Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1454/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1054

Ședința publică de la 4 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Diana

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 împotriva sentinței comerciale nr. 2493 din data de 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la termenul de judecată din 4 septembrie 2009 s-a înaintat de către Tribunalul București - Secția a VII a Comercială dovada de comunicare a sentinței atacate.

Curtea, constatând că recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin. 2. proc.civilă reține pricina în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială la data de 05.02.2009, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 Bas olicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare - - SRL, respectiv a pârâților și și obligarea acestora la suportarea, în solidar, a pasivului societății debitoare.

Prin sentința comercială nr.2493/11.05.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea formulată ca nefondată și a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății debitoare.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că răspunderea instituită de art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, este o specie a răspunderii civile delictuale, astfel încât este necesar să fie întrunite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.

Judecătorul sindic a reținut că răspunderea instituită de art.138 nu poate interveni decât dacă este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, aspect nedovedit în cauză.

Totodată, instanța de fond a apreciat că art.138 nu instituie o prezumție de culpă a persoanelor vizate, ci faptele trebuie dovedite, petenta limitându-se doar la simple afirmații generice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 19.06.2009.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât din rapoartele întocmite de lichidator reiese că pârâții nu au prezentat documentele contabile conform art.28 din Legea nr.82/1991, republicată, raportul de cauzalitate dintre această faptă ilicită și prejudiciul cauzat, fiind dovedit de dezinteresul în ceea ce privește funcționarea normală a societății.

Recurenta a mai arătat că, întrucât ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată, conform art.1082 Cod civil, atâta timp cât s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.

Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului,.

Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.

Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.

Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5, împotriva sentinței comerciale nr.2493 din data de 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2009.

Președinte Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 29.09.2009

Tehnored. - 1.10.2009/Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte: aragaHaraga

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Diana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Bucuresti