Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1072/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1072
Ședința publică de la 29.09.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăila
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1169/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, intimata-debitoare prin lichidator judiciar CONSUL-L, intimatele-creditoare - SRL, - SA prin lichidator judiciar SA și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin consilier juridic cu delegația la dosar și intimatul pârât prin avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul pârât a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, prin serviciul registratură.
Curtea pune în discuție excepția tardivității recursului DIRECȚIEI VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât.
Intimatul pârât prin avocat susține excepția tardivității, conform motivelor expuse prin întâmpinare punând concluzii de admitere a excepției.
Recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanței excepția tardivității recursului DIRECȚIEI VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților și pe celelalte două recursuri formulate în cauză.
Recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin consilier juridic, pune concluzii de admitere a recursului său astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată. Pe recursurile formulate de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 pune concluzii de admitere a acestora.
Intimatul pârât prin avocat solicită respingerea recursurilor formulate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, iar în cazul în care se va respinge excepția tardivității, pune concluzii de respingere și a recursului formulat de DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și menținerea sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată. Susține că sentința atacată este legală și temeinică, lichidatorul nu a menționat în nici unul din rapoarte că administratorul s-ar face vinovat de vreo faptă care ar putea atrage răspunderea sa, în concluzie nu există elemente care să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.1169/02.03.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII - Comercială a respins ca neîntemeiate cererile de atragere a răspunderii personale promovate de creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 în temeiul art.124 din Legea 64/1995 împotriva pârâtului, a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar 99, în baza art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva debitorului - SRL în contradictoriu cu comitetul creditorilor format din SECTOR 3, - SRL și - SA prin lichidator judiciar - SA, a dispus radierea - SRL din Registrul Comerțului B și a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Generale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului B de pe lângă Tribunalul București.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că toate cele patru cereri au fost formulate sub imperiul Legii 64/1995, că cei patru creditori au făcut doar afirmații generice referitoare la folosirea bunurilor debitorului în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art.138 lit.a, că desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar lichidatorul judiciar nu a răsturnat această prezumție și de altfel nici nu a indicat care sunt bunurile folosite în interes personal când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace de probă rezultă aceasta.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit c din lege, tribunalul a arătat că, de asemenea, creditorii au făcut afirmații generice cât privește continuarea activității în interes personal, cât și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției acestui text de lege, în lipsa unor probe certe. Totodată, s-a reținut că răspunderea pârâtului nu se poate atrage pe motiv că acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. De asemenea, nici inacțiunea în recuperarea creanțelor debitorului nu este o faptă pentru care se poate atrage răspunderea personală.
În privința faptei prevăzute de art.138 lit.d din lege, a reținut că împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe mai presus de orice îndoială. Oricum, referitor la obligația administratorului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, iar creditorii nu au făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Cu privire la incidența dispozițiilor art.138 lit.e din lege, tribunalul a arătat reclamanții nu au indicat care sunt bunurile din patrimoniul debitorului care au fost deturnate sau ascunse de către pârât, când a avut loc săvârșirea faptei, care nu este identică cu vânzarea bunurilor și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2.
În motivarea recursului, recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 arătat că instanța de fond a ignorat faptul că în raportul de activitate nr.3 se reține că în patrimoniul debitoarei figurează două autoturisme care nu au putut fi identificate faptic, existând prezumția incidenței prevederilor art.137 lit.a, actual art.138 lit.a și întrucât nu au fost identificate cele două autoturisme, se prezumă că sunt folosite de către reprezentantul legal al debitoarei în folos propriu sau în cel al unei alte persoane, precum și a faptului că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Referitor la incidența dispozițiilor art.138 lit.d din lege, recurenta a arătat că reprezentantul debitoarei a menținut în funcțiune în mod fictiv societatea, în detrimentul creditorului bugetar, astfel încât acumularea de datorii la bugetul statului prin neachitarea la termen a dat naștere la prejudiciul cauzat în cuantum de 1.929.997 ron și mai mult, a determinat intrarea în insolvență a societății, astfel încât raportul de cauzalitate nu mai trebuie dovedit.
S-a mai invocat faptul că de la data apariției stării de insolvență, prin acumularea sistematică de datorii către bugetul statului, reprezentantul societății a manifestat un dezinteres total prin neîndeplinirea obligațiilor conform dispozițiilor legale privind administrarea societății debitoare, putându-se astfel stabili că între cauzele care au generat incapacitatea de plată și faptele administratorului - SRL există un raport de cauzalitate. Mai mult, reprezentantul debitoarei a reținut contribuțiile angajaților fără a efectua viramentul acestor contribuții la bugetul de stat.
În motivarea recursului său, recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, că din creanțelor debitoarei se poate observa că aceasta înregistrase datorii foarte mari, în special față de bugetul statului, ceea ce denotă că societatea a continuat o activitate care ducea, în mod vădit, la incapacitatea de plăți, din dispoziția fostului administrator, dispoziție dată, evident, în scopuri personale, de vreme ce a fost luată în pofida debitelor tot mai mari acumulate de societate.
Din coroborarea art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 cu art.27 alin.1 din aceeași lege, rezultă că legiuitorul a avut în vedere sancționarea administratorului care nu își îndeplinește această obligație, dispunând în interes personal, continuarea unei activități care duce în mod vădit la încetarea de plăți. Aceste dispoziții legale vorbesc despre data apariției stării de insolvență la care administratorul are obligația depunerii cererii de deschidere a procedurii, iar efectul nedepunerii cererii o reprezintă ajungerea societății în încetare de plăți.
În ceea ce privește interesul personal, modul de apreciere a felului în care s-a administrat activitatea debitoarei presupune rigurozitate maximă, întrucât, în speță, mandatul a fost unul cu caracter oneros, administratorii fiind remunerați pentru activitatea desfășurată. În consecință, s-a făcut dovada săvârșirii de către fostul administrator a faptei prevăzute de art.138 lit.c din lege.
Referitor la neținerea contabilității, judecătorul sindic a apreciat, în mod eronat, că fapta administratorului de a nu depune la dosarul cauzei actele prevăzute de art.35 din lege, ori de a nu depune toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea. Judecătorul sindic nu face nici o referire cu privire la susținerile AVAS potrivit cărora obligația ținerii contabilității în conformitate cu legea nu se desprinde numai din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995 republicată (în prezent art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006), existând și alte acte normative care o prevăd și care prin coroborare cu acest text de lege își găsesc incidența în cauză (art.72, art.73 din Legea nr.31/1990 republicată, art.11 din Legea nr.82/1991 republicată). Or, ce poate însemna faptul că fostul administrator nu a depus nici raportările la care era obligat prin lege, la instituțiile abilitate și nici documentele a căror predare către administratorul judiciar îl obliga Legea nr.64/1995, respectiv Legea nr.85/2006. În condițiile în care contabilitatea societății ar fi fost ținută în mod corect, fostul administrator nu avea de ce să se sustragă de la obligația depunerii documentelor prevăzute de lege.
În ceea ce privește incidența prevederilor art.138 alin.1 lit.e, judecătorul sindic este în eroare, reținând că reclamanții nu au indicat bunurile deturnate sau ascunse. Din rapoartele lichidatorului judiciar a rezultat că fostul administrator al debitoarei a deturnat sau a ascuns o parte din activul societății, întrucât nici până la această dată nu s-a reușit identificarea celor două autoturisme.
În motivarea recursului, recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 arătat că rapoartele lichidatorului judiciar constituie premisa angajării răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei. Astfel, în raportul nr.3 se menționează că în patrimoniul debitoarei figurează două autoturisme care nu au putut fi identificate faptic și că în lipsa celorlalte documente financiare ale debitoarei, lichidatorul judiciar nu poate verifica corectitudinea înregistrărilor contabile.
S-a mai arătat că organele de conducere ale debitoarei se fac vinovate de starea în care a ajuns debitoarea, creîndu-se prezumția că activitatea debitoarei a fost continuată în alte scopuri, inclusiv cele personale. Cum autoturismele nu au fost identificate, rezultă în mod indubitabil culpa administratorului.
de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului și prejudiciul cauzat recurentei prin neplata datoriilor constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Intimatul a depus întâmpinare la recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arâtând că lichidatorul judiciar nu a indicat în nici un raport depus după 2006 că s-ar face vinovat de vreo faptă care ar putea atrage răspunderea personală. Cu privire la cele două autoturisme neidentificate, cum rezultă din actele depuse la dosar, acestea sunt foarte vechi, de peste 20 de ani, fără nici o valoare economică, iar utilizarea lor în folosul propriu este imposibilă, întrucât locuiește în localitatea, Federația, la plecarea sa din România fiind garate și probabil ridicate de firmele specializate care eliberează străzile de epave.
De asemenea, Intimatul a depus întâmpinare și la recursul formulat de DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 prin care a invocat excepția tardivității recursului.
La termenul de judecată de astăzi instanța a pus în discuția părților excepția tardivității declarării recursului formulat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, excepția fiind analizată în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1, art.298 și art.316.proc.civ.
Astfel, sentința atacată cu prezentul recurs a fost comunicată recurentei la data de 09.04.2009 (fila 217 dosar fond volumul IV), iar recursul a fost declarat la data de 21.04.2009 (fila 25 dosar recurs - data poștei).
Potrivit art.101 alin.1 Cod procedură civilă "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul."
De asemenea, conform art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere aceste dispoziții legale, rezultă că ultima zi a termenului în care recursul trebuia declarat este 20.04.2009.
Față de împrejurarea că excepția tardivității declarării recursului de către DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 fost apreciată ca fiind fondată, Curtea nu va mai examina criticile invocate pe calea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursurile declarate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI sunt nefondate și că în raport de probele administrate în cauză, prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a, c, d și e din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 este una delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară dovedirea faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În raportul de activitate nr.3 depus de lichidatorul judiciar la termenul din 03.06.2005 se consemnează că în ceea ce privește incidența prevederilor art.137 din lege (actual 138), având în vedere că în patrimoniul debitoarei figurează două autoturisme care nu au putut fi identificate faptic, există prezumția incidenței prevederilor art.137 lit.
În mod corect, judecătorul sindic a reținut că nu s-a fost dovedit faptul că autoturismele au fost folosite în interes personal, iar simpla prezumție că acestea ar fi fost folosite de către administratorul debitoarei în folos propriu sau în cel al unei alte persoane, respectiv că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia nu este suficientă, în lipsa altor probe care să dovedească, fără echivoc, săvârșirea faptei de către intimat.
Referitor la incidența dispozițiilor art.138 lit.d din lege, judecătorul sindic a reținut, în mod corect, că neținerea contabilității potrivit legii române nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Nu s-a probat faptul că administratorul debitoarei ar fi menținut în funcțiune în mod fictiv societatea, iar dovedirea raportului de cauzalitate reprezintă, oricum, o chestiune ulterioară probării săvârșirii faptei ilicite.
În aceeași ordine de idei, faptul că reprezentantul societății ar fi manifestat dezinteres în îndeplinirea obligațiilor privind administrarea societății reprezintă, de asemenea, o afirmație nedovedită. De altfel, chiar în situația probării sale, aceasta nu echivalează cu dovedirea săvârșirii faptei prevăzute de art.138 lit.d din lege.
În ceea ce privește recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI se reține că, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a dovedit faptul că societatea a continuat o activitate care ducea, în mod vădit, la incapacitatea de plăți, din dispoziția fostului administrator dată în scopuri personale.
În mod corect judecătorul sindic a reținut că dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență, neputându-se atrage răspunderea intimatului pe considerentul că acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței.
Prin urmare nu se poate susține că efectul nedepunerii cererii de deschidere a procedurii o reprezintă ajungerea societății în încetare de plăți, câtă vreme, dacă la o anumită dată se impunea depunerea acestei cereri, la acea dată exista deja starea de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit.c din lege, Curtea reține că în lipsa probării faptei de către recurentă, nu se poate pune în discuție interpretarea dată de către judecătorul sindic cu privire la modul în care s-a administrat activitatea debitoarei, din perspectiva dispozițiilor legale invocate în cererea de recurs.
Referitor la neținerea contabilității, Curtea reține că în raportul de activitate nr.3 lichidatorul judiciar a menționat că debitoarea prin reprezentanții săi și-a îndeplinit obligația de depunere a bilanțurilor contabile aferente anilor 2001, 2002 și 2003, anul deschiderii procedurii.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a apreciat, în mod corect, că fapta administratorului de a nu depune la dosarul cauzei actele prevăzute de art.35 din lege, ori de a nu depune toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Totodată, nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre faptul că neținerea contabilității în conformitate cu legea de către administratorul societății a cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Împrejurarea că există și alte dispoziții legale care prevăd obligația ținerii contabilității în conformitate cu legea și că această obligație nu se desprinde numai din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995 republicată (în prezent art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006), este lipsită de relevanță, deoarece judecătorul sindic a reținut că nu s-a probat, fără echivoc, săvârșirea faptei prevăzute de acest text de lege, neexistând posibilitatea asimilării faptei de a nu depune la dosarul cauzei actele prevăzute de art.35 din lege, ori de a nu depune toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.
În ceea ce privește incidența prevederilor art.138 alin.1 lit.e din lege, astfel cum s-a arătat la recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în raportul lichidatorului judiciar se menționează că în patrimoniul debitoarei figurează două autoturisme care nu au fost identificate faptic, existând însă prezumția incidenței prevederilor art.137 lit. Din rapoartele lichidatorului judiciar nu a rezultat că fostul administrator al debitoarei a deturnat sau a ascuns o parte din activul societății și cele două autoturisme, iar simpla prezumție nu este de natură ca prin ea însăși să facă dovada acestei fapte.
Pentru considerentele mai sus invocate, Curtea va admite excepția tardivității declarării recursului formulat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 și va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de această recurentă, iar în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ca nefondate.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității declarării recursului formulat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2.
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1169/02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar CONSUL-L, - SRL, - SA prin lichidator judiciar - SA și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI declarate împotriva aceleiași sentințe.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - Dr.- - -
Grefier,
- -
Red./tehnored.Jud.- 12.10.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. Tribunalul București -Secția a VII-Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea, Veronica Dănăila
