Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 111/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1641/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.111
Ședința publică de la 18.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2, în contradictoriu cu intimații și - SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.3256/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul personal și asistat de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. nr.3256/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 B, în contradictoriu cu pârâtul și cu debitoarea - SRL - prin lichidator judiciar, prin care creditoarea solicita atragerea răspunderii pârâtului în sensul obligării sale la acoperirea pasivului debitoarei în temeiul art. 138 alin.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006. Prin aceeași sentință, judecătorul sindic a dispus în temeiul art 131 din Legea nr.85/2006 și închiderea procedurii insolvenței, reținând că debitoarea nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea creditoarei este neîntemeiată întrucât aceasta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice privind atragerea răspunderi în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții. În cauză, reține judecătorul sindic, nu numai că reclamanta nu face dovada faptelor invocate teoretic, dar nici nu arată care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două din condițiile generale, dar nu și suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art.138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se susține în esență că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece scopul edictării dispozițiilor art. 138 fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic și sănătos, bazat pe două principii față de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în catul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat a fost edictat și art. 27 din Legea nr.85/2006, astfel că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile acestei legi nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar neformularea acestora atrage sancțiunea prevăzută de art. 138 lit.
În condițiile în care faptele pârâtului constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul continuării funcționării acesteia, deși pierderile erau iminente și prejudiciul creat creditorilor prin neplata datoriilor sunt evidente, rezultă și legătura de cauzalitate între acestea, astfel că, hotărârea tribunalului este netemeinică.
În fine, se susține, întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros, activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligență decât propriile interese.
În consecință, recurenta consideră că motivarea instanței este total neîntemeiată și se solicită admiterea recursului.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct 9 Codul d e procedură civilă, coroborate cu Legea nr.85/2006, Legea nr.82/1991 și Legea nr.31/1990.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în motivele de recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și sub toate aspectele de nelegalitate, conform art. 3041din pr. civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea:"au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.", dacă și numai dacă, prin aceasta". au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență- ", Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele administrate că pârâtul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății.
Referitor la aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",Curtea apreciază că sentința este, de asemenea, legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de pârâți ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență(la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privescrăspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990)față de creditorii societății,condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
Mai mult, susținerile recurentei, deși sunt riguros exacte doar din punct de vedere teoretic, acestea nu își găsesc justificarea și aplicarea în cauza de față (raportat la probele administrate și la persoana pârâtului), mai ales că recurenta nu a arătat și nu a dovedit de ce nedepunerea situațiilor financiare de către pârât la organele fiscale sau continuarea activității după o anumită dată, ar fi cauzat starea de insolvență.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR SECTOR 2 B, în contradictoriu cu intimații și - SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.3256/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată azi18.01.2010, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța