Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1116/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:1116
Sedința publică din 29 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Ana Maria
GREFIER -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenții pârâți și împotriva sentinței comerciale nr.671/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C, intimate lichidator judiciar C L, intimate pârât, și intimatele creditoare SC SRL, ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2, SC LEASING SA, LEASING ROMÂNIA SA, DE asigurare SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca B, SC SRL, SC IMPORT & DISTRIBUTION SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții prin d-na avocat cu împuternicire avocațială și recurenta pârâtă personal și asistată de d-na avocat, intimatul pârât personal, legitimându-se în fața instanței, lipsind ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Apărătorul recurenților depune la dosar copia cărții de identitate a recurentei și o cerere scrisă de recurentă, prin care arată că nu a fost niciodată în mod legal citată la fond și nu a avut cunoștință de proces.
Recurenții pârâți prin apărător și intimatul pârât personal, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților prezente, pe recurs.
Recurenții pârâți prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerente expuse în motivele de recurs.
Intimatul pârât personal, lasă la aprecierea Curții soluționarea recursului, învederând că, în opinia sa, d-na a avut cunoștință de proces.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 671 din 14.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, s-a admis cererea lichidatorului judiciar - C B, au fost obligați pârâții -, și, în solidar, la suportarea pasivului, neacoperit, al debitoarei, așa cum a fost stabilit prin definitiv consolidat, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL B, în contradictoriu cu creditorii: SC SRL B, ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2, SC LEASING SA, LEASING ROMÂNIA SA B, DE ASIGURARE SRL B INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA B, SC și SC IMPORT & DISTRIBUTION B, și celelalte măsuri adiacente, corespunzătoare, acestei faze a executării silite colective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții și, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâții au arătat că, în temeiul articolului 304 punctul 5 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, având în vedere că, aceasta s-a pronunțat, fără ca procedura de citare a pârâtei, să fie îndeplinită.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, formulată de către lichidatorul judiciar C, se precizează că, în data de 1.03.2006 s-au retras din societate asociații - și - și până la data de 21.02.2005, societatea a fost administrată de dl. și -.
În judecată a fost chemată numita, întreaga procedură de citare, realizându-se, pe parcursul derulării litigiului, în mod eronat, cu o altă persoană.
De asemenea, nici comunicările realizate, în cursul litigiului, nu le-a primit, nici unul dintre pârâți, datorită, poate, faptului că, la adresa din B,- sector 2, există două imobile distincte, cel al recurenților aflându-se în spatele terenului, cu un mic drum de servitute, prin curtea proprietarei, aflate în față.
Este evident faptul că, dacă ar fi avut cunoștință despre existența acestui litigiu, s-ar fi prezentat în fața instanței de judecată, cu atât mai mult cu cît, acuzațiile care li se aduc și faptele, nelegale, care sunt reținute în persoana pârâților, sunt total nereale, aspect care poate fi probat cu documente și cu texte de lege.
În temeiul dispozițiilor articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere următoarele aspecte:
-în ce privește lipsa documentelor contabile, cu privire la care instanța de fond a reținut că, ar indica o administrare frauduloasă a averii debitorului, ceea ce constituie o premisă pentru aplicarea articolului 138 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, instanța trebuie să observe că, acest fapt poate fi reținut, doar, în persoana ultimului administrator -.
Cu privire la acest motiv de recurs, învederează instanței următoarele două aspecte:
În primul rând, nici prin cererea de chemare în judecată, nu li se invocă vreo culpă, în ce privește lipsa documentelor contabile, reclamanta arătând că, ultimul administrator statutar, a fost notificat cu obligația depunerii documentelor, prevăzute la articolul 28 din Legea nr.85/2006 și nu a dat curs acesteia, și, de asemenea, reclamanta arată că, a mai fost notificată și societatea, dar la un moment la care pârâții nu mai aveau nici un fel de calitate în societate.
În al doilea rând, la data de 21.02.2005, când dl. a preluat funcția de administrator al SC SRL, pârâții i-au predat acestuia, sub semnătură, toate documentele de evidență contabilă ale firmei.
În aceste condiții, refuzul administratorului de a prezenta lichidatorului judiciar documentele contabile ale societății, nu poate fi interpretat ca o culpă a recurenților, motiv pentru care, consideră că, în persoana recurenților, nu sunt întrunite și nu pot fi reținute, condițiile articolului 138 alineat 1 litera d din Legea nr.85/2006.
În mod cu totul eronat, instanța de fond preia, citate întregi, din cererea de chemare în judecată și reține, nejustificat, faptul că, acumularea de active imobilizate, s-a făcut prin, înregistrarea contractelor de leasing, ca active ale societății (înregistrare corectă), "dar fără a fi scăzute din patrimoniul societății, înstrăinarea, având în vedere că, nu s-a constatat ca, debitoarea să fie înregistrată cu bunuri impozabile la organele fiscale".
Cu privire la această motivare, sunt două aspecte eronate, absolut esențiale, pentru corecta soluționare a cauzei, pe care instanța de judecată le-a preluat din cererea de chemare în judecată, fără a le analiza în nici un mod, astfel:
-în primul rând, cel puțin pentru perioada în care soții au deținut funcția de administratori ai societății, nu a existat nici o înstrăinare a vreunui autoturism, deținut în baza unui contract de leasing, așa încât, nu avea ce înstrăinare să fie scăzută din patrimoniul societății;
-în al doilea rând, nici nu avea cum să fie înregistrată debitoarea, cu bunuri impozabile, la organele fiscale, de vreme ce, autoturismele înregistrate, ca și active imobilizate, erau deținute de debitoare, în baza unor contracte de leasing, până la finalul cărora, respectiva societate de leasing, avea și calitatea de proprietar al autoturismelor și, evident, obligația de a se înscrie, la organele fiscale, ca plătitoare de impozit.
Este evident faptul că, societatea s SRL nu avea ce bunuri impozabile să înscrie la organele fiscale, de vreme ce, nu era proprietara autoturismelor, deoarece, activele imobilizate nu sunt ale societății debitoare, ci ale societății de leasing.
În mod eronat reține instanța de judecată și faptul că, societatea debitoare a încheiat contracte de leasing, în toată perioada analizată, fără a avea o acoperite reală, înregistrând profituri în folosul asociaților - administratori, deoarece, obiectul de activitate al societății l-a reprezentat, vânzarea de autoturisme marca, în baza unui contract de dealer auto, în urma căruia, SC s SRL, încasa, doar, un comision și nu prețul, total, al autoturismului.
În perioada mandatului pârâților - recurenți s-au vândut circa 300 de autoturisme marca, pe bază de comision, societatea având o dezvoltare vizibilă, acest lucru s-a evidențiat și în situațiile financiare ale societății (vezi profit pe anul 2003).
Într-adevăr, începând cu anul 2004, societatea a achiziționat în sistem de leasing, în calitate de dealer auto, autoturisme marca. O parte din aceste contracte au fost cesionate, către alți utilizatori. Creșterea cifrei de afaceri foarte mare, a fost datorată înregistrării acestor contracte de leasing, cât și a contractelor de subînchiriere.
Eronat, se specifică că, scopul contractelor de subînchiriere, a fost revânzarea. Prin aceste contracte nu s-a transmis decât folosința, în schimbul plății unei rate, urmând ca, într-adevăr, când societatea devenea, la rândul ei, proprietara (nu avea această calitate), să transfere acest drept de proprietate.
Referitor la activele imobilizate, se arată că, acestea sunt în creștere, într-adevăr, conform legii contabilității, bunurile achiziționate, în sistem de leasing financiar, se înregistrează în contabilitate, cu o valoare, totală, a contractului de leasing. Dar această valoare, se regăsește la datorii, scăzându-se, doar, redevențele plătite. Mai mult, lichidatorul judiciar reproșează, în acțiune, că aceste active nu au fost scăzute din patrimoniul societății, în momentul înstrăinării acestora. Pe perioada mandatului recurenților, nu au existat înstrăinări, neîntocmindu-se nici o factură de vânzare - cumpărare.
Acest lucru nici nu avea cum să fie făcut, atât timp cât societatea, nu avea calitatea de proprietară, de această calitate beneficiind, societățile de leasing. În perioada la care se referă, societatea nu avea obligația să înregistreze, la organul fiscal, ci societatea de leasing.
Eronat, se specifică că, obiectul contractului era vânzarea bunului, către diverși clienți, cu acordul societăților de leasing. Cum era posibil ca, acestea, să fie de acord, să se vândă un bun, fără să încaseze contravaloarea acestuia. În aceste contracte de subînchiriere, se menționează, clar, că transferul dreptului de proprietate să va face, după ce chiriașul, va plăti contravaloarea întregului contract, conform scadențelor.
Pe perioada mandatului recurenților a existat acoperirea, reală, în vederea încheierii de contracte de leasing, mai ales că, aceste societăți de leasing au făcut analize financiare asupra societății s SRL. Toate actele de comerț făcute de recurenții nu au fost făcute în interes personal, ci, dimpotrivă, în interesul societății. Astfel, toate contractele de subînchiriere, aferente acestei perioade, au fost înregistrate în contabilitate, s-a făcut plăți, către societățile de leasing, către alți furnizori, conform graficelor de rambursare, s-au înregistrat toate încasările, etc.
Pe perioada mandatului s-au ținut toate registrele contabile, cerute de lege, și corect înregistrate, nu a existat o contabilitate fictivă, iar toate documentele contabile au fost predate noului administrator.
În toate această perioadă a mandatului recurenților, societatea s-a dezvoltat și nu s-a pus, niciodată, problema de incapacitate de plată și, mai mult, sub nici o formă, nu a contribuit la starea de insolvență a societății, în vreuna din modalitățile prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006.
Faptele enumerate la articolul 138 din Lege, atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății, pentru plata pasivului acesteia, doar, dacă au contribuit la starea de insolvență a societății și este o stare de fapt, care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei, pentru a fundamenta răspunderea lor, pentru pasivul societății.
Din nici una din probele administrate în cauză, nu poate reieși, în mod evident, vreo culpă a recurenților, constând într-o omisiune sau acțiune delictuoasă, realizată în perioada în care aceștia au îndeplinit funcția de administratori, și cu atât mai puțin în perioada în care au fost numai asociați fără a avea mandat de administrator.
În final, recurenții au arătat că, hotărârea pronunțată se bazează pe o gravă eroare, și anume, aceea că, s-a analizat datoriile societății, la nivelul anului 2004 (când societatea era înregistrată, cu active imobilizate, a căror plată nu era ajunsă la termen), și se constata imposibilitatea acoperii acestora, din valorificarea activelor și creanțelor societății, existente la nivelul anului 2007 - 2008.
În susținerea recursului, recurenții au solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolelor 304 punctul 5, 304 punctul 9 și 312 alineat 4 Cod procedură civilă, a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit articolului 88 punctul 4, cu referire la articolul 100 punctul 4 Cod procedură civilă, citația și procesul verbal de înmânare a acesteia, părții respective, trebuie să cuprindă numele și prenumele acesteia, sub sancțiunea nulității.
În speță, Curtea constată că, pârâta a fost citată, la fond, cu prenumele de, așa cum a fost indicat, de lichidatorul judiciar, în cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006, deși, în realitate, prenumele acesteia, potrivit cărții de identitate, depuse, în xerocopie, certificată, în recurs, era.
În aceste condiții, Curtea constată că întreaga procedură de citare a acestei părți, la instanța de fond, s-a realizat, practic, în mod eronat, cu o altă persoană, astfel că, litigiul s-a judecat cu procedura nelegal îndeplinită.
În consecință, Curtea constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 304 punctul 5 și ale articolului 312 alineat 4 Cod procedură civilă, condiții în care, se va admite recursul, se va casa sentința comercială atacată, și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții pârâți și, împotriva sentinței comerciale nr.671 din 14.02.2008 a Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B, reprezentată prin lichidator judiciar C, intimatul lichidator judiciar C L, intimatul pârât, și intimatele creditoare SC SRL B, ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 B, SC LEASING SA B, LEASING ROMÂNIA SA B, DE ASIGURARE SRL B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA B, SC SRL, jud. I și SC IMPORT & DISTRIBUTION SRL - Jud., și în consecință:
Casează sentința comercială atacată, menționată mai sus, și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 29.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
31.10.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Ana Maria
