Actiune în daune contractuale. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL NR.102/COM

Ședința public din 9 iunie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Judector - -

Grefier ---

Pe rol, judecarea apelurilor comerciale declarate de apelanta-reclamant și intimat- SRL- cu sediul în, etaj 1, cam.5, județ C și de apelanta-pârât și intimat- --SUCURSALA- cu sediul în C,-,.3, județ C, împotriva sentinței civile nr.6335/COM/11.12.2007, pronunțat de Tribunalul Constanța -Secția Comercial, în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în daune contractuale.

Dezbaterile au avut loc în ședința public din 19.05.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședinț din acea dat, când instanța, pentru a da posibilitate prților s depun concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedur civil, a amânat pronunțarea la data de 26.05.2008 și, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedur civil, a amânat pronunțarea la 2.06.2008 și, respectiv 9.06.2008, când a pronunțat urmtoarea decizie:

CURTEA:

Asupra apelurilor comerciale de faț:

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța la data de 10.07.2007 reclamanta - SRL a chemat în judecat pe pârâta - - - Sucursala C, solicitând instanței s dispun obligarea pârâtei la plata sumei de 266.400 euro, reprezentând beneficiu nerealizat, conform Contractului de execuție lucrri nr.250/20.11.2006 pentru perioada 15.02.2007-10.05.2007 și s permit reclamantei efectuarea lucrrilor stabilite conform contractului de execuție lucrri.

În motivarea cererii reclamanta a artat c, în calitate de subantreprenor, a încheiat cu - - - Sucursala C, în calitate de antreprenor, la data de 20.11.2006, contractul de execuție de lucrri nr.230/20.11.2006, în baza cruia s-a obligat s execute pentru pârât lucrri de scafandri pentru Proiectul - conducte de descrcare în mare ape uzate de la stațiile de epurare din C Nord și Sud. Acest contract era prevzut s se desfșoare pân la data de 10.05.2007, conform desfșurtorului de lucrri.

Conform prevederilor contractuale, prețul lucrrilor a fost stabilit la 3000 de euro/zi lucrtoare sau 3600 euro/zi nelucrtoare (sâmbt, duminic, srbtori legale).

La data de 01.02.2007 societatea pârâta a trimis reclamantei adresa nr.0926, prin care își anunț întenția de a rezilia în mod unilateral contractul menționat începând cu data de 12.02.2007, motivat de gsirea unor oferte mai avantajoase.

Dup primirea acestei adrese, reclamanta a continuat s-și execute obligațiile contractuale pân la data de 15.02.2007, data când pârâta nu a mai permis angajaților reclamantei s efectueze lucrrile pentru care s-a obligat. Potrivit art.22 din Contractul de execuție lucrri "antreprenorul are obligația de a pune la dispoziția ui amplasamentul lucrrii liber de orice sarcini și pregtit pentru începerea lucrrilor".

Deși reclamanta a încercat soluționare litigiului, acest lucru nu a fost posibil, pârâta rmânând la poziția sa inițial. Cu toate acestea reclamanta a continuat s trimit în fiecare zi lucrtoare echipa la punctul de lucru, așa cum s-a obligat prin contract.

Suma solicitat cu titlu de beneficiu nerealizat reprezint suma de bani pe care reclamanta ar fi încasat-o dac pârâta îi permitea s-și execute în continuare lucrrile contractate, respectiv pentru perioada 15.02.2007 - 10.05.2007

În drept s-au invocat dispozițiile art.1082, 1489-1490.civ. art.3, 43, 56.com.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului, cu consecința respingerii acțiunii principale, susținând c, din data de 16.02.2007, reclamanta a încetat lucrrile și nu s-a mai prezentat la locul de execuție, înclcând astfel clauza 2.2 din contract. Prin urmare, conduita culpabil a reclamantei, care nu și-a îndeplinit obligația de executare a lucrrilor conform graficului, a determinat refuzul la plata a sumelor cu titlu de preț al lucrrilor neexecutate și al daunelor pretinse.

Pe fond acțiunea este neîntemeiat susține în continuare pârâta. Din data de 15.02.2007 nu s-a prezentat la locul lucrrii, în vederea executrii obligației asumate. Adresa societții pârâte din data de 01.02.2007, prin care și-a manifestat întenția de a rezilia contractul, nu a condus la rezilierea convențional și nu s-a materializat în acte concrete de împiedicare a reclamantei în executarea lucrrilor. Dup primirea acestei adrese reclamanta a prsit șantierul de lucru, înclcându-și astfel obligațiile.

Conform clauzei 4.4 prețul cuprinde "urmtoarele cheltuieli necesare îndeplinirii contractului: salarii, contribuțiile la buget aferente salariilor, echipamente, combustibili și consumabile, transport pân și de la locul de acostare, alimente pentru echip și personal auxiliar, asigurri, permis de lucru."

Ori reclamanta nu a probat c în perioada 15.02.2007 - 10.05.2007 a fcut aceste cheltuieli ce într în componența noțiunii de preț și pe care le pretinde cu titlu de beneficiu nerealizat.

Prin cerere reconvențional pârâta a solicitat instanței s constate rezilierea contractului de execuție de lucrri nr.230/20.11.2006. în motivare s-a susținut c, în baza art.39 din contract, la data de 06.08.2007, pârâta a notificat reclamanta cu privire la rezilierea contractului, în baza pactului comisoriu din contract, întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile asumate de executare și finalizare a lucrrilor.

În drept s-au invocat dispozițiile art.111 pr.civ.

Prin sentința civil nr.6325/COM/11.12.2007 pronunțat de Tribunalul Constanța, acțiunea principal a fost respins ca nefondat, cât și cererea reconvențional.

In urma compensrii cheltuielilor de judecat pân la limita sumei mai mici, pârâta a fost obligat ctre reclamant la plata sumei de 7.398 lei cheltuieli de judecat.

In esenț, s-a reținut c, deși prțile au prevzut în contract o clauz de denunțare unilateral (art.41.1 din contract), motivul invocat de ctre pârât nu se circumscrie cauzelor prevzute.

Reclamanta a susținut c, dup aceast adres, a continuat s stea la dispoziția reclamantei cu echipa de lucru, îns pârâta a împiedicat efectuarea lucrrilor prin neasigurarea frontului de lucru și nesolicitarea reclamantei pentru lucru. Aceste susțineri au fost probate cu declarațiile martorilor. Atât martorii reclamantei, cât și martorul pârâtei au artat c lucrrile erau conduse de reprezentantul pârâtei, care hotra când și cine lucra, aspect care confirm afirmațiile reclamantei în sensul c efectua lucrri la solicitarea expres, zilnic a pârâtei. De asemenea, din declarațiile martorilor rezult c înc din luna ianuarie pârâta a angajat alți scafandri pentru efectuarea lucrrilor, ceea ce duce la concluzia c pârâta a dorit s desființeze unilateral acest contract.

De asemenea, din corespondența prților rezult c prțile au încercat o soluționare a litigiului, fie în sensul unei desființri prin acord a contractului, fie în sensul continurii contractului, îns aceste încercri au rmas fr rezultat în lipsa disponibilitții pârâtei de a plti reclamantei despgubirile solicitate. Astfel, din adresa reclamantei ctre pârât din 25.04.2004, rezult c pârâta a renunțat la întenția de denunțare a contractului și a fcut o ofert de a continua contractul, îns reclamanta a condiționat aceast continuare de plata facturilor restante, inclusiv pentru perioada de stand by, reclamanta subliniind c atitudinea pârâtei de a nu solicita serviciile reclamantei, deși vremea a fost extrem de favorabil lucrrilor, nu este admisibil.

Faț de aceasta situație, instanța a constatat c nu se poate reține culpa reclamantei în neîndeplinirea obligațiilor contractuale. În condițiile în care pârâta denunț contractul, nu solicit reclamantei efectuarea lucrrilor angajate, a achitat cu întârziere facturile emise pentru lucrrile efectuate, nu se poate reține culpa reclamantei pentru neefectuarea lucrrilor.

În consecinț, excepția de neexecutare a contractului invocat de pârâta a fost respins, ca și cererea reconvențional, pârâta reconvenient nereușind s dovedeasc nerespectarea obligațiilor contractuale de ctre reclamant pentru a se reține incidența art.39 din contract.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat, instanța a constatat c reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea lucrrilor pe care reclamanta trebuia s le execute în favoarea pârâtei. Aceste sume de bani cuprind îns și diverse cheltuieli cu salarii, transport, alimente, combustibil, potrivit art.4.4 din contract. Reclamanta nu a fcut dovada efecturii acestor cheltuieli. Deși este îndreptțit la plata despgubirilor pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de ctre pârâta, cum suma pretins nu vizeaz exclusiv profitul pe care l-ar fi putut obține în urma derulrii contractului, respectiv beneficiul nerealizat solicitat prin acțiune, ci întreaga contravaloare a lucrrilor, inclusiv a cheltuielilor pe care reclamanta ar fi trebuit s le suporte, instanța a respins aceast cerere ca nedovedit.

În ceea ce privește obligarea pârâtei de a permite reclamantei continuarea lucrrilor, instanța a constatat c nu se poate substitui voinței prților. Fiind un contract cu executare succesiv, care a încetat prin ajungere la termen, iar obligația pârâtei de a asigura front de lucru nefiind susceptibil de executare silit, reclamanta nu poate pretinde decât despgubiri pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Impotriva acestei hotrâri, în termen, au declarat apel:

1.Reclamanta "" - -Sucursala, solicitând admiterea acestuia, în sensul admiterii cererii reconvenționale și respingerea captului de cerere privind obligarea ei la plata sumei de 7.398 lei cu titlu de cheltuieli de judecat, cât și menținerea celorlalte dispoziții ale hotrârii.

Se arat c hotrârea pronunțat este nelegal și netemenic în ceea ce privește soluția pronunțat în cererea reconvențional.

Astfel, între prți s-a încheiat un contract de execuție de lucrri nr.230/20.11.2006 în care s-a stabilit cu exactitate obiectul acestuia, graficul de execuție, iar în art.9 au fost prevzute anexele contractului ce fac parte integrant din acestea.

In art.39 din contract s-a prevzut c nerespectarea obligațiilor asumate de ctre una dintre prți, d dreptul prții lezate de a cere rezilierea contractului fr intervenția instanței și nici o formalitate prealabil și fr a mai fi necesar punerea în întârziere, cu excepția înștiințrii în scris a intenției de reziliere a contractului.

La data de 6.08.2007, aceasta susține c a notificat-o pe intimata - cu privire la rezilierea contractului nr.230/20.11.2006, în baza pactului comisoriu din contract, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate de executare și finalizare a lucrrilor de scafandri.

Ca atare, în cauz, a operat, în baza pactului comisoriu din art.39, rezilierea convențional a contractului de la data confirmrii de primire a notificrii de reziliere.

De asemenea, instanța de fond a ignorat probele administrate care stabilesc culpa intimatei în neexecutarea contractului.

Astfel, la data de 16.02.2007, intimata a încetat lucrrile și nu s-a mai prezentat la locul de execuție înclcând astfel clauzele contractuale privind executarea lucrrilor conform graficului din anexa 1.

Martorii audiați în cauz la propunerea pârâtei au relevat aceast stare de fapt.

Prin urmare, conduita culpabil a intimatei care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract a determinat refuzul la plat a sumelor pretinse cu titlu de preț a lucrrilor neexecutate, pentru perioada februarie-mai 2007.

Instanța de fond a fcut o aplicare greșit a disp.art.274 Cod procedur civil, deoarece, atâta vreme cât a respins acțiunea principal ca nefondat, nu putea dispune obligarea apelantei la plata sumei pltite de ctre reclamant cu titlu de tax de timbru.

2.Pârâta - SRL a formulat apel, solicitând admiterea lui, schimbarea în parte a acțiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulat și a menținerii dispozițiilor referitoare la respingerea cererii reconvenționale.

Se arat c sentința atacat este nelegal și netemeinic, pentru urmtoarele considerente:

instanța de fond a apreciat în mod corect probele aflate la dosar, calificând natura sumelor de bani pretinse de aceasta ca reprezentând contravaloarea lucrrilor în baza contractului de execuție de lucrri

Totodat, deși a constatat îndreptțirea acesteia de a încasa sumele pretinse, a respins cererea ca nedovedit.

Ins, din probatoriile administrate nu s-a pus problema și nu s-a stabilit care a fost ponderea cheltuielilor în totalul prețului sau, dimpotriv, care ar fi fost ponderea profitului din prețul stabilit de prți.

Pe bun dreptate, atâta timp cât instanța a fost investit cu o acțiune vizând plata prețului, pârâta nu era ținut a dovedi nici un profit care nu era determinabil și nici efectuarea cheltuielilor.

Se critic interpretarea instanței cu privire la necesitatea dovedirii cheltuielilor, deși a reținut corect c suma pretins vizeaz întreaga contravaloare a lucrrilor, inclusiv a cheltuielilor pe care reclamanta ar fi trebuit s le suporte.

Pe de alt parte, din probele administrate rezult c, cumprtorul a suspendat cu rea-credinț plata prețului, prevalându-se de propria sa culp, fr a avea nici un motiv temeinic care s-l determine s cread c este sau va fi obstrucționat în primirea serviciilor contractate sau în legtur cu calitatea acestora.

In subsidiar, dac nu se reține argumentele invocate mai sus, se arat c este în msur s dovedeasc efectuarea acestor cheltuieli în cadrul probei cu înscrisuri.

Este nefondat susținerea instanței potrivit cu care pârâta, în calitate de creditor al obligației ar putea solicita numai despgubiri, deoarece obligația asumat de asigura front de lucru nu este susceptibil de executare silit, întrucât ne aflm în prezența unui contract cu executare succesiv.

O astfel de interpretare este greșit, întrucât neexecutarea oricrui tip de contract d dreptul creditorului unei obligații s cear recunoașterea ei în justiție și executarea ei.

Interpretarea instanței se apreciaz c îi produce pârâtei un prejudiciu, deoarece la pct.1 din acțiune a solicitat "despgubiri" în contul sumelor datorate pân la data introducerii acțiunii care nu i s-au acordat, iar la pct.2 a solicitat obligarea reclamantei la îndeplinirea obligațiilor asumate.

Prin respingerea cererii reconvenționale contractul a rmas în ființ, dar pârâta nu poate obține nici în natur și nici în echivalent obligarea reclamantei la respectarea contractului.

În dovedirea motivelor de apel, ambele prți au depus la dosarul cauzei înscrisuri, cât și note de concluzii scrise.

Analizând toate probele administrate în cauz, Curtea reține urmtoarele:

1.Cu privire la apelul declarat de reclamanta "" - -Sucursala C:

Prin cererea de chemare în judecat, reclamanta - SRL a solicitat obligarea pârâtei - - - Sucursala C la plata echivalentului în lei a sumei de 266.400 EURO, reprezentând beneficiu nerealizat conform contractului de execuție lucrri nr.250/20.XI.2006 pentru perioada 15.II.2007 - 10.2007, obligarea acesteia s-i permit efectuarea lucrrilor stabilite conform contractului, cât și la plata cheltuielilor de judecat. Între prți s-a încheiat contractul de execuție de lucrri nr.230/20.XI.2006, cu termen de finalizare 10.2007.

Prin acest contract, reclamanta în calitate de subantreprenor s-a obligat a-i executa pârâtei, în calitate de antreprenor, lucrrile de scafandri pentru Proiectul 2000/RO/P/PE/003 - 05 - conducte de descrcare în mare ape uzate de la stațiile de epurare C Nord și Sud.

Potrivit clauzelor contractuale (art.4.1), prețul lucrrilor a fost stabilit la:

- 3000 EURO/zi lucrtoare;

- 3600 EURO/zi nelucrtoare (sâmbt, duminic, srbtori legale);

În art.4.2 din contract s-a prevzut c "pentru zilele în care nu poate lucra din cauza condițiilor meteorologice adverse (vânt, valuri, precipitații, temperaturi sczute), antreprenorul datoreaz ui o de stand-by de 600 EURO/zi.

va menține personalul afectat contractului în așteptare pe durata condițiilor nefavorabile, pregtit pentru începerea lucrrilor imediat ce intervine o ameliorare".

În contract, la art.4.4 prțile au prevzut c prețul cuprinde urmtoarele cheltuieli necesare îndeplinirii contractului: salarii, contribuțiile la buget, aferente salariilor, echipamente (U/W sisteme video și comunicații compresor înalt presiune, echipamente individuale de scafandri), combustibil (mai puțin combustibilul folosit pentru ambarcațiunea ui) și consumabile, transport pân și de la locul de acostare (pentru ), alimente pentru echip și personal auxiliar, asigurri, permis de lucru.

La data de 1.II.2007, prin adresa nr.0926/2007 pârâta o înștiințeaz pe reclamant c dorește s rezilieze contractul de execuție de lucrri nr.230, respectiv 171/20.XI.2006, începând cu data de 12.II.2007, deoarece tarifele menționate în contract depșesc celelalte oferte de pe piaț.

Prțile au prevzut în art. 41.1 modalitțile de denunțare unilateral a contractului în sensul c "antreprenorul își rezerv dreptul de a diminua unilateral contractul în cel mult 30 de zile de la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevzute la data încheierii contractului și care duc la modificarea clauzelor contractuale, astfel încât îndeplinirea contractului ar fi contrar interesului public, definit conform legii".

În alin.2 al aceluiași articol, s-a mai prevzut c în situația prev. de alin.1, are dreptul de a pretinde numai plata corespunztoare pentru partea din contract îndeplinit pân la data denunțrii unilaterale a contractului.

Așa cum a reținut și instanța de fond, chiar dac motivul invocat de pârât nu se circumscrie art.41.1 din contract, din cuprinsul adresei nr.0926/1.II.2007, rezult c intenția pârâtei este de a denunța rezilierea contractului, conform înscrisurilor existente la dosar, prțile au încercat soluționarea litigiului pe cale amiabil, dar nu au ajuns la un rezultat, deoarece pârâta a refuzat s-i achite reclamantei sumele solicitate de titlu de despgubiri.

Îns, în raport de obiectul cererii, reclamanta era îndreptțit la plata profitului pe care le-ar fi putut obține în baza contractului (beneficiul nerealizat) care nu este identic cu contravaloarea lucrrilor care s-ar fi datorat.

Aceasta nu a probat, în condițiile legii - art.1169 cod civil - beneficiul nerealizat pe perioada 15.II.2007 - 10.2007.

2. Cu privire la apelul formulat de - ""- - SUCURSALA

2.1. În ceea ce privește excepția tardivitții depunerii motivelor de apel, invocat de pârât, urmeaz a fi respins, având în vedere disp.art.287 alin.2 cod pr.civil și 287 pct.3 cod pr.civil.

2.2. În conformitate cu disp.art.39 din contract, nerespectarea obligațiilor asumate de ctre una din prți d dreptul prții lezate de a cere rezilierea contractului fr intervenția instanței și nici o formalitate prealabil și fr a mai fi necesar punerea în întârziere, cu excepția înștiințrii în scris a intenției de reziliere a contractului, rezilierea producându-și efectele în momentul confirmrii de primire a notificrii.

Din înscrisurile existente, rezult c ulterior adresei din data de 1.II.2007, pârâta a renunțat la denunțarea contractului, fcând o ofert de continuare a acesteia.

La aceast ofert, reclamanta a solicitat plata tuturor facturilor restante, dar prțile nu s-au înțeles.

Din administrarea tuturor probelor, rezult c nu se poate reține culpa reclamantei pentru neefectuarea lucrrilor și pe cale de consecinț, inaplicabilitatea art.39 din contract, respectiv a excepției de neexecutare a contractului.

Faț de cele expuse, rezult c motivele de apel invocate de ambele apelante, sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în conformitate cu disp. art.296 cod pr.civil, urmeaz a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile comerciale declarate de apelanta-reclamant și intimat- SRL- cu sediul în, etaj 1, cam.5, județ C și de apelanta-pârât și intimat- --SUCURSALA- cu sediul în C,-,.3, județ C, împotriva sentinței civile nr. 6335/ COM/11.12.2007, pronunțat de Tribunalul Constanța -Secția Comercial, în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în daune contractuale.

Definitiv.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public de la 9 iunie 2008.

Pt.PREȘEDINTE: Revi Moga

- -, aflat în CO, semneaz conf.art.261 al.2 cpc,

PREȘEDINTE INSTANȚ,

Judector,

- -

Pt.Grefier,

---, aflat în CO, semneaz conf.art.261 al.2 cpc

Grefier șef,

08 Iulie 2008

Jud.fond-

Jud.red--/21.07.2008

Tehnored.-gref.CV/22.07.2008

Emis ___com.

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune în daune contractuale. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Constanta