Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar:-

DECIZIA CIVILĂ NR.100/

Ședința publică din 11 februarie 2008

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier:- -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS B împotriva încheierii din data de 15.01.2007 pronunțată în dosarul nr.6297/2006 al Tribunalului Arad în contradictoriu cu debitoarea SC SA prin lichidator judiciar Expert A, pârâții intimați, -, G, având ca obiect suspendare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul lipsă avocat, pârâtul personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, hotărârea judecătorului sindic fiind definitivă și executorie, iar în principal, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, potrivit concluziilor scrise.

Pârâtul arată că are aceleași concluzii.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15.01.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Arad cu nr.6297/2006, judecătorul sindic a dispus suspendarea cererii formulate de creditoarea AVAS B pentru atragerea răspunderii foștilor administratori ai debitoarei SC SRL, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.1 Cod procedură civilă și apreciind că dezlegarea pricinii în prezenta cauză atârnă în tot de modul de soluționare, de către instanța de control judiciar, a recursul declarat de pârâți împotriva încheierii nr.3178/07.12.2006, pronunțată de judecătorul sindic în prezentul dosar, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și au fost luate măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile ale pârâților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS B solicitând casarea hotărârii atacate și continuarea judecății, având în vedere că suspendarea facultativă a unei judecăți nu se poate pronunța decât expres și limitativ în cazurile prevăzute de art.244 pct.1 sau 2 și, chiar dacă s-ar accepta raționamentul judecătorului sindic, se consideră că un recurs inadmisibil în momentul de față și un recurs care vizează cererea accesorie a măsurilor asigurătorii nu poate avea nici un efect asupra judecării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale.

Se mai arată că încheierea de suspendare este netemeinică și nelegală, întrucât potrivit art.12 din Legea nr.85/2006 "hotărârile judecătorului sindic sunt definitive și executorii", iar potrivit art.8 din Legea nr.85/2006 "hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate", astfel încât nu interesează în speță recursul declarat de pârâți împotriva încheierii nr.3178/07.12.2006, încheierea recurată fiind definitivă și executorie.

De asemenea, se consideră că în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.1 Cod procedură civilă, fiind evident că există o contradicție între motivarea judecătorului fondului, care suspendat cauza "apreciind că dezlegarea pricinii în prezenta cauză atârnă în tot de modul de soluționare de către instanța de control judiciar a recursului declarat de pârâți împotriva încheierii nr.3718/07.12.2006, pronunțată de judecătorul sindic în prezenta cauză, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și au fost luate măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile ale pârâților" și motivul pentru care se poate suspenda o cauză în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, acesta din urmă referindu-se la "existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Astfel cum rezultă din chiar cuprinsul art.244 pct.1 Cod procedură civilă existența sau inexistența dreptului (și nu a calității procesuale) fac deja obiectul unei alte judecăți, fiind în prezența a două procese concomitente, unul dintre acestea, pentru a putea fi dispusă suspendarea, trebuie în mod obligatoriu să aibă ca obiect existența sau inexistența unui drept.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a AVAS, se arată că este evident că acesta este inadmisibil în momentul de față. Potrivit dispoziției înscrise în art.282 alin.2 Cod procedură civilă, încheierile premergătoare, adică acele încheieri de ședință care sunt anterioare fondului, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, iar art.299 Teza a-II-a Cod procedură civilă prevede că dispozițiile art.282 alin.2 Cod procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător în recurs.

Se arată că recursul declarat împotriva unei încheieri premergătoare prin care s-a soluționat excepția lipsei calității procesuale active pronunțate în cadrul unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere, raportat la dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, poate fi declarat numai odată cu fondul, astfel încât la momentul de față recursul este inadmisibil.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii prin care s-au dispus măsuri asigurătorii, creditoarea arată că nu are nici un fel de înrâurire asupra fondului cauzei, măsura asiguratorie fiind o cerere premergătoare și accesorie fondului cauzei.

Analizând recursul din prisma criticilor formulate și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acesta este întemeiat.

În mod corect a criticat hotărârea, creditoarea AVAS arătând că suspendarea facultativă a unei judecăți nu se poate pronunța decât expres și limitativ în cazurile prevăzute de art.244 pct.1 sau 2 și, chiar dacă s-ar accepta raționamentul judecătorului sindic, se consideră că un recurs inadmisibil în momentul de față și un recurs care vizează cererea accesorie a măsurilor asigurătorii nu poate avea nici un efect asupra judecării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale.

Mai mult decât atât, în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.1 Cod procedură civilă, fiind evident că există o contradicție între motivarea judecătorului fondului, care a suspendat cauza "apreciind că dezlegarea pricinii în prezenta cauză atârnă în tot de modul de soluționare de către instanța de control judiciar a recursului declarat de pârâți împotriva încheierii nr.3718/07.12.2006, pronunțată de judecătorul sindic în prezenta cauză, prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și au fost luate măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile ale pârâților" și motivul pentru care se poate suspenda o cauză în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, acesta din urmă referindu-se la "existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Astfel cum rezultă din chiar cuprinsul art.244 pct.1 Cod procedură civilă existența sau inexistența dreptului (și nu a calității procesuale) fac deja obiectul unei alte judecăți, fiind în prezența a două procese concomitente, unul dintre acestea, pentru a putea fi dispusă suspendarea, trebuie în mod obligatoriu să aibă ca obiect existența sau inexistența unui drept.

În esență, judecătorul sindic, față de motivele în drept invocate, nu poate dispune suspendarea judecării cauzei cu aceeași lejeritate ca în orice altă procedură, având în vedere că scopul urmărit de legiuitor este cel al celerității litigiilor comerciale, în general și al procedurilor de insolvență, de asemenea.

7 al art. 8 din nr. 85/2006 vine să sprijine această susținere.

Curtea constată și reține că, față de considerentele reținute de prima instanță, raportat la aspectele în fapt și în drept mai sus expuse, hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.244 Cod procedură civilă, referitor la suspendarea judecății, motiv pentru care, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS B împotriva încheierii din data de 15.01.2007 pronunțată în dosarul nr.6297/2006 al Tribunalului Arad, va modifica încheierea recurată și pe fond va respinge cererea de suspendare formulată de pârâtul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS B împotriva încheierii din data de 15.01.2007 pronunțată în dosarul nr.6297/2006 al Tribunalului Arad.

Modifică încheierea recurată și pe fond respinge cererea de suspendare formulată de pârâtul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./20.02.2008

Dact./21.02.2008

2 ex

Primă instanță: Tribunalul Arad -judecător

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Timisoara