Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 89/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 89/A-
Ședința publică din 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta - - SA, cu sediul în, - lui nr.794, jud.V, împotriva sentinței nr.987/C din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind SRL, cu sediul în, - lui nr.577, jud.V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru apelanta-pârâtă și avocat și pentru intimata-reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1.257, 00 lei, conform chitanței nr.17015/2009 și cu timbre judiciare de 10 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Apărătorul apelantei-pârâte solicită efectuarea unui nou raport de expertiză, întrucât concluzia expertizei întocmite în cauză este greșită, expertul confundând "valoarea imobilelor" cu "valoarea contractului".
Apărătorul intimatei-reclamante apreciază că proba cu expertiză nu este concludentă, solicitând respingerea acesteia. În fața instanței de fond s-au formulat obiecțiuni, iar expertul a răspuns la acestea.
Apărătorul apelantei-pârâte precizează că nu se contestă sumele plătite, ci valoarea imobilului, din care să se scadă acestea.
Curtea respinge proba cu expertiză, cu acest obiectiv, motivat de următoarele: instanța este cea care apreciază asupra valorii imobilului în raport de clauzele contractuale, înțelegerile părților și aprecierile din hotărârile judecătorești pronunțate în speță, nu expertul, interpretarea clauzelor contractuale nefiind în competențele sale.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Constatându-se apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul apelantei-pârâte solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale. Precizează că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut prin acțiune, a calificat acțiunea ca o acțiune în constatare ce ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, existând deja o hotărâre pronunțată asupra unei cereri în realizare. Instanța de fond a interpretat greșit sentința nr.1140/2004, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia și, de asemenea, a confundat "redevența" cu "valoarea reziduală" și "valoarea contractului" de leasing cu "valoarea imobilelor" ce au făcut obiectul contractului de leasing. Solicită omologarea raportului de expertiză extrajudiciară întocmit în anul 2007. Pentru motivele expuse pe larg în cadrul apelului, solicită admiterea acestuia și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorii intimatei-reclamante, având pe rând cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar note de ședință. Se arată că acțiunea promovată de reclamantă era singura cale prevăzută de lege, în condițiile în care apelanta a refuzat să respecte contractul încheiat și să se conformeze dispozitivului sentinței nr.1140/2004. În ceea ce privește susținerea că acțiunea în constatare ar fi inadmisibilă, apelanta ignoră că acțiunea ce formează obiectul prezentului litigiu este o acțiune în realizarea dreptului, reglementată de art.16 din OG nr.51/1997. Prin probele administrate, instanța de fond a stabilit că reclamanta a achitat în totalitate prețul imobilelor, conform clauzelor contractuale.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând:
Constată că la data de 25 ianuarie 2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea cererea reclamantei - SRL împotriva pârâtei - SA, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul construcție situat în,-, județul V - denumit Hanul Cozia, compus din restaurant cu bar de zi și terase, corp de cazare P + 1 - independent (motel).
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că prin contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.336/02.04.1999, pârâta în calitate de locator, cu acordul FPS B, i-a transmis reclamantei pentru utilizare în sistem de leasing imobiliar pe 5 ani, dreptul de folosință și posesie a bunului imobil ( Cozia și a terenului aferent).
Reclamanta și-a îndeplinit sarcinile din contractul de leasing și cu 30 de zile înainte de expirarea contractului și-a manifestat intenția de a cumpăra bunurile ce au făcut obiectul contractului. Cu toate acestea, pârâta nu a respectat dreptul reclamantei în acest sens și a acționat-o în judecată, solicitând rezilierea contractului de leasing. Și reclamanta la rândul său a solicitat instanței de judecată să o oblige pe pârâtă să vândă imobilul Cozia și terenul aferent, la prețul din contract, iar instanțele de judecată au obligat-o pe pârâtă să vândă aceste bunuri, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Având în vedere că de la expirarea contractului de leasing au trecut aproape 4 ani, iar pârâta dovedește în continuare rea credință, se impune să se constate că a avut loc vânzarea și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În dovedirea cererii reclamanta a depus mai multe hotărâri judecătorești, contractul de leasing, alte acte.
La fila 43 din dosarul cauzei pârâta a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata valorii reziduale pentru imobilul construcție denumit Cozia (compus din restaurant cu bar de zi și terase, corp de cazare, compus din parter și etaj) situat în, str.- lui, județul A precizat că prin contractul de leasing încheiat de părți reclamanta și-a exprimat opțiunea de cumpărare a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing, însă reclamanta-pârâtă nu a achitat valoarea reziduală, iar din acest motiv nu poate avea loc vânzarea.
În dovedirea reconvenționalei s-au depus la dosarul cauzei acte.
După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și contencios administrativ fiscal a pronunțat sentința nr.987/C din 2 iulie 2009, prin care a admis cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA și, în consecință, a constatat că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea imobilului construcție din litigiu - Cozia, compus din restaurant cu bar de zi și terase, corp cazare independent (Motel) situat în, - lui, nr.577, jud.V, urmare pronunțării sentinței nr.1140/2004 rămasă irevocabilă, ce are ca obiect o obligație de a face, prezenta hotărâre ținând loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de - SA în contradictoriu cu - SRL, obligând-o pe pârâta - SA la 170 lei cheltuieli de judecată către reclamanta - SRL.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că părțile din proces, reclamanta - SRL, în calitate de utilizator și pârâta - - SA, locator, au încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare - fila 5 dosar, în anul 1999. Bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt: imobilul Cozia (restaurant cu bar de zi, terase, corp cazare independent motel) și terenul aferent. În contract s-au stabilit obligațiile reciproce ale părților, dar pe motivul că - SRL nu și-ar fi îndeplinit obligația de a realiza lucrările din anexa nr.2 la contract - fila 9 dosar, - a chemat-o pe reclamantă în judecată în anul 2004 pentru a se constata încetarea contractului de leasing. Litigiul a fost soluționat prin sentința nr.1140/C/02 decembrie 2004 de Tribunalul Vâlcea, prin respingerea cererii - - SA și admiterea cererii - SRL (dintr-un dosar ce s-a conexat la acel dosar nr.1451/2004 al Tribunalului Vâlcea ), fiind obligată - - SA să vândă către - imobilul Cozia identificat prin contract și terenul aferent, la prețul prevăzut la art.8 lit.c, al.2, pentru construcții și art.2, al.4 pentru teren, din contract - fila 30 dosar. Această sentință a rămas irevocabilă prin exercitarea de mai multe ori a căii de atac, formulată în mai multe cicluri procesuale de - - (fila 109 dosar și fila 11 dosar).
Urmare a acestora, la momentul soluționării prezentei cauze exista obligația stabilită în mod irevocabil în sarcina pârâtei - - de a vinde către - SRL imobilul Cozia, cu sediul în,-, compus din construcțiile identificate în contractul de leasing imobiliar nr.336/1999 și terenul aferent, la prețul din contract.
Expertiza contabilă efectuată în prezenta cauză de expert a concluzionat că verificând documentele contabile cu care reclamanta - SRL a efectuat plățile pentru bunurile din contractul de leasing, a constatat că prețul contractului a fost integral achitat de - SRL - fila 143 dosar. De altfel, însăși pârâta - în interogatoriul de la fila 79 dosar a precizat că - SRL i-a plătit redevența stabilită în contract, singura problemă fiind aceea că nu s-a negociat vânzarea terenului.
Cum în momentul încheierii contractului de leasing nr.336/99, actul normativ care guverna raporturile de leasing era OG nr.51/1997, care stabilea în art.5 - al.1, lit.c, obligația utilizatorului de a achita locatoruluiredevența, efectiv îndeplinită, potrivit chiar răspunsului la interogatoriu al pârâtei, iar prin hotărârea judecătorească irevocabilă de la fila 30 dosar s-a stabilit de instanță urmare îndeplinirii obligațiilor de către - SRL și obligarea corelativă a - - de a-i vinde acestei reclamante bunurile din contractul de leasing, valoarea reziduală fiind la nivel valoric zero, instanța a admis acțiunea principală.
S-a mai reținut că prin decizia nr. 138/A/C/2007 a Curții de APEL PITEȘTI, rămasă irevocabilă - filele 11 și 109 dosar -, s-a statuat că utilizatorul nu poate fi lăsat la liberul arbitru al locatorului cu privire la executarea obligațiilor contractuale, iar excepțiile formulate de părți au fost soluționate de instanță în ședința publică din 04.07.08 - fila 82 dosar.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat apel pârâta - reclamantă - SA, care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, după cum urmează:
-Cu privire la cererea principală:
1. instanța a cordat ceea ce nu s-a cerut prin acțiune, în condițiile în care a constatat că între părți a intervenit vânzarea - cumpărarea imobilului urmare pronunțării sentinței nr.1140/2004, deși reclamanta nu a avut nici un petit având ca obiect o acțiune în constatare;
2. acțiunea în constatare era inadmisibilă deoarece exista deja o hotărâre: sentința nr.1140/2004;
3. instanța a interpretat greșit sentința nr.1140/2004, deoarece prin aceasta nu s-a transferat dreptul de proprietate;
4. instanța confundă redevența cu valoarea reziduală, care reprezintă diferența dintre valoarea imobilelor și suma redevențelor lunare plătite în cadrul contractului de leasing. Această valoare reziduală nu a fost plătită;
5. hotărârea atacată nesocotește autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 1140/2004 a Tribunalului Vâlcea prin care a fost obligată să vândă la prețul prevăzut în contract la art.8 lit.c alin.2 pentru construcții, astfel că obligarea de a vinde privea un preț care nu a fost plătit;
6.- instanța a interpretat greșit probele administrate, în care nu se regăsește afirmația că ar fi fost achitat integral prețul construcției sau că s-ar fi achitat prețul rezidual;
7.- nelegal a fost respinsă cererea privind refacerea raportului de expertiză, care confundă de asemenea valoarea imobilelor cu valoarea contractului;
8.- sentința încalcă prevederile art.969 Cod civil, pentru că voința părților a fost de a stabili, ca sancțiune pentru nerespectarea dreptului de opțiune a utilizatorului, doar plata de daune, astfel cum prevedea și art.16 din OG nr.51/1997 în vigoare pe perioada derulării contractului;
9.- sentința încalcă disp.art.480 Cod civil, pentru că în lipsa plății prețului instanța nu putea confecționa act de vânzare - cumpărare. Chiar și în ipoteza în care nu ar fi existat o valoare reziduală ( deși art.8 lit.c alin.2 prevede modalitatea de calcul a acesteia), în lipsa ei nu poate opera transferul dreptului de proprietate, sens în care s-a pronunțat într-o speță Înalta Curte de Casație și Justiție.
II.-Cu privire la cererea reconvenționalăs-a arătat că în mod nelegal și netemeinic a fost respinsă, deși a făcut dovada valorii reziduale cu calculul făcut într-o expertiză extrajudiciară, iar prin notificarea nr.7/2004 intimata - reclamantă a fost de acord cu calcularea prețului rezidual. Valoarea rezultată a fost 59.869 USD, pe care o pretinde de la intimată.
La data de 30.09.2009 s-au depus note de ședință din partea intimatei - SRL, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență că obiectul acțiunii este în acord cu prevederile art.16 din OG nr.51/1997, că prin hotărârile anterioare s-a statuat în mod irevocabil că s-a plătit prețul construcțiilor, doar în legătură cu terenul fiind în prezent litigii, că nu trebuia refăcut raportul de expertiză care a răspuns obiectivelor dispuse, clauzele contractului fiind corect aplicate și interpretate de instanță, iar cererea reconvențională a fost făcută în mod evident cu caracter de șicană.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, cât și în raport de ansamblul probatoriului administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
Apelul este nefondatpentru considerentele ce se vor reda în continuare.
Astfel, în ceea ce privește criticile legate de acțiunea principală, se observă că prin dispozitivul sentinței s-a menționat că prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare cumpărare, conform solicitării reclamantei, iar constatarea intervenirii vânzării urmare a pronunțării sentinței nr.1440/2004 nu excede investirii instanței, în condițiile în care s-a precizat expres de către reclamantă că prin respectiva sentință a fost obligat locatorul să-i vândă imobilul. Prima instanță a aplicat disp.art.16 din OG nr.51/1997, dat fiind faptul că deși exista obligația stabilită irevocabil de a vinde imobilele, pârâta nu a dat curs solicitării reclamantei, ceea ce o îndreptățește pe aceasta din urmă să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare pentru imobilele din contractul de leasing. Hotărârea judecătorească care ține loc de act de vânzare - cumpărare a fost dată în considerarea sentinței menționate anterior.
Acțiunea reclamantei avea ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, urmare a obligării anterioare a locatorului de a vinde imobilele, fiind întemeiată, așa cum deja s-a arătat anterior pe disp.art.16 din OG nr.51/1997, nefiind vorba deci despre o acțiune în constatare reglementată de disp.art.111 Cod pr.civilă, cum se susține de către apelantă.
Nu s-a schimbat sensul sentinței nr.1140/2004, aceasta fiind cea care a determinat obligația de vânzare, în dispozitivul său fiind menționat că prețul pentru construcții este cel prevăzut în contract la art.8 lit.c alin.2 și la art.2 alin.4 pentru teren. Cu alte cuvinte pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de act de vânzare - cumpărare s-a realizat ca urmare a existenței sentinței de mai sus, prin care s-a stabilit obligația locatorului de a vinde imobilele.
Nu există confuzie între redevență și valoarea reziduală, prima instanță raportându-se la argumentele din decizia nr.138/AC/2007 a Curții de APEL PITEȘTI, esențial fiind însă faptul că la art.7 din contractul de leasing nr.336/1999 ( fila 6 verso) s-a stipulat că redevențele locative acoperă valoarea de circulație a bunului. Într-adevăr, redevența este echivalentul locațiunii în timp ce valoarea reziduală reprezintă diferența dintre prețul de circulație și sumele cuvenite conform contractului de leasing, însă, în speță, dată fiind prevederea contractuală de sub art.7 locatorul a pus semnul egalității între redevență și valoarea de circulație.
Astfel se explică faptul că s-a constatat că valoarea reziduală este zero, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței nr.1140/2004 a Tribunalului Vâlcea.
Nu au fost interpretate greșit probele administrate, prețul rezidual fiind zero, tocmai ca urmare a faptului că redevența a acoperit valoarea de circulație a imobilului potrivit convenției părților, iar negocierile purtate între părți au privit vânzarea atât a construcțiilor cât și a terenului, doar pentru acesta din urmă fiind necesară achitarea prețului de circulație.
Reclamanta a susținut necontenit că nu mai datorează vreo sumă de bani pentru construcții, existând neînțelegeri doar cu privire la prețul terenului, iar cât timp prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că redevența a fost integral achitată, fapt recunoscut și de către apelantă la interogatoriu luat de către instanță, redevența fiind calculată ca echivalent al prețului de circulație, în mod temeinic și legal s-a constatat că valoarea reziduală este zero.
Nu existau temeiuri pentru refacerea raportului de expertiză, instanțele de judecată fiind cele abilitate să interpreteze prevederile contractuale, ori, avându-se în vedere convenția părților în sensul acoperirii valorii de circulație prin redevența plătită în privința construcțiilor ( care fac obiectul prezentei acțiuni) nu mai exista vreo diferență de preț în sarcina reclamantei.
Instanța a dat eficiență dispozițiilor art.16 din OG nr.51/1997 cât și sentinței judecătorești anterioare prin care s-a stabilit obligarea la vânzare, astfel încât nu se constată vreo încălcare a disp.art.969 Cod civil, în condițiile în care părțile au prevăzut o clauză irevocabilă de vânzare - cumpărare, pronunțarea hotărârii care să țină cont de act autentic de vânzare - cumpărare reprezentând modalitatea de a nu permite locatorului de a se manifesta abuziv față de utilizator. Cât timp irevocabil s-a stabilit obligația de vânzare, creditorul era îndreptățit să obțină aducerea la îndeplinire a celor dispuse în favoarea sa, deci nu era limitat la obținerea de daune interese, tocmai pentru a fi eliminat liberul arbitru al locatorului. Menționarea expresă a posibilității pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare ( realizată ulterior de legiuitor) confirmă această ipoteză, dreptul de opțiune aparținând utilizatorului și nicidecum locatorului.
În ceea ce privește cererea reconvențională, argumentele pentru respingerea acesteia rezidă în faptul că prețul rezidual era zero în condițiile în care redevența acoperea deja valoarea de circulație a construcțiilor, potrivit prevederilor de la art.7 din contractul de leasing încheiat între părți, aspect detaliat cu prilejul examinării criticilor referitoare la acțiunea principală.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în temeiul art.296 Cod pr.civilă.
Fiind căzută în pretenții, apelanta va fi obligată conform art. 274 Cod pr.civilă să plătească intimatei suma de 1690 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta - - SA, cu sediul în, - lui nr.794, jud.V, împotriva sentinței nr.987/C din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind SRL, cu sediul în, - lui nr.577, jud.V.
Obligă pe apelantă să plătească intimatei suma de 1690 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
15.10.2009
Jud fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu
