Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1045/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1045/COM

Ședința publică din 1 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 1020/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar EXPERT A, administratorul special intimat, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat - G, în reprezentarea intimatei, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatului depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, întâmpinare și solicită să fie luată în considerare ca și concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și menținerea hotărârii primei instanței ca temeinică și legală pentru motivele prezentate în concluzii scrise, precizând că atragerea răspunderii nu se impune, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1020/25.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC " " SRL, cu sediul în A,-, jud. A, cod unic de înregistrare: -, număr de ordine în registrul comerțului: J-; a dispus radierea debitorului din registrul comerțului; în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, la data de 25 mai 2009, lichidatorul judiciar Expert A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL, relevat incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât în averea debitorului nu există bunuri; a constatat că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, deși procedura se derulează în scopul acoperirii pasivului debitorului, deci creditorii sunt cei interesați la mărirea averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complet a creanțelor acestora,

A constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 286 din data de 27.02.2008; că potrivit art. 20 al. 1 lit. i, raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, este obligatorie,

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

Împotriva sentinței comerciale nr. 1020/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinței atacate pentru următoarele motive:

Prin sentința comercială nr. 1020/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar de faliment nr-, privind pe SC SRL, se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea mai sus amintită.

Astfel, conform art. 2 din Legea 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii.

Dacă, contrar tuturor acestor inițiative, nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență (aspect neevidențiat de către lichidator), abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea 85/2006.

Potrivit art. 5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul.

Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."

Potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."

De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.

Creditoarea recurentă consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.

Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri si că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.

Având în vedere că, potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.

De asemenea, în aplicarea art. 147 din lege, consideră că o plângere penală împotriva fostului administrator al societății se impunea, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.

În concluzie, solicită, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea cu trimitere, iar, în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006 și formularea unei (plângeri penale) împotriva fostului administrator al debitoarei, conform art.147 din Legea 85/2006.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Curtea constată că criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată în niciun fel care ar fi acele măsuri și, mai ales, care ar fi bunurile la care se referă.

Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei.

În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței, atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar atâta timp cât nu există niciun astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.

Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, desemnarea administratorului special, formularea unei plângeri penale împotriva membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei sau depunerea raportului asupra cauzelor insolvenței.

În speță însă, lichidatorul judiciar EXPERT a întocmit și raportul cu privire la cauzele insolvenței (filele 251-257-. I) și a formulat împotriva fostului administrator social al debitoarei cerere de antrenare a răspunderii, cerere admisă în parte, prin sentința nr. 711/13.04.2009 a Tribunalului Arad, pentru suma de 24.000 RON.

Soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al acesteia, este prevăzută de legiuitor pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli.

Din această perspectivă trebuie privit și fondul de lichidare prevăzut de art. 4 din Legea 85/2006. Atâta timp cât nu mai poate fi identificat niciun bun în averea debitoarei și a fostului administrator social, folosirea fondului de lichidare este nejustificată. acestuia este să asigure lichidități în vederea desfășurării activităților specifice insolvenței (preluarea actelor societății, determinarea cauzelor insolvenței, identificarea și lichidarea elementelor de patrimoniu), ori asemenea activități nu mai pot fi desfășurate în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.1020/25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red. /15.10.2009

Tehnored./15.10.2009//2 ex.

Instanță fond: Tribunalul Arad

Jud. sindic

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1045/2009. Curtea de Apel Timisoara