Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 9/
Ședința publică din 09 Februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta -. SRL, cu sediul în municipiul Târgu M,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 1938 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că apelul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform ordinului de plată nr. 172, aflat la fila 4 dosarului.
De asemenea, se constată că apelanta SRL, a depus prin serviciul registratură la data de 30 ianuarie 2009 o "tranzacție pentru terminarea procesului".
În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1938 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Comercial Mureșa admis excepția inadmisibilității cererii în constatare și în consecință a respins cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta SRL Târgu-M, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate existența dreptului său de proprietate asupra unei părți sociale la România SRL, parte care i-a fost transmisă prin contractul de cesiune încheiat la 15 mai 2008, precum și existența dreptului său de a cesiona părțile sociale pe care pârâtul le deține în calitatea sa de asociat la România SRL, solicitându-se și obligarea pârâtului să depună spre menționarea în registrul comerțului această cesiune și să solicite menționarea ei în registrul de asociați ai România SRL. Față de obiectul cererii de chemare în judecată instanța a apreciat că obiectul principal îl reprezintă constatarea dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra unei părți sociale deținut de pârâtul la România SRL prin contract de concesiune, constatarea dreptului ei de a cesiona și alte părți sociale de la pârât iar cel de-al treilea petit este unul secundar, pentru că numai dacă se constată existența dreptului reclamantei asupra părților sociale cesionate de la pârât, acesta din urmă ar putea fi obligat să facă demersurile legale pentru menționarea cesionării.
Apreciind că cererea reclamantei este de constatare, instanța a analizat-o prin prisma dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă și anume, a verificat dacă este sau nu posibilă o acțiune în realizarea dreptului, examinarea făcându-se prin aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată. Astfel, văzând prevederile art. 202 alin. 1, 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, precum și prevederile art. 203 ale aceleiași act normativ, coroborându-le cu dispozițiile cuprinse în actul constitutiv al România SRL, instanța a constatat că asociații firmei respective au decis ca cesiunea părților sociale să se facă după alte reguli decât cele prevăzute de lege, reguli indicate în art. 12 din actul constitutiv. S-a ajuns astfel la concluzia că pârâtul, în calitatea sa de asociat cedent trebuie să urmeze procedura prevăzută de art. 12 din actul constitutiv și numai în caz de nereușită a acesteia, are deschisă calea acțiunii în judecată pentru realizarea dreptului în contradictoriu cu România SRL, ca societate emitentă a părților sociale.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e către reclamanta SRL Târgu-M, care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, susținând că, aceasta este lovită de nulitate în sensul art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, aceasta fiind dată în ședință publică, în condiția în care, atât reclamanta cât și pârâtul, ca singurele părți în măsură să-și exprime acordul de voință asupra cesiunii de părți sociale emise de societatea România SRL s-au înfățișat fără citare la data de 10 octombrie 2008, iar instanța era obligată să dea o hotărâre de expedient în Camera de Consiliu, așa cum prevede imperativ art. 271 alin. 3 Cod procedură civilă. În același timp, s-a invocat faptul că din moment ce părțile s-au înfățișat fără citare la data de 10 octombrie 2008, instanța nu putea ridica excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, cu invocarea lipsei de calitate procesuală a entității emitente a părților sociale, întrucât aceasta nu are calitate în raport cu cesiunea de părți sociale care a fost efectuată în condițiile de admisibilitate a art. 12 alin. 3 din actul constitutiv care derogă de la art. 202 alin. 1 și 2 și care nu a fost observată de instanța de fond, care nu a observat nici prevederile art. 1519 Cod civil.
Apelanta a mai precizat că la art. 12 alin. 3 din actul constitutiv al emitentei, se prevede că cesiunea de părți sociale se poate face fără manifestarea dreptului de preemțiune a celorlalți asociați în situația în care cesionarul este o entitate controlată în proporție de cel puțin 50% de către cedent cu precizarea că art. 12 alin. sunt aplicabile altor situații decât cele prevăzute de art. 12 alin. 3.
Apelanta a subliniat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, principiul disponibilității părților în procesul civil și încălcat art. 271 alin. 3 Cod procedură civilă prin neaplicare, încălcând în același timp și dreptul de apărare al părților.
S-a mai învederat că petitul de obligare a pârâtului la depunerea spre menționare la Registrul Comerțului a contractului de cesiune, este o acțiune în obligația de a face, întemeiată pe prevederile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 și nu una în constatare, iar referitor la primele două petite, s-a precizat că nu poate fi introdusă o acțiune în realizare ca urmare a prevederilor art. 203 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Pentru termenul de judecată din 9 februarie 2009, la dosarul instanței de apel, s-a depus un act intitulat "Tranzacție pentru terminarea procesului", conținând trei puncte. Prin acest act semnat de ambele părți, se consimte la încetarea procesului pentru petitul al treilea, "pe calea recunoașterii de către pârâtul a obligației sale de depunere pentru înregistrarea a cererii și că părțile recunosc ca acțiunea în realizare, cererea de obligare a pârâtului pentru depunerea spre înregistrare la Registrul Comerțului a cesiunii din 15 mai 2008. În ceea ce privește petitul al doilea, reclamanta renunță la judecată, ca cerere scrisă iar referitor la petitul 1, părțile recunosc și în condiția prevederilor de la pct. 1 din tranzacție existența dreptului de proprietate a reclamantei asupra unei părți sociale la România SRL.
Prin același act, părțile au precizat că ele "constată faptul că o acțiune în realizare, în raport cu petitul 1 din cererea de chemare în judecată n u poate fi introdusă", motivând de ce părțile au ajuns la această "constatare" și că, în cauză a fost solicitată constatarea existenței dreptului de proprietate asupra părților sociale cesionate și nu constatarea calității de asociat.
Instanța de apel se vede în situația depunerii unei tranzacții, invocându-se prevederile art. 271 Cod procedură civilă prin care se consimte la încetarea procesului pentru petitul 3 din acțiunea introductivă "pe calea recunoașterii de către pârâtul " a obligației sale, pretinse de reclamantă, apoi se renunță la judecarea petitului 2 din acțiune, dar înțeleg să convină asupra petitului 1 în condițiile în care se constată existența dreptului de proprietate a reclamantei asupra unei părți sociale la societatea România SRL, totodată, părțile constatând că o acțiune în realizarea petitului 1 nu poate fi introdusă.
Instanța de apel nu poate da eficiență unei asemenea înțelegeri între părți, din următoarele considerente: Această instanță este investită cu soluționarea unei căi de atac formulate împotriva unei sentințe prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.
Inadmisibilitatea este o excepție peremtorie, iar în cazul dedus judecății, caracterul subsidiar al acțiunilor în constatare față de acțiunile în realizarea dreptului, reprezintă un fine de neprimire. Pentru a tranzacționa asupra obiectului cauzei deduse judecății, se cere ca acțiunea să fie admisibilă, or, în prezenta cauză, calea de atac este formulată împotriva unei sentințe prin care instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă. În contextul celor arătate, instanța de apel nu poate lua act de o tranzacție a părților cu privire la o acțiune asupra căreia s-a statuat prin hotărâre judecătorească faptul că este inadmisibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, lecturând conținutul învoielii părților, depusă la dosar, se tinde practic spre a statua de către părți, că cererea lor de chemare în judecată, cu precizările și explicațiile date în cuprinsul tranzacției, este admisibilă și astfel, părțile își pot soluționa singure procesul asupra căreia statuează, invocând principiul disponibilității părților în procesul civil și prevederile art. 271 Cod procedură civilă.
Potrivit prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, instanța este chemată mai întâi să se pronunțe asupra excepțiilor. Instanța s-a pronunțat excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, situație care împiedică cercetarea în fond a pricinii, prin urmare nu putea lua act de o tranzacție asupra fondului cauzei. La termenul de judecată (28 noiembrie 2008) instanța s-a pronunțat în condițiile în care, la termenul anterior, din 24 octombrie a prorogat soluția cu privire la aplicarea art. 271 Cod procedură civilă și a dispus citarea părților cu mențiunea de a-și preciza punctul de vedere asupra excepției de inadmisibilitate. Prin urmare, criticile apelantei cu privire la modul în care s-a soluționat excepția, sunt nefondate. Situația este asemănătoare și în calea de atac a apelului, deoarece tranzacția depusă de părți vizează stingerea litigiului prin modalitatea acceptată de părți, în maniera înțeleasă de ele, dar vizează practic fondul cauzei, fond care nu a fost cercetat de prima instanță ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității. La fel și instanța de apel mai întâi trebuie să verifice acest fine de neprimire pentru ca apoi să poată lua act de învoiala părților asupra fondului cauzei deduse judecății. Sub acest aspect, instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 111 Cod procedură civilă, deoarece chiar și numai petitul asupra căruia părțile s-au învoit, cel privind constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra unei părți la societatea comercială România SRL cesionată de pârâtul, este inadmisibil în raport de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, existând posibilitatea, contrar susținerilor părților din proces, a intentării unei acțiuni în realizarea dreptului. Chiar dacă părți în contractul de cesiune sunt reclamanta și pârâtul, fiind vorba despre partea socială a unei societăți comerciale care nu a fost chemată în judecată și al cărei act constitutiv ar urma să sufere modificări ca urmare a cesionării părților sociale, nu se poate da eficiență juridică, prin prisma prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată și a Legii nr. 26/1990 republicată, cesionare de părți sociale decât în condițiile prevăzute în lege și act constitutiv, fiind posibilă acțiunea în realizarea acestui drept. Faptul că cele două părți din prezenta cauză "constată" că o acțiune în realizare nu poate fi introdusă, nu are nicio relevanță juridică și nu poate fi acceptată de instanță ca modalitate de stingere a litigiului. De altfel, aceste părți au practic aceleași interese și nu-și contestă una alteia drepturile invocate. Altfel spus, instanța nu poate lua act și consfinți învoiala dintre părți, cedent și cesionar cu privire la părțile sociale ale unei societăți comerciale, care nu a fost chemată ca parte în proces, prin care părțile din litigiu, substituindu-se atributelor de judecată conferite instanței, constată că nu este posibilă acțiunea în realizarea dreptului în raport cu petitul 1.
Prin urmare, instanța va analiza apelul formulat împotriva sentinței nr. 1938 din 28 noiembrie 2008 sub aspectul admisibilității sau inadmisibilității acțiunii, fie și numai în raport cu petitul 1, petit prin care se cere constatarea existenței dreptului de proprietate în ceea ce o privește pe SRL Târgu-M, asupra unei părți sociale deținută de pârâtul la România SRL. Este evident că nu se pune în discuție validitatea contractului de cesiune între reclamantă și pârât, ci se tinde spre a se conferi calitatea de asociat ca urmare a cesiunii unei părți sociale la societatea emitentă, deci, se tinde spre realizarea dreptului. Întrucât realizarea dreptului este posibilă în condițiile Legii nr. 31/1990 republicată și ale actului constitutiv al România SRL, dar și în contradictoriu cu societatea emitentă, acțiunea în constatare a reclamantei, fie ea și precizată în modalitatea aleasă de părțile din litigiu, este inadmisibilă.
Față de cele ce preced, instanța va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de SRL, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 1938 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/4ex
Jud.fond:
-11.03.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
