat în contradictoriu cu pârâta "" urmtoarele:

1. S se constate c s-a furnizat energie termic și ap fierbinte la nivelul cantitților consemnate în procesele-verbale de citire a contoarelor (care au stat la baza emiterii facturilor) în perioada ianuarie 2002- mai 2003;

2. S se dispun repunerea în termen, conform art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958;

3. S se dispun obligarea pârâtei la plata sumei de 3.468.982,04 lei reprezentând contravaloarea cantitților de energie termic și ap cald furnizate de ctre societatea reclamant în perioada 2002 - 2003;

4. S se dispun obligarea pârâtei la plata penalitților contractuale de 0,07 % pe zi de întârziere calculate de la data scadenței și pân la achitarea efectiv, fr a depși cuantumul sumei asupra cruia se aplic.

În motivarea cererii se arat c la baza furnizrii energiei termice st contractul nr. 18/2000 împreun cu anexele sale referitoare la condițiile specifice la locul de consum, la avizul de racordare, la delimitarea instalațiilor între furnizor și consumator, la caracteristicile echipamentelor de msurare, convențiile de exploatare, puterile termice, regim parametrii precum și condițiile de msurare și delimitare a cantitților de energie termic furnizat.

Cantitțile de energie termic au fost consemnate în procesele verbale de citire recunoscute de ambele prți.

Solicitarea reclamantei de repunere în termen este justificat de urmtoarele:

Facturile au fost emise în perioada 31.07.2001 - 30.09.2003. În data de 8.03.2004 a introdus cerere de deschidere a procedurii prevzut de Legea nr. 64/1995 - privind reorganizarea judiciar. Prin sentința Tribunalului Bihor nr. 362/08.06.2005, a fost admis cererea reclamantei și s-a dispus deschiderea procedurii. Împotriva acestei sentințe pârâta a fcut recurs a crui judecare s-a strmutat la Curtea de Apel Pite ști, unde prin decizia nr. 106/17.02.2006 s-a casat sentința Tribunalului Bihor și s-a trimis spre rejudecare la Tribunalul Arge ș, unde a fost respins cererea prin sentința nr. 340/07.06.2006. Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs a crui judecare s-a strmutat la Curtea de Apel Suceava, unde prin decizia nr. 200/07.03.2007 a fost admis cererea și respins contestația debitoarei. Împotriva acestei decizii "" a formulat contestație în anulare, care a fost admis de aceeași C de Apel Suceava prin decizia nr. 446/2007.

Împotriva acestei decizii societatea reclamant a formulat o cerere de revizuire care a fost respins de ctre Curtea de Apel Suceava în data de 6.12.2007.

De asemenea, în data de 3.07.2007 reclamanta s-a constituit ca parte civil în dosarul penal nr. 18/P/2005 instrumentat de ctre Direcția Național Anticorupție, iar persoanele din conducerea "" - respectiv și - prin rechizitoriul mai sus menționat au fost trimise în judecat pentru svârșirea infracțiunilor de înșelciune cu consecințe deosebit de grave.

La baza furnizrii energiei termice st contractul nr. 18/2000 împreun cu anexele sale. Procedura furnizrii energiei termice este urmtoarea:

- consumatorul trimite un necesar de sub forma unui grafic de furnizare sau a unei comenzi în funcție de consumul acestuia.

- conform art. 11 din contractul de furnizare, la finele perioadei de facturare se face citirea grupurilor de msurare/contoare, consemnându-se într-un proces-verbal semnat de ctre prți cantitțile de energie termic livrat, precum și puterile termice absorbite.

- potrivit art. 12, consumatorul va achita în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii facturile emise de furnizor.

- art. 19 din contractul de furnizare stipuleaz faptul c refuzul total sau parțial al consumatorului de a plti o factur emis de furnizor se aduce la cunoștinț acestuia în termen de 5 zile lucrtoare de la data primirii ei.

În aceste condiții susținerile pârâtei sunt nefondate, refuzurile ei sunt de 3-4 ani peste termenul stipulat în contract. Mai mult, acțiunea a fost depus pentru a influența decizia instanței de recurs.

De asemenea, în cursul lunii ianuarie 2003 conducerea societții "" a solicitat Consiliului de Administrație al " O" și acționarului majoritar - Consiliul Local O - eșalonarea debitului de 35 miliarde ROL. Aceste solicitri au fost respinse de ctre Consiliul de administrație și Consiliul Local

Pârâta "" a formulat întâmpinare în dosar prin care a solicitat s se resping acțiunea ca prescris.

Prin sentința civil nr. 259/10.03.2009 s-a respins cererea de repunere în termen formulat de reclamanta " O", s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și, în consecinț, s-a respins acțiunea formulat și precizat de reclamanta " O" în contradictoriu cu pârâta "" având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța aceast sentinț instanța de fond a reținut urmtoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecat reclamanta "". în contradictoriu cu pârâta "" a solicitat s se dispun obligarea pârâtei la pretenții reprezentând contravaloare energie termic și ap fierbinte furnizate de reclamant în perioada ianuarie 2002 - mai 2003, și penalitți contractuale de întârziere la nivelul debitului principal.

Potrivit art. 3 alin. 1 raportat la art. 1, alin. 1 și 2 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctiv, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial (drept principal și drept accesoriu) se stinge prin prescripție dac nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune.

Reclamanta "". a formulat în cauz cerere de repunere în termenul de prescripție pentru pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecat, motivând cererea pe împrejurarea c a existat un proces de faliment inițiat de reclamant pentru recuperarea de la pârât a creanțelor ce fac și obiectul prezentului litigiu, proces ce a durat aproape 4 ani.

De asemenea, reclamanta s-a constituit parte civil într-un dosar penal în care au fost trimise în judecat persoane din conducerea societții pârâte, dosar aflat pe rolul instanțelor de judecat.

Cererea de repunere în termen va putea fi fcut numai în termen de o lun de la încetarea cauzelor care justific depșirea termenului de prescripție. Potrivit art. 16 din același act normativ, prescripția se întrerupe:

a) prin recunoașterea dreptului a crui acțiune se prescrie, fcut de cel în folosul cruia curge prescripția;

b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecat ori de arbitrare, chiar dac cererea a fost introdus la o instanț judectoreasc, ori la un organ de arbitraj, necompetent;

c) printr-un act începtor de executare.

Prescripția nu este întrerupt, dac s-a pronunțat încetarea procesului, dac cererea de chemare în judecat sau executarea a fost respins, anulat sau dac s-a perimat, ori dac cel care a fcut-o a renunțat la ea.

Pentru pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecat, reclamanta "". a fcut declarație de creanț împotriva pârâtei "", cerere ce a fcut obiectul dosarului de faliment nr. 362/2005 al Tribunalului Bihor, dup strmutarea dosarului, cererea reclamantei creditoare fiind respins irevocabil prin decizia nr. 446/ 2007 Curții de Apel Suceava (fila 71 dosar). În aceste condiții, potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 prescripția nu este întrerupt, cererea reclamantei de repunere în termenul de prescripție nefiind întemeiat.

Nici împrejurarea c reclamanta s-a constituit parte civil într-un dosar penal în care s-a dispus trimiterea în judecat a unor reprezentanți ai societții pârâte nu constituie un motiv de repunere în termenul de prescripție în sensul art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167 /1958 privind prescripția extinctiv, rspunderea personal a reprezentanților unei societți fiind diferit de rspunderea societții însși, astfel c și pentru aceast împrejurare cererea reclamantei de repunere în termenul de prescripție a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta "", solicitând desființarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței.

În motivarea apelului se arat urmtoarele:

Facturile au fost emise în perioada 31.07.2001 - 30.09.2003.

În data de 8.03.2004 s-a introdus cerere de deschidere a procedurii prevzut de Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciar. Prin sentința Tribunalului Bihor nr. 362/ 8.06.2005 a fost admis cererea reclamantei și s-a dispus deschiderea procedurii. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, a crui judecare s-a strmutat la Curtea de Apel Pite ști, unde prin decizia nr. 106/17.02.2006 s-a casat sentința Tribunalului Bihor și s-a trimis spre rejudecare la Tribunalul Arge ș, unde cererea reclamantei a fost respins prin sentința nr. 340/7.06.2006. Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs, a crui judecare s-a strmutat la Curtea de Apel Suceava, unde prin decizia nr. 200/7.03.2007 a fost admis cererea și respins contestația debitoarei. Împotriva acestei decizii "" a formulat contestație în anulare care a fost admis de aceeași C de Apel Suceava prin decizia nr. 446/2007.

Împotriva acestei decizii societatea reclamanta a formulat o cerere de revizuire care a fost respins de ctre Curtea de Apel Suceava în data de 6.12.2007.

În data de 3.07.2007 reclamanta s-a constituit ca parte civil în dosarul penal nr. 18/P/2005 instrumentat de ctre Direcția Național Anticorupție, iar persoanele din conducerea "" au fost trimise în judecat.

Nici împrejurarea c reclamanta s-a constituit parte civil într-un dosar penal în care s-a dispus trimiterea în judecat a unor reprezentanți ai societții pârâte nu constituie un motiv de repunere în termenul de prescripție în sensul art. 19 alin. 1 din Decretul nr. 167 /1958 privind prescripția extinctiv, rspunderea personal a reprezentanților unei societți fiind diferit de rspunderea societții însși, astfel c și pentru aceast împrejurare cererea reclamantei de repunere în termenul de prescripție a fost respins ca neîntemeiat.

Întreaga motivație a poziției din cadrul judecrii dosarului de faliment a fost întemeiat pe susținerile c nu s-a furnizat energie termic, sens în care au fost introduse dou acțiuni, prima în cadrul acestui dosar unde reclamanta a formulat cerere reconvențional, iar a doua în data de 23.07.2007 unde reclamanta a renunțat la judecat, iar pentru a putea s-și recupereze debitul instanța urma s constate c s-a furnizat energie termic.

Examinând sentința atacat în raport cu probele dosarului, cu motivele de apel invocate, Curtea constat c apelul este nefondat.

Acțiunea formulat de reclamant în anul 2007 are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3.468.982,04 lei, reprezentând contravaloarea cantitților de energie termic și ap cald furnizate de ctre societatea reclamant în perioad 2002 - 2003, și penalitți de întârziere de 0,07 %.

Excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei invocat de intimat este întemeiat.

În data de 8.03.2004 a introdus cerere de deschidere a procedurii prevzut de Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciar, admis prin sentința Tribunalului Bihor nr. 362/ 8.06.2005, care a fost casat cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 106/17.02.2006 a Curții de Apel Pite ști la Tribunalul Arge ș, unde a fost respins cererea prin sentința nr. 340/07.06.2006. Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs, a crui judecare s-a strmutat la Curtea de Apel Suceava, unde prin decizia nr. 200/07.03.2007 a fost admis cererea și respins contestația debitoarei. Împotriva acestei decizii "" a formulat contestație în anulare, care a fost admis de aceeași C de Apel Suceava prin decizia nr. 446/2007.

Împotriva acestei decizii societatea reclamanta a formulat o cerere de revizuire care a fost respins de ctre Curtea de Apel Suceava în data de 6.12.2007.

În data de 3.07.2007 reclamanta s-a constituit ca parte civil în dosarul penal nr. 18/P/2005 instrumentat de ctre Direcția Național Anticorupție, iar persoanele din conducerea "" au fost trimise în judecat. Constituirea reclamantei ca parte civil într-un dosar penal nu este o cauz care s justifice repunerea în termenul de prescripție.

Potrivit art. 3 alin. 1 raportat la art. 1, alin. 1 și 2 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctiv, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dac nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, iar potrivit art. 16 din același act normativ prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a crui acțiune se prescrie, fcut de cel în folosul cruia curge prescripția prin introducerea unei cereri de chemare în judecat ori de arbitrare, chiar dac cererea a fost introdus la o instanț judectoreasc ori la un organ de arbitraj necompetent, sau printr-un act începtor de executare. Prescripția nu este întrerupt dac s-a pronunțat încetarea procesului, dac cererea de chemare în judecat sau executarea a fost respins, anulat sau dac s-a perimat, ori dac cel care a fcut-o a renunțat la ea.

În speț, cursul prescripției nu s-a suspendat sau întrerupt.

Nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 16 din Decretul 167/1958 pentru a opera întreruperea prescripției, întrucât acțiunea formulat de reclamant în dosarul de insolvenț a fost respins irevocabil.

Faptul c reclamanta s-a îndreptat împotriva pârâtei în temeiul legii insolvenței și c s-a constituit parte civil într-un proces penal nu sunt cauze temeinic justificate care s o fi împiedicat pe reclamant s introduc acțiune împotriva pârâtei în termenul legal de prescripție și s justifice repunerea în termenul de prescripție conform art. 19 din Decretul nr.167/1958.

Susținerile pe fond ale apelantei nu vor fi analizate având în vedere prescrierea pretențiilor.

Faț de considerentele mai sus artate, în baza art. 296 Cod procedur civil Curtea va respinge apelul formulat de reclamant și va pstra sentința Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamanta O împotriva sentinței civile nr. 259/10.03.2009 pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care o pstreaz.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public astzi 25.06.2009.

Președinte Judector

- - pentru - - aflat în concediu

semneaz Președintele instanței,

Grefier

- -

Red.LF/26.06.2009

Dact.LD/29.06.2009/ 5 ex.

Jud.fond

Președinte:Laura Fețeanu
Judecători:Laura Fețeanu, Carmen Bujan, Liliana Dobrogeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Brasov