Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1059/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1311/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1059
Ședința publică de la 20.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatele SC ). SA - prin lichidator judiciar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva deciziei comerciale nr.291/5.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul prin avocat care depune împuternicire avocațială comună la dosar și intimata sector 5 prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că a fost atașat dosarele de fond și recurs.
Contestatorul prin avocat depune dovada achitării taxei judiciare de timbru și un set de acte.
La interpelarea Curții, contestatorul prin avocat învederează că nu invocă neconstituționalitatea Legii 85/2006 ci doar faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere disp.art. 19 din HG nr. 1881/2006, care prevede citarea pe drept comun în cazul acțiunilor de atragere a răspunderii întemeiate pe art. 138 din Legea 85/2006.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza disp.art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul părților prezente.
Contestatorul prin avocat solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate pentru motivele invocate în contestația în anulare, rejudecarea recursului, respingerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, învederând că nu a fost legal citat.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea contestației în anulare, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, învederând că actele de procedură au fost comunicate în mod corect, contestatorul fiind legal citat.
CURTEA,
Prin decizia comercială nr.291/5.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr- a fost admis recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.4197/7.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC ). SA - prin lichidator judiciar și în consecință, s-a dispus modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul că a fost admisă cererea creditoarei și s-a dispus obligarea pârâtului la plata pasivului societății, în cuantum de 37.096 lei pentru săvârșirea faptelor ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Acțiunea în răspundere civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale aflate în faliment are un dublu temei de fapt: starea de insolvență asociată cu săvârșirea uneia din faptele expres și limitativ enumerate în textul de lege al articolului 138 din Legea nr.85/2006.
Curtea a reținut că este suficient ca aceste fapte să fi contribuit sau să fi determinat diminuarea activului, pentru ca greșelile de gestiune ale membrilor organelor de conducere ale societății debitoare să antreneze răspunderea lor. Din raportul de activitate nr.11 al lichidatorului judiciar rezultă că niciunul din cele trei bilanțuri contabile prezentate, întocmite la 31.12.2000, 30.06.2001 și 31.12.2001 nu sunt însoțite de balanțele de verificare contabilă unde sunt înregistrate analitic și critic toate conturile ce sunt centralizate în bilanțul contabil. Debitoarea - se reține în același raport - nu a prezentat unul dintre cele mai importante documente pentru societățile în lichidare, respectiv registrul inventar unde trebuiau inventariate cel puțin o dată pe an toate conturile de activ și de pasiv ale societății, astfel putându-se analiza și verifica dacă există o concordanță dintre soldurile din contabilitate și cele înscrise în registrul inventar. Instanța mai reține că în lista de inventariere întocmită la 31.12.2000 se precizează de către lichidator în raport - nu reflectă situația reală a activelor societății debitoare existând neconcordanțe majore cu soldurile înscrise în bilanțul încheiat la aceeași dată la 31.12.2000. Astfel în bilanțul contabil debitoarea are înregistrate mărfuri în valoare de 218.943 mii lei care nu sunt cuprinse în lista de inventar prezentată.
De asemenea se reține în raportul de activitate nr.11 al lichidatorului judiciar că din lista debitorilor societății depusă la dosar rezultă că intimatul pârât a transferat active sau mărfuri (fără a le mai încasa - în prezent prescrise) către cele două societăți ale sale (11973.869 USD) și a ridicat personal bani din contul debitoarei (2000 USD) - fila 120 din dosarul de fond.
Prin urmare, cum din raportul de activitate nr.11 al lichidatorului judiciar Curtea a apreciat că rezultă fapte culpabile prin care s-a ajuns la starea de insolvență în cauză sunt aplicabile dispozițiile articolului 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
De aceea, Curtea în baza articolului 3041, 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă a admis recursul, a modificat în tot hotărârea atacată în sensul că a admis cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 și a obligat pe pârâtul la plata pasivului societății debitoare SC SA în cuantum de 37.096 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare intimatul pârât, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul invocă atât motivul prevăzut de articolul 317 pct. 1 Cod procedură civilă (nelegala citare a acestuia la termenul la care s-a judecat pricina) cât și motivul prevăzut de articolul 318 Cod procedură civilă ( dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale).
În ce privește motivul prevăzut de articolul 317 pct. 1 Cod procedură civilă, contestatorul arată că la data de 20.02.2008, când pricina aflată în recurs a fost reținută spre soluționare, procedura de citare cu acesta fost nelegal îndeplinită, deoarece potrivit articolului 19 din HG nr.1881/2006 "publicitatea actelor de procedură se efectuează conform dreptului comun, în cazul soluționării de către instanțele judecătorești a acțiunilor privind situația juridică a unor acte ale debitorului și a acțiunilor privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului introduse de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator".
Contestatorul mai arată că practica și jurisprudența au stabilit că toate actele procedurale în situația acestor acțiuni se vor efectua potrivit articolului 85-104 Cod procedură civilă. Se mai susține de către acesta că nu toate persoanele fizice și juridice au acces la buletinul insolvenței, iar în situația în care s-ar accepta că citarea și comunicarea actelor de procedură și în cazul acestor acțiuni să se facă potrivit dispozițiilor articolului 7 din Legea nr.85/2006, se încalcă atât principiul dreptului la apărare cât și principiul liberului acces la justiție. Or, Constituția României prevede în mod imperativ în articolul 21 alin. 1 că:"Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", iar la alin.2 "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
De aceea, contestatorul consideră că prin aplicarea strictă a dispozițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006 și prin încălcarea articolului 19 din HG nr.1881/2006 i-a fost îngrădit dreptul la apărare.
În ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de articolul 318 Cod procedură civilă, contestatorul susține că greșeala materială ce a stat la baza pronunțării deciziei de către instanța de recurs rezultă din neobservarea de către instanță a tuturor înscrisurilor existente la dosar. Astfel, se susține, din mențiunile și din rapoartele de activitate întocmite de lichidator, rezultă că intimatul pârât a deținut calitatea de asociat al societății debitoare în perioada 9.12.1994 - 9.10.1997, iar debitoarea și-a încetat activitatea în anul 2001. În perioada în care acesta a fost asociat, nu a deținut nici o funcție la societatea debitoare și, pe cale de consecință, nu îi pot fi imputate neregulile privind ținerea contabilității în anii 2000-2001, deoarece în această perioadă administrator al debitoarei era d-na.
Cum Legea nr.85/2006 reglementează răspunderea în cazurile în care prin faptele lor, anumite persoane "au contribuit" la insolvența debitorului, rezultă că aceasta va putea fi angajată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de articolului 138 din legea nr.85/2006, fost articolul 137 din Legea nr. 64/1995.
Contestatorul mai susține că, deși nu se face dovada săvârșirii acestor fapte precum și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege, pentru stabilirea răspunderii, totuși instanța de recurs reține în sarcina sa săvârșirea unor fapte culpabile pe considerentul că potrivit raportului nr.11 al lichidatorului apare pe lista debitorilor societății și se menționează că acesta a transferat active sau mărfuri fără a le mai încasa. Din actele dosarului nu rezultă nici o dovadă a celor susținute de către lichidatorul judiciar,singura probă fiind o notă a administratorului debitoarei, care însă avea obligația să facă demersuri în vederea recuperării eventualelor creanțe înaintea prescrierii lor.
Mai mult, temeiul juridic al cererii creditoarei este articolului 138 lit. d din Legea nr.85/2006,însă instanța de recurs are în vedere ca temei dispozițiile articolului 138 lit. c din Legea nr.85/2006, aspect cu care aceasta nu a fost învestită.
În ce privește incidența articolului 138 lit. d din Legea nr.85/2006, contestatorul susține că reclamanta nu a arătat împrejurări de fapt care să ateste că s-a ținut o contabilitate fictivă, că au dispărut unele documente contabile sau că nu s-aținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Faptul că nu au fost depuse actele contabile pentru perioada 2000-2001 nu reprezintă dovadă a întrunirii elementelor culpabile prevăzute de articolul 138 alin. 1 lit. d din lege ci doar o simplă speculație a reclamantei recurente.
În concluzie, contestatorul solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și stabilirea unui termen de judecată pentru judecarea recursului.
Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că aceasta este fondată și urmează aoa dmite, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul prevăzut de articolul 317 alin. 1 pct. 1 din Cod procedură civilă, care reglementează posibilitatea ca hotărârile irevocabile să fie atacate cu contestație în anulare,"când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;",Curtea reține că acesta este întemeiat, după cum urmează:
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare existentă lafila 8 din dosarul de recurs, intimatul pârât a fost citat prin Buletinul procedurilor insolvenței.
Este adevărat că dispozițiile articolului 8 alin. 3 Teza a 2-a din Legea nr.85/2006 reglementează:"Citarea părților se face prin buletinul procedurilor de insolvență "(în faza de judecată a recursului-), numai că aceste dispoziții legale au primit o interpretare ce face anumite distincții după cum obiectul acțiunii supuse judecății judecătorului-sindic se referă la procedura insolvenței propriu -zisă, sau la alte acte sau acțiuni referitoare la debitoare sau la alte persoane implicate în această procedură.
Astfel, prin articolul 19 din HG nr.1881/21 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 17 din 10 ianuarie 2007, dată în scopul modificării și completării HG nr.460/2005 privindconținutul, etapele, condițiile de finanțare, publicare și distribuire a buletinului procedurilor de reorganizare judiciară și faliment(insolvență, după apariția Legii nr.85/2006) s-a stabilit că: "Publicitatea actelor de procedurăse efectuează conform dreptului comun, în cazul soluționării de către instanțele judecătorești a acțiunilor privind situația juridică a unor acte ale debitorului șia acțiunilor privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului introduse de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator".
Curtea constată că față de dispozițiile articolului 7 alin. 5 din Legea nr.85/2006, care stabilesc că formatul și conținutul cadru al actelor care se publică în Buletinul procedurilor de insolvență și ale dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare și comunicare se stabilesc prin ordin al Ministrului Justiției precum și de dispozițiile articolului 1 din HG nr. 460/2005 modificată prin HG nr.1881/2006, dispozițiile evocate mai sus au caracterul denormă interpretativăcu privire la dispozițiile legale cuprinse în articolul 7 și articolul 8 din Legea nr.85/2006.
Pe de altă parte, aceste dispoziții cuprinse în HG nr.1881/2006 sunt date în aplicarea dispozițiilor legale, iar conținutul lor încearcă să prevină săvârșirea unor încălcări ale dispozițiilor articolului 21 din Constituția României precum și ale articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că intimatul pârât, în calitate de persoană fizică, fost asociat al debitoarei până la data 18.10.1997, așa cum rezultă din nota administratorului debitoarei, din dosarul tribunalului (vol 2-primele 3 file nenumerotate), ar fi trebuit citat potrivit regulilor de drept comun, respectiv potrivit dispozițiilor articolului 85 și următoarele din Codul d procedură civilă.
De altfel, dispozițiile HG nr. 1881/2006 au caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, deoarece constituie o normă legală ce nu poate fi ignorată și nici desființată, decât pe calea specială prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin urmare, procedura de citare stabilită prin această normă trebuia efectuată corespunzător.
A accepta opinia contrară ar însemna pe de o parte ignorarea unei dispoziții legale în vigoare (care în opinia noastră are un caracter interpretativ cu privire la dispoziția legală cuprinsă în articolul 8 din Legea nr.85/2006), iar pe de altă parte, s-ar legitima o încălcare flagrantă a dreptului intimatului pârât la un proces echitabil, drept ce cuprinde în conținutul său și dreptul de a fi citat și de a cunoaște acuzațiile ce i se aduc în procedura insolvenței, precum și dreptul la apărare.
În acest sens, avem în vedere dispozițiile articolului 21 alin. 3 din Constituția României, dispozițiile articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce ar fi încălcate prin acceptarea opiniei contrare.
Mai mult, potrivit articolului 12 din HG nr. 1881/2006, Buletinul procedurilor de insolvență reprezintă o publicație în format de hârtie și în format electronic redactată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, iarcomercializarea sa se face prin sistemul abonamentelor, contra cost.Aceasta înseamnă că accesul la această publicație nu este liber, ci presupune achitarea unei sume de bani de către persoanele interesate.
Cum accesul la justiție este liber, potrivit articolului 21 alin. 1 din Constituția României, iar exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege ( art. 21 alin. 2 din Constituție ), iar dreptul la apărare este garantat ( potrivit art. 24 alin. 1 din Constituție), aplicarea art. 8 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 85/2006 fără a ține seama de aceste dispoziții fundamentale coroborate cu dispozițiile art. 6 din CEDO, ar atrage tocmai încălcarea acestuia.
De asemenea, unul din principiile de organizare a justiției este și gratuitatea justiției, potrivit căruia, justițiabilii nu trebuie să plătească pe judecători, grefieri sau personalul auxiliar, remunerația acestora fiind achitată de la buget. De asemenea, partea nu trebuie să plătească nici costul citațiilor și al actelor de procedură îndeplinite din oficiu conform art. 86 și urm. din pr. civ.
Or, pornind de la acest principiu, al cărui scop este acela de a asigura și rolul preventiv al justiției, în sensul că actul de justiție folosește tuturor, de vreme ce aceia care luptă pentru dreptul lor, luptă în același timp și pentru securitatea generală, pentru liniștea celorlalți, Curtea apreciază că în modalitatea în care este organizat și funcționează în acest moment Buletinul Procedurilor de Insolvență, acesta nu este accesibil oricui și în mod gratuit. Or, dacă în cazul societăților comerciale s-ar putea considera că acestea ar avea interes să apeleze la sistemul abonamentelor la acest buletin, contra cost ( activitatea lor comercială presupunând supunerea la anumite exigențe și costuri speciale pentru desfășurarea activității într-un anumit cadru de publicitate, efectuat, de regulă prin Oficiul Registrului Comerțului), în cazul unei persoane fizice, acest lucru nu poate fi impus.
Mai ales în ce privește pe intimatul pârât din cauză, carede la data de 18.10.1997( cu mai mult de 3 ani înainte de deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului, devenită după 2006, procedura insolvenței), nu mai avea calitatea de asociat la societatea debitoare ( la această dată neexistând nici Buletinul Procedurilor de insolvență, de vreme ce înființarea sa s-a produs ulterior, după data de 21.07.2006 ), nu se poate reține această obligație de a se abona la Buletinul procedurilor de insolvență.
De aceea, Curtea reținând că intimatul pârât nu a fost legal citat conform articolului 85 și următoarele din Cod procedură civilă în faza de judecată a recursului, va reține acest motiv de contestație în anulare prevăzut de articolul 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă și va anula decizia pronunțată în recurs.
II. Cu privire la al doilea motiv de contestație în anulare referitor la greșeala materială ce a stat la baza pronunțării deciziei, Curtea apreciază că și acesta este fondat.
Astfel, greșeala materială săvârșită de instanța de recurs privește omisiunea acestei instanțe de a verifica perioada în care intimatul pârât a avut calitatea de asociat, respectiv administrator la societatea debitoare.
Așa cum a reținut și Tribunalul București în sentința recurată, din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia rezultat că intimatul pârât a deținut calitatea de asociat în cadrul societății debitoare în perioada9.12.1994-9.10.1997(filele 124-125 din dosarul tribunalului).
De asemenea, așa cum a reținut și lichidatorul judiciar, societatea debitoare nu a mai funcționatîncepând cu anul 2001, iar împrejurările reținute de acesta ca fiindcauze ale insolvenței datează dintr-o perioadă ulterioară retragerii intimatului pârât din societate (perioada 2000 -2001).
Față de ignorarea acestor aspecte materiale, rezultate din analiza înscrisurilor existente la dosar, Curtea consideră că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale, fiind astfel incident și motivul prevăzut de articolul 318 alin. 1 teza 1 din Cod procedură civilă care atrage de asemenea, anularea deciziei.
III. Procedând la rejudecarea recursului, după anularea deciziei, Curtea apreciază că recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 este nefondat.
Astfel, prin motivele de recurs formulate de sector 5 s-a arătat că hotărârea Tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin aceea că Tribunalul în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din lege, deoarece din fapta de a nu se depune declarațiile fiscale rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 138 lit. d) din lege. Pentru aceasta, a mai arătat recurenta, culpa pârâtului este prezumată potrivit art. 1082 din civil raportat la art. 138 lit. d) din lege. Art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991 obligă societățile comerciale să conducă contabilitatea proprie, iar răspunderea pentru aceasta revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. Recurenta a mai susținut că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) întrucât prin activitatea desfășurată ca administrator la SC, pârâtul a încălcat dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c) și lit. e) din Legea nr. 31/1990 republicată referitoare la existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere și stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. În acest sens, a mai susținut recurenta, raportul de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciul produs creditorilor prin intrarea în faliment a societății este dat de fapta culpabilă a administratorului care avea atribuții de verificare și avizare a operațiunilor comerciale derulate de societate, constând în dezinteresul arătat în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității are caracterul unei inacțiuni, aceasta fiind completată și de nedepunerea actelor contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, aceasta din urmă echivalând cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia că s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
Prima premisă de la care trebuie pornit în soluționarea recursului este aceea că Administrația Finanțelor Publice și-a întemeiat atât acțiunea în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtului cât și recursul declarat în condițiile art. 3041din pr. civ. pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 (fost art. 137 alin.1 lit. d) din Legea nr. 64/1995) potrivit căruia membrii organelor de conducere precum și orice altă persoană care prin faptele sale a cauzat starea de insolvență a debitorului, pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",de asemenea, Curtea apreciază că sentința Tribunalului este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de fostul asociat al societății debitoare ( retras din societate încă din anul 1997, în condițiile în care cauzele insolvenței datează din 2000-2001) ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă. Dimpotrivă, așa cum rezultă din raportul de activitate nr. 9 întocmit de lichidator (filele 151- 152 din dosarul de fond comunicat instanței de recurs de către judecătorul sindic) până în anul 2001, s-au depus bilanțurile contabile și chiar dacă cel din 2001 era incomplet, acest lucru nu îi poate fi imputat unui fost asociat, retras cu 4 ani în urmă. Situația societății din perioada 2001-2001, constând în capitaluri proprii negative, datorii etc nu poate fi imputabilă pârâtului, deoarece acesta s-a retras din societate încă de la data de 09.10.1997, așa cum rezultă din extrasul de la Registrul Comerțului. Or, nici lichidatorul judiciar și nici creditoarea nu au identificat în mod concret vreo faptă săvârșită de pârâtul, anterioară datei de 09.10.1997, care să fi cauzat starea de insolvență, produsă cu 4 ani mai târziu, susținerile recurentei-creditoare fiind cu caracter general, simple teorii fără suport faptic probator și concret.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 ( fost art. art. 137 din legea nr. 64/1995 rep.) este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
În cauză însă, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)- g) din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolență, creditoarea invocând numai lit. d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile pârâtului, în calitate de fost asociat al debitoarei, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii și asociații o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului sau a asociatului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și art. 137 din Legea nr. 64/1995 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
Mai mult, susținerea recurentei cu privire la neîndeplinirea de către pârât a obligației de a depune documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 este nefondată deoarece această obligație privește în primul rând, pe debitorul în insolvență ( or, pârâtul nu mai avea nici o legătură sau raport juridic cu societatea încă din anul 1997), iar pe de altă parte, privește o etapă ulterioară survenirii stării de insolvență, care nu poate fi avută în vedere drept faptă ce ar fi cauzat această stare.
Nici lichidatorul judiciar și nici creditoarea nu au oferit explicații cu privire la fapte ale persoanelor care aveau obligația ținerii contabilității cu respectarea legii speciale în perioada 2000-2001, astfel că atragerea răspunderii unui fost asociat ce s-a retras din societate cu 4 ani înainte de starea de insolvență, nu poate opera.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatele SC ). SA - prin lichidator judiciar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva deciziei comerciale nr.291/5.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-.
Anulează decizia comercială nr. 291/05.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-.
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr. 4197/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, ca nefondat.
Obligă recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 să plătească contestatorului, suma de 10, 15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 20.10.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/ER/2 EX./19.11.2008
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
