Acțiune în revendicare. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1081/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 132
Ședința din Camera de Consiliu de la 25 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
GREFIER - -
******************
Pe rol pronunțarea apelului formulat de apelanta reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI împotriva sentinței comerciale nr.14229/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE SA, -, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și SC IMOBILIARE SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 11 februarie 2010, 18 februarie 2010 și 25 februarie 2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 14229/23.12.2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins acțiunea formulată și completată de reclamanta BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI în contradictoriu cu pârâtele BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE SA B, REGIA AUTONOMA - ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, STATUL R prin Ministerul Finanțelor Publice și SC IMOBILIARE SRL B, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin aceeași hotărâre a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, după ce prin încheierea pronunțată la data de 3.10.2008 instanța a respins ca neîntemeiată excepția de necompetență funcțională, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile articolului 4 Cod comercial, care instituie o prezumție de comercialitate pentru toate contractele și obligațiile unui comerciant, constatând că nu a fost răsturnată această prezumție în pricina dedusă judecății, prin dovedirea caracterului civil sau comercial al obligației, atât timp cât imobilul în litigiu face parte din fondul de comerț.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamanta are, potrivit statutului său redat de Legea nr.312/2004, calitatea de persoană juridică, instituție publică a statutului, calitate care o exclude din categoria persoanelor îndreptățite a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 și, în aceste condiții, are deschisă calea dreptului comun pentru a introduce acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile articolului 480 Cod civil, dar și pentru a promova acțiuni vizând declararea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul revendicat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată, tribunalul a avut în vedere că, deși reclamanta își justifică interesul cu privire la atacarea contractelor de vânzare-cumpărare, nu a făcut însă dovada dreptului său actual de proprietate asupra bunului.
Aceasta deoarece, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,- în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.218/17.12.1937 încheiat cu Societatea Generală de Construcții și Lucrări Publice și Banca Blank & Co, iar prin Legea nr.1056/1946 a fost reglementată etalizarea BNR începând cu data de 1.01.1947.
Ulterior, în anul 1961, imobilele din- și 6 au trecut gratuit în proprietatea Ministerului Finanțelor, pentru ca apoi în aplicarea decretului nr.285/1997 să treacă în proprietatea întreprinderii pentru administrarea clădirilor din subordinea Oficiului Economic "", care în conformitate cu dispozițiile articolului 4 din HG 1217/1990 a fost preluată de către Administrația Protocolului de Stat, iar prin HG nr.811/1991 s-a aprobat înstrăinarea, din patrimoniul REGIEI AUTONOME ADMINISTRAȚIA - PROTOCOLULUI DE STAT a imobilului situat în- către Banca Română pentru Dezvoltare SA.
Instanța de fond a mai reținut faptul că la data de 8.07.1993 între RA APPS, în calitate de vânzător și BRD SA în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție situat în-, sector 3, B, contract care a fost înregistrat sub nr. 1422/12.07.1993.
Ulterior, la data de 23.11.2004 s-a încheiat între aceleași părți contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect transmiterea către BRD -SA a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1492 mp (1217,61 mp conform măsurătorilor cadastrale) având număr cadastral 3594/6 situat în-, sector 3, B, convenție autentificată sub nr. 4145/23.11.2004 la Societatea civilă - Biroul Notarial.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4475/19.12.2007 de BNP Asociați, și a-, BRD Generale SA a vândut către SC - Imobiliare SRL imobilul (teren + construcție) în litigiu.
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de proprietar la momentul actual, calitate care să-i confere legitimare procesuală activă în pricina dedusă judecății.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că nu s-a probat publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului nr. 423/1991, prin care s-a stabilit trecerea imobilului în litigiu în mod gratuit din subordinea Oficiului Economic "" în proprietatea Băncii Naționale a României, in lipsa acestei publicări, în conformitate cu disp. art. 107 alin.4 din Constituția României în forma publicată în Monitorul Oficial nr. 233/1991, adoptată la 21.11.1991, ea fiind considerată inexistentă și că nu rezultă din actele depuse la dosar că această hotărâre are un caracter militar, întrucât adresa nr.2141/16.03.2007 emisă de Secretariatul General al Guvernului face referire numai la gestionarea acestui document" în mod similar hotărârilor de guvern cu caracter militar".
Împotriva sentința anterior menționată, la data de 8.04.2009, în termen legal, reclamanta a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea căii de atac pe care a declarat-o, apelanta a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât prin Legea nr. 1056/1946 prin care Banca Națională a României a fost etatizată, potrivit articolului 1, doar proprietatea acțiunilor acesteia a trecut liberă de orice sarcini în patrimoniul statului, nu și bunurile imobiliare ale reclamantei, căreia i s-a permis astfel cum rezultă din dispozițiile articolului 25 alineat 2 ale legii, să le dețină în proprietate, dar numai în limita necesară funcționării sale, cu destinație de locuințe pentru personal sau pentru realizarea creanțelor ei.
În sprijinul acestor susțineri, apelanta a invocat și dispoziții din Decretul nr. 320/1948 pentru organizarea Băncii Populare Române-Banca de Stat, din conținutul cărora a arătat că rezultă că a continuat să ființeze ca persoană juridică, având patrimoniu propriu în cuprinsul căruia intră și capitalul, precum și drepturile de proprietate asupra imobilelor deținute.
Apelanta a mai arătat că din actele normative în materie rezultă, fără putință de tăgadă, că dreptul de proprietate asupra imobilelor deținute de bancă, înainte de etatizare, în baza actelor de vânzare-cumpărare, nu a trecut niciodată în mod legal în patrimoniul Statului Român, potrivit normelor legale privind modurile prin care se dobândește proprietatea, respectiv cele prevăzute de art.644 și 645 Cod Civil.
A precizat că, niciodată Statul Român nu a emis vreun act normativ prin care să reglementeze trecerea dreptului de proprietate asupra tuturor imobilelor deținute de bancă, înainte de anul 1947, nici ca universalitate de bunuri și nici cu titlu particular.
În ceea ce privește situația arătată în expunerea de motive, reținută de instanță ca fiind o recunoaștere privind trecerea în mod gratuit a imobilului în proprietatea Ministerului Finanțelor,a susținut apelanta că nu poate fi privită decât ca o explicație pentru maniera în care se proceda la acel timp, încălcându-se normele legale în vigoare privind transmiterea dreptului de proprietate, in realitate nefiind emis niciun act cu titlu gratuit valabil, prevăzut de Codul Civil.
De asemenea, apelanta a solicitat înlăturarea constatării instanței de fond cu privire la inexistența HG nr.423/1991 ca urmare nepublicării în Monitorul Oficial, întrucât aceasta reprezintă un act administrativ cu caracter individual, care confirmă proprietatea sa asupra imobilelor revendicate și dispune asupra transmiterii posesiei, nepublicarea acesteia datorându-se caracterului militar atribuit de organul emitent, fiind exceptată de la publicare în mod expres, prin încadrarea acesteia în teza a 3 -a din articolul 107 alineat 4 din Constituția din anul 1991. mai susținut și că cenzura unor astfel de acte nu poate fi realizată de o instanță comercială, ci ar fi trebuit sesizată instanța de contencios administrativ și că HG nr.423/1991 nu poate fi calificată ca fiind contrară Constituției, cât timp repune în ordinea de drept constituțională raporturile juridice privind proprietatea și posesia.
În ceea ce privește interpretarea dată de judecătorul fondului adresei nr. 20E/116 din 14.03.2007 emisă de Secretariatul General al Guvernului, Direcția Specială, apelanta a susținut că prin aceasta se confirmă natura juridică a hotărârii, act cu caracter militar și impune persoanei căruia îi este adresat să respecte același regim, din momentul intrării în posesia acestuia.
În finalul motivelor, apelanta a arătat că și-a menținut proprietatea asupra imobilului cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1937, precum și a celorlalte imobile, indiferent de faptul că a avut calitatea de persoană juridică cu capital mixt (stat și privat) sau cea de persoană juridică cu capital exclusiv de stat.
La termenul de judecată, din 10 decembrie 2009, odată cu depunerea răspunsului la întâmpinările formulate de intimatele-pârâte, apelanta a depus și o completare a motivelor de apel, prin care a suplimentat argumentele privind greșita reținere a primei instanțe în ceea ce privește inexistența HG nr.423/1991, dar a și formulat o nouă critică cu privire la hotărârea apelată, susținând că deși a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a trei acte administrative, HG nr.811/7.12.1991, HG nr. 854/28.09.2000 și HG nr.533/30.05.2002, în conformitate cu dispozițiile articolului 4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de fond, nu a supus dezbaterii această excepție, asupra căreia nici nu s-a pronunțat, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinicie, prima instanță ținând cont de acest acte la judecarea cauzei.
Curtea, în raport de dispozițiile articolului 287 alineat 2 Cod procedură civilă, care stabilesc ă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul pot fi formulate și depuse până cel târziu la prima zi de înfățișare, a stabilit că limitele investirii sale sunt constituite de motivele de apel d epuse la data de 8.04.2009, nu și de cele depuse la data de 10.12.2009, după prima zi de înfățișare, astfel cum este definitivă de articolul 134 Cod procedură civilă.
Cu prilejul concluziilor orale de la termenul de judecată din data de 4.02.2010, apelanta a invocat drept motiv de ordine publică necompetența funcțională a secției comerciale a tribunalului în soluționarea prezentei pricini asupra căruia Curtea a arătat că se va pronunța prin decizia cu privire la apelul formulat de reclamantă.
În cauză au fost depuse de intimatele - pârâte întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat, răspunzând argumentat și în detaliu fiecărei critici formulate de apelantă.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aspectul competenței funcționale a instanței nu reprezintă un motiv de apel d e ordine publică, cum susține apelanta, întrucât potrivit articolului 159 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești -competența generală; când pricina este de competența unei instanțe de alt grad - competență materială; când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura - competență teritorială exclusivă.
Ca atare nu va fi examinat de C, întrucât nu a constituit una dintre criticile formulate de apelantă odată cu depunerea motivelor de apel cu care a fost învestită instanța la data de 8.04.2009.
Mai mult decât atât, Curtea arată că împotriva încheierii din data de 18.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, prin care a fost înaintată pricina spre soluționare Secției a VI a Comerciale a Tribunalului București, apelanta nu a exercitat calea de atac a apelului.
De asemenea, Curtea arătă că nu va constitui obiect al examinării sale nici critica referitoare la soluționarea pricinii de către judecătorul fondului, fără a administra toate probatoriile necesare pentru soluționarea cauzei în fond, întrucât această susținere excede motivelor de apel formulate cu respectarea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă.
Pe fondul cererii de apel Curtea arată că, pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte în proces, este necesar ca aceasta să aibă calitate procesuală, care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa în justiție.
Calitatea procesuală este titlul legal care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
În pricina obiect al cauzei de față, apelanta nu a dovedit împrejurarea potrivit căreia - constituită în societate anonimă potrivit Legii nr. 1521/1935, a transmis în totalitate către, persoană juridică de drept public, potrivit Legii nr. 1056/1946 patrimoniul său, în care se pretinde că s-ar fi aflat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Instanța de fond în mod just a reținut că a fost etatizată prin Legea nr.1056/1946, statul devenind astfel unic acționar, în patrimoniul său trecând întregul patrimoniu al fostei societăți pe acțiuni care a devenit în acest mod instituție de stat, conform articolului 1 din Legea nr.1056/1946 "Banca Națională a României se etatizează pe data de 1 ianuarie 1947. Pe aceeași dată proprietatea acțiunilor Băncii Naționale a României trece liberă de orice sarcini în patrimoniul Startului".
Nefondat susține apelanta că etatizarea privea numai acțiunile ce constituiau capitalul băncii și că legea permitea deținerea de către BNR a unor imobile, dar numai în limitele necesare funcționării sale.
Aceasta deoarece HG nr.423/1991, în baza căreia pretinde apelanta că imobilul în litigiu ar fi trecut din proprietatea Întreprinderii pentru administrarea clădirilor, din subordinea Oficiului Economic "" în proprietatea, nu poate constitui titlu de proprietate al acesteia, întrucât lipsa dovezii publicării sale în Monitorul Oficial atrage inopozabilitatea ei, în conformitate cu articolul 107 din Constituția României din 1991.
Nu poate fi primită susținerea apelantei potrivit căreia nu trebuia publicată în Monitorul Oficial al României această hotărâre de guvern, întrucât este anterioară momentului adoptării Constituției din 1991, întrucât erau aplicabile prevederile articolului 7 din Legea nr.37/1990 - publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 18 decembrie1990, pentru organizarea și funcționarea Guvernului României care dispuneau în sensul obligativității publicării în Monitorul Oficial a hotărârii adoptate de acesta.
Prin urmare, cât timp hotărârea de guvern mai sus menționată nu privește nici una dintre situațiile reglementate prin norma juridică arătată, Curtea apreciază că nu există nici o justificare pentru nepublicarea acesteia.
Față de cele ce preced, instanța de apel a apreciat că reclamanta - apelantă nu a probat calitatea sa de proprietar neposesor al imobilului în litigiu, care să o îndreptățească să exercite acțiunea în revendicare, precum și pe celelalte capete de cerere, așa cum în mod corect a stabilit și prima instanță, vizând constatarea nulității absolute, rectificarea cărții funciare și înscrierea dreptului de proprietate.
Constatând că hotărârea acesteia nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie, în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței comerciale nr.14229/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE SA, cu sediul în B, sector 1,--7, REGIA AUTONOMA ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B, sector 1,--8, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B, sector 5,- și SC IMOBILIARE SRL, cu sediul în B, sector 1,--77,. c, Corp J,. 1,. 20 și ales la & ASOCIAȚII din șos. - -, nr. 4-8, Clădirea House,.8, sector 1
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
7 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Carmen Mihaela Negulescu
