Actiune în daune contractuale. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 48
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
Grefier - -
La ordine au venit spre pronunțare apelurile comerciale declarate de apelantul - - prin procurazor și apelanta - reclamantă - L împotriva sentinței civile nr. 65/23.02.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2085/2006 (nr. nou -).
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelurilor comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2085/2006 (nr. nou -), reclamanta L, prin administrator judiciar - EXPERT LBa chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 76.985,77 lei debit neachitat plus 113.093,26 lei dobândă legală.
Reclamanta a susținut că potrivit evidențelor contabile societatea a executat lucrări de construcție la imobilul proprietatea pârâtului, iar contravaloarea acestor lucrări nu a fost achitată.
Prin sentința civilă nr. 65/23 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Bacăua respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru suma de 51.872 lei, a admis în parte acțiunea reclamantei și obligat pârâtul să plătească suma de 46.727,76 lei - contravaloare lucrări și dobânda aferentă calculată până la 31 decembrie 2005.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În baza relațiilor de prietenie dintre și, administratorul statutar al - L, pârâtul a angajat această firmă să-i efectueze lucrările de construcție a unui imobil,( locuința proprietatea pârâtului), situat în B, str. - nr. 69, constând în: turnat fundație, planșee, turnat beton, zidărie, respectiv toate lucrările pentru ridicarea "la roșu" a imobilului.
Conform martorilor audiați în cauză, autorizației de construcție (fila 103) și recunoașterii pârâtului din interogatoriu, lucrările s-au efectuat în perioada 2002 - 2003, între părți neexistând un contract scris.
Pe baza situațiilor de lucrări efectuate și recunoscute de, se emiteau facturile fiscale de către reclamantă, situație confirmată de martorii audiați și de semnătura pârâtului pe situația de lucrări din martie 2003 (fila 10), în baza căreia s-a emis factura fiscală nr. -/2003.
Chiar dacă pârâtul nu a recunoscut situația de lucrări din luna mai 2003, afirmând că nu a semnat-o, totuși a semnat facturile emise în baza acestei situații de lucrări, respectiv facturile nr. -/2003 și nr. -/2003.
Pârâtul, inițial a avut o poziție sinceră cu privire la semnătura sa de pe facturi și situația de lucrări, după care a recunoscut toate semnăturile de pe aceste acte, ceea ce înseamnă că a recunoscut și efectuarea lucrărilor facturate.
Deși s-a invocat de către că lucrările nu au fost de calitate și că au trebuit refăcute, pârâtul nu a administrate probe în susținerea acestei afirmații.
În ceea ce privește plata contravalorii celor 3 facturi ce fac obiectul cauzei și care au fost recunoscute de, instanța de fond a reținut că la data de 11 decembrie 2002 pârâtul a plătit lui suma de 9.000 (fila 102), fără a se specifica ce reprezintă această sumă (avans, împrumut).
Având în vedere principiul "in dubio pro rea", precum și relațiile dintre și reprezentantul reclamantei, instanța reținut această sumă achitată de în contul lucrărilor efectuate de reclamantă.
Deși martorul a arătat că suma nu privește prezenta cauză, atâta timp cât nu s-a adus dovezi în acest sens și nici nu s-a făcut dovada că ea a fost restituită pârâtului, instanța de fond a considerat- plată în contul datoriei.
Datorită modului lapidar de întocmire a acestei chitanțe de mână, care nu specifică nici de la cine s-a primit suma, instanța a mers pe recunoașterea martorului că a primit suma de la și pe faptul că chitanța se afla în posesia pârâtului.
Având în vedere o paritate leu/dolar de 33,620 la 1, s-a reținut că la data de 11 decembrie 2002, pârâtul a achitat suma de 30.258 RON.
De asemenea, pârâtul a mai achitat suma de 20.300 RON, conform nr. 3/17 martie 2003, P 3/21 martie 2003 și nr. 9/14 august 2003.
Deși pârâtul a invocat că acestea ar fi avansuri achitate în contul lucrărilor și nu plata parțială la factura nr. - din martie 2003, instanța de fond le-a considerat plăți parțiale, conform mențiunii înscrise pe aceste instrumente de plată - "contravaloare lucrări".
Deși pârâtul a mai prezentat un nr. 2/19 februarie 2003, afirmând că achitat la acea dată suma de 5.000 RON martorului, instanța nu a putut să ia în calcul această sumă, cu privire la care a reținut că reprezintă "contravaloare împrumut" acordat lui .
Cu nr. 8/16 iunie 2003, pârâtul a făcut dovada achitării sumei de 2.500 RON, tot în contul datoriei către reclamantă, reprezentând contravaloare lucrări.
Ca atare, din valoarea totală a celor 3 facturi, ce fac obiectul prezentei cauze, de 97.285,77 RON, s-a apreciat că prin probele administrate pârâtul a făcut dovada achitării sumei de 53.058 RON, rămânând un debit neachitat de 44.227,77 RON.
În ceea ce privește dobânda solicitată, instanța de fond a avut în vedere și alte plăți de care nu s-aținut cont la calcularea dobânzii legale, arătând că reclamanta, din eroare, a indicat ca dobândă solicitată - suma rezultată din adunarea dobânzii rezultate din calculul depus, de 36,107,49 RON; cu debitul, solicitând plata acesteia până la 31 decembrie 2005, motiv pentru care, deși a considerat admisibilă cererea privind plata dobânzii legale, a reținut că nu are elemente suficiente pentru a reface calculul depus de reclamantă.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune cu privire la contravaloarea facturii nr. - din 03 martie 2003 invocată de, instanța a respins-o, deoarece prin plățile parțiale efectuate în contul acestei datorii, cu nr. 3/2003, nr. 3/2003, nr. 8/2003 și nr. 9/2003, pârâtul a întrerupt cursul prescripției ce curgea în favoarea sa.
Împotriva sentinței civile nr. 65/23 februarie 2007 a declarat apel pârâtul.
Curtea de APEL BACĂU, prin decizia nr. 129/23 noiembrie 2007 a admis apelul pârâtului și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea pe acest considerent. Totodată, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Această decizie a fost casată prin decizia nr. 1695/02 iunie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor (pe considerentul că excepția reținută de instanța de apel este neîntemeiată).
Astfel reinvestită cu soluționarea cauzei, curtea constată următoarele:
Împotriva sentinței nr. 65/23 februarie 2007 au formulat apel atât reclamanta cât și pârâtul.
1. Reclamanta - L, prin administrator judiciar a solicitat modificarea sentinței apelate sub două aspecte, respectiv: 1) cu privire la dobânda legală datorată de, care, în opinia societății, ar fi în cuantum de 28.168,78 lei și 2) cu privire la suma de 9.000, care în mod greșit a fost reținută ca fiind achitată de către în contul datoriei; apelanta susține că se impunea ca pârâtul să fie obligat și la această sumă.
2. Pârâtul a solicitat, în apelul său reaprecierea probatoriului administrat, cu consecința respingerii în tot a pretențiilor reclamante.
Apelantul - susține că a achitat toate lucrările efectuate de reclamantă, dar că instanța de fond a ignorat o parte din probele administrate în acest sens, iar în ce privește dobânda solicitată prin acțiune, aceasta nu este datorată, ca o consecință a inexistenței debitului principal; pe de altă parte, susține apelantul -, nu s-au administrat probe privind cuantumul acestei dobânzi.
Criticile apelantului -, privind excepția prematurii acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile au fost examinate și soluționate irevocabil prin decizia de casare, astfel că nu mai pot fi avute în vedere în prezenta rejudecare, potrivit art. 315 al. 1 Cod procedură civilă.
Examinând cauza de față, în raport de susținerile părților și de probele administrate, curtea reține următoarele:
1. Apelul reclamantei este întemeiat, în măsura și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Instanța de fond a apreciat în mod corect destinația și caracterul plății în sumă de 9.000
Este adevărat că actul care face referire la această sumă are un conținut lapidar (consemnând doar declarația administratorului reclamantei, în sensul că a primit această sumă) - declarație - fila 102 dosar fond.
Însă, acest act trebuie apreciat în raport de contextul general, legat de faptul că administratorul reclamantei și pârâtul aveau o relație de prietenie, că în perioada respectivă (decembrie 2002) demarau lucrările de construcție la imobil, că administratorul reclamantei a recunoscut că a primit acești bani de la, susținând însă că alta a fost destinația sumei în discuție, că nici o probă nu susține aceste afirmații legate de o altă destinație a sumei de 9.000
Față de acest context general, coroborat cu faptul că actul ce atestă plata sumei de 9.000 USD se afla în posesia pârâtului, curtea apreciază că este corectă concluzia instanței de fond, în sensul că suma respectivă să fie considerată plată pentru executarea lucrărilor de construcție.
Susținerile apelantei - reclamante, referitor la această sumă de 9.000 USD, nu pot fi reținute, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că suma ar fi reprezentat un împrumut, așa cum susține reclamanta.
Aplicarea principiului "in dubio pro reo" s-a făcut în coroborare cu contextul general sus - menționat.
În ce privește argumentul legat de data la care s-a plătit suma de 9.000 USD, raportat la data începerii lucrărilor, curtea reține că autorizația de construcție s-a eliberat în septembrie 2002 și însuși administratorul reclamantei declarat că lucrările au început în anul 2002 (declarație - fila 95 dosar fond), în contradicție cu susținerile din acțiunea introductivă, unde se menționează că lucrările au fost executate numai în anul 2003.
Aceeași susținere este reluată și în apel, unde reclamanta susține că suma de 9.000 USD nu putea fi achitată în data de 11 decembrie 2002 pentru niște lucrări ce urmau a fi executate peste 6 - 8 luni.
Această susținere este contrazisă, așa cum s-a arătat de însăși declarația dată de administratorul reclamantei în fața instanței (în care acesta recunoaște că lucrările au început în 2002).
În ce privește dobânda solicitat de reclamantă prin acțiune, curtea constată că susținerile apelantei - reclamante sunt întemeiate:
Instanța de fond a reținut că cererea de acordare a dobânzii legale este admisibilă, dar că nu există elemente suficiente pentru a verifica modul de calcul depus de reclamantă.
Curtea reține că potrivit art. 2 din nr.OG 9/2000, "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi, fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală".
Art. 3 al. (1) din nr.OG 9/2000 stabilește că dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Față de aceste dispoziții legale, coroborate cu prevederile art. 1082, 1088 Cod civil, reclamanta este îndreptățită la dobânda legală aferentă sumei acordate cu titlu de debit (44.227,77 lei), dobândă ce va fi calculată la data executării, în funcție de dobânda de referință a, începând cu data promovării acțiunii și până la data promovării apelului - 22 iunie 2007 (așa cum solicitat reclamanta prin apelul promovat).
Ca urmare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul reclamantei și se va schimba în parte sentința apelată; în sensul că va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului acordat, dobândă ce se va calcula în funcție de nivelul dobânzii de referință a, pentru perioada 30.05.2006 - 22.06.2007.
Celelalte dispoziții ale sentinței apelate vor fi menținute.
2. În ce privește apelul pârâtului, Curtea constată nefondat acest apel, pentru următoarele considerente:
Apelantul a susținut că factura nr. -/01 martie 2003 nu este semnată de el, în calitate de beneficiar, nu a avut cunoștință de ea și nu recunoaște ca debit de plată suma înscrisă în această factură.
A mai arătat apelantul - că sumele achitate cu cele trei ordine de plată (două din martie și unul din august nu reprezintă plăți aferente facturii din luna martie, ci avansuri pentru lucrări; de asemeni, instanța de fond în mod greșit nu ar fi reținut că achitat suma de 50.000.000 lei (ROL) cu Ordinul de Plată din 19 februarie 2003, precum și suma de 150.000.000 lei (ROL) achitată lui la solicitări urgente.
Apelantul - susține că a achitat integral contravaloarea lucrărilor, astfel că nu mai datorează nici o sumă reclamantei; pe cale de consecință, nu datorează nici dobândă.
De asemeni, în opinia apelantului -, nu este dovedit cuantumul dobânzii.
Curtea reține că prin răspunsul la interogatoriu civil luat la instanța de fond (filele 99 - 1000), pârâtul a recunoscut în mod expres căîi aparține semnătura de pe facturile și devizele de lucrări depuse la dosar în susținerea acțiunii.
Situația de lucrări din luna martie 2003 (fila 10 - fond) este semnată de, iar în baza acestei situații s-a emis factura nr. -/2003.
În atare condiții, instanța de fond a apreciat în mod corect (și față de contextul general) că pârâtul datorează și suma înscrisă în factura nr. -/01 martie 2003.
Pe cele trei ordine de plată invocate de se face mențiunea că sumele achitate reprezintă contravaloare - lucrări și nu avansuri lucrări, așa cum susține în apel.
În ce privește plățile la care face referire apelantul -, curtea reține că nr. 2/19 februarie 2003 se menționează că suma de 50.000.000 lei (ROL) reprezintăcontravaloare împrumut. Cum nu au fost administrate probe din care să rezulte că suma respectivă ar fi avut altă destinație decât împrumutul, instanța de fond a apreciat în mod corect că suma nu poate fi considerată plată pentru lucrările de construcție.
Pentru suma de 150.000.000 lei (ROL) invocată de apelantul - s-au depus adeverințe eliberate de 8filele 120 - 121), care atestă ridicarea sumei de către de la bancă.
Aceste adeverințe puteau constitui un început de dovadă scrisă, dar, în condițiile în care nu au fost completate cu alte probe, nu se poate stabili destinația sumelor respective, iar afirmațiile pârâtului, în sensul că banii ar fi fost plătiți reclamantului, rămân simple susțineri, lipsite de suport probator.
În ceea ce privește dobânda la care este obligat pârâtul, curtea urmează a înlătura apărările acestuia, considerând întemeiată cererea de acordare a dobânzii legale, în măsura și pentru considerentele expuse anterior (la examinarea apelului reclamantei).
Față de considerentele expuse, apelul pârâtului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul comercial declarat de apelanta - reclamantă - L - prin lichidator judiciar EXPERT B, str. -. 1,. D,. 1, Județul B împotriva sentinței civile nr. 65/23.02.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2085/2006 (nr. în format nou -).
Schimbă în parte sentința civilă nr. 65/23.02.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău îndreptată prin încheierea pronunțată la 07.05.2007 în sensul că obligă pârâtul la plata dobânzii aferente calculate până la data de 22 iunie 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondat apelul comercial declarat de apelantul - prin procurator din B, str. - -. 4,. F,. 5, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Red.
Tehnored. 5 ex.
02 nov. 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Morina Napa
