Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIAL
Dosar nr- (Numr în format vechi 1165/2009)
DECIZIA COMERCIAL NR. 10 53
Ședința public de la 4 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECTOR - -
JUDECTOR -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr. 1660 din 20 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII a Comercial în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - INTERNAȚIONAL SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR ADMINISTRARE LICHIDARE.
La apelul nominal fcut în ședinț public nu au rspuns prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care, Curtea constatând c recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lips, conform art.242 alin 2. proc. Civil reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e faț, reține urmtoarele:
Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști - Secția a VII-a Comercial la data de 25.03.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - Internațional SRL.
Prin sentința comercial nr.2890/20.06.2008, judectorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței și numirea lichidatorului judiciar.
La data de 03.12.2008, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 formulat cerere de autorizare în vederea promovrii unei cereri de atragere a rspunderii patrimoniale și cerere de atragere a rspunderii patrimoniale împotriva pârâților Biton și, reprezentanți ai debitoarei, acțiune întemeiat pe art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, republicat.
Prin sentința comercial nr.1660/20.03.2009, Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial a respins cererea de atragere a rspunderii patrimoniale formulat de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 ca neîntemeiat și a dispus închiderea procedurii conform art.131 din Legea nr.85/2006, republicat și radierea societții.
Pentru a pronunța aceast sentinț, tribunalul a reținut c din conținutul cererii formulat în contradictoriu cu pârâții rezult c reclamanta face un rezumat general al aspectelor teoretice pentru angajarea rspunderii prevzut de art.138 din Legea nr.85/2006, republicat, fr s indice în concret care sunt faptele care se încadreaz în aceste dispoziții.
Ca atare,m svârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt dou condiții necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenat rspunderea prevzut de art.138 din lege. În plus, petenta este obligat s dovedeasc raportul cauzal dintre faptele ilicite pe care le invoc și imposibilitatea debitoarei de a-și acoperi datoriile exigibile, aspect ce nu rezult din cererea formulat în cauz.
Judectorul sindic a mai reținut c, simplul fapt c pârâții nu au ținut contabilitatea conform legii nu este de natur s duc la angajarea rspunderii acestora, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre aceste fapte și ajungerea societții în stare de insolvenț.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucure ști - Secția a VI-a Comercial la data de 15.05.2009.
În motivarea recursului declarat, recurenta a artat c sentința atacat a fost pronunțat cu aplicarea greșit a legii, conform art.304 pct.9 Cod procedur civil, întrucât din rapoartele întocmite de lichidator reiese c pârâții nu au prezentat documentele contabile conform art.28 din Legea nr.82/1991, republicat, raportul de cauzalitate dintre aceast fapt ilicit și prejudiciul cauzat, fiind dovedit de dezinteresul în ceea ce privește funcționarea normal a societții.
Recurenta a mai artat c, întrucât ne aflm pe trâmul rspunderii civile contractuale, culpa este prezumat, conform art.1082 Cod civil, atâta timp cât s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, vzând și dispozițiile art.3041Cod procedur civil, Curtea reține c recursul declarat este nefondat, pentru urmtoarele considerente:
Rspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizeaz drept rspundere civil delictual, literatura și practica judiciar fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicat, lege aplicabil în speța de faț, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei rspunderii civile delictuale este acela c art.72 din Legea nr.31/1990, republicat, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizeaz exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii rspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai faț de societate, dispoziția legal fiind special, și, deci de strict interpretare. Nu se poate susține c rspunderea instituit de o dispoziție legal special poate fi extins prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaug la lege și, conform principiului,.
Reținând teza rspunderii civile delictuale, faț de argumentele logico-juridice artate anterior, Curtea apreciaz c în mod temeinic și legal, instanța de fond a artat c, în speț, trebuie doveditetoate elementelerspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurent în susținerea recursului promovat, relative la rspunderea civil contractual și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține c, în speț, recurenta nu a fcut dovada acestor elemente - condiție a cror îndeplinire este impus cumulativ de principiile rspunderii civile delictuale, nefiind probat nici culpa persoanelor vizate, nici legtura de cauzalitate dintre starea de insolvenț a societții debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind înclcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicat.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurent relativ la prezumția legal a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând c noua dispoziție legal nu aduce nici o modificare sub acest aspect faț de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicat, culpa administratorilor nefiind prezumat legal, astfel încât trebuie dovedit în instanț, în condițiile art.1169 Cod civil.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedur civil, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.1660 din 20 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - INTERNAȚIONAL SRL prin Lichidator Judiciar ADMINISTRARE LICHIDARE.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 25.09.2009.
Președinte Judector, Judector,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 29.09.2009
Tehnored. - 1.10.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial
Președinte: aragaHaraga
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Diana