Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1048/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIAL
DECIZIA COMERCIAL NR. 1048
Ședința public de la 09.10.2008
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de ctre recurentul Municipiul B, împotriva sentinței comerciale nr. 2600/04.06.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Direcția General de Impozite și Taxe Locale Sector 4 și, prin lichidator Consult
La apelul nominal fcut în ședinț public au rspuns recurentul, reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na și intimata Direcția General de Impozite și Taxe Locale Sector 4, reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na, lipsind celelalte prți.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care se învedereaz instanței ca, prin Serviciul Registratur, intimatul a depus la dosar întâmpinare, în dou exemplare.
Se comunic un exemplar al întâmpinrii ctre recurent, a crui reprezentant solicit lsarea dosarului la a doua strigare, pentru a putea lua cunoștinț de conținut.
Curtea dispune lsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal fcut în ședinț public, la a doua strigare a cauzei, au rspuns recurentul, reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na și intimata Direcția General de Impozite și Taxe Locale Sector 4, reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, D-na, lipsind celelalte prți.
Dup reluarea dezbaterilor, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul, în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului solicit admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii și obligrii pârâtului s suporte pasivul societții debitoare.
Reprezentanta intimatei prezente pune aceleași concluzii.
CURTEA
Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința comercial nr. 2600/04.06.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial, a fost respins, ca neîntemeiat, cererea formulat de creditorii Municipiul B și Direcția General de Impozite și Taxe Locale Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul; totodat, în baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, radierea societții din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței ctre Direcția General a Finanțelor Publice a Municipiului B și plata ctre lichidator a onorariului, din fondul prevzut de art. 4 alin. 4 din lege.
Pentru a hotrî astfel, judectorul-sindic a reținut c prin sentința comercial nr. 2557/18.10.2006 a dispus intrarea în faliment prin procedur simplificat a debitoarei, iar la data de 23.05.2007, comitetul creditorilor a formulat cerere întemeiat pe dispozițiile art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâtul.
Judectorul-sindic a constatat c pârâtul a deținut funcția de administrator al societții debitoare, iar examinarea principalilor indicatori economico-financiari reflectați în bilanțurile contabile aferente perioadei 2003-2004 relev faptul c la data de 21.12.2004, veniturile, cheltuielile totale, precum și cifra de afaceri ale falitei erau zero, ceea ce denot c aceasta nu a mai desfșurat activitate din anul 2003, datoriile totale fiind de 410.763.000 ROL.
Totodat, a mai reținut, din raportul lichidatorului asupra cauzelor care au determinat apariția strii de insolvenț, c societatea debitoare a ajuns în încetare de plți din motive obiective, derivând din împrejurarea rezilierii contractului de închiriere încheiat cu Municipiul B, în condițiile creșterii constante a chiriilor.
Referindu-se la incidența art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, prima instanț a constatat c legea pretinde, în vederea atragerii rspunderii patrimoniale, nu doar continuarea de ctre membrii organelor de conducere, a activitții societții, ci și interesul lor personal într-o asemenea atitudine, fapt nedovedit în speț.
De asemenea, cu privire la lit. d) al aceluiași articol, judectorul-sindic a apreciat c nedepunerea actelor contabile nu este de natur, prin ea însși, s cauzeze ajungerea în stare de insolvenț, ci poate s atrag, cel mult, aplicarea de sancțiuni de ctre organele fiscale, care sunt astfel împiedicate s stabileasc obligațiile de plat.
Apreciind și c nu s-a probat nici raportul de cauzalitate între pretinsele fapte și starea de insolvenț, prima instanț a apreciat c pârâtul nu se face vinovat de svârșirea faptelor prevzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea, ca neîntemeiat.
În continuare, judectorul-sindic a reținut c în patrimoniul debitoarei a fost identificat un autoturism, din a crui valorificare au fost acoperite cheltuielile aferente procedurii, așa încât, artând și c a fost aprobat raportul final, care a fost în prealabil afișat și comunicat, împreun cu bilanțul general de lichidare, fr ca vreo parte s formuleze obiecțiuni, a procedat la aplicarea art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, text de lege în temeiul cruia a închis procedura și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, Municipiul Bad eclarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligrii pârâtului la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, a artat c instanța de fond a pronunțat sentința recurat, aplicând greșit legea și interpretând greșit actul juridic dedus judecții; a invocat, astfel, motivele de recurs prevzute de art. 304 pct. 8 și 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut c la data deschiderii procedurii, societatea debitoare înregistra un debit acumulat din anul 2000, ca urmare a nerespectrii obligațiilor contractuale care îi reveneau, în perioada în care intimatul-pârât a deținut calitatea de administrator al falitei. În acest context, recurentul a afirmat c, deși falita a beneficiat de un drept de folosinț asupra unui spațiu comercial aflat în administrarea municipalitții, nu a înțeles s își îndeplineasc obligațiile asumate, iar intimatul-pârât nu a înțeles s solicite rezilierea contractului de închiriere încheiat cu Municipiul B și nici s îi predea spațiul.
De asemenea, recurentul a mai artat c debitoarea nu și-a îndeplinit nici obligația prevzut de Legea nr. 85/2006, de a solicita ea însși aplicarea procedurii colective, o dat ce a ajuns în insolvenț, ceea ce, coroborat cu împrejurarea dizolvrii pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare, face s devin incidente prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Referindu-se la incidența art. 138 lit. d) din aceeași lege, recurentul a artat c netransmiterea de ctre intimatul-pârât a actelor contabile creeaz o prezumție legal de vinovție și de rspundere în sarcina sa.
Recurentul a artat c fapta ilicit poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, invocând prevederile art. 72 și 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicat, dar și cele ale art. 1, 5 și 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, republicat.
c raportul de cauzalitate între faptele intimatului-pârât și ajungerea societții debitoare în stare de insolvenț este dat de dezinteresul manifestat de acesta în ceea ce privește funcționarea în condiții de legalitate a societții, recurentul a solicitat admiterea recursului.
Analizând actele dosarului, precum și hotrârea atacat, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține c, în condițiile în care în procedura deschis împotriva debitoarei nu și-au declarat creanțele decât doi creditori, un comitet al creditorilor nu s-a putut alctui, întrucât art. 16 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune existența a minimum trei creditori în comitet. Prin urmare, afirmația judectorului-sindic care a consemnat, în cuprinsul considerentelor sentinței sale, c cererea de angajare a rspunderii patrimoniale a fost formulat de ctre comitetul creditorilor urmeaz s fie înțeleas în sensul indicat legal în dispozitiv, respectiv al formulrii ei de ctre creditori.
Precizarea de mai sus s-a impus, pentru c astfel Curtea reține calitatea procesual activ a unui singur creditor de a ataca sentința primei instanțe, deoarece, în ipoteza în care cererea de atragere a rspunderii ar fi fost, într-adevr, formulat de ctre comitet, doar acesta ar fi fost legitimat procesual s exercite calea de atac. Neputând fi îns constituit în mod legal comitetul, este evident c fiecare creditor, în mod individual, poate exercita drepturile pe care legea le confer de principiu comitetului creditorilor.
Rspunderea reglementat de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personal, care intervine numai atunci când, prin svârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societții debitoare în stare de insolvenț.
Natura juridic a rspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei rspunderi speciale care împrumut cele mai multe din caracteristicile rspunderii delictuale.
Fiind vorba de o rspundere delictual, înseamn c, pentru a fi angajat, trebuie îndeplinite condițiile generale ale rspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicit, prejudiciul, legtura de cauzalitate și culpa), condiții care în aceast situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie s fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvenț.
Recurentul susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constat c nici una dintre aceste ipoteze nu se regsește în cauz.
Fapta prevzut de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 vizeaz cazul în care intimatul-pârât ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activitți care ducea, în mod vdit, persoana juridic la încetarea de plți, pe când ipoteza reglementat de lit. d) are în vedere situația în care acesta ar fi ținut o contabilitate fictiv, ar fi fcut s dispar unele acte contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii.
Împrejurarea c societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile pe care și le asumase prin contractul de închiriere încheiat cu recurentul nu este de natur s fac s devin incident ipoteza reglementat de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, în lipsa unor probe certe, cu atât mai mult cu cât nu intimatul-pârât era cel care putea s solicite rezilierea contractului, ci însuși recurentul (care ar fi putut invoca neîndeplinirea culpabil, de ctre cealalt parte, a obligațiilor contractuale).
De asemenea, nu s-a dovedit c nepreschimbarea certificatului de înmatriculare sau neîndeplinirea obligației reglementate în prezent de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ar echivala cu situația vizat de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, nefiind probat interesul personal al intimatului-pârât în continuarea activitții.
Pe de alt parte, recurentul a susținut c intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevzut de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul c nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele contabile.
Nici aceast susținere nu este fondat, pentru c faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie s fi cauzat apariția strii de insolvenț.
Or, nu se poate susține c neîndeplinirea unei obligații legale, nscute ulterior deschiderii procedurii - aceea prevzut de art. 35 din Legea nr. 85/2006 - ar fi de natur s cauzeze apariția strii de insolvenț, deja instalat anterior deschiderii procedurii.
Pentru a putea fi angajat rspunderea patrimonial a membrilor organelor de conducere ale unei societți supuse procedurii colective, Curtea constat c recurentul ar fi trebuit s dovedeasc atât svârșirea de ctre intimatul-pârât a faptelor prevzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, cât și legtura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societții în stare de insolvenț.
Nici o prob administrat nu relev svârșirea de ctre intimatul-pârât a faptelor invocate de ctre recurent, dar nici legtura de cauzalitate între aceste fapte, în eventualitatea producerii lor, și ajungerea societții în stare de insolvenț.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o prob, nu sunt suficiente pentru ca instanța s angajeze rspunderea patrimonial a unei persoane, deoarece prților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat rspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles s instituie o prezumție legal de vinovție și de rspundere în sarcina acestora, ci a prevzut posibilitatea atragerii acestei rspunderi, doar dup administrarea de dovezi care s conduc la concluzia c, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societții în stare de insolvenț.
Pe de alt parte, Curtea mai constat c recurentul nu a adus nici o critic dispoziției de închidere a procedurii și msurilor subsecvente ei.
Prin urmare, constatând c nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât svârșirea faptelor prevzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciaz c sentința atacat este legal și temeinic, astfel încât se impune confirmarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de ctre recurentul MUNICIPIUL B, împotriva sentinței comerciale nr. 2600/04.06.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA GENERAL DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 4 și, prin lichidator Consult
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi, 09.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./17.10.2008
Judector-sindic -
Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Veronica Dănăilă, Aurică Avram
