Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1074/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1074
Ședința publică de la 29 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr.3381/02.09.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pentru acest termen, intimatul -pârât este citat prin afișare la ușa instanței, procedura de citare fiind legal îndeplinită, în raport cu dispozițiile art. 95.proc.civ. raportate la cele ale art. 114 alin. 4.proc.civ. De asemenea, se mai învederează faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 proc.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3381/02.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, judecătorul sindic a respins cererea creditoarei Directia Generala a Finantelor Publice I formulată împotriva pârâtului, cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că principalul suport al cererii reclamantei l-a constituit faptul că debitoarea - SRL a inregistrat sistematic pierderi, insa paratul a continuat activitatea fara a cere Tribunalul declararea insolventei, maifestand astfel un vadit dezinteres de buna desfasurare a activitatii comerciale a societatii si ca a actionat numai in interes personal si ca, de asemenea, paratul nu a adepus actele contabile, bilanturi si declararii, incalcand nu doar prevederile legii contabilitatii dar si pe cele care tin de functia sa de administrator, astfel ca raspunderea sa tebuia antrenata pe principiile mandatului comercial, adica cu rigoare si pentru orice forma de vinovatie.
In acest context, Tribunalul a aratat ca fundamentul raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cel al raspunderii civile delictuale si ca reclamantul trebuia sa dovedeasca indeplinirea celor patru conditii esentiale pentru antrenarea acesteia, potrivir art. 1169 Cod civil.
Or, in conditiile in care reclamanta s-a rezumat la afirmatii cu caracter de generalitate fara sa arate in ce au constat, in mod concret, faptele imputate paratului, dar mai ales nu a demonstrat ca aceste fapte au fost de natura sa provoace insolventa, actiunea Directiei Generala a Finantelor Publice I nu este fondata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Directia Generala a Finantelor Publice I, solicitând modificarea sentinței comerciale recurate și, prin rejudecare, admiterea cererii formulate împotriva pârâtului în temeiul art.138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006.
In motivele de recurs recuranta a aratat ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca reclamanta nu a aratat, in concret, faptele savarsite de catre parat, fapte care se circumscriu ipotezelor legale in baza carora a afost formulata actiunea.
Se poate verifica, din actele dosarului, ca activitatea societatii a fost continuata, desi aceasta se afla in incetare de plati ceea ce semnifica, pe de-o parte incalcarea obligatiei legale a administratorului de a cere declansarea procedurii insolventei, iar pe de alta parte, dezinteresul sau evident de situatia economica a societatii. De asemenea, din rapoartele lichidatoruli desemnat in cauza si din actele dosarului s-a demosnstrat ca - SRL, prin administratorul sau nu a depus situatiile financiare anuale la Administrația Finanțelor Publice, astfel incat, faptele, nu doar ca sunt circumstantiate, dar si demonstrate.
Recurenta a considerat ca prejudiciul provocat societatii consta in determinarea unui pasiv a carui acoperire nu este posibila prin valorificarea elementelor de activ patrimonial ale societatii, ca fapta ilicita a fost caracterizata si se incadreaza in ipotezele art. 138 lit. c) si d) din Legea nr.85/2006, ca vinovatia paratului este prezumkata si ca raportul de cauzalitate consta in efectul negativ pe cate actiunile paratului l-a determinat.
În cauză intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe în recurs.
Analizand recursul, din perspectiva criticilor privind gresita aplicare a legii, evocate de catre recurenta, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Recurenta subliniaza in intreaga sa motivare ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca netinerea contabilitatii nu este un fapt determinant si nu se poate pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei - SRL si ca societatea, desi in impas finaciar, si-a continuat activitatea in mod neprofitabil, ceea ce, in cele din urma a agravat sever situatia sa economica si riscul de neplata de creditori.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentei, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre aceasta, este pasivitatea administratorului, paratul la realizarea obligatiei sale legale de intocmire si depunere la autoritatile publice a situatiilor financiare anuale, obligatie continuta de art. 2 si 5 din Legea nr. 82/1991 si art. 72 din Legea nr. 31/1990, faptul ca nu s-au pus la dispozitia lichidatorului documentele contabile ale societatii, dar si pasivitatea nesesizarii instantei competenta cu o cerere de constatare a inolventei, agravand astfel situatia pasivului societatii.
Insa, imprejurarea ca paratul, intimat in recurs, nu a respectat regulile legale de tinere contabilitatii sau de efectuare a raportarilor contabile anuale, fapt care a dus la mentinerea datoriilor bugetare ale societatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre Directia Generala a Finantelor Publice.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar circumstantele probatorii - raportul nr. 2 de activitate al lichidatorului depus dosarul instantei de fond (filele 121-123) -, arata ca nu se poate pune in relatie directa intre lipsa acestor documente si provocarea starii de insolventa a debitoarei - SRL de natura sa justifice aprecieri clare asupra cauzelor si imprejurarilor care au determinat insolventa.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa, iar aducerea societatii in insolventa si faliment nu este neaparat consecinta imediata a acestui fapt, asa cum considera recurenta in detalierea motivelor recursului.
Totodata, Curtea mai arata ca justificarea folosita de catre recurenta, aceea data de art. 28 din Legea nr.85/2006, nu poate fi apreciata dincolo de functia sa circumstantiala. Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si ulterior, a lichidatorului, nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste imprejurari, prezumtie insuficienta insa, cata vreme nu este realizata proba concreta a autoratului si legaturii cauzale dintre fapte si prejudiciu - instalarea starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Curtea subliniaza ca art. 28 din Legea nr.85/2006 poate cel mult aduce in lumina o constatare post-factuala, anume aceea ca dupa deschiderea procedurii, la dispozitia participantilor in aceasta procedura, nu se pun documentele contabile, lucru fara relevanta proprie si directa in analiza cererii intemeiata pe dispozitiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
De asemenea, in ceea ce priveste incidenta literei c) din art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca temei al cererii creditoarei Directia Generala a Finantelor Publice I, din analiza motivarii cererii de chemare in judecata, Curtea nu retine ca reclamanta a demonstrat elementul obiectiv, dar si pe cel cauzal al raspunderii, anume faptul ca paratul a dispus continuarea activitatii in interes pensonal si ca aceasta a fost de natura sa instaleze insolventa.
Primul raport de activitate, efectuat in conformitate cu dispozitiile art. 20 din Legea nr.85/2006 nu determina cauzele care au determinat insolventa, iar al doilea raport arata ca in lipsa documentelor contabile aprecierile asupra persoanelor responsabile pentru insstalarea insolventei, nu pot fi efectuate.
Or, in aceste conditii, revenea reclamantei Directia Generala a Finantelor Publice sarcina de a arata, pe de-o parte care au fost actiunile sau inactiunile paratului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal sau al altora si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului.
Simpla afirmatie ca activitatea - SRL a continuat cata vreme paratul nu a cerut declararea judiciara a insolventei nu demosntreaza,per se, nici faptul sa activitatea debitoarei a continuat in interesul paratului, nici ca aceasta continuare a activitatii a avut efectul intrarii in faliment si nici dezinteresul vadit al administratorului, oricare ar fi temeiul raspunderii acestuia si circumstantele sub care vinovatia sa este apreciata.
Asa cum si prima instanta a subliniat, in lipsa probelor de natura a sutine afirmatiile reclamantei faptele aratate reprezinta numai presupuneri fara greutate probatorie si nu pot sustine temeinicia actiunii.
Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca aceastea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi anjagata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratului, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurenta nu sunt intemeiate, iar raportat la situatia de fapt determinata prin interpretarea probelor administrate in cauza, hotararea primei instante este legala si temeinica, astfel, va respinge recursul, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței comerciale nr. 3381/02.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.09.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr.
Grefier,
Red.Jud.
30.09.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea, Veronica Dănăilă