Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1048/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1048/COM

Ședința publică din 1 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 221/JS/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul -, în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar GRUP și creditoarea intimată C-S, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin.2 proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 221/JS/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul -, judecătorul sindic, în temeiul prev. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a admis cererea formulată de către lichidator pentru plata cheltuielilor de procedură.

A dispus ca plata sumei de 3000 lei să se facă din contul UNPIR- Filiala T, cu sediul în T,-,. 2,. 4, județul

În baza art.129 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar GRUP Reșița.

În temeiul art. 133 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC cu sediul social în Reșița, P-ța -, nr.40, județul C-S, înregistrată în registrul comerțului sub nr.J-.

A dispus radierea debitoarei SC din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe administratorul judiciar GRUP Reșița de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința civilă nr. 782/JS/02.10.2008, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului C-S, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței - procedura simplificată, instituită prin Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei SC L Reșița, la cererea lichidatorului GRUP Reșița, care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar.

Lichidatorul judiciar a întocmit raportul final, depus la dosarul cauzei la data de 26.02.2009, afișat la ușa instanței la data de 27.02.2009, conform procesului verbal de la fila 63 dosar.

Din Raportul final rezultă că debitoarea nu a primit notificarea lichidatorului privind deschiderea procedurii, întrucât scrisoarea recomandată a fost înapoiată, iar actele societății nu au intrat în posesia lichidatorului.

Lichidatorul judiciar a întocmit tabelul preliminar, fiind depusă o singură declarație de creanță, a SB. Tabelul preliminar nu a fost contestat, astfel că a fost definitivat.

Întrucât lichidatorul nu a primit nici un act contabil al societății debitoare, acesta nu a putut întocmi Raportul privind cauzele încetării de plăți și nici nu s-a putut pronunța în ce privește aplicarea prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere împrejurarea că debitoarea societate comercială a fost dizolvată de drept, nu au fost identificate în patrimoniul acesteia bunuri pentru valorificarea lor și îndestularea creditorilor, în baza art.129 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a aprobat Raportul final.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC SRL le are de achitat creditorilor, cu motivarea că instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.

În motivarea hotărârii atacate, instanța de fond a constatat că propunerea de închidere a procedurii de insolvență făcută de lichidatorul judiciar este fondată.

Astfel, în raportul final s-a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar, în opinia sa, nu sunt elemente care sa susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.

Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, pentru următoarele considerente:

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, chiar și în contextul prezentat de lichidator, iar modalitatea continuării procedurii la care se referă este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.

Din punctul de vedere recurentei, pornind de la însuși izvorul solicitat de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C-S, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454. pen.) și art. 280 din Codul Muncii.

Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul român, reprezentat în cauza de față prin, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).

Având în vedere contextul prezentat anterior, opinia creditoarei este că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea 85/2006.

Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea - credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere faptul că AVAS este singurul creditor al debitoarei, în condițiile în care lichidatorul judiciar își declină intenția de a formula cerere de chemare în judecată în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, învederează instanței că își exprimă intenția de a formula aceasta cerere, motiv pentru care solicită autorizarea în acest sens.

Pe cale de consecință, având în vedere cele arătate, solicită să se dispună admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC SRL le are de achitat creditorilor.

În drept, întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă cu privire la recurs, precum și pe dispozițiile art. 2, alin. 1, art. 136, art. 138 art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.

De asemenea, dispozițiile art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, conform cărora, în lipsa disponibilităților din contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, nu instituie o excepție de la dispozițiile art. 131 din același act normativ. Atâta timp cât debitoarea societate comercială nu are niciun bun, iar lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile, utilizarea fondului de lichidare s-ar face fără nicio finalitate și nejustificat.

Conform art. 138 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar poate formula cererea de antrenare a răspunderii numai în condițiile în care, prin raportul asupra cauzelor insolvenței, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență.

Întrucât, în speță, raportul respectiv nu a putut fi întocmit, datorită nedepunerii actelor contabile de către fostul administrator social, lichidatorul judiciar nu a putut uza de prerogativa acordată de lege de a formula cererea de antrenare a răspunderii.

Ca urmare, devin aplicabile dispozițiile alin. 3 al art. 138 din lege, conform cărora, în ipoteza de mai sus, creditorul unic (cazul în speță) poate solicita judecătorului sindic autorizarea în vederea promovării acțiunii în răspundere.

Curtea constată însă că, la data de 26.02.2009, în ședință de judecată, la care a participat și reprezentantul creditoarei recurente, lichidatorul judiciar GRUP a depus la dosarul cauzei raportul final, prin care a solicitat închiderea procedurii, în baza art. 131 din Legea 85/2006, întrucât nu s-a identificat nici un bun al societății debitoare și unicul creditor nu a avansat sumele pentru finanțarea continuării procedurii.

Primind raportul, judecătorul sindic a convocat adunarea creditorilor pentru data de 9.04.2009, ocazie cu care reprezentantul creditoarei a arătat că lasă la aprecierea instanței propunerea de închidere a procedurii insolvenței în baza art. 131 din Legea 85/2006.

În aceste condiții, în care, deși a avut suficient timp la dispoziție, creditoarea AVAS nu a efectuat nici un demers în vederea obținerii autorizării în vederea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii fostelor organe de conducere, Curtea consideră că această creditoare nu mai poate aduce critici vizând neantrenarea răspunderii.

Cererea de autorizare trebuia formulată de către creditoare în primă instanță, iar nu direct în recurs, întrucât în această fază procesuală nu se mai pot formula cereri noi.

Este adevărat, astfel cum susține creditoarea AVAS, că lichidatorul judiciar nu este un executor judecătoresc și că are datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pentru că acesta este tocmai scopul procedurii insolvenței, însă recuperarea se face fie din lichidarea averii debitoarei, fie din sumele obținute în urma antrenării răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 221/JS/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red. /23.10.2009

Tehnored./23.10.2009//2 ex.

Instanță fond: Tribunalul C-

Jud.

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1048/2009. Curtea de Apel Timisoara