Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1092/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.1092/R-
Ședința publică din 21 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- - grefier
Pe rol este pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.422/F din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, cu domiciliul în Pitești, Calea, -.C,.13, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 14 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 28.10.2005 reclamanta-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând judecătorului sindic să dispună angajarea răspunderii personale a acestuia ca asociat și administrator unic al SC SRL, în temeiul art.137 lit.a și c din Legea nr.64/1995.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită managementului necorespunzător pe care l-a desfășurat pârâtul în activitatea economico-financiară a societății comerciale și a faptului că a înstrăinat un teren al societății falite către altă societate comercială reprezentată de tatăl său, cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare 3492/24.06.2004, cu intenția de a-l sustrage de la urmărirea creditorilor. În urma acestei tranzacții prețul vânzării nu a fost încasat în realitate întrucât, în caz contrar, ar fi fost achitate datoriile de la bugetul de stat. Imediat după vânzare pârâtul a cesionat părțile sale sociale deținute la debitoarea falită către fratele său,. Din derularea acestor evenimente rezultă intenția clară a pârâtului de a se detașa de problemele unei societăți pe care a condus-o la starea de insolvență.
Din Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor insolvenței rezultă că, până la momentul cesionării părților sociale, cheltuielile financiare ale societății au fost de peste 4,8 miliarde lei, efectuate în principal cu costuri ale contractelor de leasing și dobânzile aferente foarte mari. Din constatările Raportului respectiv se poate concluziona că pârâtul a dispus cu bună știință continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la insolvență.
Reclamanta a solicitat, totodată, și instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor pârâtului până la concurența creanței sale de 4.217.444.180 lei Rol.
Prin sentința nr.213/F/7 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr.988/2005, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeșa admis în parte acțiunea reclamantei, obligându-l pe pârât să aducă la masa credală suma de 421.744,4 lei Ron. A respins cererea de instituire sechestru asigurator.
Prin decizia nr.568/R-C/15 septembrie 2006 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ a admis recursul pârâtului și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivul că judecătorul sindic nu a pus în discuție administrarea probelor solicitate de către pârât în cursul judecății de fond - înscrisuri, interogatoriu și expertiză tehnică - și nu s-a pronunțat asupra acestor probe solicitate în mod legal, încălcând dreptul acestuia la apărare și la un proces echitabil.
În rejudecare, după administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu, prin sentința nr. 488/F/7.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeșa respins acțiunea reclamantei-creditoare, reținând că niciuna din faptele imputate nu pot fi reținute în sarcina administratorului pârât.
Prin decizia nr.965/R-C/5.10.2007 Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ a admis recursul reclamantei-creditoare și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că judecătorul sindic nu și-a îndeplinit rolul activ în sensul completării materialului probator prin efectuarea unei expertize contabile sau a unui supliment al Raportului întocmit de lichidatorul judiciar care să lămurească, în urma verificării evidenței contabile a falitei, situația prețului încasat ca urmare a înstrăinării imobilelor teren și cabană prin contractul nr.3492/2004.
În rejudecare, după completarea Raportului de către lichidatorul judiciar, prin sentința nr.422/F/4.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeșa respins cererea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că înstrăinarea imobilelor debitoarei-falite - imobile grevate de ipoteci - nu s-a făcut în scopul fraudării creditorilor întrucât, dacă activul ar fi fost valorificat în cadrul procedurii falimentului, prețul ar fi fost distribuit prioritar către creditorii garanți. Nu există legătură de cauzalitate între vânzarea imobilelor și starea de insolvență a debitoarei, întrucât acestea nu constituiau mijloace fixe esențiale în desfășurarea activității debitoarei. Banii încasați din vânzare au fost folosiți pentru plata unor contracte de leasing în scopul păstrării de către societate a mijloacelor de transport necesare derulării activității sale. În fine, în anul 2004, la momentul cesionării părților sociale de către pârât, societatea nu înregistra pierderi, starea de insolvență apărând sub mandatul noului administrator social,. Activitățile comerciale implică un anume grad de risc și nu întotdeauna pasivul unei societăți este rezultatul activității delictuale a administratorilor acesteia.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta creditoare care, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, din probele administrate în cauză și din Raportul administratorului judiciar rezultă fără echivoc săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de art.138 lit.a) și c) din Legea nr.85/2006. Pârâtul a acceptat în pasivitate acumularea de datorii de către societate, neîntreprinzând măsuri de redresare sau de suspendare a activității acesteia și exercitând un management defectuos care poate constitui motiv suficient pentru antrenarea răspunderii personale. Atitudinea pârâtului a contribuit la insolvența debitoarei, răspunderea sa intervenind chiar dacă acesta nu a cauza direct insolvența.
În mod greșit judecătorul sindic nu a reținut că vânzarea imobilelor debitoarei-falite a avut caracter ilicit și că prețul vânzării a fost încasat, întrucât din Raportul administratorului judiciar rezultă că suma nu a fost regăsită în societate și nu a fost folosită la redresarea acesteia, nefiind plătite cu prioritate creanțele bugetare.
Mai mult, din completarea la Raportul respectiv rezultă că prețul vânzării a fost folosit la plata preferențială a contractelor de leasing, ce au fost cesionate ulterior de către debitoarea falită, și nicidecum pentru plata creanțelor bugetare.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Faptele care i se impută intimatului-pârât constau în vânzarea unor imobile ale societății către o altă societate comercială administrată de tatăl său, folosirea prețului de vânzare pentru îndestularea altor creditori ai debitoarei decât debitorul fiscal, managementul defectuos al activității debitoarei și atitudinea pasivă față de acumularea datoriilor de către societate.
Se susține de către recurenta-reclamantă că respectivele fapte întrunesc elementele constitutive ale faptelor care atrag răspunderea personală a administratorului social în temeiul art.137 alin.1 lit.a) și c) din Legea nr.64/1995, preluate în art.138 alin.1 lit.a) și c) din Legea nr.85/2006, și anume "folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane" și "dispunerea în interes personal a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți".
Din Raportul amănunțit asupra cauzelor insolvenței și a persoanelor vinovate de aceasta rezultă că insolvența debitoarei s-a datorat conjuncturii economice în care au fost efectuate operațiunile acesteia și legislației comerciale. Astfel, cauza principală de insolvență au constituit-o cheltuielile financiare (dobânzi foarte mari, costurile contractelor de leasing) de peste 4.800.000.000 lei (rol) realizate în anul 2003. Nu s-a putut reține vinovăția unei anume persoane pentru insolvența debitoarei, deși s-a apreciat că un management mai atent, mai prudent, ar fi putut preveni cheltuielile atrase de derularea contractelor de leasing. Administratorul judiciar a mai reținut că, la momentul cesionării părților sociale de către pârât, societatea obținea profit.
Prin contractul nr.3492/24.06.2004 societatea falită SRL, administrată de pârât, a vândut către SC SRL, reprezentată de tatăl acestuia -, un imobil compus din 10.000 teren și o cabană pentru prețul total de 4.600.000.000 lei (rol). Terenul respectiv era grevat de trei ipoteci convenționale institute în favoarea societății de leasing SRL, care și-a dat acordul pentru vânzare.
Din completarea Raportului amănunțit sus-arătat rezultă că o parte din prețul vânzării a fost primit de către societatea vânzătoare care l-a folosit pentru plata contractelor de leasing ( 26-30 dos-).
Din ordinele de plată aflate în dosarul - și din Actul de compensare de la fila 35 dos- rezultă că restul de preț a fost achitat de către societatea cumpărătoare direct persoanei de la care, inițial, societatea falită SRL cumpărase terenul de 10.000. și cabana.
Prin sentința nr.1005/F/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de SC SRL - prin lichidator judiciar - împotriva pârâtei SC SRL pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3492/2004 privind vânzare imobilelor teren de 10.000. și cabană, reținându-se că vânzarea a fost făcută în cursul unei activități comerciale normale a vânzătoarei, cu scopul de a înlătura datorii importante ale acesteia și de a fi îmbunătățită balanța de plată.
Recurenta reclamantă nu a arătat și nu a dovedit în mod concret în speță, relativ la această vânzare, în ce mod a folosit pârâtul, în interesul său sau al altei persoane, bunurile societății (înțelegându-se prin acest termen și prețul vânzării). Faptul că vânzarea bunurilor s-a făcut către o societate administrată de tatăl pârâtului, în condițiile în care prețul vânzării a fot plătit, iar vânzarea a fost menținută de judecătorul sindic, nu prezumă săvârșirea unei fapte delictuale de către pârât. În plus, atât fapta, cât și culpa trebuie dovedite în mod cert, iar nu prezumate, pentru a conduce la angajarea răspunderii personale a administratorului social.
Fapta prev. de lit. a) a art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune ca folosirea bunurilor/creditelor societății să fie ilicită sau, chiar licită și circumscrisă activității normale a societății fiind, să aibă un efect vădit împovărător pentru societate și benefic pentru subiectul prevăzut în preambulul art. 138 alin. 1 ori pentru altă persoană.
Ori, cum s-a mai arătat, în speță, reclamanta creditoare nu a dovedit că, prin vânzarea imobilelor grevate de ipoteci, prin plata - din prețul primit - a vânzătorului de la care societatea falită cumpărase inițial imobilele ori prin plata cu prioritate a societății de leasing care beneficia de ipotecă pe imobile, ori prin alte acțiuni/inacțiuni, interesul personal al pârâtului sau al altei persoană fizice sau juridice a fost satisfăcut în dauna interesului societății administrate de pârât, care a înaintat spre starea de insolvență.
Din completarea la Raportul administratorului judiciar rezultă, de asemenea, că contractele de leasing au fost cesionate de către debitoarea falită către SC SRL.
Nici în privința acestei fapte recurenta reclamantă nu a dovedit caracterul ilicit, delictual ori împovărător al operațiunii și al rezultatului ei. Cesiunea s-a făcut cu privire la toate drepturile și obligațiile asumate de societatea falită prin contractele respective, iar nu doar cu privire la bunuri și la drepturi. Prin urmare, societatea a transferat asupra cesionarului inclusiv obligația de a plăti leasingul în viitor. De altfel, recurenta reclamantă nu a criticat această operațiune în mod concret, nearătând în ce anume constă nelegalitatea ei și în ce fel este realizat conținutul faptelor prev. de art. 138 lit. a) și c).
Recurenta reclamantă a criticat faptul că intimatul pârât a plătit cu prioritate, din prețul vânzării imobilelor sale, societatea de leasing, însă din nou nu a arătat care este caracterul nelegal al acestei plăți în condițiile în care societatea de leasing beneficia de ipotecă imobiliară asupra terenului și cabanei societății debitoare. Prin urmare, "plata preferențială" a fost justificată, ipoteca fiind o garanție reală care dă drept de urmărire și de preferință celui care o deține.
Managementul defectuos nu poate constitui în sine un motiv de angajare a răspunderii personale a administratorului social în temeiul Legii insolvenței, câtă vreme acesta nu se concretizează în acțiuni sau inacțiuni ce întrunesc elementele constitutive ale faptelor prev. de legea respectivă. În mod corect a reținut judecătorul sindic că activitățile comerciale sunt caracterizate de un anume grad de risc, influențat de conjunctura economică în care sunt luate măsurile, de planul de măsuri apreciat de conducerea societății ca fiind necesar, de interacțiunea cu partenerii de afaceri, etc. mulți dintre acești factori nu pot fi prevăzuți în toată amploarea lor sau nu pot fi înlăturați în mod complet și profitabil. Pentru astfel de rațiuni, managementul defectuos nu poate fi imputat, ca motiv în sine, pentru insolvența unei societăți comerciale.
Așa cum s-a arătat anterior, recurenta reclamantă nu a dovedit nici existența faptelor (sub aspectul conținutului lor, care atrage răspundere personală) imputate pârâtului, nici nu a indicat care a fost interesul propriu [condiție comună pentru faptele prev. la lit. a) și c)] sau al altuia și în ce mod a fost satisfăcut el, în dauna societății SRL, prin faptele pârâtului. Susținerile recurentei reclamante au valoarea unor simple afirmații care nu se pot baza pe prezumții, ci pe dovezi.
Este adevărat că în temeiul Legii nr. 64/1995/R sub imperiul căreia a fost promovată acțiunea de față, răspunderea membrilor organelor de conducere putea fi angajată și pentru fapte care nu au cauzat în mod direct insolvența, ci doar au contribuit la nașterea acesteia. Dar, în cauză, recurenta nu a arătat în ce fel și în ce măsură faptele pârâtului au contribuit la ajungerea societății în stare de insovență, mai ales în situația în care, la momentul la care pârâtul a cesionat părțile sale sociale și a cedat administrarea societății, aceasta înregistra profit.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.422/F din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosar nr-, intimat fiind pârâtul cu domiciliul în Pitești, Calea, -.C,.13, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red./2 ex.
28.11.2008
jud sindic:
Opinie separată
Sunt pentru admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii în parte, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 421.744,4 lei către falită.
Acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art.137 lit.a și c din Legea nr.64/1995, dispoziții ce se regăsesc în prezent în art.138 lit.a, c din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestora la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul poate dispune ca membrii organelor de conducere ale societății ajunse în insolvență să suporte o parte din pasivul acesteia dacă "au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane" sau dacă "au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică, la încetarea de plăți".
Cele două dispoziții legale nu se suprapun, așa încât pentru a fi incidentă situația din art.137 lit.c nu este nevoie să se demonstreze că persoana care a dispus continuarea activității agentului economic, deși în acest mod se crea sau se mărea starea de insolvență, a obținut un folos personal sau a profitat unei alte persoane. Este suficient să se demonstreze că organul de conducere a avut un interes în simpla continuare a activității, fără ca astfel să-și însușească o parte din bunurile viitoarei falite, situație care s-ar încadra în lit.
Sunt de acord că în cauză nu s-a demonstrat că pârâtul-intimat a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane, însă sunt de părere că el a dispus, în interes propriu, continuarea activității deși astfel își crea și creșterea starea de insolvență.
Așa cum rezultă din raportul întocmit de administratorul judiciar, referitor la cauzele intrării în incapacitate de plată, acestea sunt reprezentate în principal de cheltuielile financiare, respectiv dobânzile foarte mari și costurile contractelor de leasing. Așadar, contractarea unor împrumuturi și a unor leasing-uri au fost principala cauză ce a determinat intrarea societății în stare de insolvență.
Contractarea s-a făcut pe fondul achiziționării unui imobil teren de 10.000 mp. care a putut fi oferit ca garanție, întrucât, așa cum se reține în aceeași lucrare, indicatorul "lichidate curentă" cunoaște, începând cu 2001, o scădere substanțială până la 31 decembrie 2003. Schimbarea într-o evoluție pozitivă la 31 decembrie 2003, nu este consecința unor profituri pe care societatea să le fi obținut, ci a dobândirii în proprietate a acestui imobil.
Bunul a fost cumpărat de către falită prin administratorul său, actualul intimat, la 18 decembrie 2003, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.6445 de la (socrul său), fără să se achite prețul convenției.
După dobândirea bunului s-au încheiat contractele de leasing a căror garanție a fost reprezentată de terenul de 10.000 mp. garanție constituită la 16 februarie 2004 (fila 101).
După încheierea contractului de leasing același bun, terenul de 10.000 mp. este vândut la 24 iunie 2004 de către actuala falită al cărui administrator era intimatul către TOTAL, societate reprezentată de tatăl său (fila 16).
Prețul acestei tranzacții nu este plătit vânzătoarei și potrivit convenției părților și raportului de expertiză (filele 12-20), primului vânzător, respectiv, fiind astfel stinse datoriile falitei față de acesta (filele 63-67).
La această ultimă tranzacție și-a dat acordul și societatea de leasing ca beneficiară a contractului de ipotecă, subliniind că nu este de acord decât dacă înstrăinarea bunului se face către TOTAL (fila 43), menționând că administratorul acesteia ar fi chiar pârâtul-intimat.
Această mențiune pare a fi o eroare materială însă ea este numai parțial lipsită de suport pentru că, așa cum s-a arătat, administrator al acestei firme este tatăl pârâtului iar pârâtul avea la acea dată calitatea de asociat, așa cum de altfel recunoaște la fila 21.
În ceea ce privește bunurile dobândite prin contractul de leasing, potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar (fila 26), acestea au fost cesionate de către falită aceleiași societăți TOTAL
La 24 august 2004, pârâtul-intimat își cesionează părțile sociale fratelui său, cel care deținea 50% în capitalul societății falite convenind și pierderea calității de administrator (filele 92-93).
Din această relatare a situației de fapt, se reține în esență că, societatea falită administrată de pârât a dobândit de la socrul său un bun imobil pe care nu l-a plătit, l-a constituit garanție pentru obținerea unor bunuri în temeiul unor contracte de leasing, ulterior a înstrăinat imobilul agentului economic în care are calitatea de asociat, iar tatăl său administrator, și căreia îi sunt transmise bunurile dobândite în leasing.
Toate aceste operațiuni, s-au efectuat într-o J de an, ajungându-se ca o firmă care nu avea posibilități financiare pentru contractarea unui leasing, ale cărui cheltuieli sunt substanțiale, după cum se reține în raportul cu privire la cauzele stării de insolvență, să încheie o astfel de convenție.
Toate aceste operațiuni au născut și raporturi fiscale, dar dincolo de acest aspect, continuarea în esență a activității prin încheierea acestor contracte a fost de natură să crească datoriile bugetare.
Este adevărat că imobilul a fost transmis de către falită grevat de ipoteci, însă, la acel moment deja se plătise parțial leasing-ul, datoriile fiscale au crescut, iar bunurile, atât imobilul, cât și cele dobândite în leasing, au intrat în patrimoniul firmei la care și pârâtul are calitatea de administrator.
Chiar dacă, așa cum s-a arătat mai sus, nu este dovedit că astfel s-a obținut un folos personal, apreciez că este de necontestat că în perioada acestor tranzacții activitatea firmei a fost continuată numai pentru ca ele să fie posibile și astfel datoriile au crescut.
Concluzionând în sensul că sunt îndeplinite cerințele art.137 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995 (actual art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006), apreciez că se impune admiterea recursului și în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, modificarea sentinței, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtului să plătească falitei suma de 421.744,4 lei.
În ceea ce privește cererea de sechestru asigurator urmează a se observa că acest aspect nu a fost recurat și de altfel ea nu putea fi admisă față de dispozițiile art.591 Cod procedură civilă, reținându-se că o astfel de măsură are menirea să asigure acțiunea și nu executarea.
Judecător,
,
Red./2.12.2008
GM/2 ex.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid
