Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 78

Ședința publică de la 20 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de apelantul - reclamant - DE PREGĂTIRE ȘI PROFESIONALĂ SA împotriva sentinței civile nr.222/CA din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru apelantul - reclamant, care depune la dosar delegație, lipsă fiind reprezentantul intimatei - pârâte Primăria Orașului, județul

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată apelul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal timbrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, având cuvântul, arată că reclamantul - Centrul de Pregătire și Profesională SA a solicitat la instanța de fond să se constate că obiectul principal al acestuia este activitatea de învățământ preuniversitară. Susține că activitatea de învățământ a Centrului de pregătire este reglementată de Legea învățământului nr.84/1995 și nr.OG102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educațional. La art.15 din Legea învățământului se precizează că învățământul este de stat și privat, iar la art.5 și 6 sunt stipulate formele de învățământ. În continuare, arată că potrivit art.4 pct.6 din nr.OG102/1998 se prevede includerea învățământului profesional alături de cel preșcolar, primar, gimnazial, liceal și post liceal în învățământul preuniversitar. De asemenea, solicită a se avea în vedere și dispozițiile art.2 și 3 din Ordinul nr.5204/2002 al Ministerului Educației și Cercetării privind aprobarea Metodologiei de elaborare și aprobare a standardelor de pregătire profesională prin învățământul preuniversitar, precum și nivelul de calificare. Având în vedere obiectul de activitate al reclamantului, consideră că unitatea este scutită de plata taxelor și impozitelor. Având în vedere că instanța de fond în motivarea hotărârii apelate a invocat decizia Curții de APEL BACĂU susține că obiectul prezentei cauze este diferit, iar cu privire la sentința civilă nr.89/2008 aceasta privea contestația împotriva unui proces verbal de impunere, iar prezenta cauză privește acțiunea în constatare a obiectului de activitate.

În concluzie, avocat pentru reclamant, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea hotărârii apelate și pe fond să se constate că Centrul de Pregătire și are ca obiect de activitate învățământul preuniversitar.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Neamț, reclamanta C DE PREGĂTIRE ȘI PROFESIONALĂ Aac hemat în judecată Primăria orașului solicitând instanței să constate că activitatea centrului de pregătire este activitate de învățământ preuniversitar.

În motivare acțiunii s-a arătat că prin G 306/05.06.1992 luat ființă C DE PREGĂTIRE ȘI PROFESIONALĂ A având ca obiect de activitate " învățământ secundar,tehnic sau profesional " cod 8532. S-a arătat că activitatea de învățământ se înscrie în reglementările din L 84/1995, OG 102/1998, G 5204/2002 și G 129/2000Reclamanta a precizat că interesul său se datorează faptului că pârâta refuză să accepte că unitatea are ca obiect de activitate învățământul preuniversitar definit prin legislația în vigoare și este scutit potrivit art. 250 și 257 fiscal de plata taxelor și impozitelor locale, În drept, reclamanta a invocat art. 111 Cod procedură civilă. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, invocând totodată decizia civilă a Curții de APEL BACĂU pronunțată în dosarul 1329/2008. Pârâta a precizat că nu a contestat specificul activității reclamantului în măsura în care aceasta se înscrie în prevederile legale și are toarte avizele necesare funcționării activității conform certificatului d înregistrare nr-/1993; s-a semnalat că reclamant urmărește scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale-aspect ce a făcut obiectul dosarului mai sus menționat. La termenul de judecată din data de 30.04.2009 reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu Primarul orașului. În cauză s-a atașat spre consultare dosarul -.

Prin sentința civilă nr. 222/CA/28 mai 2009 Tribunalul Neamța respins acțiunea, reținând următoarele:

Prin cererea înregistrată pe Tribunalului Neamț la data de 27.05.2008 reclamantul Centrul de Pregătire și Profesională SA în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului a formulat contestație împotriva Deciziei de nr.3349/08.05.2008 emisă de pârâtă.

În motivarea contestației s-a arătat că prin Procesul - Verbal de control cu nr.1560 din 29.02.2008 Primăria orașului a constatat că reclamanta care acre ca unic obiect de activitate "Formarea Profesională a adulților" "Cod 8042 - Alte forme de învățământ), trebuie să achite bugetului local suma de 10.390 lei ce reprezintă impozitele pe clădiri, teren, taxe firmă și mijloace de transport. Reclamanta susține nelegalitatea impunerilor fiscale motivat de faptul că potrivit art.250 alin 1 din Legea nr.571/2003 clădirile care constituie patrimoniul unităților de învățământ sunt scutite de impozit pe clădiri. De asemenea, potrivit reclamantei sunt scutite de impozit pe teren terenurile unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, conform art.257 din Legea nr.571/2003.

Tribunalul Neamț prin sentința civilă 89/2008 a admis în parte acțiunea și a anulat din cuprinsul deciziei impunerea fiscală privind impozit pe clădiri.Pentru acesta s-a avut în vedere următoarele:

Reclamantei, care are ca obiect de activitate formarea profesională a adulților i s-au făcut două impuneri fiscale pe care reclamanta le contestă. Prima impunere se referă la impozitul de clădiri. A doua impunere se referă la impozitul pe teren. Reclamanta se încadrează în prevederile art.250(1) pct.4 din Codul fiscal, beneficiind de scutire de impozit pe clădiri. Astfel reclamanta este o instituție de învățământ particular, autorizată să funcționeze provizoriu ori acreditată.

Nu prezintă relevanță faptul că învățământul nu se încadrează într-una din formele de învățământ particular preuniversitar prevăzute de art.105 alin 1 din Legea învățământului, nr.84/1995, întrucât art.250(1) pct.4 nu se limitează la aceste prevederi.

a fiscală referitoare la impozitul pe teren este corect stabilită de autoritatea fiscală. În acest sens reclamanta nu este nici instituție de învățământ preuniversitar și nici universitar, astfel încât nu poate beneficia de prevederile art.257 lit. d din Legea nr.571/2003.

Curtea de APEL BACĂU prin decizia civilă 20/2009 a respins ca nefondat recursul reținându-se că reclamanta este o societate comercială și nu o instituție de învățământ preuniversitar; că reclamanta este furnizor de formare profesională în sensul definiției date de art. 6 al 1 din OG 129/2000privind formarea profesională a adulților adică este o persoană juridică de drept privat care realizează și prestează servicii de formare profesională a adulților.

Prin prezenta acțiune reclamata insistă în a i se recunoaște calitatea de unitate de învățământ preuniversitar justificând interesul prin refuzul pârâtului de aos cuti de plata impozitelor fiscale. Instanța reține că reclamata avut deschisă acțiunea în realizarea dreptului pe care a și exercitat-o, acesta fiind soluționată irevocabil - cele statuate prin decizia civilă mai sus menționată negând dreptul solicitat a fi recunoscut, în favoarea reclamantei prin prezenta cerere. Față de acestea, în contextul art. 111 teza finală Cod procedură civilă apreciază că acțiunea reclamantei nu poate fi primită.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. În motivarea apelului se arată că activitatea de învățământ a reclamantei este reglementată de Legea învățământului nr. 84/1995 și de OG nr. 102/1998. Consideră că instanța de fond a fost în eroare la calificarea obiectului de activitate. În ceea ce privește decizia Curții de APEL BACĂU invocată de instanța de fond arată că obiectul acțiunii de față și probele sunt diferite.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința apelată, în raport de motivele de apel invocate și din oficiu, constată că apelul este nefondat.

Apelanta a precizat în acțiune că interesul de a formula o astfel de cerere constă în obținerea unei hotărâri judecătorești pe care să o opună organelor fiscale și în temeiul cărora să beneficieze de scutiri de la plata impozitelor pe terenuri și clădiri.

Instanța de fond a reținut în mod corect că astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât art. 111 Cod procedură civilă, condiționează formularea acțiunii în constatare de inexistența unei acțiuni în realizare.

Or, apelanta a exercitat acțiunea în realizarea dreptului, a formulat aceleași apărări în contestația formulată împotriva deciziei de impunere, iar instanțele investite cu cererea în realizarea dreptului au reținut cu putere de lucru judecat că apelanta este societate comercială și nu o instituție de învățământ.

Pentru aceste considerent, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea de va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă DE PREGĂTIRE ȘI PROFESIONALĂ, cu sediul în,-, județul N, împotriva sentinței civile nr.222/CA din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI - prin Primar, cu sediul în localitatea, județul

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Red.-

Tehnored.- - ex.4

16 dec. 2009

Președinte:Maria Violeta Chiriac
Judecători:Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Bacau