Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 76
Ședința publică din 23 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții Primăria Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 73/PI/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - Select SRL T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru reclamanta intimată și consilier, în reprezentarea pârâților apelanți.
Procedură completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul părților asupra apelului de față.
Reprezentanta pârâților apelanți solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenționale, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 73/PI/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de pârâta reclamantă - Select SRL, în contradictoriu cu pârâtul reclamant Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtului reclamant și, în consecință, s-a respins cererea reconvențională, ca fiind prescrisă, cu obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că, față de susținerile concordante ale părților cu privire la soluționarea pe cale amiabilă, în sensul eliberării de către pârât a adeverinței necesare în vederea radierii interdicției de înstrăinare și grevare și radierea acestei interdicții pe parcursul soluționării litigiului, instanța urmează a constata că cererea principală a rămas fără obiect.
În ce privește cererea reconvențională, s-a reține că pârâtul-reclamant a solicitat chiria datorată în baza a două contracte de închiriere, chirie aferentă perioadei 01.01.2001-28.02.2003, în cuantumul majorat calculat conform HCL 42/2000.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Termenul de prescripție, de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, curge de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ.
În cauză, pârâtul-reclamant invocă un drept de creanță născut în baza unor raporturi comerciale, privind decontarea chiriei aferente perioadei 01.01.2001-28.02.2003. Contrar opiniei pârâtului-reclamant, în speță se aplică termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958 și nu termenul special de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală (OG nr.92/2003), cât timp acesta din urmă se referă la obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale, conform art. 22 din același act normativ.
Or, HCL 42/2000 nu stabilește nici o obligație fiscală, ci modifică cuantumul chiriei datorate locatorului Municipiul T în cazul contractelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință în derulare, în sensul art. 4 din contractele de închiriere invocate de către pârâtul-reclamant.
Data nașterii dreptului la acțiune în vederea executării obligației de decontare a chiriei este data la care pârâtul-locator era îndrituit a proceda la recalcularea și încasarea chiriei majorate conform HCL 42/2000, respectiv data pronunțării Deciziei Civile nr. 471/01.10.2002 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care s-a stabilit legalitatea actului administrativ.
Fiind vorba de obligații cu executare succesivă, iar conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită, rezultă că dreptul la acțiune al locatorului pentru încasarea ultimei chirii, aferente lunii februarie 2003 s-a născut la data de scadenței acestei obligații, 28.02.2003, conform art. 5 din Contract, la aceeași dată începând să curgă și penalitățile în decontare, conform art. 43.com. termenul de prescripție împlinindu-se la data de 28.02.2006. Împrejurarea că, potrivit HCL 18/2004, creanța reprezentând chiria majorată nu este purtătoare de dobânzi în condițiile achitării până la data de 31.12.2004 nu are relevanță cu privire la curgerea termenului de prescripție.
De altfel, chiar acceptând teza pârâtului în sensul că obligația de încasare a chiriei majorate conform HCL 42/2000 devenea scadentă la data de 31.12.2004, se constată că prescripția s-ar fi împlinit la data de 31.12.2007.
Ca atare, la data formulării cererii reconvenționale - 12 septembrie 2008, pârâtul-reclamant nu mai putea solicita concursul forței coercitive a statului în vederea executării obligației de plată a chiriei, astfel că a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, pe cale de consecință respingându-se cererea reconvențională pentru acest motiv, în raport de această soluție fiind de prisos a se analiza apărările de fond formulate de către reclamanta-pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Primăria Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T, prin Primar, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii judecătorești atacate în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenționale.
În motivarea cererii de apel, se arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, neținând cont de dispozițiile legale aplicabile în materie.
În fapt, prin cererea reconvențională formulată, s-a solicitat obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale la plata debitului în cuantum de 22.243 lei, reprezentând diferența de chirie calculată conform HCL nr. 42/2000, pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, la care se aplică penalități de întârziere în cuantum de 2.770 lei datorate pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 și majorări de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere calculate de la data de 01.01.2005 și până la data plății, cu privire la spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în T, P-ța -, nr. 8.
Învederează instanței de apel faptul că spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în T, P-ța -, nr. 8, fost închiriat către - " PRIVAT" SA, în baza contractului de închiriere nr. 997/2000, iar ulterior către -. " SELECT" SRL, în baza contractului de închiriere nr. 1295/2001.
Menționează că, potrivit clauzelor contractelor de închiriere anterior menționate, respectiv art. 4 alin. 2, chiria lunară practicată urma să fie reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului În acest sens, arată că, succesiv, chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri care le abrogau pe cele anterioare. În aceste condiții, încheierea valabilă a contractului determină părțile să-si asume toate obligațiile stipulate în clauzele contractuale.
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 42/2000 tocmai la această clauză contractuală face referire când stabilește în art. 1 că "începând cu data de 01.01.2001 se modifică tarifele de bază pe la chiriile pentru spatiile cu altă destinație decât aceea de locuință."
Reactualizarea chiriei se referă atât la rata inflației cât și la alți factori cum ar fi modificările impuse de cerințe de natura economică ori financiară a, precum nivelul chiriei pe piața internă și externă pentru bunuri similare, zona de interes, destinația pentru care a fost închiriat bunul respectiv.
Menționează faptul că Hotărârea nr. 42/2000 a fost atacată în instanță, solicitându-se anularea acesteia. În aceste condiții, aplicarea acesteia a fost suspendată pe perioada litigiului, litigiu ce a fost soluționat irevocabil prin Decizia Civila nr. 471/01.10.2002, pronunțata de Curtea de APEL TIMIȘOARA Secția Comerciala și contencios Administrativ, în dosar nr. 2564/CA/2001 și prin Decizia nr. 110 din 02 aprilie 2002 Curții Constituționale, publicata în Of. nr. 409/13.06.2002.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, solicită instanței de apel să observe că prima instanță a admis în mod greșit această excepție, neaplicând în speță dispozițiile Codului fiscal, care prevăd că termenul de prescripție este de 5 ani, deoarece aceste sume reprezintă creanțe bugetare.
În acest sens, arată că, potrivit OG nr. 45/2003, referitoare la Finanțele Publice Locale, venituri bugetare sunt definite ca totalitatea resurselor bănești care se cuvin bugetelor locale formate din impozite, taxe, contribuții, alte venituri, alte vărsăminte, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat precum și cele prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. b-d din actul normativ mai sus menționat.
De asemenea, sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ - teritoriale reprezintă creanțe bugetare, cumulate la nivelul unității administrativ - teritoriale și evidențiate în detaliu în Anexa nr. 1 la OG nr. 45/2003, anexă care cuprinde lista impozitelor, taxelor si a altor venituri la bugetele locale.
Mai mult, artă instanței faptul că, în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1917/12.12.2005, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, veniturile din chirii, precum și accesoriile acestora sunt venituri proprii ale instituțiilor publice, incluse în grupa veniturilor din activități economice, acestea înregistrându-se ca și venituri la bugetul local al Municipiului T, utilizate în realizarea obiectivelor de interes local.
În acest sens, practica judiciară a statuat că sumele datorate în baza HCL nr. 42/2000 constituie creanțe bugetare (sentința civilă nr. 709/CA/22.11.2005, sentința civilă nr. 708/CA/22.11.2005) unde se arată că creanțelor bugetare li se aplică termenul special de prescripție de 5 ani și nu termenul general de prescripție de 3 ani.
Potrivit art. 91 din nr.OG 92/24 decembrie 2003, republicată, privind Codul d e procedură fiscală publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 513/31 iulie 2007:
"1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."
Apelanta susține că sumele datorate de pârâtă reconvențională se prescriu după termenul special de 5 ani, potrivit Codului fiscal, fiind vorba de creanțe bugetare, însă, totuși, pretențiile nu sunt prescrise nici dacă prescripția se calculează în funcție de termenul general de 3 ani, deoarece prescripția a fost întreruptă.
Potrivit art. 1865 pct. 1.civ. întreruperea civilă operează "printr-o cerere făcută în judecată, fie introductivă de instanță sau numai incidentă într-o instanță deja începută".
Ori, așa cum s-a arătat și în acțiune, nr. 42/2000 a fost contestată în instanță, de Asociația din Comerț, Alimentație publică și Turism și intervenienții Prefectul jud. T, precum și un număr mare de chiriași, prin care a fost solicitată anularea respectivei hotărâri de consiliu local. Acțiunea aceasta a făcut obiectul dosarului nr. 317/3.01.2001, dosar soluționat, prin admiterea acțiunii, cu consecința anulării nr. 42/2000, prin sentința civilă nr. 24/PI/28.02.2001.
Împotriva acestei sentințe, Consiliul Local al Municipiului Tad eclarat recurs, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 471/1.10.2002. Urmare a admiterii recursului, sentința civilă nr. 24/PI/28.02.2001 a fost modificată, în sensul că acțiunea reclamantei Asociația din Comerț, Alimentație și Turism Taf ost respinsă, cu consecința menținerii nr. 42/2000.
Pe perioada judecării contestației, Hotărârea nr. 42/2000 a Consiliului Local Taf ost suspendată, iar pentru spațiile locative cu altă destinație decât aceea de locuințe au fost facturate chiriile la tarifele nemodificate.
Recalcularea tuturor chiriilor pentru spatiile cu altă destinație, calcularea diferențelor de chirie pentru toate spațiile cu altă destinație și comunicarea acestora către chiriași necesitând un volum mare de lucru, prin Hotărârea nr. 18/20.07.2004 privind modificarea art. 3 din HCL nr. 37/25.02.2003 - pentru revocarea HCL 332/2002 privind modificarea tarifelor de bază pe la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, modificată prin HCL nr. 95/22.04.2003 și HCL 13/27.01.2004, prevede faptul că "Achitarea diferenței din anul 2001 până la 28.02.2003, fără majorări și penalități de întârziere se poate face până la data de 31.12.2004", dată de la care se vor calcula penalitățile de întârziere și majorările legale.
Învederează instanței de judecată faptul că termenul scadent de plată a diferențelor reprezentând chirie stabilită potrivit 42/2000, a fost prorogat de mai multe ori, până la data de 31.12.2004, dată până la care se puteau plăti aceste diferențe, fără a se calcula majorări și penalități de întârziere.
Apelanta susține punctul de vedere potrivit căruia sumele obținute din închirierea sau concesionarea spațiilor aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului T reprezintă venituri ale bugetului local, sunt asimilate creanțelor bugetare și, ca atare, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de legea specială, Legea 571/2003, și este un termen special de 5 ani.
Față de cele de mai sus, consideră că nu poate opera prescripția dreptului de a cere plata diferenței de chirie, întrucât, termenul de prescripție nu s-a scurs, iar dreptul său nu este prescris, rugând instanța de apel să respingă apelul declarat de societatea pârâtă și să constate că dreptul său la acțiune nu este prescris.
Învederează instanței că pârâta nu respectă principiul potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", respectiv clauza prevăzută și acceptată fără obiecțiuni, așa cum rezultă din contractul de închiriere mai sus precizat (art.4).
În perioada derulării contractului de închiriere, Consiliul Local al Municipiului T, în calitate de administrator al fondului locativ, în baza prevederilor Legii 215/2001 privind administrația publică locală, a hotărât majorarea tarifelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, fiind adoptată în acest sens nr. 42/2000.
Reactualizarea/modificarea chiriei se face potrivit art. 4 din contractul de închiriere, contract parafat și semnat de pârâtă, fără nici o obiecție. Astfel, nr. 42/2000 prevede că, începând cu data de 1.01.2001, tarifele de bază/mp la chiriile pentru toate spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință se modifică conform anexei nr. 1 la hotărârea menționată, fiind astfel recalculate toate chiriile la spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, aflate în administrarea Consiliului Local Față de prevederile art. 4 din contractul de închiriere (care prevăd că prin hotărâri ale consiliului local chiria să fie reactualizată/modificată) și în conformitate cu nr. 42/2001, s-a procedat la recalcularea chiriei pentru spațiul deținut de reclamantă în baza contractului de închiriere, iar suma de 22.243 lei reprezintă diferența de chirie calculată potrivit nr. 42/2000 pentru perioada 01.01.2001 - 28.02.2003, pentru care au fost calculate penalități de întârziere în sumă de 2.770 lei pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 și majorări de întârziere în cuantum de 192.440 lei, calculate de la 01.01.2005 până în prezent (30.09.2008).
În ceea ce privește temeiul de drept al calculului majorărilor și penalităților de întârziere arată că acesta este nr.OG 92/24.12.2003 privind Codul d e Procedură Fiscală.
Potrivit dispozițiilor acestei ordonanțe de guvern, pentru neplata la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează dobânzi și penalități de întârziere. Dobânzile sau majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, iar plata cu întârziere a obligațiilor se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5 % pentru fiecare lună și/sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadentei și până la achitarea integrală.
Având în vedere faptul că din anul 2006 ordonanța în cauză nu mai prevede perceperea penalităților de întârziere, apelanta arată că a solicitat penalități de întârziere pentru suma datorată cu titlu de diferență de chirie pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005, în timp ce majorările de întârziere începând cu data de 01.01.2005 și până în momentul plătii.
Conform prevederilor art. 6 din contractul de închiriere, nerespectarea termenului de plată către locator se penalizează cu 5 % /zi de întârziere pentru maxim de 30 de zile. După această dată, contractul este reziliat de drept, locatarul obligându-se în termen de 7 zile la predarea spațiului către locator.
Apelanta arată faptul că, prin nr.182/2001, se modifică art. 6 din contract, astfel "Nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se percepe plata, se penalizează cu 0,5% pe zi de întârziere pe suma datorată. După perioada de 30 de zile contractul este reziliat de drept." Deși după 30 de zile de la neplata debitului restant, contractul este reziliat de drept, penalizările (nu penalitățile), respectiv majorările de întârziere pentru neplata la termen se aplică până la data plății.
Indiferent de atitudinea părților, dispozițiile art. 4 alin. 2 din contractele de închiriere, ce prevăd posibilitatea reactualizării pe durata derulării contractului a chiriei lunare prin hotărâri de Consiliu Local, au avut putere de lege între părțile contractante pe perioada existenței lor, conform art. 969 și 970.civ, modificarea tarifelor de închiriere fiind specifică unei economii de piață în care inflația afectează aceste tarife.
Hotărârile Consiliului Local nr. 42/2000 și nr. 182/2001 sunt, cum rezultă din cuprinsul lor, acte administrative de autoritate prin care se hotărăște modificarea unor taxe legale, respectiv a tarifelor la chiriile pentru spatiile cu altă destinație decât aceea de locuință, acte de autoritate care stau la baza încheierii ulterioare a actului administrativ de gestiune - care, în ce privește cauza de față, este contractul de închiriere între părți.
nr. 42/2000 este un act administrativ, în adoptarea căruia este abilitat prin Legea administrației publice locale, iar dispozițiile art. 4 din contract au dobândit la rândul lor putere de lege între părți conform art.969-970.civ.
Având în vedere că prin contract părțile au convenit în privința reactualizării chiriei, iar Hotărârea 42/2000 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, se poate constata că " SELECT", nu a fost vătămată sub nici o formă în drepturile sale.
În drept, își întemeiază art. 282 și urm Civ, art. 969 - 970. Civil, art.1020, 1021 și art. 274.Civ, contractele de închiriere nr. 997/2000 și 1295/2001 ce constituie "legea părților", nr. 42/2000 și nr. 182/2001.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâta reconvențională intimată, în care arată că în data de 15.10.2001,în baza Hotărârii nr. 221 din 18.- a CL T, a încheiat cu reclamanții reconvenționali contractul de închiriere nr. 1295, prin care a închiriat spațiul comercial situat în T, P-ta -, nr.8, jud.
În data de 09.07.2003, în baza Legii nr.550/2002, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 46/09.07.2003, prin care a cumpărat spațiul sus - menționat, achitând integral prețul negociat.
După achitarea integrală a prețului stabilit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 46/09.07.2003, prin adresa înregistrată cu nr. --/18.08.2005, a solicitat eliberarea unei adeverințe, pentru a putea radia ipoteca și interdicția de înstrăinare și grevare, notate în nr. -, în favoarea
Prin adresa nr. --/29.08.2005, a fost comunicat faptul că a achitat prețul total al vânzării, dar mai avea o datorie neachitată, în sumă de 286.995.750 lei vechi, prevăzută în anexa 3 la contractul de vânzare - cumpărare nr. 46/09.07.2003.
În data de 26.09.2005, s-a emis factura fiscală nr. -, reprezentând diferență chirie 2001-2003, în valoare de 28.700 lei noi, pe care a achitat-o în data de 07.10.2005, cu P nr. 60.
Se poate astfel observa faptul că a achitat fără întârziere atât prețul total al vânzării cât și diferența de chirie pentru perioada 2001-2003, astfel încât reclamanții reconvenționali nu mai pot solicita plata altor sume, reprezentând majorări de întârziere sau sume datorate de alte persoane juridice.
În perioada 15.10.2001 - 09.07.2003, a achitat integral chiria stabilită prin contractul de închiriere nr. 1295, conform fișelor de calcul și facturilor fiscale emise de pârâți, fără întârziere.
Potrivit art. 4, alin. 2 din contractul de închiriere, chiria lunară va fi reactualizată pe durata derulării contractului, prin hotărâri ale CL T, clauză care, într-adevăr, a fost acceptată la semnarea contractului, dar HCL nr. 42/2000, la care fac referire pârâții, prin care au modificat tarifele de bază pe, se aplică cu data de 01.01.2001, astfel că la data încheierii contractului de închiriere 15.10.2001, trebuiau să aplice chiria modificată, dar, așa cum s-a arătat anterior, a achitat și această diferență de chirie.
Potrivit art. 6 din contractul de închiriere nr. 1295, "nerespectarea termenului de plată se penalizează cu 5% pe zi de întârziere din suma datorată pentru maxim 30 de zile, după aceasta perioadă de 30 de zile contractul este reziliat de drept. În termen de 7 zile, chiriașul se obligă să pună la dispoziția locatorului spațiul în cauză".(valoarea acestor penalități a fost redusă prin HCL nr. 182/2001, la 0,5 % /zi de întârziere).
Din conținutul art. 6 din contractul de închiriere nr. 1295, se poate observa că pârâții aveau posibilitatea să calculeze doar penalități, o perioadă de 30 de zile, nu penalități și majorări de întârziere, după care locatarul avea posibilitatea de a solicita constatarea rezilierii de drept a contractului de locațiune și nu calculul penalităților ulterior perioadei de 30 de zile.
În contractul de închiriere nu a fost înserată o clauză prin care reclamanta să-și fi însușit obligația de plată a unor majorări pentru neplata chiriei la scadență ori o clauză care să confere pârâților dreptul de a stabili și calcula majorări.
Contractul de închiriere este supus legii comerciale și nu obliga părțile decât la ceea ce au consimțit în mod expres, printre care și modificarea chiriei, în consecință locatorul nu poate în mod unilateral printr-o hotărâre a consiliu local să modifice contractul, să stabilească și să calculeze majorări de întârziere.
Acțiunea având ca obiect anularea HCL nr. 42/2000 a fost promovată la sfârșitul anului 2000, de Asociația din Comerț și alte societăți (pârâta reconvențională a fost constituită în data de 20.06.2001), astfel că decizia nr. 471/01.10.2002 a Curții de APEL TIMIȘOARA, nu îi este opozabilă, în aceste condiții consideră că nu are de achitat sume reprezentând chirie restanță.
Potrivit art. 4, alin. 3, raportat la art. 12 din Legea nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, penalitățile de întârziere nu pot depășii cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, dar și în limitele a ceea ce prima instanță a judecat, conform principiului tantum devolutum quantum judicatum, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, apelul urmând a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
Sumele datorate de pârâta - Select SRL, în calitate de chiriaș, conform contractelor de închiriere, chiar dacă au ca destinație bugetul Municipiului T, ele nu au caracter fiscal, astfel că nu li se aplică art. 91, alin. 1 din nr.OG 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, care prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
În speță, raporturile dintre părți sunt comerciale, întrucât izvorăsc din contracte ce țin de dreptul privat, iar reclamanții reconvenționali nu au acționat ca autoritate fiscală. Un asemenea rol îl au autoritățile locale atunci când stabilesc și încasează taxe și impozite, contribuții care se impun contribuabililor fără a li se cere consimțământul.
În speță însă, între părți s-au încheiat contracte, conform cărora pârâta reconvențională - Select SRL datorează o chirie lunară, chirie care nu este un venit fiscal.
Termenul de prescripție de 5 ani este caracteristic raporturilor fiscale, care sunt raporturi de autoritate și vizează plata taxelor și impozitelor, iar în nici un caz plata unor obligații contractuale, ce ține de dreptul privat, unde părțile sunt pe picior de egalitate.
În consecință, pretențiile decurgând din neplata chiriilor sunt prescriptibile în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul 167/1958.
După cum în mod just a reținut prima instanță, în speță, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 01.10.2002, când a fost pronunțată Decizia nr. 471 Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care s-a stabilit legalitatea HCL 42/2000, hotărâre care a majorat cuantumul chiriilor și în baza căreia s-au calculat diferențele de chirie pretinse în speță.
Așadar, la data de 12.09.2008, când pretențiile au fost formulate prin cererea reconvențională, erau deja prescrise.
Nu se poate accepta teza apelantelor conform căreia termenul scadent de plată a diferențelor reprezentând chirie stabilită potrivit 42/2000, a fost prorogat de mai multe ori, prin hotărâri ale consiliului local, până la data de 31.12.2004, întrucât creditorul în defavoarea căruia curge prescripția nu poate împiedica împlinirea termenului de prescripție prin acte unilaterale.
Dispozițiile legale ce reglementează prescripția extinctivă sunt imperative, de ordine publică, iar nu supletive, astfel că părțile nu se pot abate de la ele, sub sancțiunea nulității absolute.
Doar în măsura în care părțile contractante, de comun acord, ar fi stabilit o nouă scadență a chiriilor restante, împlinirea termenului de prescripție ar fi fost împiedicată ca urmare a recunoașterii datoriei de către debitor, recunoaștere care, conform art. 16 din Decretul 167/1958, întrerupe cursul prescripției.
Ar fi de neconceput ca un creditor, atunci când observă că este pe cale să i se prescrie creanța, să stabilească, unilateral, un alt termen de scadență a creanței, pentru a prelungi termenul de prescripție.
De altfel, după cum a reținut și prima instanță, chiar și în ipoteza în care termenul de prescripție a început să curgă la data de 31.12.2004, creanțele sunt, de asemenea, prescrise, întrucât este aplicabil termenul de prescripție de trei ani.
În speță, apelantele nu au făcut dovada existenței vreunui caz de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției extinctive care să fi avut ca urmare neîmplinirea termenului de prescripție de 3 ani până la introducerea acțiunii reconvenționale.
Conform art. 1, alin. 2 din Decretul 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, astfel că, având în vedere că debitul principal este prescris, în egală măsură, sunt prescrise și penalitățile de întârziere de 2770 RON.
Orice alte motive, care privesc fondul, nu pot fi analizate de instanța de apel, întrucât, prin sentința atacată, s-a respins cererea reconvențională ca prescrisă, fiind astfel aplicabil principiul tantum devolutum quantum judicatum.
În baza art. 274.proc.civ. reclamanții reconvenționali vor fi obligați să plătească intimatei - Select SRL suma de 2000 RON cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat, conform chitanței nr. 80/16.04.2009).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanții - reconvenționali Municipiul T - prin Primar, Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 73/PI/06.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă reclamanții reconvenționali să plătească intimatei - Select SRL suma de 2000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică azi, 23.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red. /15.05.2009
Dact. /15.05.2009
6 ex./4 com.
Prima instanță - Trib.
Judecător -
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Marian Bratiș
